Sunday, February 2, 2014

Rochia din catifea verde


Toporași (Viola odorata)

Eram îndrăgostită rău. Da' rău de tot, atât de tare încât nu mă mulțumeam doar cu platonica admirație. Trebuia să și dețin obiectul pasiunii mele și ideea mi se înfipsese atât de bine în cap că-n anul ăla eram hotărâtă să fac tot ce trebuie.
Cu orice efort, cu orice preț.

Nu era ușor. Drumul până acolo era presărat cu obstacole deci cu temeri. Asta așa, în mod normal și teoretic, dar obstacolele păreau posibil de trecut și cum eu nu prea eram o fetiță care să se sperie ușor, într-o bună zi de primăvară grăbită, m-am hotărât. Unul dintre obstacole era mama. Cum mama era acasă, acum realizez că nu putea fi decât o zi de duminică. Cu ceva timp înainte de prânz, asta îmi amintesc perfect.

Deși inima mi se zbătea ca o păsăruică în piept, parte de teama de a nu fi descoperită, parte de emoție, am plecat pe furiș, desigur. Ultimele zile de februarie erau calde-calde și eu aproape că alergam pe străzi. Îmi doream să ajung cât mai grabnic, n-aveam prea mult timp. Cu fiecare pas eram mai aproape de întâlnirea mult visată. M-au întâmpinat, desfrunziți de urâcioasa toamnă, ei, copacii falnici. Mulți, atât de mulți de nici nu-mi trecea prin cap să-i număr...și era și cam greu, eram doar în clasa întâi.

Eram convinsă că au o zână a lor, nu se putea să n-aibă. Și dacă era, oare pe unde se ascundea? Hmm...mi-o închipuiam frumoasă și diafană, aproape străvezie, plutind și jucându-se de-a v-ați ascunselea cu toți cei pe care pașii îi aduceau pe-acolo. Șsst! ...I se auzea râsul cristalin. Sau erau doar păsărele ce zburau și ciripeau încântate de căldura ușor nefirească? Nu știu nici până azi. De văzut n-am văzut-o... Zâna copacilor, jucăușă și sprințară, cum mi-o imaginam, nu se arăta atât de ușor. Sau nu oricui... M-am resemnat. Poate că nu eram dintre cei aleși.

Am lăsat deoparte gândurile legate de zână. Eram acolo cu alt scop: Întâlnirea! Printre ei, golașii ai căror muguri aflați în chinurile devenirii împrospătau aerul cu arome de verde nenăscut, se afla el, covorașul parfumat. Inima îmi bătea și mai tare. Lacomă și flămândă m-am aplecat să-l simt, să-l miros. Florile se piteau ghidușe printre frunzele gătite în prea mult verde. Crud verde, de primăvară mult prea timpurie. Dacă aș fi putut, le-aș fi luat pe toate cu mine. Am cules întâi floricele, câte am reușit a strânge în mânuțele firave, de copil. Apoi, fiindcă nu știam când aveam să mai vin la o altă întâlnire, mi-am zis că n-ar fi rău să iau câteva cu rădăcină, acasă. Le-ar fi stat frumos în grădinița cu flori, pe lângă zambilele îmbobocite deja și ghioceii cărora le și trecuse vremea.

Am făcut drumul înapoi plutind de fericire, cu mânuțele pline de verde și violet și cu inimioara palpitândă, căreia coșul pieptului îi devenise neîncăpător. 
Privind în urmă, sunt uimită. Nu m-a întrebat nimeni unde mă duc, de unde vin, de ce sunt singurica prin marginea parcului care e și azi la fel: o mică pădure, cu toată vraja și frumusețea oricărei păduri. Țin minte că nu m-am întâlnit decât cu două-trei persoane și că mama nu m-a certat. Nici măcar nu observase că fusesem dispărută...deși trecuse mai bine de-o oră...

Urmașii toporașilor răpiți atunci fără știrea zânei copacilor, sunt și azi în grădința cu flori. Anul ăsta, fiind vreme caldă cam ca atunci, au tot înflorit, cu mult curaj, până la sosirea zăpezilor care, în sfârșit, i-au îngenuncheat.

