Vecina din stânga vine des pe la noi. Ea e cea care mai lasă poarta întredeschisă de mi-e mie teamă că-mi va pleca aiurea cățelușul. Vine pe la mama, să stea de vorbă amândouă sau cu câte o problemă măruntă. Vara mult mai des.
În casa lor locuiesc trei generații: vecina și bărbatul ei, destul de bolnav, sărmanul, fiul ei care lucrează într-un alt oraș, după un program
ciudat pe care niciodată nu l-am reținut de aceea am și renunțat să-mi mai bat capul, nevasta fiului adică nora vecinei și băiatul lor. Copilul era atât de zvăpăiat când era mic încât nu credeam că va deveni vreodată un băiat liniștit. Până acum vreo 3-4 ani făcea toate năzdrăvăniile posibile și era de-o obrăznicie rară. S-a potolit ca prin minune și am rămas uimiți fiindcă, de regulă, copiii foarte neliniștiți continuă să fie niște adolescenți cam la fel. El nu. Poate că l-a ajutat hobby-ul pe care și l-a descoperit. Crește porumbei voiajori și e foarte pasionat de tot ceea ce ține de ei. E columbofil cu acte, merge cu ei la concursuri...chestii complicate, pe care nu le prea știu dar le mai aflu de la vecina. Cert e că are o mulțime de porumbei care-l costă cam mulți bani, spre disperarea părinților dar mai ales a bunicii lui care, de câte ori vine pe la noi, mai povestește câte ceva despre câte-o cheltuială care i se pare de-a dreptul scandaloasă. Băiatul de abia a împlinit 18 ani. Acum o lună.
Ieri, având nevoie de ceva, am dat o fugă pâna la magazinul din apropiere și m-am întâlnit cu mama lui, nora vecinei.
Ieri, având nevoie de ceva, am dat o fugă pâna la magazinul din apropiere și m-am întâlnit cu mama lui, nora vecinei.
- La mulți ani sfinților tăi! i-am zis văzând-o. Mi-amintisem instantaneu că pe bărbatul ei il cheamă Ion și pe băiat Ionuț.
- Mulțumesc, mulțumesc! Am să le transmit. La amândoi, că e și Ion acasă.
Și, din una în alta, s-a apucat a-mi povesti.
- De Bobotează, când a venit părintele, înainte să plece ce crezi că mi-a lăsat? Un fir de busuioc.
- Aha! am spus zâmbind ... pentru că mi-am dat seama că eram puțin absentă.
- Și mi-a zis: "Știi dumneata ce să faci cu el..." Îți spun sincer că-n prima clipă am rămas nedumerită. Da' mi-am dat repede seama văzându-i zâmbetul. Și i-am spus că o să i-l dau.
- Așaaa... Pentru Ionuț? Păi da, e mare acum. Dar parcă era pentru fete chestia asta...
- Așaaa... Pentru Ionuț? Păi da, e mare acum. Dar parcă era pentru fete chestia asta...
- Da, pentru el. Să și-l pună sub pernă. Pe la mine, pe la țară, da, pentru fete era, da' aici văd că și pentru băieți. E primul an când îmi lasă așa ceva pentru el.
- Preotul ăsta nou văd că știe alte obiceiuri...Oricum e foarte respectuos și mult mai cumsecade față de cel de dinainte. Tu nu l-ai apucat pe preotul din copilaria mea, murise înainte să vii aici. Era batrân, vorbea foarte frumos și avea o memorie fantastică. Ne cunoștea pe toți cum ne cheamă, pe toți oamenii și copiii din parohie. Poți să crezi?.... Și? I-ai dat busuiocul lui Ionuț? am revenit din amintiri.
- I l-am dat, chiar l-am verificat să-l pună sub pernă. Mi-amintesc că pentru noi era foarte distractiv pe vremuri...
- Și l-ai intrebat a doua zi dacă și-a visat cumva ursita?
- L-am întrebat. Ce crezi că mi-a răspuns?
- ... ?
- Mamă, cred că părintele ți-a dat un fir de busuioc defect. Ori stricat. N-am visat nimic! Și-a început să râdă. Cred ca parțial de mine, parțial de obiceiul ăsta cu busuiocul...
Fir de busuioc defect :)) asta da :)) ma intreb cum s'ar interpreta daca ar fi avut un cosmar >:) :))
ReplyDeleteDaca ai sti cat m-am amuzat si eu cand am auzit-o! :)
DeleteBaiatul are umor.
Pai daca nu a visat copilul nimic, nu era defect? Poate taica popa nu la blagoslovit bine si de aceea nu a avut efect! :))))))
ReplyDeleteDar eu una stiu ca blgoslovit sau nu busuiocul uscat si rasfirat pe pizza sau în sosuri e urgie! Cred ca de aceea l-am visat pe sotul meu, îl foloseste foarte des în mancare! :))))))))))
Nu cred ca era obligatoriu sa viseze. Era doar o posibilitate. ;)
DeleteTu l-ai visat cu adevarat pe sotul tau?
