Vis nebun...vis interzis...

http://dragosteoarba.blogspot.com/2012/02/vis-nebunvis-interzis.html

Am rătăcit pe jos mai mulţi kilometri...până am obosit. Ăsta a fost şi scopul... să obosesc, să mă abandonez unei bănci mai retrase...nici la umbră, dar nici la soare...să nu mă tulbure nimeni...

Îmi doresc...Doamne, nu ştii cum îmi doresc să suni...şi nu se întâmplă.

Câteva clipe în urmă am avut chiar impresia, prostească de altfel, că s-a iluminat ecranul telefonului...şi-am sperat că suni... M-am dezumflat instantaneu când am realizat că era doar reflectarea unei raze de soare...nimic mai mult...

În clipa asta, m-aş multumi şi cu un simplu SMS...din acelea zgârcite în cuvinte dar atât de precise şi de sugestive, ca toate SMS-urile de la tine...

Nimic nu vine de...16 zile?? Zile ce de-abia le-am mai numărat o dată mai înainte...şi încă o dată...şi asta am facut-o de vreo trei sau patru ori... numai azi...şi tot 16 ies. Nici mai mult, nici mai puţin... Prea mult...inacceptabil...insuportabil de mult...

Nu mă pot concentra la nimic, nu pot gândi la altceva decât la tine.  Mă ard...mă ustură creierii...par să nu mai aibă spaţiu suficient acolo...în bietul meu cap chinuit...

Eşuată pe bancă, în aşteptarea a ceva...orice, numai să fie de la tine...imaginez scenarii. Care mai de care mai iluzorii. Şi care, absolut toate, te au în prim-plan... La fel cum în viaţa mea eşti (ai fost) actorul principal de aproape un an şi jumătate...

Ce calde sunt razele soarelui!... simt cum mă ating...mă mângâie... Căldura lor blânda funcţionează ca o maşinărie a timpului...

...Ziua aceea de iarnă, de ianuarie...oricât timp ar trece, n-am s-o pot uita. Când ne-am privit...când te-am privit...

Veneam din lumi complet diferite: eu din lumea mea de cărţi, de filme, muzică, delicată şi naivă... Tu...din lumea ta dură, uneori brutală...sportul aşa este, dar până atunci nu inţelesesem... Totul ne despărţea... legătura noastră părea imposibilă... 

Cu ochi curioşi, te-am măsurat din cap pana în tălpi şi invers...de câteva ori...Prima dată drept, cinstit, apoi puţin mai pe furiş...căci n-aş fi vrut să crezi, că din prima clipă, sunt atât de impresionată...cum chiar eram...

Zâmbetul tău...doar el a fost vinovat. Şi vocea...calmă, egală...leneşă...ca şi ochii, cu pleoapele pe jumătate lăsate...ca de
motan somnoros... 

Şi am făcut compromisul...atunci mi s-a părut firesc... Când iubeşti, totul pare posibil... orice vis nebun, orice vis interzis...

Vraja acelei zile...nu s-a împrăştiat nici măcar azi. Aceeaşi căldură care mă invadează o simt, aceeaşi...doar să ma gândesc la tine... În chiar clipele întâlnirii, AM ŞTIUT. Nu iubisem niciodată astfel...Niciodată... 

Auzisem, mai ales citisem, despre aşa ceva..."coup de foudre"..."love at first sight"..."dragoste la prima vedere"...oricum i-ar fi spus...mi se întâmpla şi mie. După acea seară...nimic, dar nimic nu a mai fost la fel. Colonii întregi de fluturi îşi făceau de cap la mine în stomac...

Eram mai îndrăgostită zi de zi...mai înrobită...nu aveam aer fara tine...făceai tot ce voiai din mine...ardeam fără flacară...

...Şi-aşa ai intrat, cu drepturi depline, în viaţa mea... Uşor... atât de uşor...încât nici măcar nu mi-am dat seama când şi cum, între noi s-a insinuat Minciuna...A ta. Şi-a locuit cu noi tot timpul...Era în aer, în vorba ce-o rosteai, în zâmbetul acela fascinant...

Da, am împărţit egal totul: tu, minciuna...eu, sinceritatea. Tu, manipularea...eu, sacrificiul... Tu, gesturile calculate...eu, gesturile naturale, uneori poate chiar exaltate... Tu, fiindcă ştiai exact ce faci... Eu, fiindcă eram naivă, fericită, habar n-aveam ce-mi faci în timp ce sufletul îmi cânta... zbura cu aripi invizibile... făcea lucruri incredibile... de care nu-l ştiam capabil... Bietul meu suflet... Biata mea inimă... Iubirea mea era oarbă. Deşi "vedea" tot...

Apoi...neagra deznădejde...repetată...când, ca un exerciţiu, cred...m-ai părăsit prima oară...şi te-ai reîntors... şi pentru că-ţi ieşise totul atât de bine, din nou ai plecat...şi din nou ai revenit...şi din nou... fals perpetuum mobile ce mă consuma lent şi implacabil...

Ca un vampir te-ai hrănit cu sufletul meu... Până la epuizare... Ştii că am fost pe pragul prăpastiei? N-am avut curajul să păşesc...dar am fost "acolo"...

...Simt nevoia compulsivă de-a suna doar să-ţi aud vocea, să-mi biciuiască auzul ironiile tale obişnuite, pline de umor...să-ţi "simt" râsul...Vreau s-o fac...Nu pot. Spaima de respingere, de ridicol, mă paralizează. Aşa că nu sun...Nici azi...Probabil nici mâine...

Şi oricât mi-aş dori un "va urma"...nu sun pentru că ŞTIU că această ultimă plecare e definitivă şi oricât de mult îmi doresc... şi oricât de lipsit de raţiune ÎNCĂ te iubesc...vreau să ucid iubirea asta. 

Să prăvălesc peste ea un munte de UITARE...

23.02.2012
Articol participant la concursul Blog Power, editia a 10-a, tema fiind propusă de Losty88, câştigătoarea ediţiei precedente (BP9)

Alte articole participante: Album, Suflet îngheţat, Impossible love, Himere, Îmi este dor..., From Vanessa, with love, Imposibilul ramâne imposibil, Maktub, no legs