În online nu poți scrie despre orice. Adică poți dar riști să ți-o iei. Imediat. Câteva teme sunt greu de abordat, nu din punct de vedere tehnic, că așa nu-i nicio problemă, ci greu de abordat fiindcă trebuie oarecare diplomație, sau mai multă, pentru că orice s-ar scrie despre unele subiecte, există cel puțin câteva persoane care se simt atacate, lezate parcă personal. Și care reacționează.
Am pățit-o și eu, că n-aveam cum să fac notă discordantă. Din fericire, la mine presupun că atmosfera n-a fost atât de propice unor contradicții serioase încât manifestările au rămas minore. Dar am înțeles "mesajul" mai ales când mi s-a cerut imperativ să șterg articolul, să îmi cer scuze și probabil urma să mi se ceară să-mi fac și harakiri în piața publică.
Sau când cititori care s-au simțit ofensați au ales să mă boscorodească și să fugă, să nu le mai calce tastele pe blogul meu.
M-am întristat și am fost mai atentă chiar dacă mai cad când și când în abatere. Asta dacă e să mă ghidez după normele de intoleranță care bântuie spațiul virtual.
Ieri am avut două motive de a mă oripila. De semenii mei, oamenii. Românii. Da, e trist.
Nu știu cine își mai amintește că acum aproape un an am scris un articol foarte simpatic despre filmul lui Groparu. La „Usturoi“ mă refer. Un film în care cred și care sper să aibă un destin interesant.
Ce descopăr pe fluxul de știri? Un titlu: Interviu cu bloggerul clujean care a făcut un film despre România care nu se vede la televizor. Citesc eu și văd că exact despre „Usturoi“/„Transylvanian Garlic“ era vorba. Dar și despre Radu și dorința lui de a înscrie filmul la TIFF, cel mai mare festival de film din țară. Apropos, îi țin pumnii.
Ce m-a oripilat? O mare parte din reacțiile-comentarii la articol, care duhnesc a lipsă de toleranță încredibilă. Uneori mă întreb dacă accesul la internet nu-i prea facil...
Al doilea motiv care m-a siderat a venit la fel de repede. Și mai grav, era vorba despre oameni care par să conteze cumva pentru sistemul educațional românesc și, anume, la cel mai înalt nivel.
Patru profesori universitari, cărora nu merită să le menționez numele, au cerut Primăriei din Timișoara să schimbe
decizia de a denumi o stradă pietonală după numele filosofului român
Petre Țuțea fiindcă personalitatea sa nu se încadrează în identitatea orașului „pe care ne-o dorim legată de
valori ale libertăţii, democraţiei, toleranţei şi progresului”.
Da, cică ar exista și cuvântul toleranță pe acolo, prin solicitarea respectivilor...
Hmm...
Eu n-am văzut decât intoleranță.
Cauta/ma in spam ;)
ReplyDeleteAm zis ceva fandosit pt blogspot
Hapi
:) N-a ajuns nici acolo. Cred ca s-a pierdut in spatiul asta infinit. Poate reformulezi daca iti mai amintesti :)
DeleteDa, mai face fitze si blogspot... :(
Nu cred ca ne toleram in general pentru ca asa simtim ci pentru ca asa trebuie, sunt legile nescrise (ori scrise) ale societatii. Evident cu mici exceptii.
DeleteSi nu vorbesc aici de bloguri sau de grupulete, de mediul online in general ci de oameni, exact asa cum stau ouale alea in cosul lor, unul langa altul fara sa-si fi putut alege vreun loc. Fiecare e acolo unde a fost "montat" de cine-i mai presus ca el. Sau Prea Sus :)
Eu stiu ca "verba volant"... Cata vreme chiar si intr-o lume oarecum efemera, cum este online-ul, "scripta manent", ma gandesc ca daca ar avea oleaca de educatie, cei care manifesta intoleranta ar gandi o secunda inante de a scuipa cuvintele otravite.
DeleteIn lumea reala e cam la fel... Si e chiar mai grav. Cred ca tot la educatie ajungem... Din pacate.
Eu cred că lipsa de cultură și de citit în general duce la această intoleranță. Oamenii nu știu decât așa cum au fost învățați. Fiecare avem datoria de a ne autoeduca la un moment dat.
ReplyDeleteE si asta uneori dar in cazul profilor nu-i cazul. Sunt de acolo, de la tine...
