Sunday, March 10, 2013

Mirosind încă a verde nou...




Mugurii pomilor, parcă peste noapte înverziți și unii aproape plesniți, anunțau rod bogat. Mirosind încă a verde nou, covorul de ghiocei din grădinița de flori începuse să lase locul covorașului delicat de viorele de pădure. Îci și colo se ițea, îmbumbită, și câte-o zambilă mai îndrăzneață, din cele ce aveau să-nflorească roz și să învăluie cu parfumul lor inconfundabil și puternic toată întinderea curții, anulând până și mirosurile ce se degajau odată cu căldura zilelor de primăvară de la animalele din ogradă. O înviorau parfumurile primăvăratice, o tulburau...ori poate era ea mai tulburată azi...

- Sărut mâna! 
- Ai venit...și vocea i se topi de fericire iar ochii i se luminară ca de vremea însorită și plină de promisiuni a primăverii. Să termin ce am de făcut și vin imediat în casă să-ți pun să mănânci ceva.

Cu mișcări agere, vioaie, băiatul nu foarte înalt dar frumușel, cu gropițe în obraji și cu zâmbet fermecător, intră în casă lăsând-o cu treburile ei și cu gândurile care-o năpădeau câteodată. Mai avea doar să curețe la iepurași și să le și dea ceva de mâncare. Gândurile n-o lăsaseră aproape deloc în ultimele luni. Se apropia ziua. Doar două săptămâni mai erau până la ziua în care amândoi, și ea și bărbatu-său, hotărâseră că trebuia, că era momentul...

- Îmi pare rău că trebuie să vă dau și de data asta o veste neplăcută. Nu sunteți însărcinată...au fost semnale false. Știu că ați făcut o mulțime de tratamente...dar nu dau rezultate. Și ați cheltuit deja destul de mult. Nu știu ce să vă mai recomand...nu mai am ce..., le spusese profesorul acela, ultima lor nădejde. A plecat înmărmurită de la cabinetul unde femeile mergeau ca la o Mecca...

În acea seară a plâns de s-au cutremurat pereții casei. Nici bărbatu-său nu știa cum s-o mai împace. Ea ar fi făcut orice, orice să-i poată dărui copilul pe care și-l doreau cu ardoare amândoi. După toate analizele, repetate timp de câțiva ani, și el și ea se dovedise că nu aveau niciun fel de probleme... Dar erau, se pare, unul dintre acele cupluri cu infertilitate inexplicabilă. Iar ultimul consult la celebrul profesor, fusese ca și cum picase brusc o ghilotină. A sorții. Retezându-le orice speranță de a avea un copilaș al lor. 

Își iubea bărbatul cu pasiune, cu un dor de viață ce unora le părea exagerat. Chiar și socrilor ei, mai ales soacrei, cu care se împăca și nu prea dar nu pentru că soacra era femeie rea. Soacra n-o prea vedea cu ochi buni fiindcă după aproape șapte ani încă nu le dădea un moștenitor și fiindcă era mai puțin harnică decât visase să-i fie nora. Pentru atâtea animale și acareturi era nevoie de o femeie mai altfel, mai bătăioasă. Toate astea mai creau mici fricțiuni. Însă omul ei o apăra întotdeauna. Fără ceartă, fără vorbe urâte, doar prin talentul lui de mediator. Ca orice balanță.
Și pentru asta îl iubea. Dar și pentru inteligența lui, pentru memoria fantastică, pentru un simț al umorului ieșit din comun și, mai ales, pentru talentul de a fi om bun. Căci și ăsta e un mare talent. Dar și pentru că era un bărbat chipeș chiar și acum, la cincizeci și cinci de ani. Mereu se întreba ce văzuse el la ea. Și nu înțelegea. Poate bucuria ei de a trăi clipa, poate veselia, poate lejeritatea cu care trecea peste toate, bune sau rele. Peste un singur necaz nu putuse însă trece: acela de a nu putea avea un copil...durere din care izvorâseră multe lacrimi...

