Fericirea obligatorie

https://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/fericire

Fericirea... Ce este? Nici dicționarul nu e foarte clar, nici filozofii n-au reușit, de mii de ani, să definească exact ce este fericirea. 

Pe de-o parte ar fi o stare de euforie intensă de o oarecare durată, pe de altă parte doar o simplă stare de bine. 

Dintre toți gânditorii care s-au aplecat asupra acestei probleme, Socrate considera că fericirea în viață nu înseamnă neapărat a trăi la infinit emoții pozitive, de fapt nici măcar nu credea că viața fericită înseamnă un astfel de șir de emoții. În opinia lui, fericirea în viață însemna a trăi conform cu etica. O gândire de foarte mult bun simț, aș zice.

Atunci de unde ideea fixă, obsesivă a fericirii continue și pentru toți, pe care încearcă să ne-o inoculeze societatea contemporană?

Zâmbetul ce-mi aducea pe chip soarele

https://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/fericire

Uneori parcă mă încearcă o teamă de el... Nu de el ca întreg ci de acea parte...doar de mine știută. E o teamă la nivel subliminál, care simt cum mă paralizează ușor, mă înmoaie, îmi curentează voința. Doar la gândul de a intra "acolo". 

Ușa spre "acolo" e ca o poartă stelară...ca o gaură de vierme...ca un tunel al timpului... 

Tentația există permanent. E insistentă. La o presiune joasă, continuu... 

Tocmai pentru că vreau să-mi dovedesc că nu mă mai tulbură nimic, că fantomele acelea nu pot să-mi facă niciun rău, din timp în timp, intru... E de ajuns să ating acea parte...poarta mea stelară și să pătrund prin ea.

Cafeniul ei roșcat mat e o nuanță cuminte, de păr de Alsacia. Care, atunci când am ales-o, nici nu bănuiam că va deveni ce-a devenit: parte din viața mea, din vis-coșmarul meu.  

Adesea îmi înving gândul, ușoara stare de neliniște și intru... Privesc...Totul e aici...acolo...nici nu contează. Este așa cum era. Și cum va fi. În nemișcare...

Happy weekend! ed.37 . . . O zi frumoasă

https://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/fericire

HAPPY WEEKEND! - Ediţia 37 este gata de start! Deci, dacă este weekend, este:

Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:

- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau

- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau

- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.

_________________________________________________________________

                     A venit iarna, a venit 1 Decembrie                    

1 Decembrie, o zi frumoasă...

România-i mare, liberă...

...prețurile au scăzut,

...bătrânii râd, le-au crescut pensiile,

...la fel oamenii și copiii pe stradă, în piețe,

...s-au dezghețat salariile și au crescut puțin și alocațiile,

simt că într-adevăr, circulă o poftă mare de viață, peste tot numai fericire,

...mie parcă-mi crescuse piciorul amputat, nu mai aveam dureri, am sărit în sus de bucurie și am căzut din pat trezindu-mă la realitate!

Totul a fost un vis, am fost și eu câteva clipe fericit că sunt român.

La mulți ani .... România !

================================================

Nu uitaţi! La sfârşitul postării voastre faceţi trimitere către această pagină, specificând:  

Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 37.

Introduceţi în formularul de mai jos nume şi link (acestea vor apărea în tabelul ce se va genera automat).

Momente (g)rele si chiar foarte (g)rele

https://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/fericire

Ati observat ca, de ceva vreme, cand se da click pentru a intra pe un site legatura e redirectionata automat pe cate un site de jocuri, de regula? Asa cum am patit chiar si acum vreo 30 de minute, cand voiam sa caut ceva. Ceea ce ma interesa era pe eva.ro...dar am ajuns pe http://drivingforcegames.com/game/ plus un manunchi de cifre aleatorii in coada...Sunt o mare fana a d-lui G., asa ca in fiecare zi se petrece chestia asta de cateva ori. Incercand a doua oara, lucrurile revin la normal. Vi s-a intamplat? 

