Mirosind încă a verde nou...

http://dragosteoarba.blogspot.com/2013/03/mirosind-inca-verde-nou.html

Mugurii pomilor, parcă peste noapte înverziți și unii aproape plesniți, anunțau rod bogat. Mirosind încă a verde nou, covorul de ghiocei din grădinița de flori începuse să lase locul covorașului delicat de viorele de pădure. Îci și colo se ițea, îmbumbită, și câte-o zambilă mai îndrăzneață, din cele ce aveau să-nflorească roz și să învăluie cu parfumul lor inconfundabil și puternic toată întinderea curții, anulând până și mirosurile ce se degajau odată cu căldura zilelor de primăvară de la animalele din ogradă. O înviorau parfumurile primăvăratice, o tulburau...ori poate era ea mai tulburată azi...

- Sărut mâna! 

- Ai venit...și vocea i se topi de fericire iar ochii i se luminară ca de vremea însorită și plină de promisiuni a primăverii. Să termin ce am de făcut și vin imediat în casă să-ți pun să mănânci ceva.

Cu mișcări agere, vioaie, băiatul nu foarte înalt dar frumușel, cu gropițe în obraji și cu zâmbet fermecător, intră în casă lăsând-o cu treburile ei și cu gândurile care-o năpădeau câteodată. Mai avea doar să curețe la iepurași și să le și dea ceva de mâncare. Gândurile n-o lăsaseră aproape deloc în ultimele luni. Se apropia ziua. Doar două săptămâni mai erau până la ziua în care amândoi, și ea și bărbatu-său, hotărâseră că trebuia, că era momentul...

- Îmi pare rău că trebuie să vă dau și de data asta o veste neplăcută. Nu sunteți însărcinată...au fost semnale false. Știu că ați făcut o mulțime de tratamente...dar nu dau rezultate. Și ați cheltuit deja destul de mult. Nu știu ce să vă mai recomand...nu mai am ce..., le spusese profesorul acela, ultima lor nădejde. A plecat înmărmurită de la cabinetul unde femeile mergeau ca la o Mecca...

În acea seară a plâns de s-au cutremurat pereții casei. Nici bărbatu-său nu știa cum s-o mai împace. Ea ar fi făcut orice, orice să-i poată dărui copilul pe care și-l doreau cu ardoare amândoi. După toate analizele, repetate timp de câțiva ani, și el și ea se dovedise că nu aveau niciun fel de probleme... Dar erau, se pare, unul dintre acele cupluri cu infertilitate inexplicabilă. Iar ultimul consult la celebrul profesor, fusese ca și cum picase brusc o ghilotină. A sorții. Retezându-le orice speranță de a avea un copilaș al lor. 

Își iubea bărbatul cu pasiune, cu un dor de viață ce unora le părea exagerat. Chiar și socrilor ei, mai ales soacrei, cu care se împăca și nu prea dar nu pentru că soacra era femeie rea. Soacra n-o prea vedea cu ochi buni fiindcă după aproape șapte ani încă nu le dădea un moștenitor și fiindcă era mai puțin harnică decât visase să-i fie nora. Pentru atâtea animale și acareturi era nevoie de o femeie mai altfel, mai bătăioasă. Toate astea mai creau mici fricțiuni. Însă omul ei o apăra întotdeauna. Fără ceartă, fără vorbe urâte, doar prin talentul lui de mediator. Ca orice balanță.

Și pentru asta îl iubea. Dar și pentru inteligența lui, pentru memoria fantastică, pentru un simț al umorului ieșit din comun și, mai ales, pentru talentul de a fi om bun. Căci și ăsta e un mare talent. Dar și pentru că era un bărbat chipeș chiar și acum, la cincizeci și cinci de ani. Mereu se întreba ce văzuse el la ea. Și nu înțelegea. Poate bucuria ei de a trăi clipa, poate veselia, poate lejeritatea cu care trecea peste toate, bune sau rele. Peste un singur necaz nu putuse însă trece: acela de a nu putea avea un copil...durere din care izvorâseră multe lacrimi...

Tot în acea seară de cotitură, când pierduseră speranța, deciseseră împreună. O singură soluție mai aveau. Ea era pregătită sufletește de mai demult. De când începuse a bănui că nu se poate... 

Au luat legătura cu cine trebuia, au insistat, căci până și această soluție era greoaie. Au tot insistat...aproape un an. Până într-o zi binecuvântată când au fost anunțați să vină să vadă, să discute...

Fata de nici șaisprezece ani nu avea nicio pretenție. Nu voia să păstreze băiețelul deși și-l dorise. Era prea tânără, fusese prea îndrăgostită și crezuse că putea fi bine. Nu fusese, iubitul o părăsise când înțelesese că era hotărâtă să păstreze copilul. Își amintea și azi cum plânsese împreună cu fetișcana aceea tristă și frumușică și-i promisese că Ionuț va fi îngrijit mai bine decât propriul ei copil. Fata semnase hârtiile cu lacrimi amare... 

Peste două săptămâni Ionuț devenea major și parcă ieri fusese ziua cu parfum de zambile, în care îl aduseseră acasă. Atunci, când va sosi pentru a optsprezecea oară acea zi, hotărâseră să-i spună adevărul. Avea să fie o zi dificilă. Numărătoarea inversă începuse... 

Tot atunci avea să-i dăruiască primul lui parfum adevărat, de bărbat. Sfătuindu-se cu fata de la magazin alesese ceva pentru exact acea zi, ceva deosebit spera ea. 

Parfumul Versace Pour Homme by Versace era un parfum aromatic fougère, citric, modern. Un  parfum cu note florale, foarte masculin, cu note de top de neroli, trandafir de mai, bergamotă și lămâie. Ceea ce însă îi încântase sufletul fuseseră notele de mijloc: zambilă și mușcată cu puțin cedru și salvie... Moscul alb, boabele de tonka și ambra erau notele de bază, cele care dădeau personalitate parfumului.

Nu știuse nimic despre acel parfum, domnișoara care vindea îi explicase cu răbdare îngerească totul. Nu voia să-și dezamăgească nicio clipă fiul iubit, nici măcar în materie de parfumuri, astfel că ținea minte toate explicațiile în caz că Ionuț ar fi dorit să știe ceva despre parfum. Încercase multe mostre însă doar acela îi păruse cel mai plăcut, mai potrivit pentru fiul ei, cel apărut în mod aproape miraculos în viața lor în acea zi de primăvară parfumată cu miros de zambile și narcise dar și zumzet molcom de albine... Ziua din care, în sfârșit, se simțise fericită și împlinită.

Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema Parfum de leagăn a fost propusă de Melly.

Au mai scris  pentru Povestea parfumată următorii:

Mirela, Irealia, Silving, Melly,  Vienela, Gabi, Minnie, Mala, Pandhora, Lili, Sara, Anca, Roxana, Diana, Aurora,
  , Larisa-Oana,     Lolita,Diana, Lolita,  Sara,    Lolita,