- Nuuu! Nu!!! Nu vreau să-mi faci nicio poză!
Și se strânse toată, schimonosindu-și chipul…cu
durere parcă.
- Ce-ai, dragă? Ce ți-a venit?
- Păi tu nu vezi?
- Ce să văd?
- Sunt cât malul…nici un încap în cadru.
- Hmm…Te-ai cam împlinit, așa e…dar lasă, că o
să-ți treacă. Așa se întâmplă dupa sarcină. Uite ce minune de fetiță ai!
încercă Gabi o consolare…
- M-am împlinit pe naiba! Sunt grasă de-a binelea.
De fapt nu reușesc să dau nimic jos. În mai puțin de 4 luni termin concediul,
sunt cât un elefant și ar trebui să-mi schimb toată garderoba. Acolo un pot să
merg doar în blugi stretch sau în colanți și tricouri. Înțelegi? Îmi vine să
plâng. Unde e corpul meu de care eram atât de mândră?
Soră-sa, care un avusese niciodată probleme cu
greutatea, o privea cu multa înțelegere. Așa era. Mihaela “câștigase” în timpul
sarcinii vreo 25 de kg… La cei 1,68 ai ei era enorm. După naștere tot rămăsese
cu circa 15 kg în plus.
Se vedeau rar. Gabi locuia și lucra în București.
Mihaela rămăsese în orașul natal. Cei aproape 400 de km care le despărțeau nu
erau de ici, de colo. Iar de când avea fetița, nu mai plecase nicăieri.
Gabi venise în concediul de Paște. Era un an
diferență între ele. Doar atât. Dar acum, din cauza kilogramelor în plus,
Mihaela părea cu cel puțin 7-8 ani mai în vârstă…Și n-avea încă 30 de ani…
- Gabi…știi ca și Alex îmi zice că sunt grasă?
Bine…nu zice chiar așa, direct…dar tot bate apropo-uri. În ultímele luni am
încercat să mă înfometez, am încercat și o dietă cu niște cereale, alta cu
fructe…Am încercat salate… ceva mișcare…
- Păi și? Niciun rezultat?
- Hai, ca ți-am tot spus mereu și la telefon... Tu
nu vezi? Nimic. Slăbesc maxim 2 kg, pe care le pun imediat la loc… Mă crezi că
sunt disperată? Trebuie să fac ceva. …În plus, n-am energie, sunt stresată, am
început să am insomnii…își continuă Mihaela gândurile.
- Am o colegă de serviciu mai plinuță care
folosește niște pastile. Nu știu cum se numesc dar pot să o întreb. Să știi că
eu am tot crezut că vei slăbi după naștere, că îți vei reveni… O sun imediat pe
colega...
- Uite că am aflat. Pastilele se numesc Slim Duo
Forte. Zice că e mulțumită până acum. Are aproape două luni de când le
folosește și a slăbit cam 6 kg. Când ajungem acasă să intrăm pe net, pe site.
Cică sunt acolo tot felul de informații. Până pregătești tu fetița eu intru pe
site.
Amândouă tăcură. Mergeau pe aleile destul de
animate ale parcului. Vremea era frumoasă, totul era plin de viață. Mihaela
împingea căruciorul, cu o urmă de tristețe dar acum și cu o speranță ce-i dădea
aripi. Abia aștepta să ajungă acasă. Să vadă cu ochii ei despre ce era vorba,
să afle mai multe.
- Gata! Am intrat pe slimduoforte.ro.
Deci fii atentă aici! Uite ce scrie! Că e un produs 100% natural, deci un
produs sănătos. Se spune că e cel mai bun în momentul de față. O știi pe Alessia?
- Cântăreața? Cum sa n-o știu? O ador. Mi-a plăcut
mult "Boro na sou po", piesa ei în grecește…
- Te-am întrebat pentru că pe site scrie că ea e
imaginea care promovează Slim Duo Forte. Drăguț, nu-i așa? Și mie îmi
place Alessia. Îmi place că e micuță, așa, cam ca mine. Și cum cântă,
bineînțeles.
