Sunday, August 19, 2012

Parfum necunoscut


Bucureștiul noaptea
- Salut, Ovi! Ce mai spui? Ce mai faci?
- La datorie! îi răspunse și zâmbi, cu toată fața. Un zâmbet larg, ce-i făcea vagi gropițe în obraji.
- Ești de mult? se interesă brunetul înalt și corpolent.
- Abia ce-am venit, de vreo oră. Am lucrat numai noaptea săptămâna asta...Sunt cam obosit.

Nu prea erau clienți la ora aceea. Știa. Mai vorbeau, mai glumeau între ei. Ce sa facă? Rămăsese pe față cu un zâmbet abia schițat. Hmm...Curând se făceau doisprezece ani de când își alesese meseria asta. Curând, adică peste aproape două luni. Acum doisprezece ani credea că n-are sa facă mulți purici în taximetrie. Picase de două ori la Automatică și azi se gândea ce-i trebuise lui facultatea aia. Poate pentru că îl îndemnase tatăl lui, pe vremea aceea șef de secție într-o uzină mare. A lucrat apoi vreo 2 ani în uzină. Pana ce uzina s-a închis. Nu știa cum dintr-odată nu mai erau comenzi. De fapt
tatăl lui aflase, fie-i țărâna ușoară. Poate și de inima rea se stinsese în urmă cu aproape trei ani, pensionat forțat înainte de vreme.

Pe atunci avea un amic taximetrist. Rămas fără serviciu s-a gândit să încerce și el. Prima mașină i-a dat-o taică-său. Nici nu s-a îmbogățit dar nici nu i-a mers rău. Încet, încet, amăraciunea că nu reușise la facultate s-a estompat. Nu se mai simțea un ratat. 
Bulevardul Magheru noaptea
Îi plăcea meseria asta. Probabil că fusese făcut pentru taximetrie. Era un bun psiholog, știa ce și când să vorbească cu clienții, citise destul la viața lui, făcea față oricărei conversații, și, mai ales și foarte important, știa când să tacă. Nu oricine rămânea mult în branșă. Unii rezistau câteva luni, alții un an-doi, alții, cei ca el, ajunseseră să aibă o adevărată carieră. Era deja veteran. 

Chiar îi plăcea. Cunoștea tot orașul. Aproape la perfecție. Ar fi făcut în orice clipă o hartă a marelui oraș, fie și numai după parfumurile străzilor. Aproape orice străduță îi evoca câte-o amintire, vântul îi aducea în orice clipă mirosurile, parfumurile. Avea convingerea că prin mirosuri putea localiza imediat orice în spațiu, în timp chiar.
Bucureștiul, ca orice uriașă rețea de străzi, îl ducea adesea în zonele florăriilor în aer liber. Acolo orașul mirosea  a verde, a apă, a flori. A flori tropicale dar și a flori de tei, dar parcă și de camp, mai ales vara. 
Cartierele cu case mari și bogate miroseau  a petreceri stralucitoare, a parfumuri grele, a băuturi fine și a tutun. Dacă era să sintetizeze, miroseau a fete frumoase și a distractie, a veselie. A mașini scumpe și motoare.
A petreceri miroseau si cartierele rezidențiale dar altfel de petreceri. Acolo mirosul de verde, de apa și de lux se întindea pe spații largi.
Unele dintre străzile Bucureștiului miroseau însă a cauciuc și cărbune, a piele, a piatră. Dar și a fum ințepător, fum cald, fum rece. Tutun dar și bere...mai scumpă, mai ieftină.
În zilele caniculare, în zonele sale aglomerate, orașul mirosea a transpirație. Condimentată, încinsă. Puțin a usturoi, ceapă, piper ori muștar. A shaorma. A Orient. A mosc. Nu degeaba România se află la Porțile Orientului. Asta se simte și în aer. Cum să nu se simtă mirosurile de fum cenușiu, de lemne arse, de piele, parcă pârlită ori afumată?
Când trecea prin zonele cu spălătorii de mașini nările îi vibrau de mirosuri de detergenti, de parfumuri specifice. Mirosurile acelea le avea bine imprimate în memoria olfactivă, petrecuse ore întregi pe-acolo.
Zonele industriale nu-i plăceau, dar și ele făceau parte tot din parfumul acela al străzilor bucureștene. Erau mirosuri cam neplăcute, de chimicale, de clei de oase parcă sau de pește. Știa că nu de pește era vorba dar din amestecul de mirosuri asta rezulta. 
Cel mai mult îi plăcea când trecea pe lângă o fabrică de panificație. Mirosul de pâine proaspăt scoasă din cuptor sau de biscuiți dulci, vanilați, îl transporta automat în copilărie. Își iubea la nebunie copilăria. Fusese o copilărie fericită.

