Tuesday, March 12, 2013

La vie en rose



Într-una din zile...ziua fiind aceasta...m-am gândit...

M-am gândit că aș scrie despre diverse trăsnăi, fiindcă îmi trec sute de gânduri prin cap, uneori in doar câteva minute. Nu m-am hotărât să scriu despre nimic.

Dar pot să spun că am constatat că stau prost cu citirea cărților pentru pădurice fiindcă n-am timp. Mai am o rezervă de vreo zece zile...Sper să mă adun. Apar tot felul de provocări, zilnic. Nici măcar jumătate din zi nu am la dispoziție pentru mine, personal. 

Am fost ieșită din casă dar pentru nimic ce presupune răsfăț. Aș vrea să vă povestesc cum mi-am cumpărat haine frumoase, farduri care să mă facă să mă simt cea mai atrăgătoare, pantofi eleganți și multe altele. Pe care poate că le-aș merita. Însă...am fost să ridic ajutoare UE pentru cei cu situație delicată. Mi-am luat porția de alimente: orez, mălai, zahăr, bulion, paste, biscuiți, fasole, mazăre...cam atât. E prima experiență de acest gen... Sper să fie și ultima. Poate vă interesează cum a fost organizarea. Cred că perfectă. Sau aproape... 

Au fost, în total, vreo 25 de kg de alimente pe care cu toată bunăvoința nu puteam să le car cu mâinile. Am chemat un taxi iar când să urc m-am pocnit peste nas, dinți, gură cu portiera mașinii. Am văzut stele verzi, am crezut că mi-am spart vreun dinte sau altceva. Șoferul de taxi nu mai știa cum să mă ajute, să mă îmbărbăteze, consoleze. Mi-a oferit chiar un șervețel umed și parfumat, să pun pe zona afectată și mi-a povestit cum altcineva, o clientă, și-a crăpat arcada, tot dintr-o lovitură de portieră. Adică trebuia să mă consider o fericită. Nu prea eram dar i-am mulțumit pentru zâmbetele sincere și vorbele bune.

Rouge - Dita von Teese
Nici n-ajunsesem bine acasă că am văzut albastru, au apărut cei cu gazele să facă verificări de rutină. Eram cu gheață aplicată pe locul lovit, care era puțin umflat. Mi-era teamă că va apărea o tumefiere. Am scăpat doar cu o durere slabă pe care o resimt și acum. Au verificat toată instalația de gaze neuitând să ne dea o mulțime de sfaturi. Am scăpat cu o taxă plătită lunar, pe factură.

Tot azi mi-am amintit de ceva căutând altceva. De un (fel de) parfum, primit cândva de la colegii de birou. Nu am idee ce este, n-are ambalaj, pe flacon nu mai există nicio etichetă (dacă o fi existat), nici din aceea cât o unghie, transparentă. Surprinzător mi s-a părut și atunci și acum că miroase plăcut exact până la pulverizare. Am făcut greșeala să eliberez un singur "puf", constatând încă o dată că este prea puternic și nu pe gustul meu. Si acum, după ce am frecat locul, adică încheietura mâinii stângi chiar și cu piatra ponce, tot miroase și nu plăcut. Dacă flaconul ar fi arătat precum "Rouge" al Ditei von Teese poate că măcar mă înveselea.

Am mai fotografiat câteva plante în grădinița de flori...O să vă întristez, m-am întristat și eu. Viorelele de pădure s-au cam petrecut...albăstriul lor s-a fanat. Se pregătesc zambilele, narcisele...lalelele...

M-am tot gândit dacă să scriu ceva...altceva care să fie motivant, foarte plăcut și care să-mi zugrăvească viața în culori vesele, optimiste. N-am găsit culorile, n-am găsit inspirația, n-am găsit motivele, n-am găsit starea de spirit. Mi-e imposibil să mă aranjez în oglindă ca pentru mers în club și să zâmbesc larg, prefăcându-mă că totul e minunat.
Nu-mi stă în fire să măsluiesc realitatea. Culorile vesele dar ireale nu sunt specialitatea mea.
Astfel că am ales să fiu anostă dar sinceră... 

Am găsit acum o imagine. Oare dacă laptopul ar avea o tastatură ca aceasta m-ar ajuta să văd viața mai roz? 





 

23 comments:

  1. Naturaletea invinge prefacatoria. Intr-o lume plina de Cola, tu vii si vinzi Braga proaspat facuta. Din pacate, multi consuma doar fasaiala din cutie, preferand-o in locul racoritoarei bauturi autohtone, obtinuta prin munca umana directa, nu prin miscarile exacte ale unor masinarii industriale. Si stii de ce cred ca se intampla asta? Pentru ca usile primite de ei in fata, sunt la figurat, nu la propriu...iar asta, in timp, duce la sechele.