Așaaaa…. Hai să-ți mai povestesc.…Producătorii
garantează că se pot pierde între 3-7 kg în circa trei săptămâni. Și la limita
minimă și tot ar fi bine, nu-i așa? Pastilele acționează pe tot timpul zilei
fiindcă sunt unele de zi și altele de noapte. De aici denumirea Duo. Sau așa
cred. Iar numele complet este Slim Duo Forte Original Formula. Ca efecte
produc o detoxifiere generală combinată
cu eliminarea țesuturilor adipoase dar
și o reechilibrare a organismului.
- Gabi, totul sună bine până acum. Dar ce conțin
fiecare? Și cum știu cât timp trebuie să le iau? Trebuie recomandare, ceva,
pentru ele? Cum procedez? Le comand și gata?
- Ai puțintică răbdare! Fiecare tip de pastilă are
în componență alte ingrediente. Capsula de zi are:
- pulbere de ceai verde,
- pulbere de anghinare, apoi
- un extract apos de Garcinia Cambogia (un mă întreba ce este!),
- extract de acerolă (la fel, un mă întreba, ne uităm după aceea),
- pulbere din fruct de acai, altă plantă necunoscută pentru mine ,
- pulbere din fruct de portocal amar și
- pulbere din lămâi verde.
Capsula de noapte are cu totul
altă componență:
- pulbere din fruct de armurariu
- pulbere de chlorella
- pulbere de fibrulina și
- pulbere de zeolit.
- De fapt scrie în amănunt, aici pe site, despre
fiecare substanță și plantă ce sunt, cum acționează.
Capsula de zi se ia dimineața, înainte de micul dejun,
doar cu apă plată. Un pahar. Nimic carbogazos. Doar apă plată.
Iar cea de noapte se înghite înainte de cină, la
fel, cu un pahar de apă plată.
Deci adio sucuri acidulate…
M-ai întrebat dacă trebuie recomandare. În momentul
când se face comanda primești automat un mail de confirmare la care este atașat
un Chestionar de evaluare a obiceiurilor alimentare și stilului de viață pe
care îl completezi și și-l trimiți înapoi. Individualizat ți se determină
tipul de metabolism și ți se propune un program personalizat,
adaptat metabolismului tău, program care se poate desfășura pe minim 3 luni
până la 6 luni. Adică eu înțeleg că și se recomandă și o anume atitudine față
de unele alimente. Deci ai o consultație gratis. Pe lânga determinarea tipului
de metabolism se oferă, odată cu pastilele, și un ghid de 24 de pagini despre
toate ingredientele conținute. Este și pagină de
Facebook. I-am dat "like".
- Păi…cam astea ar fi… Înțeleg că trebuie să
combini administrarea capsulelor și cu mișcare. Două ședințe pe săptămână poate
că ar fi de ajuns. Dar asta poți discuta și la sală…vezi ce ți se recomandă. Ei
zic că nu e foarte greu. Presupun că trebuie și multă seriozitate pentru
ducerea la sfârșit a unui astfel de program. Dar recuperarea frumuseții
siluetei merită toate eforturile. Sunt absolut convinsă că și Alex va fi
încântat.
- Curioasă cum mă știi, am cercetat puțin pe
YouTube. Știai că Alessia are un videoclip nou? Plouă se numește piesa. Hai s-o
ascultăm! Wow! E în limba română.
De cand a început moda asta de a face reclama pana si pe blog?
ReplyDeleteIncepe sa nu mai fie frumos în tara blogului! :((
Minnie, draga mea, doar nu e acesta primul articol in care scriu despre un produs. Am mai scris cateva. Nu pot sa cred ca nu ai observat :)
DeletePana la urma conteaza si povestea. Si ideea este ca pot sa existe si persoane interesate de produsul despre care am scris.
Eu nu sunt de acord cu pastilutele fie ele cat se poate de naturale. ;)
ReplyDeleteSeara faina sa ai!