DeleteDaca nu-l contestau pe Tutea ma zvarcoleam in ignoranta! Nu auzisem de cei patru si oricum nu le retin numele!
ReplyDeleteA ramas ceva necontestat in Romania? Suntem singurul popor din lume (cred) care si-a omorat (tradat) toti conducatorii importanti, si-a tolerat cu o indolenta rara liderii care i-au umilit si a permis (in numele unei mult clamate "libertati de exprimare") in ultimii 25 de ani, jignirea tuturor (n-a scapat unul/ una) personalitatilor care au insemnat ceva pentru Romania.
Intr-o tara in care manelele risca sa devina "bagaj cultural" nu toleram tiganii! Culmea ironiei este ca lipsa de toleranta se manifesta tocmai la cei care asculta manele!
Pai cred ca nu ramane nimic. O mai fi si la altii asa sau pe-aproape insa mie nu-mi place ca asta se intampla cu semenii mei. In tara mea.
DeleteChiar ca ai dreptate! Drespre toleranta si ... intoleranta. Am gasit si eu bloggeri care-si dadeau cu opinia despre orice, dar absolut despre orice si chiar nu ma suparau, nu ma enervau, ba reuseau sa ma faca sa rad. Si mai dai si peste vreun "intelept al poporului roman" (un el sau o ea, depinde), care face harcea-parcea tot, uitand ca, de fapt, se face si pe sine asa. Desi multi vorbesc la general cand ataca (altii o zic pe nume), ma simt dezgustata si chiar nu mai intru pe acel blog ...Un pas gresit si kaput. Nu are rost sa ma enervez pentru prostie - ca e infinita si nu o putem cuprinde :))
ReplyDeleteNu faptul ca as atrage manifestari de genul la mine pe blog ma deranjeaza atat de mult. Desi si asta.
DeleteLa articolul despre filmul "Usturoi" m-a revoltat ca, de fapt, majoritatea celor care au citit si comentat discrimatoriu nu aveau habar despre ce este vorba cu adevarat in acel articol. Au citit doar cuvantul "tigan" si au sarit la jugulara.
Domnule, dar eu de mult m-am intrebat chiar sincer dar de UNDE naiba poti sa-ti dai seama daca cineva e rrom (tigan) sau nu ca sa poti fi intolerant fata de esau tolerant in mod corect fata de el ? Ca doar nu au toti pielea asa tuciurie sau se imbraca in haine specifice. De altfel nici nu cred ca majoritatea vorbesc asa intre ei lb rromani, ci vorbesc limba loculyui unde sunt stabiliti de mai multa vreme. Cel putin asa am avut eu impresia. In alte locuri decat in Romania poate or sari asa in ochi mai mult, ca de ex mie mi/a zis un bulgar ca in Bulgaria maj tiganilor s/au decis sa fie musulmani, asa ca ei chiar fac spirit aparte, (habar nu aveam e asta), sau tiganii din Franta or preferasa se imbrace asa in mod special zdrentaros, aia din Marea Britanie sunt cunoscuti de minim 200 de ani ca au puterea speciala e a pune blesteme si vraji din astea rele pe diverse proprietati ale unor familii care i/au suparat cu ceva, etc. Dar eu nu am interactoonat probabil lanivel asa de zi cu zi decat cu oameni care arata si se imbraca si vorbesc destul de la fel ca mine, ca doar nu era sa ma plimb printre cine stie ce oameni zdrentarosi cu puteri speciale de a face blesteme, si nici printre musulmani habotnici nu m-am invartit asa de mult, (adica nu din aia care sa se inchine asa de 5 ori pe zi, etc, cu altfel de musulmani mai cultural-laici am mai interactionat, dar aia sunt la fel ca si mine, adica nu ies cu nimic prin evidenta. Dar zau, acumm-am gandit, daca cumva printre oamenii astia din jurul meu careseamana asa d etare ca mine or fi niste tigani si eu nu le-am acordat toleranta sau atentia necesara. Daca ei insista sa se imbrace asa ca mine, eu nu am de unde sa stiu ca ei sunt tigani. Dar nu prea cred ca merge nici sa le recomandam sa poarte asa un insemn gen steluta portocalie in piept, sau ceva de genul asta, chiar daca e cu scop pozitiv, de a ne purta tolerant fata de ei...Cine vrea sa imi arate mie asa in mod special ca e altfel, si ca asta e calitatea lui cea mai mare de care e cel mai mandru, calitatea lui de a fi ALTFEL, treaba lui. E posibil sa imi placa sau sa nu imi placa. Si