    ReplyDelete
  2. Hey...fii mai optimistă. Toți avem și zile mai grele! Mâine o să fie mai bine, ai să vezi. Bye

    ReplyDelete
  3. Cu asa tastura viata in roz nu vei vedea dar de zambit la vederea ei vei zambi! :) Si zambetul insenineaza sufletul si nu e fandoseala cand scriu asta!
    Am zambit foarte larg vazand tastatura! :)) Si aveam pititcii aliniati din cauza de conexiune net!! Si au luat piticii "pe loc repaus" cand am vazut culorile! Mi-ar placea o tastatura coloratat! Daaa! :)
    Seara linistita sa iti fie si somnul lin, odihnitor! :)

    ReplyDelete
  4. Mu sunt obisnuita cu astfel de postari de la tine? E serios? E gluma? Ce e?
    Hai spune, nu ma lasa sa fierb! :)) Eu zic ca e gluma! pupici draga mea!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu am vrut sa scriu! Sorry!

      Delete
  5. Poti sa ma injuri,dar eu am ras cand am citi ca te-ai lovit cu portiera.Deja aveam un scenariu cu sacosile pline,daramata de greutate si dupa toate astea n-ai apreciat distanta,sau na-i mai vazut bine in fata ochilor si te-ai lovit..Stii doar,o nenorocire nu vine niciodata singura. Iti doresc ca noptea sa fie aducatoare de noroc pentru maine.

    ReplyDelete
  6. Minnie, după ce tocmai a primit o uşă în nas, cam ce stare de spirit ar trebui să aibă un om care a fost nevoit să primească un ajutor materializat în alimente din partea UE? Acum suferă şi fizic, nu numai psihic.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu mai fi si tu asa de rau. :)) Minnie a spus clar ca nu a vrut sa scrie... Poate se indura Eli si-i sterge comentariul. ;)

      Delete
  7. Nu-i nimic, Elly, toate trec. Noi vrem să te susţinem, chiar dacă nu ştim cum s-o arătăm.
    Capul sus!

    ReplyDelete
  8. Si eu trebuie sa fac miscarea asta pentru o matusa si pentru o vecina de-a mea.M-au prins , si cum nu prea pot spune "Nu" unor doamne in varsta , am acceptat.
    Imi pare rau ca te-ai lovit, sper din suflet ca nu e ceva grav.Daca ai pus gheata, nu se mai umfla dar ramane durerea , care sper sa iti treaca cat mai repede.

    Stii, poate durerea fizica, desi neplacuta, poate juca un rol benefic, acela de a nu te face sa te gandesti la ajutoare, la realitatea care e nasoala .

    Viata nu e roza dar sunt convins, asa cum te cunosc , ca vei trece peste , iar soarele nu e departe fiind gata sa rasara din nou pe strada ta.

    Te apreciez foarte mult ca persoana si admir curajul tau de a impartasi cu noi aceasta experienta deloc placuta a vietii tale.

    Exista o vorba :"Nu mmor caii cand vor cainii"

    CVapul sus Elly, noi, eu cel putin, iti sunt alaturi chiar daca doar cu gandul ...

    ReplyDelete
  9. Elly, imi pare rau pentru patania de azi, chiar e neplacut, cred ca tuturor ni s-a intamplat, de mai multe ori in viata sa ne lovim fara sa vrem. Pentru mine nu exista, insa, durere mai mare decat cea sufleteasca. Cea fizica trece oarecum repejor, cealalta persista uneori si ani de zile sau nu se vindeca niciodata. Eu una chiar vreau sa citesc lucruri reale, scrise de oameni pe bloguri. Ce simt, cum simt, ce fac ei, cum traiesc de fapt, nu inflorituri sau, mai rau, minciuni.
    Cat despre parfumuri, nici mie nu-mi plac cele puternice. Mi se face rau de la ele, nu le suport.
    Abia astept fotografii cu narcise si lalele. :)

    ReplyDelete
  10. Pesimisto! Ce -i cu atatea tristeti? Fardurile nu te fac mai atragatoare, incantatoare sau cum o mai fi si nici tastatura nu ajuta. Tu esti faina iar asta ramane stabilit....:)
    Zile gri vor mai fi....la mine toata saptamana a fost apasatoare...toate trec.
    Pop!

    ReplyDelete
  11. Elly, e doar o perioada....nu o sa fie asa mereu! ai incredere si inca putina rabdare!
    a! m-ar durea capul de la un asa laptop! serios! :)

    ReplyDelete
  12. Elly, fii optimista! O sa treaca si perioada asta dificila! Viata nu este mereu roz, are si urcusuri si coborasuri! Ce sa-i faci...o traim asa cum este ;)!
    Be happy draga mea! Acum vine primavara...aia adevarata! Te pup!