Ani de zile am uitat de zâna copacilor. Până de curând, exact înainte de zăpadă, când am întâlnit-o fără să sper, fără s-o caut, într-un loc neașteptat. Era exact așa cum crezusem: diafană și aproape străvezie. Își odihnea picioarele lungi și delicate lângă trunchiul unui salcâm. Era învăluită toată-n rochie din catifea verde. Verde crud, cum altfel?   

Zâna copacilor într-un moment de respiro...(Deschiderea imaginii în fereastră separată o arată pe zână în toată splendoarea) 
__________________________________________________________________________________

Această poveste a fost posibilă datorită Clubului Condeielor Parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema numită Parfumul Făurarului îi aparține lui Vero (Matilda).
Au mai scris  pentru această temă următorii:
Mirela, Minnie, Matilda, VienelaTina, Vavaly, Adriana T.DianaGaby, Daurel

42 comments:

  1. Ai un fel special de a inventa poveşti.
    Şi eu am nostalgia plimbării într-un anumit parc plin de flori şi verdeaţă.
    După câţiva ani, am încercat să-l regăsesc, dar în locul lui se înălţase un bloc.
    Aşa că am rămas cu nostalgia acelei plimbări unice, irepetabile...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu-i poveste, e cat se poate de adevarat. Zana da...dar la varsta aceea orice copil se gandeste la zane...
      Parcul-padure e tot acolo, la fel violetele in gradina mea.

      Delete
  2. Etern îndrăgostite de Primăvară, cum să nu-i căutăm și să nu-i sorbim cu nesaț verdele, seva, amintirea, dar mai ales, revederea, aidoma unei întâniri amoroase cu fiori și emoționante reîntâlniri?!... Erai îndrăgostită lulea, așa cum un copil tare drag mie (cred că știi cine este, era undeva La Medeleni...) a îmbrățișat cândva, un zarzăr înflorit, neștiind la acea vârstă dacă era îndrăgostit de o fată sau de... iubire! Fiorii copilei minunate care ai fost (și ai rămas), s-au materializat într-o absolut emoționantă poveste de iubire, într-o primăvară timpurie, cu așteptare, parfum de sevă și viață tânără.
    Azi mergem la zăpadă, va trebui să uit un pic de Primăvară, cu toate că e dificil, acum mai mult decât altă dată. Te pup, să ai o zi senină și norocoasă! ;)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc mult, Mirela. A fost o placere sa-mi reamintesc aceasta intamplare :)

      Delete
  3. fiecare paragraf poate fi o nouă poveste... perfectă, Elly, este o poveste perfectă!
    dacă există un stil "blog", acesta este.
    cât despre talent, ce-aş mai putea spune!?! :)
    te pup, o duminică plăcută!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Draga Ana, daca asa ti e pare, atunci asa sa fie. Ma bucura toate aprecierile si-ti multumesc.
      Te pup si eu :)

      Delete
  4. Frumoasa povestea ta!
    Mi-a adus aminte de poezia delicatei Magda Isanos despre toporasi. Si mie imi plac nespus!
    Sa ai o duminica minunata, draga Elly!

    ReplyDelete
  5. ...rochia verde a primăverii ...din februarie! Doar tu o poţi găsi în astfel de cuvinte şi chiar sub urma paşilor tăi. Eu abia de zăresc verdele evident, în schimb, soţul meu are darul de a aduce verdele de prin decembrie, când aud ...gata de azi se măreşte ziua! Îmi pare nebun, nebun de verde, dar ştiu că unii oameni aşa sunt croiţi: să găsească ceea ce ceilalţi oameni nu vor vedea niciodată. Frumos.....