gusturile nu se discuta. Desigur ca nu am sa incit la ura de seaman om, insa nici nu voi face reclama acelei culturi specifice care mie nu-mi place asa de mul la fel de mult ca unei culturi care mie imi place mai mult. De ex eu nu ma omor sa fac reclama la costumele mai ciudate cu care se costumeaza unii gay in timpul paradelor Pride, dar asta nu inseamna ca as fi cumva impotriva unor deziderate ale activismului politic gay, de ex sunt total pro a il critica pe Vladimir Putin, plus pro- Institutia Casatoriei, ca heterosexualii au ajuns sa o distruga, asa ca numai in gay mai e speranta ca aceasta institutie sa isi recapete demnitatea pe care o avusese odata mai de demult. (Ma rog, asta e asa la nivel ideal, nu stiu daca in practica o sa mearga.) Dar zau, ce naiba. Toleranta nu inseamna sa accepti sa iti faca placere filmul Nimfomana, de exemplu, daca esti asa ca mine si chiar NU ai chef DE LOC sa il vezi, chiar si cu consecinta extrem de neplacuta ca isi vor stricacateva managere de-ale mele parerea lor despre mine.
ReplyDeleteSorry, stiu ca probabil nu am raspuns on topic, doar asa niste ganduri dezlanate legate de cum sa ne putem da seama daca cineva este tigan. Pt ca zau, eu si asa sunt neatent, chiar si unul de care m/am indragostit recent eram de ex sigur ca era neamt, si cand colo am aflat ca era elvetian, si la asta chiar fusesemff atent, ca nu era chiar orisicine. Si chiar si daca era negru, ce, asta insemna ca trebuie ca e neaparat african, sau ca maj japonezilor au cultura sud-americana peruana ? (etc) Adiac eu de unde sa stiu ce cultura are un om ? Si la urma urmei ce importanta are pt mine acea cultura decat poate doar daca doresc sa-l vad asa dansand si cantand un dans si un cantec popular specific in fata mea, eventual imbracat si in straie populare din cultura lui...adica,z au, un scop de entertainment..pai pt entertainemnet pot sa ma duc si la cinema, sauu sacitesc carti, sau sa ma uit pe Internet sau la TV, adica ce imi trebuie mie sa ma stroofic eu legat de toleranta sau intoleranta daca e doar o chestie legata de entertainemnt, si de rating, si d ebox office, adica ce cultura e mai la moda si are audieta mai crescuta dispusa sa plateasca mai mult pt a o vedea pe ea. Cam asa vad eu acest "razboi al culturilor" lumii. O chestie total meschina legata de industria entertainemntului, mai ales a muzicii, daca tot e vorba de manele...si poate asta o fi ceva aasa ff important pt unii, dar eu sunt afon, si zau, chiar putin imi pasace muzica populara canta cineva, (singurul lucru care nu/mi prea place e sa nu fie gen heavy metal ca ma deranjeaza zgomot metal asa scrasnit pe metal, dar in rest zau daca/mi pasa, poate sa cante si sa danseze cum o vrea, eu oricum nu dau bani la astia ce canta, nici macar la Opera nu ma duc asa de des, decat daca am vreun scop sau interes secundar, etc.) Plus desigur ca nu conteaza cum e imbracat daca e sexy.
DeleteRudolph, cand nu iti place ceva in mod special nu trebuie neparat sa iti exprimi o opinie. Iar daca e sa fie exprimata, macar sa fie exprimata cu decenta. Inseamna respect fata de ceilalti si chiar cel ce o emite. Cred ca nu stim ce inseamna respectul, noi, ca popor.
DeleteCat despre cum nu recunosti tu alte etnii...e mai bine. Cred. Nu ai ocazia sa fii intolerant ;) Sau macar oarecum fals... incercand a fi.
Elly, din păcate nu suntem singura țară plină de intoleranță/intoleranți. E urât să judeci oamenii și să te izolezi în grupuri bazate pe etnie, cult religios, avere, așa zisa clasă, funcție, culoarea pielii. Dar există, și au existat mereu, inși care au semănat ură și care au săvârșit crime grave împotriva altor oameni, doar pentru că aveau altă rasă, religie, etc, decât ei. la rândul lor, anumite etnii se izolează de restul și nu permit amestecul celor din exterior. Și atunci, de unde toleranță?! Evit cât pot mediile lipsite de toleranță, e mai sănătos și rămân încărcată pozitiv.