Geanina, stiu ca tu ai adoptat o dieta foarte buna, care a dat rezultate minunate. :) Dar sunt mai multe metode pentru a slabi. Una e aceasta, cu ajutorul capsulelor de slabit. O promovez pentru persoanele care pot fi interesate. :)
DeleteMultumesc. La fel! :)
a. Eu nu am de ce să (mai) slăbesc, dar găsesc util ceea ce am citit în postare, bineînţeles pentru cei interesaţi.În general, modul de nutriţie este foarte important pentru organism.Evreii (ăia de-au scufundat...)au o zicală : "sănătatea se găseşte în...farfurie"! :))) Adică în ceea ce mănânci.
ReplyDeleteb. M-a amuzat cuvântul "slim" pentru că am un DVD-Writer "Slim" pt. USB-ul de la laptop. :))) Şi aşa el e destul de..."slim", ce pastile să-i mai dau ?! :)))
c. Îmi place tare mult "Boro na sou po", am clipul pe un I-POD.Chiar îmi place, în anumite limite, muzica tineretului de azi..Dar oare care nu-mi place ?! :)))
O seară bună care să deschidă cu bine mini-seria zilelor de vacanţă de sărbători ! Numai bine !
a. Nici eu, fiindca si eu sunt slabuta. Dar asta e si ideea, de a promova ceva ce se poate potrivi cuiva. Desigur ca modul de nutritie e foarte important. Suntem ceea ce mancam...se spune. :) Si evreii au dreptate. :)
Deleteb. :))
c. Ma bucur ca iti place piesa aceea a Alessiei si mai ales clipul. E o fata draguta, fara aere.
Multumesc mult pentru urari. Nu stiu cat va fi de vacanta...Cat de cat ;)
Noapte buna!
hmmmm... nici eu nu sunt deacord cu a face reclama unui produs despre care nu stiu nimic. Pot avea pe constiinta o multime de persoane care, având încredere în mine, iau pastilele si... te miri in ce boli dau! Eu recomand doar ceea ce stiu sigur ca functioneaza, altfel, m-as simti vinovata.
ReplyDeleteCarmen, ca oricarui produs, i se face promovare. Situatia este absolut identica cu cea pentru orice produs prezentat intr-o reclama la tv. E doar publicitate si o poveste, care poveste chiar este inspirata din viata reala. A propune ceva nu inseamna ca omul este tras de maneca in magazin. Este doar o propunere. :)
DeleteMultumesc mult pentru comentariu. :)
Elly, eu imi amintesc ca luam pastile, Heritage parca, aveam cam 20 de ani. Pana la urma le-au scos de pe piata ca nu stiu ce ingredient interzis contineau:))) Dar eu chiar am slabit cu ele. Iti accelerau foarte bine metabolismul
ReplyDeleteParerea mea e ca din fiecare postare putem selecta informatiile pe care le consideram utile, frumoase :)
O seara minunata Elly :)
Nici macar medicamentele acelea obtinute prin sinteza nu au acelasi efect asupra diferitelor persoane. Este stiut acest fapt. Cat despre pastilele de acest tip, daca se respecta toate indicatiile cred ca rezultatele pot fi bune, foarte bune sau slabe. Uneori, din dorinta de a accelera niste procese, se face exces de pastile, de orice fel. De orice, de fapt. Concluzia ta este foarte corecta. Sunt niste informatii, care pot fi consultate. Se ia ceea ce este bun din ele.
DeleteMultumesc pentru feedback! :)
Să zicem că nu am voie de produsul la carew se face reclama .... dar dacă modul în care s-a făcut această reclamă mă atrage ... asta este altceva. Mie mi-a plăcut povestea creată de tine ... pentru mine asta a contat. Fiecare alege ce vrea din informațiile din postare.
