Sfaturi nesolicitate

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/planuri

- Să mă suni când ajungi, îi spusese. Eu o să fiu acolo. 

Veni privind spre clădirea unde ar fi trebuit să-l găsească. Sună. Nu-l vedea dar cineva, așezat pe o băncuță, tocmai răspundea la telefon...

O aștepta acolo, cu un zâmbet larg, într-o mână cu mobilul iar în cealaltă cu ceva ce se dovedi a fi un fir de floare. Pe lujer, înșirate câteva flori albe, la prima vedere părând boboci de trandafir. Frunzele arătau însă altceva. Erau boboci ai unei flori de o specie necunoscută. Delicați, fragili, foarte frumoși dar lipsiți complet de parfum.

Blogul - O întâmplare încă frumoasă

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/planuri

Nu e simplu să fii șomer. Dar câtă vreme simt că timpul nu trece chiar fără rost pentru că mereu apare câte ceva de făcut, situația aceasta pare puțin mai ușor de suportat și asta pentru că am o preocupare la care acum un an sau doi sau mai mulți nici măcar nu aș fi avut cum să mă gândesc. Poate că am avut noroc. Încă din ianuarie îmi făcusem acest blog și, încet-încet, devenisem ceea ce se numește blogger. Astfel că, atunci când am rămas fără job, blogul a luat parțial locul acestuia.

Pentru mine a fi blogger a devenit ca un fel de altă profesie. Un fel de profesie unde sunt, cu intermitențe, prezentă 24 de ore din 24 și de ale cărei sarcini, autoimpuse, încerc să mă achit cât mai bine, așa cum făceam și când aveam un job oficial. Însă mă tot intreb de ceva vreme... A fi blogger chiar este o profesie?

În legătură cu blogging-ul, dacă e ca un fel de meserie sau ba, am să încerc să mă și să va lămuresc, sau poate mai

Bunicul lăudăros

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/planuri

Vestea pe care am primit-o acum câteva ore m-a tulburat...m-a luat pe nepregătite...ca toate veştile rele... 

Un om deosebit, un foarte bun colaborator, devenit între timp un bun prieten de departe...de azi nu mai răspunde la telefon...

Parcă mă simt vinovată...Nu ne-am văzut ultima oară când a venit aici, târziu, în toamnă. A avut atâtea probleme de rezolvat...şi eu la fel...încât nu am reuşit... 

De vreo trei ore cotrobăi prin toată corespondenţa noastră electronică. Nu era una obişnuită, între doi colaboratori. Iniţial aşa fusese...rece, distantă, protocolară...aşa cum era firesc.

Apoi, omul extraordinar care era...vârsta pe care o avea, profesionalismul...i-au permis să mă câştige ca prietenă...O prietenă de departe...căci ne despărţeau sute de km...

Am recitit, cu pauze, aproape toată corespondenţa... Caldă...mereu presărată cu mici clipuri, slideshow-uri... toate amuzante... uimitoare... pentru că era un om vesel, spontan... totdeauna cu o glumă pregatită...cu un respect deosebit pentru celălalt. 

Îmi trimitea adesea fotografii cu soţia şi nepoţii: "luluţele" Sonia şi Ella şi Paul...de care era atât de mândru...