Tuesday, January 28, 2014

Turnul Babel


Firma la care lucram avea tot mai mari probleme. Din blocul tehnic în care își desfășura activitatea o mulțime de personal, foarte diferențiat pe sectoare și acoperindu-le foarte bine în toate gamele posibile, se ajunsese la un moment dat ca toate acele persoane împreuna cu restul celor ce în activitatea lor își sprijineau ochii pe un PC, să fie "cazate" într-un singur corp de clădire. La început mai înghesuiți, apoi, în doar câteva luni, cu destule spații goale. Da, așa dispare o firmă. Ca și când s-ar topi...sau, mai degrabă, s-ar evapora.

Pe holul principal, la parter, aveam o instalație-filtru de apă rece și fierbinte. Apa fierbinte luam și eu dimineața pentru un ceai negru sau mai rar pentru un nes foarte slab. Eu cafea beau rar acasă, la job nici atât. 
Cum la omul sărac nici boii nu trag, și instalația aia s-a defectat. A umbla cu un fierbător era incomod așa ca am mers la fetele de la financiar-contabilitate care aveau un soi de reșou. Zic "soi" pentru că era doar o caramidă din aceea poroasă, cu mici canale in care dormita o rezistență. Fetele aveau și un ibric destul de mare în care făceau cafea. Pe rând, căci ele erau vreo șapte la vremea respectivă, cu șeful lor cu tot. Căruia i se adresau tot cu "fată", spre amuzamentul tuturor.
Într-o dimineață le-am gasit în mare discuție, adevărat talk-show. Mai era acolo și Carmen, o colegă de la Marketing.

- Beau cafeaua de acasă preparată la filtru...de obicei mai tare. Imi place cafeaua la filtru că nu trebuie sa stau lânga ea dimineața fiindcă nu prea am timp să pregătesc o cafea ca tot omul. Tre' să pregatesc și copilul pentru școală. Așa ca pun doar cafeaua, apa, îi dau drumul și se oprește singur. Și gata!, tocmai spunea una dintre fete, Angela.
- Ba eu prefer dimineața să-mi fac o cafea opărită pentru că mi se pare că are aroma mai bună. Cafeaua oparită și la ibric sunt mai aromate. Părerea mea. A Irinei, adică...
Incepusem să mă gândesc că am pierdut și pierd ceva destul de important că nu prea beau cafea. Imi imaginam, cu ușoară invidie, ritualul lor de dis-de-dimineață... 
Rapid, se înscrise la cuvânt și Ani:
- Eu cred că aia de la espressor are gustul perfect. Mi se pare că mă menține trează...și e și aromată. După gustul meu...
- Pentru mine cafeaua instant e the best. Fiindcă se face mai repede, râse Mariana. Toți o știam că e comodă. Foarte comodă. Cafeaua instant mie mi se pare că e ușor de preparat, e gustoasă și dă multă energie. Și are mereu același gust. Cantitățile de cafea, zahar și lapte sunt porționate ideal. Pentru mine, cel puțin. Și-mi place să o beau nu foarte fierbinte, o las chiar să se răcească.
- Mie-mi place cafeaua la ibric fiindcă o pot face exact după gustul meu. Bine, și-al lui bărbatu-meu :)) E și mai economic la ibric, nu? Iși și păstrează adevarata aromă, nimic nu se compară cu ea. Recunosc, împreună cu o țigară, pentru mine cafeaua e cel mai bun drog. Eu dacă nu beau o gură de cafea dimineața, nici nu pot să vorbesc, dar să mai aștept să se si răcească! Ar însemna că nu mai ajung la serviciu! 
Nu mă mira. Despre Carmen de la Marketing, pana și eu știam că era dependentă de cafea.
-  Nu sunt mare consumator de cafea, da' și eu o prefer făcută la ibric pentru că aroma este mult mai puternică și este mai bună pentru că o fac eu. Nevastă-mea o face cam chioară. Aici, la muncă, nu fac nazuri. Beau de care o fi. Doar 3 în 1 nu beau deloc, am impresia că acolo, în plicul ăla, sunt doar chimicale... Asta era șeful lor. Cred că-l lăsaseră să aibă ultimul cuvânt... 

Mai era una dintre fete care zicea că-i place cel mai mult cappuccino...  
Acolo era un adevărat Turn Babel. Al cafelelor... Ce să mai fi spus și eu?!?
Printre atâția iubitori de cafea, mă simțeam în minoritate, chiar în plus, dar tot îmi venea și mie să ridic două degețele și să spun în șoaptă:
- Nu beau decât rar cafea...
Dar am tăcut. Câta vreme veneam aproape zilnic să fac câte un ceai... 