Toate gândurile astea îi treceau fulgerător prin minte. N-avea chef de vorbă deși îl mai provocaseră băieții la discuții. Le zâmbea și le dădea de înțeles că n-are chef, că nu e-n apele lui.
Aeroportul Henri Coandă
Era o zi de iunie. Destul de caldă. Poate prea, deși deja se lăsa seara. Era o seară ca aceea. Mereu își amintea seara aceea, mai ales în iunie. Mirosea la fel. La fel nu prea avea clienți. 
Se  întorcea de la o cursă într-un cartier indepărtat. Acolo, pe un trotuar, în întunericul orei 23, aștepta o fată. O fată imbrăcată mult prea elegant pentru acel cartier, având o geantă de voiaj destul de mare și o poșetă. O fată frumoasă, se vedea chiar și prin întuneric. A oprit în dreptul ei deși fata nu îi făcuse vreun semn. A coborât geamul, a salutat-o și a întrebat-o ce așteaptă și dacă o poate ajuta cu ceva. Fata, i-a zâmbit, parcă fericită că o băga cineva în seamă. Cine știe de când aștepta acolo? 
I-a spus, puțin cam încurcată, că ar trebui să ajungă la aeroport. Dar că nu crede că mai are cu ce la ora aceea. A întrebat-o cum de a ajuns acolo. Fata, probabil jenată de vreo încurcătură cu ceva mijloace de transport greșit luate, nu i-a spus. Doar că trebuie să ajungă în noaptea aceea la aeroport. Neapărat.
Au discutat prețul drumului (fata știa despre țeparii de aeroport). A urcat în mașină și au pornit către aeroport. Trăgea cu coada ochiului la ea. Era frumoasă, așa cum până și întunericul i-o spusese. Avea un nas puternic, dar trăsăturile erau dulci, fine, cu obraji prelungi, pomeți ridicați, tenul alb. Părul castaniu închis, ondulat natural. Nu prea lung, până la umeri. Și niște ochi negri, pătrunzători, care te topeau. Iar zâmbetul...el făcea de fapt toți banii. Buzele, roșii, de-un roșu stins, erau frumoase, perfect conturate, ca ale actrițelor din perioada interbelică. Sigur, poate că nu era perfectă dar în noaptea aceea de iunie el așa o vedea. În plus, hainele, părul, mâinile...toate emanau un parfum fin, delicat, de-o feminitate tulburătoare.
Nu părea prea vorbăreață ori poate din cauză că nu-l cunoștea. A întrebat-o la ce oră are plecarea. Trebuia să fie in aeroport pînă la ora 5, cel mai tarziu. Nu era nici miezul nopții. I-a cerut permisiunea să oprească undeva, lângă o stație de benzină. Fata a fost de acord. Timp avea. Acolo au stat mai mult de o oră. Vorbind, pur si simplu. A mers și a luat două cafele de la magazinul stației. Simțea că nu putea să-i dea drumul. Că vrea să afle cât mai multe despre ea. Și a aflat. Că în drum se va întâlni cu cineva, un bărbat, cu care va merge într-un fel de excursie. Într-o țară pe care nu i-a spus-o. Nu i-a spus nimic concret, își dădea seama acum, fata se pricepea să vorbească plăcut despre orice. Căci ținea minte până azi aproape tot ce vorbiseră. Nu uitase mai nimic. Nici cum el insistase să-i dea numărul lui de telefon, să-l sune când se întoarce, peste o săptămână. Și nu uitase că-i dăruise o jucărie din aceea de mașină, sub forma unui papucel, roz cu bleu. Pe care i-a scris numele lui și numărul de telefon, cu pixul. Parcă era un băiețel îndrăgostit. Nici s-o atingă n-ar fi îndrăznit, atât era de serioasă, deși fața ei era plină de zâmbet. Uitase și că era de fapt plecat să facă bani. Până la urmă a dus-o la aeroport. Trebuia. Nici bani n-a putut să-i mai ia desi fata a insistat. Mai mult, simțea și el că se amăgea. Dar parfumul ei îl amețise, frumusețea ei la fel. Și faptul că o ghicea a fi o persoană foarte caldă. Din păcate...o întâlnise prea târziu. Oftă. Se întoarse din trecut. Și azi regreta...

