 |
| Caterina Caselli |
În copilărie, am petrecut perioade frumoase la bunicii din partea mamei, singurii, de altfel, pe care i-am cunoscut... Nu vacanțe întregi, fiindcă nu puteam să aterizăm la bunici și să stăm la ei până se plictiseau de noi. Mama a considerat întotdeauna că vizitele scurte sunt cele mai plăcute. Asta pentru că acolo mai erau și verișorii noștri, destul de apropiați de vârsta noastră, cu care, ca orice copii făceam și destule trăznăi. Dar câte două săptămâni tot stăteam, din timp în timp. În care făceam de toate: ne jucam pînă ne plictiseam și de joacă, munceam prin grădină adică ajutam la tot felul de munci cot la cot cu adulții, mergeam la pescuit, la bâlciuri, târguri, pe câmp la stâna de oi, culegeam fructe pentru țuică...făceam absolut orice. Îl ascultam pe bunicul povestind amintiri din cel de-al doilea război mondial...și câte și mai câte...
 |
| Pick-up-ul (acest model) |
Începusem să spun despre acea colecție de discuri de vinil. Pe lângă multe discuri de muzică populară, care nu mă interesau prea mult, o parte dintre ele erau cu muzică ușoară. Nu orice muzică ușoară însă. Dacă unele dintre discuri erau cu muzică românească (Dan Spătaru, Angela Similea, Mihaela Mihai, Luminița Dobrescu și alții...mi se pare că unele dintre fete erau pe discuri comune, cu înregistrări de la Cerbul de Aur, din epoca lui de aur), pe celelalte discuri erau nume ca Gianni Morandi, Adriano Celentano, Gigliola Cinquetti, Rita Pavone...și Caterina Caselli.
 |
| Fotografia de pe discul de vinil |
I-am ascultat pe toți, cu muzica lor din anii aceia, când muzica italiană era altceva decât a ajuns azi. Când muzica italiană dădea tonul, cel puțin pe aici, prin România.
În general era muzică frumoasă. Cel mai mult, cred că deja bănuiți, mi-a plăcut Caterina Caselli, o italiancă brunetă, simpatică, căreia îi ghiceam o personalitate puternică din imaginea de pe învelișul discului. Avea o voce interesanta, cu o ușoară răgușeală, și azi, cu siguranță, ar fi cântat muzică rock și ar fi făcut treabă foarte bună. Dar erau alte vremuri...
Am dorit să scriu de ieri articolul, se cădea să fie așa, însă n-am avut timp. De ce ieri? Pentru că acea fată, cunoscută de mine prin intermediul unei fotografii și a câtorva piese muzicale pop cu tentă rock, s-a născut la Modena, pe 10 aprilie 1946. Adică ieri...
În anul 1966 Caterina se tunde, devine blondă si adoptă o tunsoare care rămâne celebră. Care i-a adus și o poreclă ce i-a devenit supranume. Dacă cineva rostea expresia Casco d'oro se știa că se vorbește despre Caterina.
 |
| Caterina Caselli |
Printre piesele de pe disc, numai una și una, se găsea una care pe mine m-a fermecat atunci: Sono bugiarda. Știu că atunci, după ce îi înnebunisem pe ai mei de la țară tot ascultând-o, poate de 30-40 de ori, am cântat-o singură de alte N-ori, întoarsă acasă. Până ce, cum era și firesc, am mai uitat-o. Dar a rămas în mintea și sufletul meu...și azi, încă își are locul ei acolo, în amintirea mea. Câțiva ani după, de câte ori ajungeam în casa bunicilor, o reascultam. Nu însă cu furia inițială, cea de la descoperirea ei.
N-am auzit niciodată nimic despre Caterina Caselli pe la televizor. Deși a avut o lungă carieră în lumea muzicală și artistică, în general. Pierderea noastră...
Căutând zilele acestea câteva informații despre ea am aflat că deține casa de discuri Sugar Music, și este cea care l-a descoperit, în 1992, pe Andrea Bocelli.
Revenind la piesa care m-a vrăjit mai târziu am aflat că este de fapt un cover după I'm a Believer, compusă de Neil Diamond în 1966. Un cover mai bun ca originalul, întâmplare rară... Însă ce știam eu atunci, la vreo 9 ani, despre cover-uri? Despre Neil Diamond nici atât...
Pentru cine dorește, Sono bugiarda și alte două piese superbe de pe disc se pot asculta dând click pe aceste link-uri:
și desigur Sono bugiarda
Vă garantez că nu veți regreta ascultându-le.