Tot în acea seară de cotitură, când pierduseră speranța, deciseseră împreună. O singură soluție mai aveau. Ea era pregătită sufletește de mai demult. De când începuse a bănui că nu se poate... 
Au luat legătura cu cine trebuia, au insistat, căci până și această soluție era greoaie. Au tot insistat...aproape un an. Până într-o zi binecuvântată când au fost anunțați să vină să vadă, să discute...

Fata de nici șaisprezece ani nu avea nicio pretenție. Nu voia să păstreze băiețelul deși și-l dorise. Era prea tânără, fusese prea îndrăgostită și crezuse că putea fi bine. Nu fusese, iubitul o părăsise când înțelesese că era hotărâtă să păstreze copilul. Își amintea și azi cum plânsese împreună cu fetișcana aceea tristă și frumușică și-i promisese că Ionuț va fi îngrijit mai bine decât propriul ei copil. Fata semnase hârtiile cu lacrimi amare... 

Peste două săptămâni Ionuț devenea major și parcă ieri fusese ziua cu parfum de zambile, în care îl aduseseră acasă. Atunci, când va sosi pentru a optsprezecea oară acea zi, hotărâseră să-i spună adevărul. Avea să fie o zi dificilă. Numărătoarea inversă începuse... 

Tot atunci avea să-i dăruiască primul lui parfum adevărat, de bărbat. Sfătuindu-se cu fata de la magazin alesese ceva pentru exact acea zi, ceva deosebit spera ea. 
Parfumul Versace Pour Homme by Versace era un parfum aromatic fougère, citric, modern. Un  parfum cu note florale, foarte masculin, cu note de top de neroli, trandafir de mai, bergamotă și lămâie. Ceea ce însă îi încântase sufletul fuseseră notele de mijloc: zambilă și mușcată cu puțin cedru și salvie... Moscul alb, boabele de tonka și ambra erau notele de bază, cele care dădeau personalitate parfumului.
Nu știuse nimic despre acel parfum, domnișoara care vindea îi explicase cu răbdare îngerească totul. Nu voia să-și dezamăgească nicio clipă fiul iubit, nici măcar în materie de parfumuri, astfel că ținea minte toate explicațiile în caz că Ionuț ar fi dorit să știe ceva despre parfum. Încercase multe mostre însă doar acela îi păruse cel mai plăcut, mai potrivit pentru fiul ei, cel apărut în mod aproape miraculos în viața lor în acea zi de primăvară parfumată cu miros de zambile și narcise dar și zumzet molcom de albine... Ziua din care, în sfârșit, se simțise fericită și împlinită.



Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema Parfum de leagăn a fost propusă de Melly.

Au mai scris  pentru Povestea parfumată următorii:
Mirela, Irealia, Silving, MellyVienela, Gabi, Minnie, Mala, Pandhora, Lili, Sara, Anca, Roxana, Diana, Aurora,
  , Larisa-Oana,     Lolita,Diana, Lolita,  Sara,    Lolita,




57 comments:

  1. Ti-am dat o leaspa, uite aici: http://www.zgomotulgandului.com/2013/03/blogul-blogurilor.html

    ReplyDelete
  2. Frumoasă povestea ta, cu sfârşit fericit.

    ReplyDelete
  3. Am un respect profund pentru famiile care au curajul sa faca acest pas! Este un subiect atat de complex încat nici nu stiu de unde sa încep!
    Ai scris foarte frumos si ai rascolit subiecte foarte delicate. Nu pot scrie aici ce si cum dar îti scriu doar ca prietena mea a murit si copii erau mici!
    O seara faina si o saptamana frumoasa Elly draga!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, Minnie. Intr-adevar, trebuie suflet si multa iubire ca sa poti creste un copil ce nu-i sange din sangele tau.

      Delete
  4. Elly, asta e parfumul pe care l-am castigat eu la concursul de la Fidelity Shop. Felicitari pentru ca reusesti sa atingi si astfel de subiecte!

