Viața-i foarte simplă, de fapt

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/socializare

Nu-mi prea place să fac bilanțuri. Am făcut doar din acelea contabile o vreme, poate vreo doi-trei ani. Ciudat ori poate îngrijorător, dar am și uitat exact cît timp am ținut contabilitatea respectivă.

Cochetă și grațioasă ca un sac de cartofi

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/socializare

Trandafir în soare...

E aproape 11,30 dimineața. Mă uit la florile din grădiniță, mai imortalizez câte o floare, o albină, o frunză... Trandafirii au înnebunit, explozia de flori și culori pe care o etalează e copleșitoare. 

Se aude un sunet-scârțâit. E poarta vecinilor mei de peste drum. Pe poartă iese tanti Silvia, într-un capot-halat de culoare incertă, cochetă și grațioasă ca un sac de cartofi. Nu prea e o costumație de stradă, mai ales că modelul de capot e unul de purtat mai degrabă într-un spital. Dar tanti Silvia s-a măritat o dată și bine. Ce-i mai trebuie cochetărie? 

Salutări de pe Neogen!

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/socializare

Anul trecut, pe 6 februarie 2012, am deschis, aici pe blog, o temă care s-a dovedit de mare interes, chiar fascinantă. Tema "Neogen". 

Astfel scriam articolul "A fost odată ca niciodată...Neogen" și titlul nu era deloc exagerat. Neogen a devenit, la începutul lui februarie 2012, doar o poveste. Pentru unii frumoasă, pentru alții poate nu. Sunt convinsă că mulți dintre cei care citesc acest articol știu despre el și despre faptul că era un foarte important site de socializare. Cel mai important din România.
Socializare de toate categoriile, pentru toate gusturile. O socializare care era altfel, diferită de cea de pe alte site-uri de gen și de pe Facebook.

Din viața mea dispar oameni. Continuu.

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/socializare

Cum e să știi că cineva e mereu undeva, acolo? E confortabil oarecum. Cum e însă să descoperi, deodată, că nu mai este? Că a tăiat orice punte cu ceilalți? E un sentiment tulburător, profund îngrijorător. Declanșator de panică...

Am intrat în blogosferă aproape din întâmplare. De pregătită, eram. Foarte. Eram vaccinată contra multor rele virtuale: prefăcătorie, minciună, lașitate, lingușire, insulte și jigniri, scenarii polițiste, urmăriri incognito, avansuri...și multe altele. Ca-ntr-o adevărată Cutie a Pandorei. Pe fundul cutiei, însă, exista ea, mică și timidă, Speranța că voi întâlni prin intermediul blogului și oameni buni, care vor rezona cu mine, cu ceea ce voiam să transmit. Nădăjduiam că gândurile mele vor ajunge la sufletul cuiva.