Îl abordă un client. Voia la aeroport. Exact unde-i era lui gândul. Amabil dar rece și profesionist l-a invitat să urce. Omul era extrem de tăcut, n-a întrebat decât despre tarif. L-a dus la Plecări. Un ins fără bagaje, decât cu o servietă de foarte bună calitate.
La Sosiri mai era până să fie primul. Aterizase un avion. Peste scurt timp, dintre oamenii sosiți, către el se îndreptă o femeie înaltă, elegantă, căreia nu reușea să-i ghicească vârsta. Undeva intre 40 și 50 de ani, poate. Voia să ajungă la un hotel central.

Tot drumul îl învăluiră valuri de căldură. Valuri de miresme încântătoare. De flori, parcă de iasomie. Ba nu, de frezie. Ori de crin. Sau de zambile? De lăcrămioare, de trandafiri?! Se tulburase complet. Uneori părea ca femeia elegantă din taxiul lui mirosea amestecat, ca toate acele flori pline de parfum. Și parcă, peste toate, îl învăluia căldura parfumată de mosc.
Ajunseseră în fața hotelului.
- O clipă, vă rog! Înainte de a coborî, am să vă rog ceva. Sunteți amabilă să-mi raspundeti la o intrebare? Aproape ca se bâlbâia, folosea aceleași cuvinte și nu dădea bine. Adică...am sa vă rog frumos să-mi spuneți ceva, îndulci cererea ca să nu-și sperie clienta.
- Poftiți! Ce doriți să stiți? Dar in vocea doamnei se simțea un ton ușor defensiv, cam bățos.
- Îmi cer mii de scuze, n-aș vrea să fiu greșit înțeles. Dintr-un anumit motiv, pe care, de altfel vi-l si pot mărturisi, mă interesează foarte mult ce parfum folosiți.
Doamna cea elegantă se relaxă imediat. Cine știe ce întrebare încuietoare își imaginase?!
- Aqua di Gio, veni răspunsul destul de sec. E un parfum floral, de la Armani. Pot afla de ce vă interesează? 
Foto personală
- Pentru că acum câțiva ani am întâlnit pe cineva. Folosea acest parfum, l-am recunoscut imediat. O singură dată de atunci l-am mai simțit pe stradă, în aer, dar n-am avut ocazia să întreb, să aflu. De atunci sunt șapte ani. Acum, zilele acestea s-au împlinit. 
- Nu mă miră că nu l-ați uitat. E un parfum bun, recognoscibil. Doriți să vă mai spun câte ceva despre el? 
- Numai dacă aveți timp, se bâlbâi Ovidiu, mirat de brusca amabilitate a clientei sale. 
- De fapt este o apă de toaletă, lansată de către Giorgio Armani în 1995. Deși am multe parfumuri este unul dintre preferatele mele fiindcă este deosebit, persistent, foarte feminin, cu note parfumate de bujor, ananas, piersică, lămâie, asta, așa, ca prim impact. Ca impresie de lungă durată pot să spun că buchetul floral conține iasomie, zambilă, crin, frezie, trandafir, ylang-ylang și lăcrămioare. Căldura și persistența i-o dau lemnul de santal, moscul, ambra, o picătură de cedru... O adevărată semnătură pentru cea care-l poartă. Și o dovadă de bun gust. Lucrez în domeniu. Nu ați fi putut găsi pe cineva mai potrivit să vă povestească...
Doamna zâmbi. Poate unei amintiri. Poate doar din cauza întâmplării... Plăti cât făcea cursa, își luă mica și eleganta geantă de voiaj și ieși purtând cu ea, în acel parfum, o întreagă lume. Plecând în lumea cea mare, largă.