ReplyDeleteBlogurile, hm, cine știe cât vor mai rezista sau cât sens vor mai avea, că deja se simte o...intoleranță, hahaha! :))
Sigur ca nu suntem, Mirela. Dar mi-ar placea ca noi ca popor sa fim putin mai buni. Dar de unde nu e...nici Dumnezeu...
DeleteSa stii ca si eu simt o oboseala a blogosferei. Dar putini o recunosc... ;)
Multumesc :)
Aşa, deci ?! Imaginea oraşului ar avea de suferit...
ReplyDeleteProstul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul!
Asa, Ana. Asa. Insa nu are de suferit ca intreg centrul orasului si-a pierdut identitatea. Acolo chiar s-a intamplat si n-au prea aparut scrisori de revolta.
DeleteProverbul e cat se poate de adecvat. Multumesc :)
Pe tot globul asta este intoleranta, dar parca doare cand te lovesti de es asa de aproape!
ReplyDeleteDaca ai sti cate citesc in ziarele de aici, cata intoleranta, asa pe fata se face ptr romani...
Te cred, Minnie. Si stiu ca doare. Ma mira insa putin ca intr-o tara declarata foarte libera exista intoleranta... :(
DeleteUite de-aia eu prefer sa abordez teme usoare, placute, pe blog :)).
ReplyDeleteSubiectele "sensibile" in general genereaza, pe langa un trafic intens, multe discutii aprinse, contradictorii si mie nu-mi plac. De fapt nu dialogul contradictoriu in sine ma deranjeaza; e normal pana la urma sa avem pareri diferite. Problema este cum ni le exprimam. Foarte putini oameni am observat ca stiu sa-si exprime dezacordul elegant si civilizat, fara sa jigneasca.
Te pup Elly, sa ai un weekend placut!
Larisa, de fapt nu era vorba despre ce-am patit eu pe blog. Faceam doar o introducere. Mie nu mi-e frica de nimic, am scris mai mereu despre subiecte oarecum delicate. Doar ma intristeaza reactiile ciudate, faptul ca multi nu stiu a citi un text. Si s-a intamplat asta in cazul unor texte care nici macar n-aveau treaba cu vreo parere de-a mea caci ceea ce a starnit furtuna era colateral povestilor sau firului principal al articolului.
DeleteDa, unii nu au aflat despre diplomatie si respect ori considera ca nu le sunt folositoare. ;)
Merci, draga mea :)
Intoleranta - la grade mai mari sau mai mici - e manifestata in toate statele (online intalnita mai des pentru ca personajele isi imagineaza ca sunt perfect anonime). Multi par a fi toleranti - unii de frica, altii pentru ca sunt educati sa nu-si manifeste sentimentele. Foarte putini sunt cei cu adevarat toleranti, care privesc omul fara sa-si dea seama ce nuanta are pielea lui sau cu ce haine este imbracat. De fapt, pe acestia din urma n-ar trebui sa-i numesc toleranti pentru ca ei nu tolereaza, practic, ci accepta intelegand sau pur si simplu trateaza pe fiecare in mod obiectiv, corect; sunt acei putini care vad omul si faptele sale.
ReplyDeleteWeekend frumos sa ai!
Insist sa mentionez ca am impresia ca unii pot fi toleranti si din neatentie sau superficialitate/indiferenta/ignoranta sau chiar narcisism personal total spontane si intrinsec naturale necalculate.
DeleteMultumesc, Diana!
DeleteE totusi preferabil un om care stie sa-si tina pentru el intolerantele. Cat despre cei care accepta orice diferente, imi doresc sa fim cat mai multi. :)
Rudolph...am impresia ca te referi la tine. Pai...ce sa zic? Nu stiu cat e de bine sa umbli prin lume cu ochii legati, ca sa zic asa. Dar asta e strict problema ta :)
DeletePe bloguri ca si-n viata, fiecare "rumega" ce-i place...Blogurile sunt ca niste librarii sau bucatarii dechise; nu-ti place ce scrie, treci la altul, nu-ti place mancarea , cauta-ti alta reteta. Atata timp cat nu poti sa-ti exprimi o parere coerenta pe un ton civilizat (parere pe care oricum nu ti-a cerut-o nimeni), nu mai trece pe-acolo. E plina lumea de "nihilisti" care au n-au treaba, isi dau cu parerea. Una e sa combati argumentativ si alta sa te afli in vorba. E plina blogosfera de "ciumpalaci" care citesc cate ceva pe forumuri si-apoi incep sa dea lectii despre ce si cum, da' ei n-au facut sau n-au incercat in viata lor sa puna in practica cea ce sustin. M-am lovit de o gramada d-astia pe forumuri de acvaristica, gradinarit sau bricolaj.