ReplyDeleteMa bucur ca ti-a placut articolul scris de mine. Ai mare dreptate. Fiecare alege ce crede ca i se potriveste. Am inteles, acum, vizitandu-te, ca esti pe cale sa devii mamica :) Iti doresc multa sanatate, putere de a rezista provocarilor ce vor veni, caci de-abia incep :) Si iti mai doresc ca dupa eveniment sa revii cat mai rapid la o forma buna a siluetei :)
DeleteMultumesc mult pentru comentariu. :)
Mulțumesc și eu pentru urări! Mai avem puțin de tot și sperăm să fie totul bine. Uite, vezi ce bine merge ultima ta fraza cu produsul?! ... in astfel de cazuri sau multe altele ...se ia in considerare. ;)
DeletePentru putin, Alexandra! Da...ai dreptate, se potriveste. :)
DeleteMultumesc pentru reactia frumoasa. Iti doresc tot binele posibil! :)
Povestea mamicii cu kg in plus este cat se poate de actuala. Probabil exista de demult, insa inainte nu se punea mare accent pe fizicul de 35 de kg:)). Si eu am fost o adolescenta frustrata din cauza celor 8-10 kg in plus. M-am infometat, am luat pastile, dar nimic nu m-a ajutat pana nu m-am maturizat si am constientizat faptul ca un regim sanatos combinat cu miscare face minuni. Pastilele mi-au imbolnavit stomacul si nu zic ca astea ar fi proaste caci nu le-am incercat, insa aici sunt de acord cu ce a zis Carmen mai sus.
ReplyDeleteO seara minunatat sa ai draga Elly!
Asa este, in jur intalnim multe astfel de situatii. Tina, e un articol cu o propunere, este o promovare. Asa cum am raspuns si lui Carmen, nu cred ca trebuie sa luam lucrurile in tragic. Este o reclama exact ca la tv. Sustinuta de o poveste, exact ca si acolo. Pe care cine o citeste o poate lua sau nu in considerare. Nu incerc sa conving de nimic pe nimeni. Mie imi pare rau ca asta s-a inteles. Este ceva ca o propunere. Nimic mai mult.
DeleteMultumesc mult! O zi frumoasa! :)
1. Nu ştiu cine-i această Alessia. Numele ei real o fi Vetuţa, cumva?
ReplyDelete2. Sunt convins (ca şi tine, de altfel) că n-a înghiţit nicio capsulă reclamată (la care reclamă).
3. Povestea e frumoasă şi cât se poate de veridică. De fapt, cu asta tebuia să încep. Restul conteză prea puţin.
Asa este, trebuia sa incepi cu sfarsitul :))
DeleteChiar nu stiu de ce ai fost malitios.
Pe Alessia nu ai cum sa n-o stii. Macar pentru Boro na sou po...A fost un mare succes.
Merci! :)
...povestea e faina, personal nu am nevoie si sunt adeptul miscarii, dar pentru cei care vor altceva(in loc de sport), este utila!
ReplyDeletePai barbatii oricum isi fac mai putine probleme chiar si cand ar fi cazul :)
DeleteDar noua ne cer sa fim snur ;) :)
Sa stii ca si acest tratament cu capsule trebuie sustinut printr-o dieta si prin ceva miscare. Doar stand pe scaun si inghitind pastile nu se slabeste corespunzator...adica lucrurile trebuie corelate, ajutate.
Multumesc pentru apreciere :)
Intai un control la un endocrinolog specialist. Reclama e sufletul comertului, la mine rezultatele au fost... sufletu':)
ReplyDeleteSunt de acord. Si un astfel de control ajuta. Se poate afla ca exista alte probleme si dezechilibre si pastilele de slabit, cat ar fi de naturale, sa nu ajute ori chiar sa faca mai rau. Reclama e ceea ce este. Eu am vazut reclama la paine. Mi se pare perfect normala. :)
DeleteMultumesc pentru reactie, Robert. :)
eu nu cred in pastile :)
ReplyDeleteCami, ceea ce am scris e o propunere. Se poate crede sau nu, fiecare suntem liberi sa intelegem ce dorim dintr-un articol. Nici eu nu cred in foarte multe lucruri. :)
DeleteMerci frumos!