Vă mai ofer, chiar aici, clipul unui alt cântec excelent care m-a ajutat s-o cunosc pe Caterina Caselli. Cântecul se numește L'uomo d'oro:
Veți descoperi o muzică foarte modernă, peste care timpul aproape că n-a trecut și care poartă în foarte mică măsură amprenta atât de caracteristică muzicii anilor '60...
M-ai facut sa-mi rascolesc si eu putin sacul cu amintiri. :)
ReplyDeleteSe pare ca am copilarit intr-un mod asemanator. Nu mi-am cunoscut bunicul din partea tatalui, iar toata distractia a fost la tara, la buncii din partea mamei.
Insa muzica n-am cunoscut-o cu adevarat acolo, ci acasa, unde taica-miu, un adevarat meloman, a tinut mereu pasul cu timpurile pe care le traia. A avut si pick-up(uri...), si magnetofoane, ulterior video, casetofoane...si cam atat. Intre timp am crescut eu, si am trecut de la casete, la cd-uri. :))
Si acum am cateva zeci de vinil-uri. Incepand cu Faramita Lambru, Maria Tanase, Dora Siminica, sau Phoenix, pana la Creedence Clearwater Revival, Niel Diamond, Deep Purple si Beatles...
Pe Caterina Caselli n-o stiam, insa stiu tot ce se poate sti despre Adriano Celentano - un unchi de-al meu (Dumnezeu sa-l ierte!) era fan infocat. :)
Foarte frumoasa 'Sono Bugiarda'. E prima oara cand o ascult, insa dupa doar cateva secunde mi-am dat seama ca stiu alta varianta de-a ei. Adica o ascultam fara sa stiu o iota Italiana, insa fredonal si cantam toate versurile in engleza... Si cum nu-mi aduceam aminte cum se numeste varianta in engleza, si nici cine o canta, am tastat in google cateva versuri si am descoperit-o. Iat-o: http://www.youtube.com/watch?v=XfuBREMXxts
Vad ca-i tot din '66, asa ca nu stiu care o fi originalul. Eu doar pe asta o stiam, dar acum i-am descoperit si sora italiana. :)
Ah, sa nu uit... Bine te-am gasit draga Elly! Foarte dragalas articolul tau. Mi-a pus un zambet pe fatza. O seara buna iti urez. Sa ne citim cu bine. Te pup!
:) Toti avem cate un saculet din acesta. Mai voluminos sau mai putin.
DeleteLa mine a fost o mare curiozitate in legatura ce acel pick-up. Atunci l-am descoperit eu. Pentru verii mei el era acolo de cand lumea...pentru ei nu prezenta nicio importanta. Nici nu intelegeau fascinatia mea pentru acele discuri. Noi n-am avut acasa pick-up niciodata. Nici magnetofon. Radio si tv da. Abia casetofon, mai tarziu. Si asta pentru ca am insistat eu. Tata a fost pasionat de lectura, mama de copii si pedagogie si ambii sunt cam afoni :)) Pentru ei muzica nu inseamna deloc ceea ce inseamna pentru mine. Asa ca n-au prea inteles.
Deci n-am viniluri acasa.
Piesa este foarte frumoasa. Nu cred ca ai remarcat azi-noapte dar legat de nedumerirea ta, era scrisa chiar in finalul articolului lamurirea:
"Revenind la piesa care m-a vrăjit, mai târziu am aflat că este de fapt un cover după I'm a Believer, compusă de Neil Diamond în 1966. Un cover mai bun ca originalul, întâmplare rară... Însă ce știam eu atunci, la vreo 9 ani, despre cover-uri? Despre Neil Diamond nici atât... "
Da, a fost cantata atunci (si) de trupa The Monkees...apoi resapata in noul mileniu, cu ati interpreti, caci a fost pe coloana sonora a filmului animat Shrek. Trebuie sa ti-o aduci aminte. :)
Sora italiana a fost foarte reusita. Dupa parerea mea mai reusita ca originalul. Se mai intampla...