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si eu vad verdele peste tot. Iubesc anotimpurile verzi si aproape ca urasc iarna.
      Multumesc mult, Adriana! :)

      Delete
  6. Ce frumos ai scris despre magica întâlnire cu primăvara. Sunt momente din copilărie care aşa ce mult ne-au impresionat, de nu le putem uita niciodată şi ni le amintim de parcă ar fi fost ieri....
    Îţi doresc o duminică minunată, dragă Elly! :-)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am iubit aceste floricele pentru parfumul lor de cand ma stiu. Intamplarea asta o consider minunata si magica. Azi ma gandesc cum s-ar fi panicat un parinte constatand ca un copil, o fetita, a plecat de acasa, nu se stie unde. Dar mama avea incredere in noi si cred ca erau si alte vremuri. Mai bune.
      Multumesc, Alex! :)

      Delete
  7. Cred ca ar trebui sa scrii o carte, pentru ca stii cum sa creezi mister, sa faci dintr-o intamplare simpla, o adevarata poveste. Pe la noi le mai zice si tamaioare pentru ca miros foarte frumos!

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Si pe la noi le mai zice tamaioare. Dar cum nu s-ar fi inteles am preferat numele obisnuite.
      Cat despre o carte, lung e drumul pana acolo. Pare usor si frumos dar...
      Iti multumesc! :)

      Delete
  8. Cred ca o parte din rochita ei verde, poate trena, se intinde si in gradina mea din spatele case. Devine din ce in ce mai :cruda"! La mine nu e zapada!
    O poveste aproape efemera, cu aripi subtiri de libelula si cu zane! Vai ce mi-a placut!
    pupici Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Stiu ca iubesti vremea frumoasa, ca si mine :)
      Multumesc mult, draga Minnie! :)

      Delete
  9. Ai putea sa scrii si povesti pentru copii. Starnesti imaginatia, scrisul tau e usor de "vizionat"

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu stiu, Hapi. Nu m-am gandit niciodata. Povestea asta poate ca ar fi buna pentru copii. :)
      Multumesc!

      Delete
  10. Vezi câte ai putea să scrii? Şi mie îmi pare la fel ca celorlalte fete: ai putea să scrii o carte. E atâta delicateţe, atâta sensibilitate şi totuşi firescul este mereu prezent. Scrii foarte captivant, cu toate elementele unei lecturi bune. Mi-ai făcut un dor de primăvară...În ultimii ani, m-am străduit mult să văd partea plină a paharului şi să iubesc toate anotimpurile. Am reuşit ceva, să ştii, şi mă bucură lucrul acesta, dar primăvara va rămâne mereu preferata mea, chiar dacă am izbutit performanţa să văd şi frumosul din iarnă şi din toamnă. Atunci când curg fulgii de nea sau când toate culorile umplu copacii.
    M-ai făcut poetică, draga mea, cu textul acesta frumos şi cu zâna pădurii ce se odihneşte în tihnă.
    Multe îmbrăţişări,

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mihaela, iubesti iarna datorita lui Mihnea, pentru ca te face fericita fericirea lui :) Altfel nu ti-ar fi placut prea mult. :)
      Iti multumesc din suflet. Ma bucur ca am trezit in inima ta poezia :)

      Delete
  11. O copila curajoasa plecata in cautarea frumosului. :) Sa stii Elly ca eu am si acum imboldul asta, doar ca imi lipseste padurea de langa casa... Si gradina personala, dar mi-e suficient aparatul foto care imortalizeaza gingasia primaverii cum stie el mai bine. Mai putin parfumul, e adevarat. :P
    Saptamana buna iti doresc! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Curajoasa am fost de cand ma stiu. Uneori nejustificat :))
      Da, am noroc, mereu am avut langa mine multa natura.
      Merci, Nice!

      Delete
  12. Frumoasa povestea! M-a dus cu gandul la primavara, la zile caldute, iarba verde, poienite cu flori.... Insa mai am de asteptat ceva. In plus cum scrie si Nice, mai greu cu padurea langa casa aici in mijlocul orasului :(.
    Te pup, sa ai o saptamana faina!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Hai ca vine primavara :) Aici e ca si venita :)
      Multumesc, Larisa!