Această poveste despre Parfumul străzilor, a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela.

Au mai scris pentru Povestea parfumată:

35 comments:

  1. Ce poveste frumoasa ai tesut pentru un parfum...!
    Si eu care credeam ca toti taximetristii din Bucuresti sunt cam tzarani, ascultatori de manele si, de cele mai multe ori, tzepari. Am un vecin taximetrist care face exceptie de la regula... Poate de-aia nici nu face prea multi bani cu meseria asta :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, Dana :)
      Nu, nu toti sunt asa cum li s-a dus buhul. Dovada chiar vecinul tau. Deci mai sunt si exceptii. Pentru personajul meu am avut un model real.

      Delete
  2. Foarte frumoasa povestea ta, Elly m-ai facut sa îmi aduc aminte de Bucuresti! Orasul meu natal cu care acum am o relatie de love/hate!!!
    I love Bucurestiul meu sarac si linistit care nu era murdar (începea maturatul de la 5 dim!) si unde lumea era respectoasa si calma chiar daca statea la cozi interminabile.
    I hate Bucurestiul de acum, plin de cetateni cu o nationalitate îndoielnica, murdar si ne îngrijit, unde pe aceeasi strada saracia absoluta se cocoseaza si mai mult sub bogatia impunatoare a cladirilor de sticla. Na ca am mai scris un blog! Sorry! O duminica frumoasa!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Minnie, nu esti singura, multi regreta Bucurestiul de acum 25-30 de ani. Cu toata lipsa lui de stralucire si cu micile-mari neajunsuri de atunci. Altceva era mai important in acele vremuri: cultura. Oamenii stiau sa o pretuiasca.
      Multumesc. Numai bine!

      Delete
  3. Mhhh deci asa arata o noapte de lucru pentru un taximetrist?
    Sunt si taximetristi amabili si pe care ti i-ai dori sa-i intalnesti la nevoie dar din pacate sunt si taximetristi nebuni, asa cum des intalnesc eu (din pacate) dar trecem peste ...
    Pentru ei e ca si cum ar umbla in propria casa cu ochii inchisi [ah .. aici miroase ca la bunica ... e bucataria, aici simt racoare si acel parfum al gelului de dus ... e baia :)))] ... cam asa si cu orasul. Mi-a placut cum ai povestit.

    O Duminica frumoasa!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Uneori poate arata cam asa...
      Sunt si ei de toate felurile, ca in orice meserie. Si, da, se invart prin Bucuresti precum pestele prin apa ;)
      Ma bucur ca ti-a placut povestea. Merci mult.

      Delete
  4. Orice parfum bun merită o poveste bună, dar tu te-ai întrecut pe tine însăți parcă azi, cu această poveste captivantă, pe care AM CITIT- O DEJA DE DOUĂ ORI, CU ACEEAȘI ÎNSUFLEȚIRE! ” Avea convingerea că prin mirosuri putea localiza imediat orice în spațiu, în timp chiar. Bucureștiul, ca orice uriașă rețea de străzi...” Cât de adevărat!
    Și o voi reciti, de asta sunt sigură.
    Cât de perfect ai țesut imaginile poveștii taximetristului atent, amabil,îndatoritor. Și întâlnirile lui, amintirile și întâmplările pe care le trăiește, toate însoțite de câte un nostalgic și memorabil parfum.Căruia îi corespunde amintirea străzilor de pe care a luat câte un client...câte o preafrumoasă făptură cu obraji prelungi și ochi minunați, sau câte o doamnă care i-a repovestit parfumul generator de tandre amintiri.
    Am bănuiala că iubești, la rându-ți, acest parfum. Și mai am o bănuială: că îți place și varianta masculină a acestei perfecțiuni numite Aqua di Gio! Și dacă ai și tu vreo bănuială, aștept să te pronunți. ;)
    Te felicit Elly și îți mulțumesc pentru lectură. Ce noroc am eu cu Povestea parfumată, demult n-am citit lucruri atât de bine scrise ca cele de săptămâna trecută și de azi. Suntem norocoase! Te pup! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. In viata lor ciudata, caci eu consider ca viata de taximetrist are poezia si, in aceeasi masura, ciudatenia ei, ei pot intalni tot felul de oameni. Se poate foarte bine si indragosti de o frumoasa si parfumata necunoscuta. Ca oricine.
      Am pasiune de a vorbi cu oamenii, cu taximetristii in mod special, fiindca sunt, cei mai multi dintre ei, oameni speciali. Nu poti face aceasta meserie fara sa fii bun psiholog. Am cativa taximetristi amici :) Am discutat cu ei de foarte multe ori.
      Da, imi place Aqua di Gio, cred ca se vede si dupa fotografie. Acel flacon imi apartine. Cred ca si varianta masculina imi place, pentru ca e citric-floral-acvatic. Imi plac parfumrile masculine mai usoare si proaspete, ca acesta. Si cred ca mi-ar placea si cel mai nou, acel Acqua di Gio Essenza.
      Merci, Mirela. O seara minunata!