Multumesc pentru urari ;)
Spusesesi de Neil Diamond, iar eu stiam ca vocea din capul meu (cea care fredona melodia stiind-o), nu era a lui Neil...de-aia am incurcat borcanele. :))
DeleteÎncântătoare. Nici eu nu o ştiam, poate sora mea să o ştie... era pasionată de muzica italiană. Eu şi fratele meu preferam Queen, Abba, Pink Floyd... şi clasică. Sora mea - Celentano, Morandi, Nana Mouskouri... etc şi muzică populară. Bine că eram doar trei :)
ReplyDeleteO zi minunată, draga mea! pup
Nu eram chiar pasionata de muzica italiana. De fapt nici n-am mai fost dupa acest episod... Dar am observat si acum ca tot spre zona rock am fost ghidata de gusturile mele... Intotdeauna, de mica. :)
DeleteLa voi era o adevarata distractie, sa inteleg. De ce? E frumos sa fie si gusturi foarte diverse. Important este sa fie :) Queen imi place si mie. Si Abba mi-a placut...dar tot trupele si solistii rock m-au acaparat pana la urma :)
Multumesc, Anastasia draga! La fel!
Elly, help!
DeleteMa ajuti si pe mine sa gazduiesc o rubrica?
Am nevoie de tabelul folosit e tine pentru gazduire. pup
Acum am vazut. Ti-am raspuns pe FB.
DeleteCe inseamna bugiarda? Nu stiu de ce, dar am impresia ca am mai auzit melodia aceasta, poate nu in varianta originala.
ReplyDeleteInseamna "mincinos"! :))
Delete@ Fairytale...da, mincinoasa inseamna. La ei se feminizeaza adjectivele, ca si la noi :) Pai ai auzit-o...am si scris in finalul articolului acest lucru. Sono Bugiarda e un cover dupa piesa compusa de Neil Diamond :)
Delete@Merci, Minnie! :)
DeleteDesigur ca mi-o amintesc! Dintre discurile de vinilin ale lui fratelui meu, preferatul meu era Gianni Morandi. Sunt cam din aceeasi perioada amandoi! :))
ReplyDeleteCe amintiri! Aveam un radio cu lampi de la rusi, care avea si un pick-up deasupra, tin minte si marca, era Latvia (Латвия). Cat teatru radiofonic nu am ascultat eu la acel radio si desigur muzica! :))
Merci ca mi-ai amintit de vremurile frumoase! Te pup Elly, zi faina!
Minnie, chiar ma bucur ca unora le-am starnit macar o mica amintire :) Da, erau din aceeasi perioada. Am si spus...si unchiul meu adunase acele discuri tot in perioada aceea de glorie a muzicii usoare italiene.
DeleteIntentia a fost sa amintesc ce muzica frumoasa era candva. Daca am facut si placere unora dintre cei care au citit si ascultat, cum s-a intamplat cu tine, cu atat mai mult sunt multumita. :)
La fel sa ai, Minnie!!
Bugiarda-mincinoasa.
ReplyDeleteSi eu aveam pickup la bunici. Imi aduc aminte ca erau atat de multe discuri: mai mici, mai mari si foarte multe cu muzica populara.
Cat despre pisa draga sufletului tau si azi o auzi foarte des pe posturile de radio italiene lucru ce nu se poate spune despre Dan Spataru si ale lui Drumuri sau orice alt artist roman din acele timpuri...
Da, erau discuri mici, doar cu 4 cantece. Discul acesta avea 8, era deja maricel. Toate piesele erau frumoase. Foarte frumoase. Am dat o ascultare pe YouTube, pe fuga, si tot frumoase mi s-au parut acele cantece. Nu ma inselase pe mine nici urechea, nici gustul :)
DeleteMi se pare normal ca macar in tara ei Caterina sa fie inca ascultata, mai ales ca muzica anilor '60 e la moda. Din nou. :)
Ma bucur ca se aude, eu cred ca are un loc al ei, pe care nimeni nu i-l poate lua. Pe mine m-a mirat ca niciodata pe posturile noastre n-am vazut-o... Adevarul este ca trecuse vremea cand am descoperit-o eu... Dar cum nici ai nostri nu se mai aud...e destul de trist.
Când eram mici mama a luat un pick-up din ăsta servietă şi ne-a luat discuri cu poveşti. Aşa s-a asigurat că stăm cuminţi şi ascultam poveştile. :)
ReplyDeleteN-am mai auzit de Caterina caselli şi am să revin de acasă să ascult melodiile.
O metoda excelenta de a va tine cuminti. Si cum eu nu prea am auzit de copil carora sa nu le placa povestile...sunt sigura ca "actiunea pick-up"-ul s-a bucurat de mare succes :)
DeleteDaca ai timp si placere...ele te asteapta sa le asculti. Iti va placea macar una dintre melodii. Daca reusesti, as fi curioasa si care.
