Voia să-și facă un ceai. De tei. Constată însă că în cutie nu mai erau flori. Plecă să caute în cămara casei printre cutiile și pungile cu plante pentru ceaiuri. Căuta pe cea cu flori de tei, culese în vară chiar de el din teiul argintiu din curte. Miresmele amestecate, din cămară, îi răscoleau toate simțurile. Plantele păstrate în pungi își revărsau aromele uscate dar la fel de intense. În nări îi pătrunse, puternică și dulceag-înţepătoare, o adiere parfumată plăcută, densă, de busuioc. Hmm...Curios...Nu-l simțise pe bunicul intrând...
- Bunicule...uite punga cu busuioc. Iau cîteva fire? întrebă fără a întoarce capul. Încă mai căuta teiul.
Nu-i răspunse nimeni... Se uită peste umăr. Se simți prost pentru o clipă. Nu-i venea să creadă că doar i se păruse. Bunicul nu era acolo... Doar parfumul de busuioc ce-l însoțea, aproape permanent, pe bunicul era prezent. Poate de la punga cu flori de busuioc...
Găsi, în sfârșit, teiul și ieși. Plecă să-și facă ceai. Vremea era geroasă, se pricopsise în gât cu o ușoară
