Noaptea e întotdeauna un sfetnic bun

http://dragosteoarba.blogspot.com/2013/01/noaptea-e-intotdeauna-un-sfetnic-bun.html

Vladimir Volegov - Thoughts of Springtime

Azi se liniștise oarecum când o sunase și-i spusese că n-o să se poata vedea atunci fiindcă va fi câteva zile plecat în afară. De câteva zile avea un puternic stres cauzat de ceea ce era o revedere grea, programată de aproape o săptămână. Din lipsă de corelare, chiar a "programatorului", nu se mai întâmpla. Era amânată sine die. Mai bine, fiindca avea și mai ales n-avea dispoziție pentru acea revedere pe care nu o putuse refuza. Era chiar grea și n-avea poftă de amintirile și de regretele lui. Tardive.

Inși care încercau să-i încurce viața mai existau. Un altul care încerca, așteapta de ani întregi să obțină ceva ce nu reușise cândva. Crezând și regretând că fie n-a făcut pasul potrivit ci un altul dovedit greșit în timp, fie n-a insistat îndeajuns atunci. Și se tot invita în viața ei, agățându-se de diverse ocazii. Parcă îi era mila de el să-i spună drept în față că pierde timpul deși îi dădea continuu de înțeles asta, într-un mod fin, delicat și elegant, așa cum îi era ei felul. Câta vreme răspunsul nu părea însă un "nu" brutal, omul percepea asta ca pe un soi de invitație. Și încerca și iar încerca...și iar... Se plictisise de insistențele lui, de el. Era de fapt un om bun, foarte bun și care o iubea dar care din punctul ăsta de vedere ei nu-i spunea nimic. Totuși a acceptat sa o sune din nou a doua zi, să-i spună dacă îl va însoți într-o ieșire scurtă, foarte scurtă. Ieșire pe care i-o cerșea de câțiva ani. Chiar i se făcuse milă...dar nu mai mult de atât.

După-amiaza, târziu, a sunat-o o amică. Care se gândise la ea când o recomandase unei cunoștințe pentru un job despre care nu prea știa să-i dea amănunte. Și-i lăsase un număr de telefon îndemnând-o s-o sune imediat pe respectiva. N-a sunat atunci, seara, din mai multe motive. Nu era disperată dar nici nu voia să pară, nu știa dacă vrea acel job fiindcă nu părea prea bine plătit, și parcă nici nu se simțea pregatită pentru o asemenea schimbare. Pentru că însemna un cu totul alt mediu, un alt specific...o cu totul și cu totul altă lume. De care nu-i era teamă deloc, nu șovăia, însa prefera să aibă puțin timp să se obișnuiască cu gândul. Dacă și a doua zi va fi gândind, simțind la fel... poate că nu trebuia făcut nimic în acea direcție. Noaptea e întotdeauna un sfetnic bun.

Încă îi zburau prin cap, ca aeroplanele, tot felul de gânduri, când sună din nou telefonul. 

Un altul care avea impresia că niciodată nu este prea târziu să reînnozi ceva rupt. Îl cunoscuse cu vreo 4 ani în urmă. Îl plăcuse, chiar se gândise că poate ieși ceva. Însa el venea și pleca atunci când credea el. Se întâmplase asta vreo trei sferturi de an. Pâna ce își daduse seama, așa spunea, că are nevoie de timp pentru el, pentru carieră, pentru doctorat, pentru schimbarea job-ului, pentru orice, numai pentru ea nu... Când în urma cu aproape un an o sunase, crezuse că nu aude bine. O sunase cerându-și scuze. Mii de scuze. Că fusese un prost, că el crezuse că altceva era mai important atunci dar realizase că se înșelase. Și realizase între timp ce femeie minunată era.  Ei însă...nu-i mai trebuia. Era prea târziu. Și i-a spus-o iar el n-a înțeles. Așa că tatona din timp în timp terenul. O dată la 2-3 luni. Propunând diverse. Acum, de pildă, că vrea să vină s-o vadă sâmbată. Așa, dintr-o dată. A făcut-o sa râdă. În hohote. Când îi păsa ei...nu venea. Așa...deci nu se putea sâmbată...atunci are s-o mai sune...  

Amuzant era că nu renunța.

Acum avea și mai multe gânduri...mult prea multe. Nici să se mai gândească la ele nu se mai simțea capabilă.

Și fiindcă ziua nu se sfârșise, s-a trezit și cu un SMS. "Salut! Ma gândesc la tine, te visez mereu, dar niciodată cu părul lung. Nu mai zici nimic. Aș vrea să te văd. Vii la o cafea?" Alt defazat...

Nu era decât ora 22,00 când cea mai bună prietenă s-a gandit și ea să o sune. Să-i propună o ieșire împreună, la munte. Curand, încă nu era sigură pe dată dar cam în maxim două săptămâni. Și voia să o obișnuiască cu gândul fiindcă o cunoștea că nu acceptă nimic cu ușurință.

Față de tot ceea ce i se propusese toată ziua parcă asta era cea mai interesantă propunere. Dar care nu mai știa cât de realizabilă va fi dacă va accepta acel job...fiindcă nu va mai avea timp.

Uneori treceau zile întregi și n-o suna nimeni. Azi o sunaseră prea mulți. Simțea cum toate i se învălmașeau în cap într-un iureș nebunesc...  Propuneri, dorințe, regrete, întâlniri posibile, imposibile, sentimente atât de amestecate și contradictorii încât, când, în sfârșit, într-un tarziu, a reușit să pună capul pe pernă...și-l simtea greu și uriaș, cam cat globul pamântesc. O durea mulțimea de gânduri...