Multumesc, Andreia!
Eu am ascultat de multe ori varianta in engleza Sono bugiarda. Ce mai topaiam prin casa pe melodia aia. Amintiri si ce amintiri... Bunica mea de pe tata avea un un radio imens care avea si pick-up, cred ca avea vreo 5 kg greutate. De pe dicurile de vinilin ascultam doar povesti, iar la radio teatru radiofonic. Insa am descoperit televizorul si nu i-am mai dat importanta radioului ala cu pick-up.
ReplyDeleteO zi cat mai frumoasa, Elly draga!
Varianta in engleza, dar cea din '66, este cea originala. I'm Believer se numeste. Si e destul de prezenta pe la noi, chiar intr-o reclama la eMag, acum. A avut si pick-up-ul vremea lui de glorie. Nici eu n-am apucat-o dar a fost...Acest pick-up de la bunici era cam prafuit deja cand l-am descoperit.
DeleteMultumesc mult, Tina!
Azi nu voiam să scriu comentarii.Postarea de faţă mă obligă.Ştiţi, ca în zicala aceea cu...."oblige"...
ReplyDeleteDin nou Elly prezintă nostalgice amintiri care mă incită la a umbla şi prin amintirile mele.
Eu am "prins" aşa, adică pe la sfârşitul anilor '50 şi începutul anilor '60 : ceva nemţesc tip Caterina Valente şi Vico Torriani care erau italieni stabiliţi în Germania, apoi muzică italiană "de epocă" din belşug (Renato Carosone, Tino Rossi), ceva franceză tip Edith Piaf şi Yves Montand, ceva operetă cu Luis Mariano, apoi începând din 1963 fenomenul "The Beatles" care a croit un nou trend în muzica aşa-zis...lejeră, culminând cu "boom"-ul reprezentat până azi de muzica anglo-saxonă, americană, olandeză, etc...Oricum, cam tot ce se cântă azi e de regulă în....engleză (pardon, în...."americană"!)... :)))
Cunosc şi am în "panoplie" zeci de melodii din acei ani teribil de grei, de refacere a Europei de după cel mai mare război. Îi ştiu aproape pe toţi italienii de atunci.Pick-up-ul din imagine este unul cehoslovac, marca "Supraphon", fabricat la uzinele "Tesla" din Bratislava.Am avut unul identic, pe care l-am aruncat la gunoi, cu mare părere de rău, acum 4 ani. Tata îl cumpărase în 1962 şi avea o lampă ECL-82 (triodă-pentodă finală!).Cel din imaginea de sus trebuie privit "în oglindă" (ca un desen din proiectare, "spiegelbildlich") pentru ca imaginea să fie cea reală.Pasiunea mea pentru electronică s-a datorat în mare măsură apetitului pentru acea muzică a anilor '60...Am avut diverse aparate muzicale, le-am modificat, le-am refăcut....pentru ca acum să culeg roadele pasiunii pe...CD-uri în mp3 ! Vorba marelui "Will" : "Much noise for nothing"! :))) Păcat că nici vinilurile nu le mai am.Dar am reuşit să salvez unele melodii în digital şi tot e ceva...
Despre italieni, numai de bine! Deşi, între noi fie spus, nu m-a tentat niciodată să învăţ italiana.Mi s-a părut prea uşoară şi prea..."macaronară"! :)))
Tante auguri ! Mulţumim pentru postarea foarte nostalgică!
Mda, mincinoasa Caterina Caselli. Brusc, nu s-a mai auzit de ea la noi.
DeleteO fi supărat-o pe tovarăşa de renume mondial? Te poţi aştepta la orice...
Am şi acum o mulţime de plăci de vinil, ba şi o sculă de redare foarte bună, aproape nefolosită, din RDG. Mă uit la un post tv care arată activitatea
unei case de amanet. Păi cu discurile astea şi cu scula făceam bani frumoşi.
La noi nu prea găseşti oameni dispuşi să investească în lucruri vechi.
Nu se investeşte nici în oameni vechi, dar asta-i altă poveste.