      Delete
  13. Plăcută povestioară...și toporașii...tare îmi este dor de ei. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ma bucur, Kristi, ca ti-a placut! :)

      Delete
  14. O poveste buna este aceea care starneste ecoul in sufletul cititorului si lasa liber imaginatiei! Povestea ta face acestea! :)
    Parfumate mai sunt violetele acestea! Atat de mici si gingase!
    Zana copacilor ai prins-o intr-un moment de relaxare, da... Chiar si fara a mari fotografia am "ochit-o" imediat! Se vede foarte clar! :) Excelenta poza!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Diana, esti prea buna :) Dar iti multumesc :)

      Delete
  15. ce tare mi-a placut cum ai povestit!
    eu iti recomand sa scrii o carte cu aceste povesti absolut fermecatoare...:)
    atat de fain verdele acela crud!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Voi ati facut un complot :) Cu cartea ;)
      Daca va fi sa fie...va fi. Merci mult, draga mea!

      Delete
  16. Interesanta fotografia , imi place verdele acesta crud.
    Interesant si inspirat este si modul tau de a povesti :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, e interesanta, de aceea am si postat-o.
      Multumesc :)

      Delete
  17. Chiar ca are picioare lungi :D.Si o rochie din verde asa crud mi-ar placea si mie ;)
    Saptamana spornica,Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ca un manechin de pe catwalk :) Rochia e superba. Multumesc, Irina!

      Delete
  18. daca tu ar trebui sa ai un serviciu, nu te pot vedea altcumva decat educatoare la gradinita sa stii... cred ca ti s-ar potrivi de minune.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Zau...de ce educatoare de gradinita si nu scriitoare profesionista de carti ? Ce, a doua meserie nu I s-ar potrivi chiar mai bine ? Am vazut eu recent un fragment de film danez (nominalizat la Oscar) despre ce dificila si chiar prozaica e munca de
      educator de gradinita, ca trebuie sa alergi toata ziua de colo colo, sa te tavalesti pe jos, ba sa mai si stergi copiii la fund daca nu se pricep...nu includea cititul de povesti decat o infima parte din ziua de lucru, si reprezenta mai mult o incercare disperata de a-i face pe copii sa motaie acolo, ca sa aiba si educatorul o clipa de ragaz sa-si traga sufletul.

      Delete
    2. Plus povestea de sus nu mi se pare inteligibila pt un copil mediu de varsta prescolara, ci e o poveste in esenta pt adulti, insa
      care poate fi partial apreciata si de
      un copil de cca 12 ani. Nu toate
      cartile care descriu personaje sau
      ganduri sau emotii de copii sunt pt
      copii, desi desgur este educativ a
      invita si copiii sa citeasca si
      saraspunda la cateva intrebari
      adecvate varstei, de ex, intre 8 si
      10 sni povestiri pt dezvoltarea moralitatii personale gen Amintiri
      din Copilarie, intre 10 si 12 ani
      povestea de mai sus, pt o mai
      nuantata intelegere a raspunderii
      fata de sine vs autoritatea societatii civile, sau intre
      12 si 14 ani, amintirile din copilarie
      ale dl Turgheniev pt dezvoltarea
      mai nuantata a constiintei
      raspunderilor morale fata de
      natura inconjuratoare.

      Delete
    3. Ce voiam sa zic e ca pe undeva am impresia ca e mai sor sa aspire cineva sa devina scriitor pt adulti, ca daca scrii pt copii trebuie sa te incadrezi in niste canoane destul de riguroase, plus sa stii cum sa te exprimi adecvat intelegerii lor, cf diferite varste, plus sa fii inteligibil si adultilor care sa-si dea girul, (ceea ce Elly reuseste, dupa cum
      just au remarcat unii comentatori). Dar daca scrii pt adulti, zau, aproape orice si oricum iti e
      permis, (desigur nu hate speech serios sau incitare la exploatarea unor persoane mai vulnerabile).

      Delete
    4. @Amirale, nu-mi place in invatamant. SI eu am o meserie, cu totul alta. Dar iti multumesc.

      Delete
    5. @Rudolph, ai absoluta dreptate. In tot ceea ce ai comentat. Multumesc :)

      Delete
  19. Frumoasa povestioara ta Elly! Aduce aer proaspat de primavara multasteptata!

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Asa se pare, cam aceeasi impresie le-a facut multor cititori :)
      Multumesc mult!

      Delete