ReplyDeleteNu suntem intoleranti, suntem inculti (unii), nu constientizam ca "daca nu stiu, nu ma bag".
La fel se intampla si cu "analizele politice sau economice" ale unora care "ling" numai media aservita uneia sau alteia din parti si apoi vin cu "judecati de valoare" trecute prin filtrul de cafea, nu prin cel al ceea ce n-au.
Am ajuns tara lui "a spus ala ca..." sau "sunt convins, pentru ca asa zice ala" sau "uniti salvam...".
Ce si pe cine? Stratul de ozon si balenele albastre?...Avem pensionari cu 200 de lei pe luna, avem spitale inchise, avem copii abandonati si tarani in piata, de la care nu cumparam pentru ca nu-s "igienici".
Vorba multa, etc...eu te citesc si daca te "combat" e pentru ca sa-mi dau seama daca nu cumva eu sunt cel care greseste...
Am sa citez asta: "Nu suntem intoleranti, suntem inculti (unii), nu constientizam ca "daca nu stiu, nu ma bag". Pentru ca ai dreptate in foarte mare parte. :) Insa exista si exceptii. Vezi acei profesori. Nu cred ca sunt inculti, nu e posibil asa ceva.
DeleteDesi...nu ma refeream strict la bloguri chiar daca pe multe dintre ele infloreste intoleranta. Cred ca si media are o mare influenta, as crede ca ea hraneste, de multe ori intolerantele noastre. Ma refer in principal la televiziuni apoi la presa online...caci cea scrisa nu prea mai exista.
Eu cumpar de la tarani daca gasesc ce-mi trebuie. Am apa acasa :)
Imi face placere sa iti gasesc pareri pe aici pe blog la unele articole. Mare placere. Regret ca in ultima vreme n-am mai avut timp sa ajung pe multe dintre blogurile pe care le mai citeam. Si pe al tau, desigur.
Iti multumesc ca ma combati atat de aplicat si de serios :)
Elly, fii toleranta cu intoleranta altora. cu siguranta tu te vei simti mai bine... :)
ReplyDeletepop!
Geanina, sunt cat se poate de toleranta. Insa nu pot sa nu semnalez unele derapaje flagrante.
DeleteMultumesc :)
De acord cu Geanina! Şi nu cred că suntem cel mai intolerant popor din lume! Peste tot au loc derapaje!
ReplyDeleteSi eu de acord si cu Geanina, plus, ca de cele mai multe ori, si cu Radu !
DeleteRadu...ai vazut ce am raspuns :) Nici n-am zis ca suntem cei mai intoleranti fiindca nu cunosc situatia globala :) Crezi ca o cunoaste cineva? Ma intreb...
DeleteRudolph, observ ca subiectul acesta te-a acaparat puternic cu tot egocentrismul tau declarat mai sus :) Ma bucur. Si-ti multumesc :)
DeleteȚi-am dat o leapșă călătoare pe care sper să o onorezi :D http://www.zgomotulgandului.com/2014/01/c-de-la-calatoare.html
ReplyDeleteTeo, mi-a propus-o mai intai Rudolph si inca n-am avut timp sa-i raspund. Daca o fac, va mentionez pe amandoi acolo. Pe el primul caci posibil chiar sa-i apartina, el tot imagineaza lepse insa inca n-am ajuns la el pe blog. E OK?
DeleteSarut mana, draga Elly!
ReplyDeleteAi atins un subiect tare delicat. Este multa intoleranta in societatea noastra si, o spun cu convingere, intoleranta este un semn al educatiei precare. Atunci cand oamenii nu stiu si nu reusesc sa gaseasca cai si posibilitati de convietuire armonioasa, se lasa prada pornirilor gregare, primitive. Mai rau este cand oameni cu scoala si pregatire, se lasa dominati de aceleasi porniri. Uneori in numele unor idealuri si conceptii marete. Una e sa iei atitudine impotriva unor lucruri gresite (si atunci poti sa o faci intr-un mod frumos, civilizat) si alta e sa generalizezi si sa condamni oameni dupa criterii gresite si prejudecati.