47 comments:

  1. În ce mă privește, beau multă cafea, dar nu am preferințe... Îmi place orice tip de cafea... Deci eu eram singura ”fată” care lipsea din istorioara ta... ;) :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, toate colegele mele aveau preferinte destul de clare :) Dar cred ca si daca esti atat de putin pretentios in privinta cafelei te-ar fi primit si pe tine in club :)
      Tu stii cat de amuzant era cand ii ziceau tipului aluia "fata"?

      Delete
  2. Desigur, şi aici te deosebeşti de toţi ceilalţi. Sau toţi ceilalţi de tine...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ei, nu chiar. Mai sunt indragostiti de ceai negru ca mine. Asta nu inseamna ca nu beau deloc cafea. Beau, dar destul de putina. Si destul de rar. :)

      Delete
  3. Recunosc! Îmi place ness-ul cu apă rece (să nu fac riduri) fără zahăr! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Wow! Si mai poti desclesta gura dupa prima inghititura? :))

      Delete
  4. Nu ma mira ca nu bei cafea, Elly. Majoritatea bloggerilor adora ceaiul si nici nu vor sa auda de cafea, eu mereu ma simt ca un intrus in lumea lor. Ca un alien, cum imi place mie sa ma alint. : Si pentru ca am nevoie de cafea pentru energia transmisa, dar si pentru alte idei personale, neimpartasite.
    Pentru gustul sau delicios eu prefer insa cafeaua in 4 culori. Sau moccacino. :D Dar le savurez doar in oras, acasa beau cafea simpla, black.

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Nu stiu, eu rar am intalnit persoane care beau ceai. Prin blogosfera chiar rar. Dar tu ai alt cerc de cunostinte asa ca e foarte posibil sa nu fi intalnit eu pe cei asemeni mie :)
      Daca-ti spun ca eu nu inteleg nimic din cafea ma crezi? Pot bea cafea acum si sa pun capul pe perna sa dorm mult si bine. Acea energie sau, ma rog ceva asemanator, n-o gasesc decat in ciocolata neagra sau in dulceata. Dar dulceata facuta acasa, nu cumparata. :)

      Delete
  5. E foarte buna cafeaua la ibric. Atunci cand am timp (cand nu plec la 6 am de acasa) imi fac. Cand nu reusesc, cumpar de la un automat, una ceva mai buna :).

    ReplyDelete
    Replies
    1. Unele automate chiar au cafea buna. Desi nu-s bautoare de cafea, imi dau seama care e buna sau nu :)
      Bine-ai venit pe aici in noul an, Alex! :)

      Delete
  6. Nici eu nu eram fana cafea, dar de vreun timp beau zilnic o cafea cu coffeta..Mammmaaaaaaaa a devenit placerea placerilor.Intotdeauna e un inceput pt toate, depinde si de gust.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu stiu cum e acel tip de cafea despre care spui dar am auzit sau vazut prin magazine. Cred :)
      Tot cu ceaiul sunt... nu cred ca ma voi schimba vreodata.

      Delete
  7. Îmi place cafeaua. Sau, ca să fiu sinceră, este una dintre puținele mele dependențe. :) O prefer... oricum. :) Niciodată nu fac nazuri. Un singur tabiet am în ceea ce o privește. Indiferent de cantitate, cana trebuie să fie mare. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Sonia, si eu beau ceai negru tot cu ditamai cana, deci nu ma mir deloc. Dreptu-i ca mai beau si ceai verde sau ceai de tei uneori. Ceai sa fie si cu multa zeama de lamaie! Acum, iarna, si cate trei cani pe zi. :)

      Delete
  8. Nu beau cafea,sau mai bine zis: nu mai beau cafea de cativa ani,dar imi place nespus cea mica,neagra frumos mirositoare de la un espreso,la un an pe la fica-mea.O seara buna!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, draga mea! Cafeaua la care sunt invitata n-o refuz niciodata. Nu ar fi frumos :)

      Delete
  9. eu beau cafeaua oparita si fara cofeina in ultimul an, motiv pentru care pot bea chiar doua cafele pe zi, dulce si cu putin lapte :)
    cand ma rasfat topesc si 3 patratele de ciocolata intr-o picatura de unt si peste torn cafeaua fierbinte...e absolut delicioasa :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pandhora, eu acum cativa ani am descoperit ca exista si acest mod de preparare a cafelei. Dar e foarte buna, am fost servita de doua amice de vreo 2-3 ori. Sunt convinsa ca adaugand ciocolata si unt este delicioasa :) Poate voi incerca vreodata. Mi-ai dat o idee :)

      Delete
  10. "People don't think of their office as a workplace anymore. They think of it as a stationary store with Danish. You want to get your pastry, your envelopes, your supplies, your toilet paper, six cups of coffee, and you go home" - Jerry Seinfield

    ReplyDelete
    Replies
    1. O fi asa in America, nu-l pot contrazice pe Jerry. :)
      La noi uneori si apa ne-o aduceam de acasa. Si nu-i vorba despre apa minerala sau plata. Daca poti crede.

