"Oi înfuriate" sau o iubire mai mare decât frica de moarte

http://dragosteoarba.blogspot.com/2013/03/oi-infuriate-sau-o-iubire-mai-mare.html

Katja Lange-Müller

"Scrisul, în cazul meu, este o activitate obositoare, cronofagă, care te face asocial: stai în halatul de baie şi nu mai vezi nici o diferenţă între zi şi noapte.

Se întâmplă să scriu pagină după pagină, dar nu mă pot apuca de scris decât dacă ştiu deja sfârşitul. Pentru că atunci textul funcţionează ca un vârtej şi sfârşitul trage restul conţinutului după sine. Tensiunea de la suprafaţă e alta. Sunt autori care scriu prima propoziţie şi le aşteaptă pe celelalte. La mine nu merge aşa."  [Interviu cu Katja Lange-Müller - decembrie 2010].

Soja se află de un an în Belinul de Vest. [Soja se citește și pronunță exact ca românescul Zoia. Sau rusescul Zoia, de la Zoia Kosmodemianskaia, care, "grație" mamei sale, i-a fost "nașă".]

Mama Sojei făcea parte din lumea bună a vieții politice berlineze, secretar doi al conducerii de partid, fapt pe care fiica sa nu l-a apreciat ca fiind unul extraordinar, ba chiar dimpotrivă de vreme ce, scârbită de tot si toate, în 1986 trece Zidul. 

Fugise de o existență searbădă, unde auzea doar despre politică, fugise de o mamă indiferentă încă din copilarie și mai fugise de viața ei dezordonată. Ceea ce găsește însă în acel Berlin mult visat de estici nu-i deloc de vis chiar dacă întâlnește câțiva oameni cumsecade care o ajută după puterile lor. Ajunge la concluzia că dacă n-ai noroc...n-ai. Viața dezordonată o urmărește continuu, pare să-i fie ursită. Caută o ieșire. O caută inconștient însă. Pare că nu-și iubește viața, nu se iubeste nici pe sine prea mult...

Pana în acea zi, în care îl întalneste pe el. Pe Harry, berlinezul vestic, un lup singuratic ușor arogant, nepăsător și taciturn. Și mai ales, aproape indiferent la sentimentele ei.

Iubirea ei, ca de câine credincios, o consumă în orice clipă, o ține permanent în alertă. Nu credea că va iubi atunci, acolo, astfel și atât de dureros. Harry îi dă complet peste cap viața și așa haotică, îi răstoarnă orice convingeri și, în plus, o introduce în iadul lui. Pe nesimțite, Soja se implică orbește în toată nebunia lui Harry, fără împotrivire, cu voința aproape atrofiată. Încercând să-l scoată din acel iad. 

Derutată, de parcă i se injectase "un cocteil de frică și dezamăgire, de furie și de autocompătimire" află, încet-încet sau alteori foarte brutal, tot mai multe dintre secretele lui Harry. O stare de amorțire soră cu sedarea pune stăpânire pe ea un timp scurt dar se mobilizează intrând în acțiune căci Harry trebuie ajutat și n-o are decât pe ea... Și se afundă tot mai adânc în iubirea ei, ca un dependent în drogul zilnic. De care nu poate scăpa oricât s-ar zbate, oricât ar reflecta și oricât conștientizează că multe nu-s cum trebuie să fie și nici nu vor fi. Nu reușește însă decât să iubească și mai profund. Trecând peste absolut orice. Peste tot ce poate fi mai rău, mai cutremurător.  

O iubire oarbă, greșită? O iubire urâtă? O iubire ratată? Nimeni nu poate spune asta. Nici măcar cei din anturaj care par să o înțeleagă mai mult decât se înțelege ea însăși. Căci Soja e framântată clipă de clipă de neliniști, de angoase, de nesiguranță, de bănuieli, e sfâșiată de întrebări fără răspuns, de frică...și de faptul că află tot soiul de lucruri incredibile despre omul pe care-l  iubește cum n-a mai iubit vreodată.

Chiar și când rămâne fără speranță, Soja continuă să-l iubească pe Harry. Împotriva rațiunii. Cu o iubire mai mare chiar decât frica de moarte.

De fapt, atât Harry cât și Soja sunt doi inadaptați. Doi foști copii din familii disfuncționale. Care luptă fiecare în felul său cu problemele și cu propriii demoni. Dacă Soja și-a lăsat viața în mâna destinului, Harry se agață de viață, de Soja, de "marea libertate" pe care o visează permanent...se agață de tot. Așteptând să fie ajutat, înțeles...chiar de simte că nu merită. Și fiind conștient că e un om slab. "Soja, ești ca majoritatea. [...]  oamenii puternici te fac slabă; dar cei slabi te fac puternică. Iar tu vrei să fii puternică, nu?"

Plasarea poveștii de iubire în Berlinul de dinainte de '89 dar și puțin după...poate părea că are o anume importanță. Doar pare. E de fapt o iubire reală, mult mai reală ca multe alte iubiri frumos ambalate de prin romane, deși e o iubire cu probleme grave dar care e perfect funcțională în orice timp și anotimp, oriunde doi oameni se agață unul de altul cu disperare, cu speranțe. Speranțe diferite dar speranțe...

Căci ce este iubirea altceva decât speranță?

Recenzia romanului "Oi înfuriate" (titlu original "Böse Schafe") de Katja Lange-Müller, face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.

Vă invit să comentați.  15 comentarii  înseamnă încă un copac în păduricea plantată de Grupul ALL si Romsilva. Cu cât mai multe comentarii, cu atât mai mulți copăcei. Vă mulțumesc pentru implicarea în campanie!