Showing posts with label profesori. Show all posts
Showing posts with label profesori. Show all posts

Sunday, January 20, 2013

De câte ori în viață e prea târziu?



Nu se mai văzuseră de mai bine de doi ani dar parcă fusese ieri. Cum o văzu, Rodica o întrebă dacă știe despre întâlnire. Nu, nu știa. A, Rodica nu se mira, că se anunțase de abia doar vreo 3-4 zile; îi spusese și ei, la telefon, Angela. "Ce mai făcea Angela?"  "Mai nimic, la fel." O informă și despre locul unde știa că se va ține și îi dădu și telefonul lui Ovidiu, cel care se ocupa, ca să țină legătura cu el. "Dar vii, nu?" o întrebă Rodica. Era peste două săptămâni, sâmbăta. Era OK, îi spuse că se mai gândește puțin dar crede că da. Apoi Rodica, după ce se văitase puțin că nu știe ce să îmbrace, dăduse din una în alta, nu mai termina. Era la fel de vorbăreață ca întotdeauna. De fapt nu se mira, asta e boală permanentă, nu vreuna care să treacă cu medicamente. Mai mirată ar fi fost ca Rodica să nu mai fie așa.