Elly, pe picior de plecare în senina și însorita zi de Armindeni, am trecut să-ți la un gând bun și frumos! Da, pe unii îi ajută tabletele de slăbit, pe mine doar regimul alimentar, de preferat fără carne, doar cu legume și verdețuri. Te pup, o zi frumoasă! :)
ReplyDeleteMultumesc mult de trecere, Mirela! Si la fel, pentru gandul frumos :)
DeleteE adevarat ceea ce spui. Sunt remedii si remedii. Unele ni se potrivesc, altele nu. Pentru fiecare dintre noi insa exista ceva. Trebuie doar cautat. Si informatia nu se poate afla decat facandu-se promovarea necesara. :)
Dieta ta este foarte buna mai ales daca si da rezultatele asteptate. Ma bucur ca ai gasit o dieta care sa se potriveasca metabolismului tau.
Multumesc mult. O zi la fel! :)
Eu am tinut multe cure de slabire de-a lungul timpului, dar niciodata nu am incercat pastile. Acestea despre care ai scris tu par foarte ok. Naturale, sanatoase. Daca fac minunile promise, nu vad de ce nu le-ar incerca persoanele cu surplus de greutate.
ReplyDeleteRegimul pe care-l recomand eu tuturor este mancatul putin si la aburi. D
Sunt naturale dar cred ca trebuie sa se si potriveasca metabolismului persoanei. Desigur ca deciziile le ia persoana insasi. Eventual poate ca trebuie consultat si un medic.
DeleteCea mai buna metoda este desigur cea de a manca putin si cat mai natural, sanatos. Dar nu e nici asta posibil intotdeauna, mai ales daca sunt job-uri care ocupa circa 12 ore/zi... E foarte greu. Exista metode cu ceaiuri...Toate dau anumite rezultate, se stie. In functie de persoana, determinare si mod de abordare cred ca eforturile se pot materializa in rezultate diverse. :)
Si iata ca am aflat despre o noua dieta :)
Multumesc :)
Multumim foarte mult Elly, pentru sustinere si cuvintele frumoase! Feedback-ul cititorilor tai deasemenea este binevenit, pentru ca orice parere conteaza, asta pentruc ca noi dorim sa demonstram tuturor ca produsul Slim Duo Forte chiar face ceea ce promoveaza!
ReplyDeleteStim si suntem siguri ca avem de luptat cu o mentalitate, a multora, care sunt mai mult decat sceptici si care privesc indiferent totul, datorita unei agasari continue in online-ul ultimilor ani, cand fel si fel de pastile ''pirat'' au fost promovate!
Noi am demonstrat de fiecare data ca avem un produs foarte bun, altfel nu ar fi folosit de femei de succes precum Diana Stirbu, Ioana Moldovan sau Alessia!
Multumim inca o data!
Cred ca feedback-ul cititorilor mei este destul de relevant fiindca ofera o paleta destul de larga de opinii asupra articolului/produsului.
DeleteVa multumesc si eu pentru comentariu! :)
Si articolul tau este foarte reusit.
ReplyDeleteEste altceva in sunsul bun.
Cred ca ai ales cea mai interesanta si convingatoare abordare.
Like si eu pe facebook si g+ :)
Bun venit pe blog, Alina :)
DeleteE inspirat din realitate si chiar am sperat sa placa. Iti multumesc foarte mult pentru apreciere :)
Am multe a comenta pe marginea subiectului...
ReplyDeleteDe cind ma stiu am fost cu forme insa, abia peste ani am invatat cum sa ma simt bine in pielea mea, a celor + citeva kg sau - citeva... . Doar cind am fost gravida am slabit neasteptat de mult si asta doar din cauza sarcinii care impingea stomacul atit de sus incit un polonic de zama imi crea senzatia de satietate pentru toata ziua. Copilul isi lua ce si cit avea nevoie dar eu am dat jos atunci aproape 10 kg. Daca as fi vrut n-as fi reusit. Poate...