    ReplyDelete
  13. Buna, imi place foarte mult blogul tau si vreau sa stiu daca te intereseaza sa facem schimb de linkuri: www.ditoate.com .Eu te-am adaugat deja , si astept raspunsul tau. Multumesc anticipat.

    ReplyDelete
  14. Lovitura ta imi aduce aminte de copilarie cand am sarit de pe un deal si m-am lovit cu nasul de genunchi. :)) a inceput sa-mi curga sange siroi si la nici o jumatate de ora mi se inegrise pielea sub ochi si aveam nasul cat pumnul. Trebuia sa stau cu capul pe spate, daca ma ridicam putin, ma lua ameteala. A trecut, a ramas o amintire amuzanta. Pe atunci eram copil, loviturile dureau mai putin.
    Ca adult, exista lovituri sufletesti, ca niste rani deschise. Pana nu gasim "medicamentul" potrivit, ele ne afecteaza constant.
    Eu ma duc sa iau acele ajutoare de la UE pentru bunica mea. Este imobilizata la pat si doar eu si bunicul meu ne putem deplasa pentru ele. Sunt de ajutor, dar stau si ma gandesc la cei care nu pot sa se duca sa le ia. La cei care nu au pe cineva care sa le spuna despre ele...
    Am terminat o facultate in domeniul sociologiei. Ma apuca nervii cand vad asistenti sociali care nu isi fac treaba. Care stau inchisi in birouri. La stiri spuneau ca acele ajutoare care nu sunt ridicate sunt puse pe foc. Pai cei care sunt platiti sa le distribuie sa-si faca treaba si sa le trimita la fiecare acasa. Asta nu imi place la romani. Le place atat de mult sa se umileasca intre ei. Nu au perspectiva, nu au empatie. Cred ca acesta e motivul pentru care nu suntem capabili sa facem mici progrese.
    Atat eu cat si toti colegii mei n-am lucrat niciodata in acest domeniu. Cativa sunt in strainatate, altii sunt profesori, altii au meserii diferite.
    Eu una nu mai am job de vreo 4 ani. Am avut cu contract de cateva luni si tot asa...
    Asta este lumea in care traim, sa incercam sa ne gasim un echilibru, o sursa de sustinere cat de cat pana izbutim sa trecem peste probleme.
    Eu sper sa ai putere multa si rabdare multa. Ai sa vezi ca va fi bine. Nu te demoraliza!

    ReplyDelete
  15. Speram sa fi venit soarele macar pe strada ta. Dar o sa vina, inca un pic de rabdare. Sunt zile, saptamani, poate chiar luni mai nenorocoase... Si, pe urma, ca o surpriza, ti se intampla ceva frumos, te regasesti in ceva care ti-e pe plac. O sa vina. Singurul lucru care ma intristeaza e ca nu ai timp... pentru padurice. Si, cumva, as fi fost curioasa cum functioneaza organizarea ajutoarelor UE. Saptamana usoara!

    ReplyDelete
  16. Ce nu te omoara...cu siguranta te face mai puternic! Nu uita sa zambesti!

    ReplyDelete
  17. Am şi eu zile când cheful nu se lipeşte de mine şi am sute de gânduri dar niciunul suficient de interesant să ajungă articol pe blog. Te înţeleg perfect.
    Ar fi trebuit să mă duc şi eu la ajutoare, dar până să mă hotărăsc am aflat de la un prieten că nu mai au toate alimentele şi că la noi în oraş nu e tocmai ok organizarea. Aşa că am renunţat...
    Iar o astfel de tastatură cred că mai tare m-ar călca pe nervi decât să mă ajute să văd viaţa roz... :))

    ReplyDelete
  18. Nu stiu...poate ne ajuta o astfel de tastatura...pe mine m-a facut sa zambesc !
    Offf...in legatura cu ziua de marti...au fost ceasurile rele de pe 13 ! :)
    P.S. Sper ca au trecut toate! Pupicei!

    ReplyDelete
  19. Mi-ar stresa ochii o tastatura asa divers colorata.
    Mult spor in tot ce faci! Dupa ploaie mereu rasare soarele! :)
    O zi buna draga Elly!

    ReplyDelete
  20. Mama avea o vecina aproape oarba (acum este la un camin de batrani), care primea ajutoare de la UE. Venea o masina in fata portii sa i le lase.
    Stiu pe cineva care si-a prins degetul la portiera cand a coborat, tocmai cand taxiul pornise. A lergat cativa metri, pana cand s-a prins soferul ca are remorca. :))

    ReplyDelete