Si tu crezi toate "traznaile" mele?!
DeleteGlumeam si eu, dar tot bun ramane busuiocul pe pizza! Ai încercat vre-o data?
Incredibil! S-a defectat superstiţia. :))))
ReplyDeleteOricum, lui Ionuţ nu-i trebuie busuioc. Pasiunea lui este cea în măsură să-i suplinească superstiţiile. Columbofilii au un suflet mare. Cu siguranţă o să-şi găsească ursita 'pe calea aerului'...nu sub pernă.
Ca sa vezi! :)
DeleteNu stiu ce-i trebuie. Cred ca deocamdata sa scape de bac :)
Nu invata chiar foarte bine. Deocamdata e doar un baiat care ma uimeste. A depasit cu bine o perioada delicata a adolescentei si-l apreciez pentru asta. A depasit-o fara sa ajunga sa faca tampenii desi toti ne temeam de asa ceva pana acum cativa ani.
Si, da, este cu adevarat foarte pasionat de porumbeii lui. :)
:)) am si uitat despre obiceiul cu busuiocul de Boboteaza. Simpatic pustiul! firul de busuioc a fost defect! :))
ReplyDeleteNu exista alta explicatie :))
DeleteDa...si eu uitasem de acest obicei. Ieri, cand mi s-a povestit intamplarea mi-am amintit.
Intre sacru si profan in ziua de azi, prefer profanul in Bucuresti :)).
ReplyDeleteCred că Ionuţ e defect...
ReplyDeleteColumbofil înseamnă admirator al Columbiei?
Nu, al oului lui Columb!:)))
Deletesi eu mi-am pus candva busuioc sub perna...candva :)
ReplyDelete:))...trebuie reclamat la OPC.... :))
ReplyDelete...trebuia sa-mi pun si eu !?... :))... cred ca tot defect era !!!... :))
amuzant! glumeţ băiat!
ReplyDeleteşi eu uitasem de această "practică"!
eu de boboteaza nu-mi aduc aminte sa fi incercat asta cu busuiocul. insa candva, stiu ca am verificat cum sta treaba de sf andrei parca...nici nu mai stiu. da zicea ca tre sa te duci in oglinda noaptea sa zici nu stiu ce acolo, biram biribu si iti apare ursitul, in oglinda....:))
ReplyDeletenimic! da nimic domle! cred ca era defecta oglinda :)))
te pop!
Cand eram mica mi-a pus bunica busuioc sub perna. Sa-mi visez ursitul din frageda pruncie, cum ar veni... Din pacate, pe vremea aia aveam tot felul de vise fantanstice, din basmele pe care le citeam - nu neaparat feti-frumosi, dar sigur zmei, cai inaripati si alte lighioane ciudate :D
ReplyDeleteAcum aleasa, sau alesul, il gasesti pe net:). In HD:)
ReplyDelete:))))si eu am avut fire defecte!.....:)
ReplyDeleteCred ca trebuie sa si crezi un pic in lucrurile astea ca sa iti iasa ceva :D
ReplyDeleteCe ţi-e şi cu mamele astea de băieţi! Ar face orice, numai să nimerească băietul vreo... Cosânzeană! :-)
ReplyDeleteFaină relatarea ta, cu mult umor!
Numai bine, dragă Elly! :-)
Nu stiu cum se face ca in tot timpul anului visez intens, ba mai frumos, ba mai urat(de obicei am cosmaruri) , dar cand vine Boboteaza si ar trebui sa-mi apara in vis ursitul, nimic, blank. Si an de an se repeta isprava. (
ReplyDeleteO fi si asta un semn, nu? :(
Si mie mi-a zis o fata sa imi pun busuioc sub perna...a doua zi insa. :)
ReplyDeleteFain...
ReplyDeleteNu stiam ca si baietii...; oricum, eu am fete; una-i maritata; cealalta nu e in zona ortodoxa a Europei...
Ne spunea si noua mama cand eram copii sa ne punem fire de busuioc sub perna, sa ne visam alesii. Am incerct cativa ani la rand, pe cand eram adolescenta, dar niciodata nu am visat nimic. :))
ReplyDeleteDoamne, Elly! :)))) Mi-am amintit visul acelei nopti magice cu busuiocul sub perina...o armata de Ei au bintuit atunci visul meu si, colac peste pupaza, Dan Condurache a aparut si el in vis. Actualmente, dupa muuuuuulti ani de la eveniment, sunt maritata numai o singura data iar pe Dan nu l-am intilnit nici macar la sesiunile de autografe.
ReplyDelete