      Delete
    2. Pai ce alta apa poti sa-ti aduci de acasa? Pentru dush?

      Delete
    3. Am pretentii mari de la tine. Apa de baut.
      Daca instalatiile sunt distruse de un ger naprasnic urmarea e spargerea tevilor. Tevile unor instalatii facute mai dupa ureche... Se mai intampla.

      Delete
  11. Cafea, cafea, cafea...! O cafea pe zi e ca si... un mar pe zi! :) E buna! Sunt o multime de oameni care au baut cafea in loc de apa si la varsta de 94 de ani sunt coerenti! :) Nici cafeaua si nici ceaiul nu-s ok in exces... Cand e vorba de plante care mai de care se trezeste vorbind ceva la modul: daca nu face bine nu face nici rau... Gresit! Sunt multe plante care pot face rau... dar nu intru in amanunte aici... Asa ca... prefer cafeaua! :) In loc de apa! :) Ceai... cand oi fi bolnava... ceea ce sper sa se intample cat mai tarziu posibil! :))
    Ziua minunat sa o petreci!

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Acum vad cele doua cesti de cafea cu frisca! Pisoiul care pandeste pestisorii! Excelenta foto! :))

      Delete
    2. Eu nu zic ca nu-i buna, chiar este. Dar prefer totusi ceaiul pe care nu-l beau in exces desi iarna pot fi uneori 2-3 cani pe zi. Il pot bea si noaptea ;)
      Multumesc pentru urare, Diana!

      Delete
    3. Da, fotografia cu acel haios capuccino mi-a placut si mie grozav. De aceea am postat-o :)

      Delete
  12. Eu vreau un robotel din acela minune, dar nu-l pot convinge pe sot. Spune ca e mult prea scump pt. ce stie sa faca.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si eu consider ca e putin cam scump pentru ce ofera :) Oricum, sotul tau stie, cu siguranta, mai bine decat mine :)

      Delete
  13. Eu beau o singura cafea dimineata, dupa micul dejun. Inainte o beam si pe a doua, dupa pranz, la serviciu, ca sa ma tina in priza toata dupa-amiaza, acum am renuntat, prefer mai degraba un ceai negru sau verde.
    Multi ani am baut cafea la ibric, mi se parea cafea adevarata, desi de nevoie la serviciu beam cafea facuta la filtru. De anul trecut am acasa un aparat, un espressor, cu capsule. M-am indragostit iremediabil de espresso! :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Espressorul mi se pare si mie ceva util. Dar cum la noi se face rar cafea, nu s-ar justifica. Avem un filtru insa :) Deci si tu bei ceai negru sau verde, ca si mine. Se vede din nou ca ne asemanam si nu ma mir. Deloc :)

      Delete
  14. eu bazai masina de cafea in fiecare zi cel putin de 2 ori. dimineata si pranz...
    sunt cele doua momente de liniste ale mele...eu , ganduri si fum de tigara...:)
    am renuntat la cafeaua la ibric de cativa ani....
    ness, nici nu mai stiu....nu prea imi place...
    te pop!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nes beau destul de rar. La serviciu mai beam cand si cand. Acum abia de-mi mai amintesc de el :)
      In rest, cand facem cafea, se face la ibric. Desi avem un filtru, mie mie se pare mai greu sa spal filtrul :))
      Te pup si eu, Geanina :)

      Delete
  15. Cafea la ibric nu am mai baut de cand eram in Romania, aici am si am avut tot felul de aparate de cafea, chiar si la servici, acolo fiind din acelea profesionale, dar, în ultima vreme nu mai beau cafea, prefer ceaiul verde ptr ca nu trebuie sa-i indulcesc! ;)
    pup Elly

    ReplyDelete
    Replies
    1. Minnie, doar noi doua suntem cu ceaiul :) Pana acum. Eu mai mult negru dar beau si verde.
      O seara frumoasa! :)

      Delete
  16. O infinitate de preferinte.
    Nu e nimic de criticat daca ne rezolvam singuri problema. Mi-am amintit de cateva cunostinte care, venind la noi in vizita neanuntata, ne prindeau mereu pe picior gresit: "nu aveti cafea decofeinizata?.."; "poate un ceai indian verde..."

