Blind Love: Bunicul lăudăros

Thursday, February 16, 2012

Bunicul lăudăros

Vestea pe care am primit-o acum câteva ore m-a tulburat...m-a luat pe nepregătite...ca toate veştile rele...

Un om deosebit, un foarte bun colaborator, devenit între timp un bun prieten de departe...de azi nu mai răspunde la telefon...

Parcă mă simt vinovată...Nu ne-am văzut ultima oară când a venit aici, târziu, în toamnă. A avut atâtea probleme de rezolvat...şi eu la fel...încât nu am reuşit...

De vreo trei ore cotrobăi prin toată corespondenţa noastră electronică. Nu era una obişnuită, între doi colaboratori. Iniţial aşa fusese...rece, distantă, protocolară...aşa cum era firesc.

Apoi, omul extraordinar care era...vârsta pe care o avea, profesionalismul...i-au permis să mă câştige ca prietenă...O prietenă de departe...căci ne despărţeau sute de km...

Am recitit, cu pauze, aproape toată corespondenţa... Caldă...mereu presărată cu mici clipuri, slideshow-uri... toate amuzante... uimitoare... pentru că era un om vesel, spontan... totdeauna cu o glumă pregatită...cu un respect deosebit pentru celălalt.

Îmi trimitea adesea fotografii cu soţia şi nepoţii: "luluţele" Sonia şi Ella şi Paul...de care era atât de mândru...
şi atât de mult îi iubea, autocaracterizându-se, cu autoironie, "bunicul lăudăros".

Deşi ne despărţeau mulţi ani...din primul moment mi-a cerut să-l tutuiesc...şi am făcut-o...fără reţineri.
Ştia să se impună...

Nu mai spun ca era un profesionist desăvârşit...ceea ce însă nu adăugase caracterului său nicio doză de aroganţă.

...Aştepta pensionarea...ca să aiba timp să se joace cu nepoţii...să meargă la pescuit...să stea mai mult cu prietenii...

Avea atâtea planuri... cum avem fiecare...

Planuri care au rămas fără stapân...căci celor ce pleacă prea devreme, întotdeauna le ramân vise neîmplinite...

Îţi "mulţu" pentru prietenia ta. Aşa cum ai fi spus tu...

Odihneşte-te în pace, Radu!

16.02.2012