Parcă ai fotografiat pickup -ul nostru din copilărie...ce nostalgic! La început au fost niște plăci (numai așa li se spunea atunci) cu Paganini, Beethoven și Grieg, preferații tatălui meu. După Cerbul de Aur, au intrat și în casa noastră sunetele vesele ale muzicii italienești, în special. Preferata mea era Azzurro a lui Adriano Celentano, pe care o știam pe de rost și o fredonam în drum spre școală. Îmi place atât Caterina Caselli, cât și faptul că asculți muzică (!!) și o faci cu drag. Voi asculta puțină muzică de pe-atunci, mulțumesc de aducere aminte și muzicală să-ți fie ziua de aprilie! :)
ReplyDeleteBună Elly!
ReplyDeleteFrumoase amintiri și eu am avut un pickup la fel ca al tău!
O zi minunată îți doresc!
Cu drag!
N-am auzit de Caterina Caselli, dar o sa intru pe link-urile date de tine sa ascult. Imi place muzica italiana. Si muzica veche in general!
ReplyDeleteau un farmec aparte discurile de vinil. am un prieten pasionat de asa ceva si zice ca pe discurile de vinil se aude muzica cea mai apropiata de realitate.
ReplyDeleteNu prea am ascultat muzica la pickup, dar cu siguranta amintirile din perioada copilariei, cu vacantele la bunici, sunt destul de asemanatoare. Zic destul pentru ca eu mai mult ma jucam, evitam orice alta activitate. :P Aveam si eu o melodie in italiana, pe care o ascultam la infinit, nu stiu dupa cine era cover, insa era cantata de una din fetele din Non e la Rai. Cred ca ai prins si tu emisiunea...
ReplyDeletesi eu am trait clipe asemanatoare, ascultând la bunici discurile din colectia lor :)) Preferatele mele erau Dalida si Pompilia Stoian. Mai aveau si Remo Germani, Doina Badea, Margareta Paslaru, Dan Spataru... Ce vremuri faine :)) ce bine ca ti-ai adus tu aminte, asa am rascolit si eu în "sertarasul cu amintiri"!
ReplyDeleteAm si astazi pick-up si bineînteles, mi-am carat aici intreaga colectie de discuri. Tot ce am primit de la bunici si parinti, plus tot ce am cumparat eu de-a lungul anilor, chiar si dupa ce au iesit din moda! Pick-upul este o nostalgie :) nu voi arunca niciodata colectia mea - la care s-a adaugat acum si a sotului :))) Avem peste 300 de discuri, unele deosebit de valoroase. Insa valoarea cea mai mare pe care o au, este cea de suflet.
Iata o buna idee pentru o postare :)) Multumesc pentru frumoasa provocare!
O seara minunata iti doresc, Elly draga.
M-a emoționat și pe mine !
ReplyDeleteMulțumesc pentru postarea aceasta atât de nostalgică.
Noi o aveam in casa pe Gigliola Cinquetti, de care eram foarte atasata. Ma uitam mereu la poza ei si mi se parea ca este o femeie foarte frumoasa. Stateam la oglinda si ii cantam melodiile ore in sir. :))
ReplyDeleteOoo, Caterina Caselli, Gigliola Cinquetti, Mario Villa, Gianni Morandi, Mina, Milva, Rita Pavone, Domenico Modugno, Bobby Sollo, Adriano Celentano!...Mama(Dumnezeu s-o odihnească-n pace!) era pasionată de muzica italiană, franceză(Dalida, Jacques Brel,Charles Aznavour), engleză, română - de fapt -muzica bună! Asculta, cânta și rock - Creedence Clearwater Revival, AC/DC, Pink Floyd, Black Sabbath, Led Zeppelin, Queen, The Eagles. Toată ziua ne încânta cu vocea-i minunată! Am avut magnetofon, pick-up, casetofon, mai am și-acum plăcile pentru pick-up, casete și benzi; muzica, începând cu anii 40 și încheind cu anii 90...Frumoase amintiri!...Of, am rămas cu amintirile!...Mama, cu siguranță, încântă îngerii în cer cu vocea ei...
ReplyDeleteDoamne, ce seri magnifice făceau ai mei, când eram eu și sora mea micuțe! Sâmbătă de sâmbătă se organizau serile cu cântec - voce, vioară, chitară și muzicuță...Era sublim! Păstrez și-acum caietele muzicale ale mamei... și tradiția - iubim muzica nespus de mult!
Mi-ai trezit emoții, sentimente, ...lacrimi...Elly, mulțumesc din suflet pentru acest articol!
..Să nu uit de romanțele noastre, care ne mergeau la suflet, atâta pasiune punea-n melodiile de dragoste!...
Îți mulțumesc pentru acest periplu printre amintiri!