In alta ordine de idei, tot in timp am inteles ca alimentatia e cel mai mare ajutor care-ti este oferit, daca stii cum si cui sa-l ceri. Astfel, am invatat citeva principii de baza despre ce te ajuta sa slabesti fara sa te infometezi si le-am combinat cu o viata ceva mai activa, fizic. Nu pot zice ca-s o anorexica insa nici nu dau apa afara din cada cind intru in ea. Ma simt excelent asa cum sunt, cu cele citeva rotunjimi prin partile esentiale. Nu imi creez gratuit frustrari alimentare de genul...vai, nu am voie prajitura!...NU! Daca mi-e pofta o maninc insa, a doua zi, am grija sa reduc din portia de mincare astfel ca va exista un echilibru de calorii.
Si, ca o ultima idee a comentariului, si eu apelez la pastile de slabit. Le-am descoperit pe cele numite exact asa "capsula de slabit" si pot spune ca sunt singurele care la mine au dat rezultate, adica o reducere esentiala a foamei care de cele mai multe ori e generata de factorii externi. Le iau de ceva timp bun si n-am sesizat ceva 'stricaciuni' colaterale de care se face atita caz.
Fiecare organism are propriile lui mecanisme de reglare interna asa ca...daca Slimul poate ajuta pe careva atunci sa fie incercat. Vorba ceea, nu stii cit de rece e apa pina nu bagi un deget in ea...
Felicitari pentru articol. Sunt bine imbinate ideile. Nu am stiut de acest produs si ca Alessia face reclama la acesta.
ReplyDeleteImi place Alessia si de obicei vedetele nu prea isi pun la bataie imaginea pentru orice fel de marca. Asa ca tind sa cred ca esti indreptatita in a scrie despre el.
Frumoasa poveste!
ReplyDeleteDe slabit mai incerc si eu din cand in cand,darfara saapelez la diete si pastile.Mananc mai putina paine,mai multe salate de verdeturi de sezon,fructe de sezon,beau mai multa apa.
Una peste alta nici nu ma plang,nici nu ma laud,dar sunt un om"bine facut"...asa m-a caracterizat un elev din clasa a IV-a intr-o compunere:)).
Melodia e...revigoranta!
Alessia e frumusica cu sau fara reclama la pastile de slabit.
Cine doreste totusi sa scape de kg sa mearga la un medic specialist,deoarece fiecare organism reactioneaza altfel.
Noapte buna!
Elly, nu am incercat produsul acesta dar pastile pe baza de anghinare am luat si eu. La mine au avut ceva efect, insa nu semnificativ. Poate insa ca nu aveau o compzitie atat de complexa. Stiu insa ca aghinarea e o leguma excelenta, datorita proprietatilor ei detoxifiante, ca ajuta metabolismul si regleaza nivelul colesterolului din organism. E ideal sa o poti consuma in stare naturala. Este una din legumele favorite ale italienilor si o numesc carciofi. In Germania i se spune artischoke. Tabletele acestea, a si orice cura de slabire, pot da sau nu randament pentru ca motivul ingrasarii nu e mereu mancarea. Sunt de vina uneori anumote dereglari in organism iar acestea nu pot fi reglate doar pe baza dietei.
ReplyDeleteEu, am folosit cu succes, pe langa pastilele cu anghinare, capsule cu ulei de peste, in si masline. Combinatia a avut succes. La mine.
Dincolo de acestea, advertorialul a fost bun. Imi place ca incerci cu curaj diferite tipuri publicistice. Nu e rusine sa faci publicitate si nu e usor sa scrii un astfel de material. Felicitari!
Cand ai incput articolul iti jur ca imi propusesem sa te intreb de ce nu participi la concursul BP pe aceasta tema. Cand am vazut linkurile, sa mor de ciuda ca mi-ai luat-o IAR! inainte cu un pas! Felicitari pentru articol, mi se pare bine scris!
ReplyDeleteEste adevarat ca fiecare organism reactioneaza diferit la cure de slabire cu sau fara capsule de slabit. Eu m-am impacat ok cu acest produs si chiar am dat jos cateva kg. bune. Succes!
ReplyDelete