Cautam ceva despre fericire...despre finaluri fericite, ceea ce numim happy ending (nu happy end cum gresit se retine de catre multe persoane). Nici nu prea mai conteaza ce-am gasit fiindca, in general, la subiect, poti gasi, de regula, articole motivationale. Nu agreez aceste articole, nici pe psihologii, multi produsi la ID, care au impresia ca asa ceva chiar functioneaza. E doar o amagire, nu functioneaza. Nici macar cat un

Iubesc chiar și când ar trebui să urăsc

https://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/fericire

Dupa cum am mai spus cu ceva vreme in urma, pana acum am participat la o singura leapsa pentru ca mi-a placut in mod special, fiind vorba despre muzica. 

Ilustrație de Mirela Pete

Acum cateva zile am primit de la Vienela o leapsa care din nou mi-a placut, despre copilărie, si cer scuze ca abia azi am reusit sa raspund. E o leapșă 2 in 1 provenită de la la Alyz şi Zdwuby.

Deci...sa trec la treaba, sa ma copilaresc putin!

1. Ce trăsnaie îţi vine în minte din vremea copilariei? 

Ohoho! Am facut atat de multe! O sa spun una grava de tot: a fost cat pe-aci sa dau foc la casa. M-am jucat intr-o anexa a casei cu niste chibrituri de la care, nu imi dau seama cum, s-au aprins aproape instantaneu niste bucati de  spuma de mare (poliuretanica). Imediat ce-am vazut ca se-ngroasa gluma am iesit si am strigat la mama. Noroc ca era pe-aproape! 

2. Care erau jucărioara şi jocul preferate?

O papusa, cam ca pentru majoritatea fetelor. Era o papusica de cauciuc, nu mai mare de 25 de cm, si-mi placea pentru ca o puteam imbraca cum voiam.  Ea nu se supara chiar daca mai greseam din croială hainutele. Eram si creator de moda si stilist pentru ea.
Jocul preferat a fost mult timp sotronul, cel cu 8 casute. Eram campioana. Asta asa, ca sa ma laud si eu ca tot am prins ocazia .

3. Ce sentimente ai păstrat de-a lungul timpului din copilărie?

Le am si acum in inventar pe toate: bucurie, tristete, manie, frica, dragoste. N-am putut insa pastra invidia, ura, sentimentele de inferioritate. Nu le-am pastrat fiindca nu le-am avut niciodata. Parintii mei nu m-au dotat cu ele, nici nu m-au invatat sa le cultiv. Cel mai frumos sentiment pastrat e dragostea pentru ca iubesc chiar si cand ar trebui sa urasc. Pentru ca, desi om matur, sunt la fel de naiva si increzatoare in oameni exact ca in copilarie.

4. Ce crezi despre generaţiile de copii de astăzi?

Ce sa cred? Nimic rau, doar ca mi se pare ca nu prea mai stiu sa se joace. Se joaca altfel, mai mult pe calculator, sunt mai insingurati, traiesc prea mult in case.

5. Consideri că un adult mai poate fi considerat copil?

Si da si nu. Poate fi, daca el vrea. Sau poate fi copil daca e barbat. Ei nu cresc niciodata. Tatal meu, care are o oarecare varsta, e si azi tot un copil. Unul mare.

Acestea fiind spuse pentru prima parte a lepsei (de la Alyz şi Zdwuby), se cuvine sa trec la second part.

1. Care este “dulcele” pe care l-ai mânca și acum?

Cred ca as mai vrea sa mananc ciocolată chinezeasca cu lapte (Plain Chocolate se numea) si șerbet de cacao adevarat. As mai vrea sa beau Brifcor.

2. Care au fost desenele tale preferate?

Cred ca Woody Woodpecker. 

3. Pe melodiile cui ai crescut “mare”?

Cine le mai stie? Nu-mi prea placea muzica din vremea aia. Stiu ca ma uitam la emisiunea in limba maghiara foarte des fiindca dadeau rock, da' n-as putea sa spun cine si ce canta.

4. Ce amintiri îți trezește guma Turbo?

Amintiri zero, n-am consumat guma niciodata. O singura data, doar din curiozitate, am incercat niste guma tigarete. Avea gust placut dar nu mi-a placut niciodata sa mestec. Asa ca m-au pierdut de client, nici azi nu mestec.

