Showing posts with label surpriza. Show all posts
Showing posts with label surpriza. Show all posts

Saturday, January 19, 2013

Misoginisme . . . . . . (hw3)

HAPPY WEEKEND! - Ediţia 3 este gata de start! Deci, dacă este weekend, este:
Happy Weekend
Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:
- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau
- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau
- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.
_________________________________________________________________


                  Eseu (foarte) misogin...de weekend ;)                   



Nu am mai vorbit cu nevastă-mea mea de 18 luni – nu îmi place să o întrerup
Enriyeu Castaldo spunea: "Când o femeie nu vorbește, să n-o întrerupi pentru nimic în lume". E clar, era mai norocos ca mine.
Și dacă tot nu vorbesc, între timp mai privesc la televizor, la știri:
  • În Japonia a fost inventat un aparat de fotografiat digital cu un timp de expunere atât de scurt încât sunt șanse de a fotografia femeia cu gura închisă.
  • Oamenii de știință britanici au fost nevoiți să stopeze experimentul "Câți bani poate cheltui o femeie", după ce Banca Angliei n-a mai putut să finanțeze experimentul.
  • Cercetătorii britanici au mai făcut două studii. Unul din care rezultă că curajul la bărbați nu e așa de rar cum se crede, dovada cât de mulți se însoară
  • Rezultatele celui de-al doilea studiu au demonstrat că mult mai mulți bărbați și-ar părăsi nevestele, dacă ar ști să își facă bagajele.
  • Unui bărbat i s-a furat cardul de credit. Nu a depus plângere deoarece hoțul cheltuia mai puțin decât nevastă-sa.
  • Un studiu sociologic arată că bărbații, în general, ies la băut din două motive:  1) N-au nevastă și  2) Au nevastă.
 
Unele știri par de bine. Măcar mi-am dat seama că sunt un tip curajos. 
În același timp sunt și foarte înțelegător pentru că nevastă-mea m-a bătut la cap toată ziua că are nevoie de o nouă garderobă pentru primavară-vară. Până la urmă n-am avut încotro și am cedat. I-am tăiat toate mânecile la hainele de iarnă

Nu vreau să mai pățesc ca anul trecut, în Franța. Eram într-un magazin. Timp de mai bine de o oră nevastă-mea și-a ales o pălărie. Vânzătorul i-a adus pălării tot mai multe și mai multe. În sfârșit nevastă-mea s-a hotarât și-a spus:
- Cred că o iau pe aceasta. Vă rog să o împachetați.
Vânzătorul a tăcut și a pus palaria într-o cutie.
- Cât trebuie să achit? a întrebat nevastă-mea.
- Nimic, doamnă. Ați venit cu ea
.

Ieri mă plimbam prin parc și m-am așezat pe-o bancă să ma odihnesc puțin.
În fața mea, un indian navajo statea lângă un agent de vânzări pe o altă bancă... între ei se afla o pungă mare de hârtie... Indianul se uita de ceva vreme fix la punga de hârtie...
- Vrei să știi ce e în pungă? a întrebat agentul de vânzări...
Indianul a tăcut, apoi, după un timp, a dat afirmativ din cap...
- E o sticlă de vin,  a zis agentul... Am luat-o pentru nevastă-mea...
Indianul a tăcut iar o vreme... apoi a zis, grav, dând afirmativ din cap:
- Bun schimb ai făcut
... 

Agentul de vânzări mi-a dat o idee. Peste o săptămână e ziua nevesti-mii. M-am gândit să-i fac o surpriză neașteptată. Să-i fac cadou o ciocolată cu lapte. Știu, știu, o să ziceți: "Ce, asta consideri tu că e surpriză?" Sigur că este! Pentru că ea se așteaptă la o rochie!



================================================

Nu uitaţi! La sfârşitul postării voastre faceţi trimitere către această pagină, specificând:
"Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 3."
Introduceţi în formularul de mai jos nume şi link (acestea vor apărea în tabelul ce se va genera automat).






Saturday, January 21, 2012

Telefonul..."dragostea" mea...


...Suna telefonul ...
Trec cateva secunde...continua sa sune...pierduta cu totul in dosarele de pe birou, zambesc si astept....
Mai astept putin...suna...cu incapatanare...
Presupun ca la capatul firului careva si-a pierdut deja rabdarea...
Patru colegi de birou am...toti barbati... nici macar unul dintre ei nu schiteaza vreun gest, cat de firav, care sa tradeze ca ar avea de gand sa raspunda... incepe sa ma umfle rasul...
Mormai pe un ton ingenuu:  "Oare cine ne suna?!?"... tot sperand ca Gelu, care-i cel mai aproape de telefon, sa binevoiasca sa raspunda... "Aproape" inseamna ca telefonul "domiciliaza" exact pe biroul lui...n-ar fi nevoie decat sa-si intinda bratul catre el...
Gelu insa, mimeaza preocupare extrema...la fel si  urmatorul in ordinea vecinatatii, Dan...care pare sa fie subit lovit de surzenie...
Ceilalti doi, Liviu si Florin, sunt pozitionati fata de telefon cam la aceeasi distanta ca mine...normal ca si ei cauta una-alta, tasteaza ceva...ar face orice, numai sa nu fie nevoiti sa se deplaseze pana la telefon...
Persoana care suna, insista...deja ma agaseaza si soneria telefonului, si atitudinea lor jucata...situatia, in general.
Am sa cedez...tot eu...a cata oara ?? 
A cata oara numai azi !!...Nu mai tin minte. Asta pentru ca intr-o zi de munca, telefonul suna frecvent. Fara a lua in calcul multimea de apeluri pe mobile...Suntem un serviciu important, fara noi nu se misca mai nimic in firma...asa ca suntem la mare cautare.
Fac cei vreo 7-8 pasi pana la telefon... 
"Secretariat manager" anunta micutul ecran al telefonului.
Eu stiu ca asta e buba si incep sa rad. Si colegii mei stiu. De aici comportamentul lor de "strut". De parca daca nu raspunzi la telefon poti amana inevitabilul. La noi in firma, a te solicita insusi managerul nu este cel mai invidiat moment al unei zile...acolo intri...dar precum spus-a Dante "Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate"... nu se stie cand iesi...si cum...
Ridic receptorul...vocea fara variatie de ton si vag iritata a Luizei, secretara, cauta, in numele managerului, pe Liviu...
Omu' e invitat "sus"... ii spun, isi ia agenda si pleaca intr-acolo tarsaindu-si picioarele si cu o lipsa de chef atat de evidenta... ca dupa ce trage usa dupa el, izbucnim toti in ras...
Nu radem toti din acelasi motiv. Colegii mei...de-o lasitate copilareasca...dar mari viteji in urma razboiului, cred ca nici ei nu prea stiu de ce rad. Eu...cam rad de ei. De toti...
Ca o perdea trasa pe fuga, se lasa repede linistea. Avem, de fapt, mult de lucru.
Ramasa cu un zambet ghidus in coltul gurii...de-abia astept urmatorul apel cu surprizele aferente....pana la ora 17 mai este...