      Delete
  5. Replies
    1. Florentina, draga mea, asta e mai mult decat toate cuvintele de apreciere. Multumesc din suflet. Numai bine!

      Delete
  6. Da, cred ca nu exista o alta poveste mai frumoasa ca asta...Impecabila, aromata cu parfumul meu preferat, Aqua di Gio. Iar eu nu ma omor dupa parfumurile de firma...
    Poate nici asta nu-mi placea, dar e o apa de toaleta. :P

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu pot sa cred ca si tie iti place :)
      Ar trebui sa incerci si altele despre care am vorbit in povestile mele. Cred ca ti-ar placea. Cu o singura exceptie, am vorbit despre parfumuri pe care le si folosesc sau le-am folosit. Si eu prefer tot apele de toaleta, dupa cum ai observat, cred. Multumesc mult. De-ai sti cat ma bucur ca ti-a placut :)

      Delete
  7. In primul rand, felicitari pentru o poveste frumos scrisa! Chiar am simtit parfumul acela innebunitor si m-am invaluit in miresmele lui...
    Taximetristul descris este oarecum iesit din tipare, asta nu inseamna ca nu exista si exemple de acest gen, fiind un sensibil si un romantic. Sa simti efluviile unor parfumuri - fie ele si gurmande - in goana masinii si pe strazile Bucurestiului, ce sunt mai mereu aglomerate şi zgomotoase este un exercitiu de imaginatie ce nu reuşeşte oricui. Povestea de dragoste se integreaza minunat în povestirea plina de suspans si mister. Elucidarea enigmei, numele parfumului, pare o descatusare si accesul spre o lume noua...
    Numai bine! Pe curând! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, stiu, personajul pare iesit din tipare insa eu chiar am cunoscut pe cineva aproape exact asa. Acel taximetrist mi-a fost model pentru aceasta poveste. Cand circuli iar si iar pe aceleasi drumuri, ajungi sa nu mai fii atent la drum ci la alte elemente, care par secundare. Intri in detalii :)
      Da, poate ca aflarea numelui parfumului va fi ca o eliberare de fantasma fetei cunoscute candva.
      Multumesc. Ne mai citim :)

      Delete
  8. ce poveste frumosa...are un parfum aparte,parfumul celor care se indragostesc...
    o clipa am crezut ca ar fi putut fi ea :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da...putea fi, orice e posibil in viata, dar spre a nu fi totusi confuzii am specificat varsta doamnei elegante. Multumec, Pandhora!

      Delete
  9. Am cunoscut un taximetrist care semana bine cu al tau. Si tot la aeroport m-a dus. Stia cand sa taca, stia cand sa vorbeasca, era citit si deloc tipul de marlan care da drumul la muzica sau vorbeste la telefon sau iti ia interviu.
    Imi place tot mai mult felul in care integrezi parfumurile in povesti.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sa stii ca m-am gandit ca va va contraria putin imaginea unui taximetrist sensibil si "mai altfel"...dar exista si astfel de oameni. Dovada ceea ce spui tu, Dana, eu :)
      Iti multumesc, Vienela. Uneori reuseste mai bine...alteori mai putin bine...

      Delete
  10. M-ai facut curioasa, o sa-mi cumpar si eu parfumul asta, i-ai facut cea mai buna reclama.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ar trebui ca Armani sa ma plateasca pentru asta, nu-i asa? Ia sa-i scriu eu, sa vad ce spune ;) Crezi ca-mi raspunde? :))
      Vorbind serios, chiar e un parfum foarte placut, dar, ca orice parfum, depinde si de chimia aceea pe care utilizatorul trebuie s-a aiba cu el.
      Multumesc, Adelina!