5. Cum ți-ai descrie copilăria în 3 cuvinte?

Fara griji = Fericire.

Ca si Vienela sunt curioasa si eu sa aflu ce fel de copii au fost: Aura Rusu, pandhoraa, Aniela, MuTuLiCă, addicted, Moravuri, De vorba cu viata, idei şi idei.
Oricine altcineva doreste sa preia leapsa e invitatul meu.

Caut metode de ucis Iubirea

https://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/fericire

Mi-a fost greu, inca imi este la fel de greu sa accept realitatea, sa accept ca ai plecat din viata mea. Mi-a fost si mai greu sa inteleg cum de ai putut atat de mult timp sa ma minti atat de frumos, cum de ai putut uita atatea promisiuni si cum de ai ajuns sa nu mai vrei nici sa vorbim.

Am plans, am suferit, n-am mai mancat, am strigat, ba nu, am urlat...Am simtit doar ura pentru propriile-mi calitati, defectelor gasindu-le virtuti. Alternativ sau simultan m-am urat...m-am iubit...si iar m-am urat...

Mi-am dorit sa fiu moarta... ori nenascuta... ca sa nu te fi cunoscut, ca sa nu te fi iubit vreodata...

Nu mai dorm cu adevarat de luni de zile...doar din teama de a te visa caci, adesea, cand atipesc, te visez... Intotdeauna visul imi pare atat de real, de intens…atat de intens incat ma trezesc plangand, cutremurandu-ma.

Ori nu dorm pentru ca momentele trezirii din somnul chinuit si furat parca, sunt si mai dureroase...in clipele trezirii inteleg ca nu esti aici, langa mine...si iar plang...si ma-ncearca un gol sfasietor, de parca in trupul meu ar fi vid... doar inima, care se zbate sa sparga cutia goala care e trupul meu, o mai simt ... 

In multe nopti sunt in dilema: sa dorm ? sa stau treaza ? Tot gandindu-ma ce sa fac, prin ferestre incepe sa patrunda timid lumina diminetii ... luni, marti...sambata...saptamana dupa saptamana...

Si asa...din dilema in dilema, si chiar de nu merita, am lasat balta orice proiect, orice plan...orice vis;  de doi ani, singurul vis pe care-l am esti TU...erai TU. Nu inteleg ce mi-ai facut de sufletul meu a ramas atasat de-al tau. Ai plecat...a plecat si sufletul meu. Ai plecat fara sa intorci capul, fara sa-ti pese daca sufar, daca plang...daca mor. Iar eu ma sting...si mai mor, putin cate putin, cu fiecare clipa care trece... 

Zi de zi incerc sa trec peste. Cu masca indiferentei pe chip, muncesc mult, fara mila de mine, zambesc fals si cam stramb la glume pe care alteori le-as fi considerat bune...experimentez stari de veselie parca nascute cu forcepsul...ca peste doar o clipa sa ma incerce stari de agonie...de lesin...

Trec prin cicluri ciudate: cateva zile ma autoincurajez si imi zic ca imi va fi mai bine fara tine....apoi, brusc, se produce recaderea...caci nu mi-e bine.

Cat am fost langa tine am crezut ca fericirea exista. Ca poate dura cat viata. Nu banuiam nicio clipa ca din acea farama de fericire se vor naste suferinta, tristetea si toate spaimele de dupa...toate de dimensiuni gigantice. 

Nimeni n-a stiut cat de rau mi-a fost, nici macar prietenii. Nimeni n-a stiut cat teatru am jucat ...pana azi...

Uneori imi este ciuda ca n-am vazut raul din tine. Ca n-am vrut sa-l vad, ca m-am mintit. Azi stiu: Iubirea mea n-a vrut sa vada nimic fiindca era oarba.

As vrea sa spun ca nu imi mai pasa de tine. Voi incerca sa invat sa nu te mai am in ganduri.

Desi...am inca atata iubire pentru tine incat ma sufoca. Ar trebui sa-i fac ceva. De catava vreme caut pe Google metode s-o omor...fara sa las urme...si sa-i supravietuiesc. Inca n-am gasit...