Sunt neplacut surprins ca s-au gasit unii oameni care sa-l condamne pe Petre Tutea, dupa ce saracul a facut din greu ani grei de teminta in puscariile comuniste. E ca si cum ar mai fi condamnat inca o data...
Iar in spatiul virtual, daca vrei sa comentezi la vreun articol la vreun ziar sau revista, risti sa ai parte de cele mai urate injuraturi.
Numai bine iti doresc si un weekend frumos! :-)
Nu ca as dori sa fac pe Gica contra, plus sincer nu cunosc istoria dl Tutea, insa doar asa, la nivel de principiu, nu sunt sigur ca o istorie personala de a fi fost condamnat politic ar trebui sa fie un criteriu unic automat pt a acorda respect pe viata, fara nici o discutie, unui individ. Compasiune si atentie sporita desigur, insa nu stiu daca si admiratie sau respect asa total
Deleteautomat si obligatoriu. Adica unii poate au ajuns sa faca puscarie politica chiar si pe nedrept sau chiar la totala intamplare, chiar daca nu aveau nimic special politic admirabil de promovat. Desigur poate nu dl Tutea, dar ma gandeam asa si la Ceausescu, de exemplu, (fara a tine cont de ce fel de politica asa in mod special). Plus altii luati total ca din oala doar prin vaga asociere cu cine stie ce condamnat politic mai serios respectabil.
Este foarte adevărat că nu este un criteriu de apreciere faptul că ai făcut închisoare politică. În cazul lui Pete Ţuţea, altele sunt meritele sale incontestabile. Pentru a şti cine a fost, merită să citeşti câteva dintre scrierile lui. Omul acesta a fost unul dintre exponenţii unei "generaţii de aur", alături de Cioran, Eliade, Ionescu, Noica şi mulţi oameni de mare valoare. Dacă alţii au ales alte meleaguri, el a rămas aici, opunându-se clar tăvălugului comunist.
DeleteAi dreptate, trebuie făcută o delimitare clară. Dar atitudinea acelor domni de la Timişoara este cel puţin aiurea...
Alex, ai dreptate. Sper ca a aflat si Rudolph cine este Petre Tutea. Eu ma gandesc asa: cata vreme o multime de strazi din tara asta poarta numele unor total anonimi, ca o strada (de fapt doar o alee pietonala) sa poarte numele lui Tutea cred ca e un fel de onoare. La urma-urmei toti oamenii celebri au macar cate o mica pata pe biografie. "Sa arunce piatra cine este fara pacat"...ar trebui sa fie mintea fiecaruia dintre noi, oamenii.
DeleteMultumesc mult pentru comentariile tale :)
@Rudolph.... ti-a raspuns foarte frumos, complet si la obiect Alex. :)
DeleteNu mai am ce adauga :)
Pardon, la moda este sa-ti faci sepuku! Pe-aia cu Tutea am citit-o si noi cu voce tare si n-am inteles deloc de ce erau asa suparati cei patru...N-avea dreptate Tutea cand a zis ca a ii pare rau ca a stat la inchisoare pentru un popor de idioti? Nici eu n-am fost de-acord zilele acestea cu multe dar am scris mai voalat despre ele ca stiu cum se reactioneaza pe net, la adapostul virtualului.
ReplyDeletePai ori seppuku, ori harakiri, tot aia. :)
DeleteBa avea dreptate, saracul'. Probabil ca avusese si vreo viziune despre viitor.
Eu sunt ceva mai directa :) Cine are ceva de zis contra...il astept cu drag ;) :)
Mie pe facebook si pe site-urile unor ziare mi se pare ca s-a adunat toata intoleranta din tara asta. Pe blogurile civilizate oamenii se straduiesc sa-si exprime moderat punctul de vedere diferit. De restul nu stiu, ca nu intru. Cred ca la noi e si interpretarea gresita a democratiei si a libertatii de exprimare. Vrem cu orice pret sa ne facem auziti, sa ne manifestam cat mai zgomotos si mai vulgar cu putinta parca pentru a compensa atatia ani de tacere impusa de sistemul comunist.
