Cum e să știi că cineva e mereu undeva, acolo? E confortabil oarecum.
Cum e însă să descoperi, deodată, că nu mai este? Că a tăiat orice punte cu
ceilalți? E un sentiment tulburător, profund îngrijorător. Declanșator
de panică...
Am intrat în blogosferă aproape din întâmplare. De pregătită, eram. Foarte. Eram vaccinată contra multor rele virtuale: prefăcătorie, minciună, lașitate,
lingușire, insulte și jigniri, scenarii polițiste, urmăriri incognito, avansuri...și multe altele. Ca-ntr-o adevărată
Cutie a Pandorei. Pe fundul cutiei, însă, exista ea, mică și timidă, Speranța că voi
întâlni prin intermediul blogului și oameni buni, care vor rezona cu
mine, cu ceea ce voiam să transmit. Nădăjduiam că gândurile mele vor
ajunge la sufletul cuiva.