Poveste neștiută...hipnoză...mimetísm

http://dragosteoarba.blogspot.com/2013/03/poveste-nestiutahipnozamimetism.html

Într-o zi, la mijloc de ianuarie, treceam pe lângă o casă din alt cartier, aproape părăsită, destul de degradată și a cărei poveste e ciudată. Povestea casei mă preocupă de mai mult timp fiindcă locatarele, o mamă și o fiică, au dispărut de ceva vreme și încă n-am reușit să aflu cum, unde...

Nu m-ar fi preocupat atât, sau poate că preocuparea mea pare neobișnuită însă nu este așa. Fiica avea un handicap locomotor și nu se deplasa decât cu ajutorul destul de vârstnicei sale mame, care o susținea. Erau un cuplu trist, care îmi provoca un adânc sentiment de compasiune atunci când îl vedeam. Se observa cu ochiul liber că au mijloace destul de modeste de trai deși fata, de poate vreo 35 de ani, aflasem că preda ca profesoară undeva, la un liceu dn oraș și de câte ori avea ore mama sa o ducea și aducea până și de acolo.

Observasem relativ târziu că nu mai locuiesc în acea casă, de abia în toamnă. O vreme m-am gândit la ce putea fi mai rău. În cursul iernii, am întrebat o persoană din vecinătate și mi-a spus că ar fi auzit de la altcineva că s-ar fi mutat în altă localitate. Dar foarte sigur nu știa nimeni nimic...circula doar un zvon.

Casa respectivă, cu ferestrele blocate cu șipci de lemn, cu tencuiala partial căzută, nezugrăvită de ani de zile, vizibil părăsită, am constatat în acea zi de ianuarie că era cu ușa de la intrare deschisă pe jumătate. Înăuntru se observa din stradă abandonul: gunoaie, praf, moloz, obiecte aruncate la întâmplare și în grabă...multă mizerie...o imagine deplorabilă, care m-a speriat și pus și mai tare pe gânduri. Rar se poate vedea atâta mizerie...în niciun caz în interior.

La întoarcere, mergând pe același drum, mi-am aruncat privirea din nou spre acea casă, a cărei ușă de la intrare acum era închisă, legată cu o sârmă, răsucită de vreo 2-3 ori. Nicio altă mișcare... Schimbarea se petrecuse în intervalul de aproximativ trei ore, cât au durat drumurile mele.

Pe lângă casă, venit cu siguranță din vecini, am întâlnit un motan sau pisică. Habar nu am ce hram purta, dacă era de rasă birmaneză sau doar o corcitură. Birmanez dacă era ar fi trebuit să aibă ochișorii albaștri...și după cum bine se observă, nu-i prea are. Dar înfățișarea pare aceea a unei pisici de rasă birmaneză deși nu mă pricep foarte bine la rasele pisicești.

Interesant a fost că de abia l-am văzut, cred că se ghicește de ce. Ochii au fost cei care mi-au atras atenția. Ochii săi, verzi-gălbui și hipnotici parcă. În toate imaginile e mai mult decât vizibil un mimetísm aproape perfect.

Despre fostele locatare ale casei părăsite nici până azi n-am aflat nimic...

Life in Pictures este o provocare adresată tuturor. Totul a pornit de aici, de la Costin Comba. 

Tema se întinde pe trei ramuri: fotografie, muzică și poezie.