ReplyDeleteEu sunt terifiata de-a dreptul de faptul ca oamenii aia care injura si jignesc pe diferite site-uri sau retele de socializare sunt cei pe langa care trecem zilnic, sunt oamenii cu care intram in contact la serviciu, la piata, in tramvai. De unde atata ura? Din neputinta, din frustrari.
Nice, raspunsesem destul de amplu si-ti dadeam dreptate. Dar...ma deconectasem de la internet, ca se intampla des acum, de cand a nins. Din pacate blogspot nu pastreaza comentariile orice s-ar intampla cum e la WP. Orice miscare cand nu e conexiune il "ajuta" sa dispara. :( Nu mai reusesc sa raspund la fel...si nu am nici timp.
DeleteMultumesc mult pentru comment. :)
Uneori simt ca am obosit cu atata "diplomatie"!...pt ca se transforma in compromisuri pe care le facem, abtinandu-ne in a spune ce gandim!
ReplyDeletecat despre cei din Timisoara...inca o dovada ca un titlu de profesor universitar nu mai inseamna cultura, educatie, toleranta......
Mona, si tu ai dreptate dar doar cand e vorba sa fii tolerant cu lipsa de bun simt, cu proasta crestere, in speta cu lipsa de respect. Totusi un filtru ar trebui sa aplice fiecare asupra gandurilor exprimate cu voce tare. Ne ajuta sa convietuim civilizat. Nici adevaruri totale nu se pot spune intotdeauna, viata ar deveni de nesuportat. Putina diplomatie nu strica, ne salveaza si face viata suportabila :)
DeleteMultumesc. Te pup. :)
Nu stiam de profesorii din orasul meu.
ReplyDeleteNu cred ca este si impresia celorlanti cetateni ai urbei, Tutea este destul de citit printre studrnti si printre multi prieteni ai mei...Nu am citit articolul dar singura explicatie este , ptobabil , ca Tutea a avut simpatii politice de stnaga, si apoi legionare.....Dar asta nu explica demersul deoarece acest om a fost un filozof valoros.
In legatura cu rromii , unii oameni au inceput sa devina intoleranti din cauza stirilor care sunt date de televiziuni, de foarte multe ori exagerate.
Dorind sa prezinte realitate , aceste stiri riscca sa transforme o mare parte din cetatenii tarii in rasisti.La asta se adauga mediatizarae unor evenimente ale acestei etnii ....
De mult timp am remarcat ca nu pot scrie chiar tot ce iti trece prin minte pe blog.Am fost aracat ca fiind pro-evrei la inceputurile mele blogosferice....
Mai greu la noi cu toleranta...asa ca urmeaza sfatul Geaninei si nu iti mai necaji...
Draga Eddie, sper si eu ca nu gandesc foarte multi asemanator cu acei profesori. Da, la simpatiile legionare ale lui P. Tutea se refereau respectivii cand se opuneau. Si ai dreptate, si stirile prea evidentiate legate de tiganii de aici sau din afara au dus la aceasta intoleranta. De fapt foarte multi dintre ei sunt oameni care muncesc si-si vad de treaba lor insa e adevarat si ca destui se ocupa cu tot felul de chestii care ajung sa dauneze imaginii tarii. Dar si de o multime de romani-romani tara nu poate fi prea mandra insa de ei nu se prea vorbeste...
DeleteNu ma necajesc cine stie ce dar nu pot sa nu remarc toate aceste probleme.
Multumesc pentru sfat.
Pana la urma nu mai trebuie sa pui la suflet ce zice oricine despre ceea ce scrii tu. E drept doare intr-o oarecare masura, dar trebuie sa te detasezi. Cred ca traim intr-o tara plina de neavizati, care sunt pusi intr-o anumia functie doar pt calitatile lor pupincuriste:)
ReplyDeletePe blog ca pe blog... Nu ma sperii eu de cartitori. Am amintit doar ca stiu din proprie experienta ce inseamna lipsa de toleranta :)
DeleteIntoleranta celor ce comentau la acel articol si scrisoarea "profesorilor" m-au scarbit...de aceea am scris articolul.
Am vazut si auzit si eu stirea aceasta. Revoltator, pentru ce se lupta mediul academic! Dar pentru problema spagilor grase si pentru sistemul invechit, depasit de predare si materia la fel de depasita, de ce nu se lupta stimabilii ??
ReplyDeleteDupă căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
ReplyDeleteWhatsapp:+2349046229159