    ReplyDelete
    Replies
    1. E un parfum bun. Tu esti multumit de el?
      Eu ating multe subiecte. Depinde de cum sunt citite :)
      Multumesc :)

      Delete
  5. da, povestea cu soacrele... Ce bine ca nu sunt toate "poame acre" :)
    Ce frumos ca povestea ta s-a terminat cu happy end; familia a fost sudata prin acest baietel care le-a adus bucuria si linistea caminului! si toti au fost fericiti, fara ca umbre din trecut sa le dezechilibreze vreodata armonia. Cunosc cateva cazuri si nu poti decat sa respecti de doua ori mai mult astfel de familii!
    Sa ai o saptamana parfumata, Elly draga!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu e chiar povestea clasica. Soacra avea si ea dreptatea ei la moemntul cand avea nemultumiri. Acum se inteleg bine caci lucrurile s-au aranjat.
      Sunt o familie deosebita, oameni foarte buni cu totii.
      Multumesc, Carmen!

      Delete
  6. Frumoasa poveste, minunate flori! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, Laura! Zambilele roz sunt flori deosebit de frumoase si parfumate :)

      Delete
  7. M-a emotionat povestea ta, Elly! Minunat parfum!
    Noapte buna, draga mea!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, Nicole! Ma bucur! Te pup! :)

      Delete
  8. eu am o slabiciune pentru povestile cu happy-end si iata ca cea scrisa de tine este exact asa :)
    un copil ar trebui sa fie mereu o bucurie iar Ionutul povestirii tale a fost o bucurie pentru cea care simtea ca o mama fara a putea fi...

    o noapte parfumata iti doresc Elly si o saptamana cu spor!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Imi pare bine ca ti-a placut. Copiii sunt intotdeauna bucurii numai ca unii oameni au sufletele uscate...
      Merci, Pandhora!

      Delete
  9. Ce miros de verde nou?
    Ce Pour Homme?
    Şi ce Versace?
    Baghi!
    Baghi ieri,
    şi azi, şi mâine,
    Baghi-i tot ceea ce place!

    Sperăm, draga noastră Prinţesă Albă,
    să nu te surprindă bătaia noastră oarbă,
    căci avem un singur calculator,
    la care ne-nghesuim de zor.

    Dar astăzi, doar eu sunt şefu'
    Se vede deja şi progresu'...
    Însă orele fiind înaintate,
    Ne-nghesuim la pupici cu sănătate...

    Toate cele bune,
    şi un vis sublim,
    vorba lu'tata Ifim! :)




    ReplyDelete
    Replies
    1. Intotdeauna citind povestile tale parfumate, am senzatia ca nu sunt intotdeauna simple fictiuni. :)

      Delete
    2. Şi eu am avut aceeaşi impresie, în cazul acestei poveşti.

      Delete
    3. Baghi...esti un motan talentat. Na, ca am repetat-o! :)

      Delete
    4. @Dana...unele mai au partea lor de fictiune impletita cu partea de real.
      Aceasta de acum nu e o fictiune, e in totalitate reala. :)

      Delete
    5. @Cuvânta ... povestea de fata e cat se poate de reala. Multumesc! :)

      Delete
  10. Cine a spus că a fi o femeie împlinită e chiar atât de greu?! Dacă întelege ca totul este în interiorul ei, dacă are un iubit sau soț (care tot iubit e obligatoriu să fie) și aplică pașii doriți de ea, fie instinctiv, fie în urma unui plan făcut alături de omul care, bine se spune, e jumătatea ei, va fi împlinită și fericită. Iar dacă a fi împlinită, deci fericită, înseamnă sfânta maternitate, trebuie să facă ceva în acest sens. Nu se poate natural, înfiezi un pui mic și-l educi, astfel devenind cel mai bun părinte. Ai de două ori mai mare răspundere.
    Așa cum a procedat eroina ta, susținută de cel cu care a ales să împartă totul, necazuri și bucurii. Chestia cu soacrele e un subiect clasic. Dacă nu e să fie, nu va fi, oricât te-ai strădui. Aceste soacre nu știu să fie nici bunici bune, nu știu să iubească. Dar nu se oprește lumea la o soacră, ceea ce s-a și văzut aici și mă bucur mult, foarte mult, că cei doi soți care se iubesc au reușit să treacă de niște toane învechite, depășite, uitate în vremuri de care nici nu merită să-și mai amintească cineva.
    Aseară n-am mai intrat, ai postat târziu, dar iată că vin dis de diminață pentru a citi o poveste interesantă, ca de obicei. Dragă Elly, îți doresc o zi cu surprize plăcute. Dacă crezi în horoscop, voi, balanțele, e posibil să vă întâlniți omul vieții, în caz că nu-l aveți încă. Te pup, numai bine!
    PS: parfumul e foarte bun, cred că am povestit și eu odată despre el. E bun! ;)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si-au dorit acest copil din tot sufletul asa ca trebuia sa-l aiba si au facut tot ce s-a putut ca sa-si realizeze visul.
      Soacra e o femeie foarte buna, de pus la rana, numai ca avea si ea micile ei nemultumiri. Povestea familiei e mai complicata putin asa ca totul e justificat. Chiar si o atitudine de usoara nemultumire a soacrei...
      Tin sa spun ca poveste a cat se poate de reala. E o poveste ce se deruleaza langa mine...e a vecinilor mei :) Cunosc absolut toate amanuntele :)
      Multumesc, Mirela!