      Delete
  11. Bantuind pe strazile parfumate incep sa-mi amintesc fel si fel de esente pe care le-am simtit candva!
    Si eu am crezut ca respectiva clienta este "fata de la miezul noptii"! :)

    De-ar fi taximetristii asa politicos-sensibili la frumos...!

    Tare mi-a placut si povestea ta!

    O sapatamana minunata iti doresc, Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Scuze! E necesara erata: a se citi "de-ar fi toti taximetristi asa..."
      Conexiunea la net pare ca-si da duhul, gandurile-mi zboara mai repede decat se misca degetele pe taste si... am gresit, generalizand...
      Gata!
      Numai bine!

      Delete
    2. Mai e cate unul...Nu sunt toti niste tzarani :))
      Ai vazut ca si fetele au mai intalnit cate unul...mai rarut, dar au intalnit. Personajul exista cu adevarat, doar putin altfel :)
      Multumesc mult, Diana! Numai bine si tie!

      Delete
  12. Foarte bine scrisă povestea! Felicitări!
    Ar putea fi subiect pentru o reclamă.

    ReplyDelete
  13. Frumoasa poveste :) chiar daca Aqua di Gio nu se numara printre preferatele mele

    Cred ca e interesant Bucurestiul noaptea dar nu as vrea sa il vad dintr-un taxi ci asa, intr-o scurta plimbare prin centrul istoric

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mie toate orasele imi plac cel mai mult noaptea. Noapte acopera totul...luminile transforma locurile. Da, ar fi foarte frumoasa si plimbarea pe care o doresti.
      Normal ca parfumurile nu plac tuturor, tocmai de aceea sunt atat de multe. Si eu cunosc multe si mai si am, unele bune, cred ca am mai spus, dar nu ma impac deloc cu ele.
      Merci, Hapi!

      Delete
    2. Si ce faci cu parfumurile vechi pe care le-ai folosit de cateva ori dar apoi nu te mai atrag?
      Eu am avut un J Lo (stiu nu e mare branza ) care mi-a placut la nebunie in liceu, l-am primit apoi.....L-am desfacut , l-am folosit de cateva ori si l-am regasit intact dupa 6-7 ani :)

      Ce se intampla cu parfumurile cand timpul trece? Poate tu stii lucrul asta, eu chiar nu am idee. Au si ele un termen de garantie?

      Delete
    3. Pe unul l-am "maritat". Adica l-am facut cadou. Era un Omnia, de la Bvlgari. Cred ca am mai spus, relativ de curand.
      Restul...le pastrez. Nu, nu le-am folosit, sunt cadouri, facute din inima de cei care mi le-au oferit, dar nu mi se potrivesc. Adevarul e ca-mi pare rau sa le si dau...Am facut o mica colectie :)
      Anul acesta, cand cineva a vrut sa-mi faca un parfum cadou, i-am spus sa-mi cumpere ce vreau eu daca vrea sa-mi si placa. N-am vrut sa mai adaug inca un obiect la colectie. Si am cerut un Vanderbilt, iar omul a fost multumit si mirat ca nu e foarte scump, fiindca voia sa-mi faca cadou un parfum mai scump. :)))
      Nu li se intampla nimic in timp, am un Giordani de peste 10 ani si tot OK este. Cred ca sunt ca tuica sau palinca. Mai bune cu trecerea timpului ;)

      Delete
    4. Ok, deci pot sa stea cuminti in sticlutele lor:)

      Delete
  14. Frumoasa impletire de vorbe si parfum! M-ai captivat!
    Te felicit Elly pentru frumoasele tale povesti parfumate!
    Seara placuta!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Melly, draga, nu sunt o specialista in parfumuri, vorbesc, in principal, despre cele pe care le si cunosc...mai mult ma axez pe partea literara. Ma bucur ca imi iese binisor :)
      O zi minunata sa ai!

      Delete
  15. M-a ametit si pe mine parfumul tau ! Multumesc Elly !

    ReplyDelete