    ReplyDelete
    Replies
    1. Suntem atat de diferiti incat nimic nu-i de mirare :)
      Totusi, in general, musafirul se multumeste cu ceea ce este servit. Si cam asa si trebuie, cred eu. Cam pretentiosi musafirii tai :)

      Delete
  17. Avem un amic care, de câte ori vine la noi și e întrebat: ”Ce bei, un ceai sau o cafea?!” La care răspunde invariabil:”Și-un ceai, și-o cafea”! :))
    O zi fără cafea este ca o zi fără sare, adică....nesărată, pentru mine.;)
    La cafea nu fac rabat, îmi iau una cât mai bună. Îmi place și ceaiul, am câteva zeci de sortimente, le aleg împreună cu Enya mea, care e foarte rafinată, adoră ceaiurile negre sau Roibos-ul roșu, cu arome florale și fructate. Și verde, dar și alb, de calitate să fie, preparat corect. ;)
    Te pup, să ai o zi minunată! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Musafirul tau e un simpatic, plin de umor :))
      Uite ca acum mi-am amintit de ceaiurile voastre, am vazut candva o imagine cu multe cutii care mai de care mai frumoasa :)
      Te pup si eu, draga mea!

      Delete
  18. :) oare cât se va înălţa? turnul, zic :)
    să pun şi eu o piatră... ador ceaiul, dar beau şi o cafea foarte slabă, la ibric, în fiecare dimineaţă.
    Te pup, o zi minunată!

    ReplyDelete
    Replies
    1. S-a inaltat frumos. Imi place metafora ta :)
      Stiu ca adori ceaiul, esti ca mine. Dar stii deja, de cand iti povesteam cum beau uneori ceai noaptea. Cu unt si dulceata de visine ;)
      Te pup si eu! Merci. :)

      Delete
  19. Lumea intreaga este ca un Turn Babel, dar cat este de frumos cand in aceasta diversitate, oamenii gasesc punti de unire. La voi la servici era o atmosfera frumoasa, chiar daca fiecare avea preferintele si tabieturile lui.
    Ca-i cafea, nes sau ceai de tei, dragostea conteaza si ii uneste pe oameni! :-)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, Alex, sa stii ca era. Pacat ca s-a destramat totul...

      Delete
  20. Eu nu suport sa astept sa se raceasca cafeaua sau ceaiul ff fierbinte. Ca daca mie mi-e sete sau pofta de o cafea sau de un ceai, zau, eu le vreau atuncea, nu dupa 5 minute, ca dupa aia nu mai am pofta. La fel si cu supa sau orice lichid. Daca e fierbinte, treaba lui, ca nu-l mai beau. Drept care consum mai mult cafele si ceaiuri reci, iar supe mai niciodata. De fapt lafel e si cu orice mancare. Daca ampofta de ceva, atunci trebuie prins momentul, ca daca trebuie sa treaca 20 de minute pt preparare, indiferent ca mi-as prepara eu sau oricine, zau, nu mai am pofta, si tot efortul a fost o pierdere de vreme...desi, ma rog, mama s-a obisnuit sa o tot refuz asa, si de obicei imi lasa asa pus de o parte ceva mancare, doar doar mi s-o face foame mai tarziu, ca stie ca o mananc si rece, daca mi se face foame, (nu supa, desigur, dar asa piureu sau cativa cartofi prajiti sau chiar mancare de mazare sau chiftele).

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ma rog, acum nu mai stau cu mama...ar fi fost bun asa niste piureu rece prin jur pe aicea...

      Delete
    2. Acum, ca sa-mi treca pofta de piureu rece, mi-am fact la repezeala un ceai negru aromat cu cassis, (coacaze negre), si l-am pus pe balcon sa se raceasca, si l-am si baut intre timp.

      Delete
    3. :) Ciudat. O cafea rece sa zicem ca mai pot bea. Dar un ceai parca n-are nici gust daca e rece. Sau, ma rog, asa mi se pare mie. Nici mancaruri reci n-as manca. Decat cele care se recomanda a se consuma astfel. Unele supe, poate. Un compot. Macaroane, eventual o pizza desi tot calda e mai buna. Restul...nu prea. Doar de nevoie. Eu sunt o persoana cu destula rabdare. :)

      Delete