      Delete
  11. Imi place pentru ca e o poveste cu final fericit! Nici nu se putea altfel, la cat de sensibil e subiectul.
    E trist sa vrei,sa iti doresti atat de mult si sa nu reusesti.....
    Zi faina, Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. E trist...dar sunt si astfel de solutii. Care pot functiona foarte bine.
      Multumesc, Geanina! :)

      Delete
  12. Sunt lucruri atat de delicate, desi sunt lucruri de viata si probleme cu adevarat mari in viata. In astfel de situatii se intorc problemele pe toate partile, lunga asteptare, deznadejdea...
    ai facut o poveste frumoasa de primavara cu happy end cu un nou inceput
    O saptamana frumoasa, Elly

    ReplyDelete
    Replies
    1. N-am facut decat s-o povestec, Anca draga! E o poveste absolut reala, ca multe dintre povestile scrise de mine.
      Multumesc!

      Delete
  13. Superba povestea,atat de trista dar totusi cu un final atat de fericit ...poate fi povestea oricarei femei...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, a fost trista ani buni dar nu mai este :) Poate fi, ai dreptate. :)

      Delete
  14. A fost destu de trista la început, ce inseamna anii tineretii,frumos.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc de trecere. :)
      Ma bucur ca iti plac povestile mele. E o poveste reala.

      Delete
  15. Ai atins subiecte tare dlicate, le-ai patruns mai bine zis! ai un mare talent de a povesti, dar cred ca si mai mare e calitatea ta de a intelege pe deplin starile si trairile celor de langa tine. Si asta face sa poti scrie att\at de usor si bine, indiferent de subiect!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mona, am scris si mai sus. Povestea e reala in totalitate. S-a desfasurat si se desfasoara langa mine caci e vorba despre vecinii mei :)
      Merci mult!

      Delete
  16. Huh...m-ai tinut cu sufletul in "papuci" pina la final si tot acolo a ramas.. M-ai lasat sa-mi imaginez ziua aceea in care cei doi ii vor spune, nestiind care va fi reactia copilului lor. O cutie a Pandorei s-ar putea sa se deschida cu aceasta marturisire...
    Cu zambilele m-ai 'omorit'! Primavara scrie pe tot ceea ce ele inseamna, adica soare, caldura, renastere.

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Orice poveste e mai frumoasa cu o farama de mister. Ma bucur ca ti-a placut. Si...nu e o poveste. E reala :)
      Zambilele roz imi plac si mie foarte mult. Te cred :)

      Delete
  17. Frumoasa povestea postata de tine.. Mama e cea care te creste, nu cea care iti da viata, iar astazi vedem din ce in ce mai mult ca cei care isi doresc cu ardoare un copil il capata greu, sau niciodata.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ai dreptate. Mama e cea care te creste, care daruieste tot ce poate pentru ca unui copil sa-i fie bine, sa creasca un om integru. Din pacate in ultimii ani, o adoptie se realizeaza extrem de greu. Eroii mei au avut noroc, erau alte vremuri.
      Multumesc mult!

      Delete
  18. Ai construit minunat, cu detalii fine, o poveste uimitoare, sensibila, atat de veridica, parca. Mi-a placut mult ce ai spus la un moment dat, in text, ca e un mare talent sa fii om bun. Un talent cu care te nasti... E atat de usor sa te indragostesti de un om bun, e atat de usor sa te indragostesti de povestile tale parfumate... :)

    ReplyDelete
  19. Ce frumos ai construit dantelaria acestei povesti!
    Felicitari Elly!
    Seara placuta!

    ReplyDelete
  20. Ce frumoasa este povestea ta Elly! Ai un talent minunat de a povesti si a capta cititorul. Felicitari!

    ReplyDelete
  21. Pe mine m-ar interesa mai mult continuarea, respectiv momentul dezvaluirii...

    Varul meu de zece ani este adoptat (la fel ca in povestea ta, matusa mea a incercat orice si nu a ramas insarcinata; diferenta e ca, la sapte ani dupa adoptie, ea a reusit sa-l aiba chiar ea si pe varul nr. 2) si tare sunt curios cand si daca i se va spune vreodata asta si cum va reactiona el atunci.

    In capul meu nu mi se pare cine stie ce chestie - adoptia - dificil de recunoscut si de acceptat. Legaturile emotionale sunt fata de persoana, nu de relatia de sange...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am niste prieteni care au adoptat un baietel cand avea 1 an. De pe la 3 ani au inceput sa-l pregateasca, la sfatul unui psiholog. Baietelul stie ca nu l-a tinut mama lui in burta, ca l-a tinut alta femeie, si cand l-a nascut l-au dat parintilor. Acum are 5 ani si e bine:) Probabil cu cat ii spui copilului mai tarziu, cu atat este mai greu.

      Delete
    2. Asta este si parerea mea. Nu vad ce sens are sa ii mai spui la 18, 20 de ani, daca nu i-ai spus cand era mic, cand ar fi putut accepta cu usurinta vestea.
      Mama mea a avut o colega care infiase o fetita. Tot la 18 ani s-au decis sa ii spuna ca nu este a lor. Ei bine, fata a fugit de acasa in acea seara si nu a vrut sa se mai intoarca la ei.

      Delete
  22. Ce talentata esti la povestioare.Frumos ai scris.Subiectul e sensibil si dur in acelasi timp.O saptamana cu mult "miros de verde nou ".

    ReplyDelete
  23. Emotionanta povestea ta!Imi place cum povestesti!
    O seara placuta!

    ReplyDelete
  24. Beautiful flowers. Transmitted delicacy and sweetness.

    ReplyDelete
  25. Povestirile tale au intotdeauna un parfum special, am ramãs fãrã cuvinte!
    O seara cât se poate de placuta!

    ReplyDelete
  26. Citesc o altă poveste frumoasă dintre cele parfumate...

    ReplyDelete
  27. Foarte frumoasa povestea! Trebuie sa fie greu si foarte greu sa dea copiilor asemenea vesti. Si oarecare teama le strange inimile in gheara de fier - imi imaginez...
    Prea multe nu am a scrie pentru ca e mai mult sentiment si... nu prea ma descurc sa descriu sentimente! iar cand incerc scriu prea mult! :)
    Saptamana frumoasa sa iti fie! Senin in suflet sa ai!

    ReplyDelete
  28. Frumoase suflete sunt acelea care se încumetă la astfel de gesturi. Sper ca pruncul să-i iubească şi mai mult, de e posibil, la aflarea detaliului...

    ReplyDelete
  29. Sstimulentă poveste pentru multe cupluri aflate într-un asemenea impas! Ai scris cu atâta simţire încât pare a fi trăit această minunată poveste. Am parcurs întreaga istorioară dintr-o suflare şi cu cu cât înaintam, intram mai mult în atmosfera încărcată de iubire şi speranţă creată de personajele tale. Minunat!.

    ReplyDelete
  30. Admir cuplurile care decid să dea o şansă, un cămin unor copii nedoriţi şi îi cresc ca şi cum ar fi al lor.
    ca de obicei, o poveste frumoasă :)

    ReplyDelete
  31. Bună Elly!
    Superbă povestea și parfumul zambilelor îț simt de aici!
    Să ai o zi minunată!
    Cu drag!

    ReplyDelete
  32. Povestea asta parca-i din ograda mea.Bine ca e cu happy-end!

    ReplyDelete