Wednesday, February 12, 2014

Clipa încremenită [1]






Primăvara își înfrânsese de mult timiditatea instalându-se definitiv. Dichisită în smaraldul foșnitor al frunzelor în infinite texturi și forme și-n catifelate culori și nuanțe florale, natura se afla iremediabil sub vraja sa. În tot și toate: pământ, ființe și plante, se simțea o noua energie, cu fiecare zi mai copleșitoare, căreia nu i se puteau împotrivi.

Indiferent de ce gânduri și treburi ai fi avut, era imposibil ca parfumul liliacului să nu-ți pătrundă insistent în nări. La fel cum, aproape instantaneu, reveneau, de prin cotloane de memorie, versurile poeziei lui Macedonski.

De câteva zile se ghicea în aer și delicat parfum de floare de salcâm. Dacă în Bucureștiul începutului de mai, liliac mai întâlneai ici-colo prin unele curți, salcâmi destul de rar. Și totuși, salcâmii își anunțau și ei prezența discretă prin parfumul inconfundabil ce-i demasca. De unde?! Destul de greu să-ți dai seama. Păreau invizibili...

În Dacia 1100, nou-nouță, a mai vârstnicului său coleg, tânărul era frământat de gânduri. Nu reușise să plece puțin mai devreme așa cum nădăjduise. Avea încă timp dar trebuia foarte bine chibzuit și se felicita că macar avusese inspirația și prevederea să-i dea un telefon înainte de plecare ca să n-o îngrijoreze. După vestea neplacută primită și în starea ei nu-i mai trebuia o altă supărare.

Mașina opri și firul gândurilor i se-ntrerupse. Ajunsese. Ieși din mașină, mulțumi și salută. Peste gard se revărsa în toată splendoarea, împrăștiindu-și parfumul și ademenind albinele, un liliac nins, cu flori bătute. Stăteau cu chirie și se considerau norocoși. Doamna Tatiana mai degrabă avea nevoie de cineva care să-i fie aproape, adică de companie, nu de chiriași. Chiria era aproape simbolică.

Sări, două câte două, treptele casei și apăsă clanța. Era deschis. Poate că-l auzise căci ea îi ieși zâmbitoare în întâmpinare și-l sărută fugar pe obraz. Umbra de îngrijorare ce-i învăluia chipul nu-i știrbea din frumusețea delicată, naturală.
- Bine că ai ajuns! exclamă ușurată.
- Imi pare rău că ți-am dat emoții. Iartă-mă.
- Lasă, nu-i nimic. Dar trebuie să ne pregătim repede. Mă îmbrac imediat. Schimbă-te și tu! Am pregătit geanta de voiaj, am pus acolo câteva lucruri. Sper să ne ajungă. Daca nu, asta este, nu suntem în casă de oameni străini.  Mai manânci ceva?
- Nu, am mâncat pe la pranz. Poate mai luăm ceva din gară daca mai avem timp.
- Am reușit să aranjez cu Ileana, cealaltă profesoară. Mă înlocuiește ea cât lipsesc.
Agitația plecării era întreruptă de câte o întrebare.
- A mai dat cineva vreun telefon? întrebă el, înalt și parcă mai suplu în pantalonii ușor evazați, de culoare gri din tergal fin.
- Nu, de aseară nu. Nici cât am fost plecați. Doamna Tatiana a fost acasă toată ziua.
Avea un aer de fetiță în rochia cu platcă, din stofă în carouri mari, fine și cu mânecuțele acelea ușor bufante. "Doamne, frumoasă mai e!" își zise. La fel gândise și-n clipa când o întâlnise pentru prima dată, acum aproape trei ani, la Cinematecă. Fiecare era însoțit: el de un prieten și coleg de facultate, ea la fel, de o prietenă.
- Auzi, pui? Până termin eu, dă tu telefon la taxi, te rog. E frumos afara, e cald, nu-i așa? Da’ mă gandesc că n-ar fi rău să-mi iau jacheta roșie. E subțirică dar călduroasă. E din lână.
- Ia-o, seara se răcorește. Nu vreau să răcești, mai zise în timp ce învârtea discul telefonului.
- Bine. Eu mă duc până la doamna Tatiana să-i spun că am plecat.

Taxi-ul sosi cam greu. Șoferul, un bărbat încă tânăr, în pantaloni foarte evazați, bej, strâmți pe fese și cu cămașă cambrată, cu pense, ieși să-i ajute. De parcă nu era destul de "la modă" mai avea și mustață pe oală, bogată, neagră. Geanta de voiaj gălbuie, un model cu catarame argintii, dintr-un PVC gros, căptușit cu o rețea textilă, fu aruncată pe scaunul din față. Se vedea că erau grăbiți și omul le spuse că avuseseră oarecum noroc, se putea și mai târziu, erau puțini. Urcară. Aflând ora plecării, taximetristul mormăi un "Să-i dăm bice, atunci!" și porni în trombă.
Ghinioniști, prinseră toate culorile roșii posibile. Goneau prin după-amiaza unui București agitat cu teama că vor pierde trenul. Nici bilete nu aveau și asta îi îngrijora serios...

- va urma - 

35 comments:

  1. Foarte frumos ai scris, mai ales descrierea florilor si a parfumului...
    Acum chiar ca imi este dor de primavara, cu caldura si liliac înflorit !
    pup Elly, zile senine! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, Minnie.
      Vine ea si primavara. Curand :)

      Delete
  2. Ei, da, liliacul alb bătut e una dintre florile pe care le prefer.
    Ai pus punct povestirii exact când începuse să devină interesantă.
    Asta-i o răutate. O faci intenţionat?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu i-am pus punct. Doar putina frana ;)

      Delete
  3. Frumos parfum au florile de liliac - dar nu se simte intotdeauna (cel putin, asa se joaca liliacul de langa fereastra noastra) :) Despre parfumul salcamilor as zice cam la fel: unde-o fi?! Ii simt parfumul florilor, dar nu-l vad!
    Ai scris frumos, cu detalii care permit imaginatiei sa vada totul ca pe un film. Astept continuarea, dar sper sa nu fie un final trist! Scriu aceasta avand in vedere titlul si descrierea dragostei celor doi... :)
    Ziua minunat sa o petreci!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cand e vreme foarte calda la momentul cand e in floare, se simte :)
      Multumesc, Diana. Vine si continuarea. Curand.

      Delete
  4. Frumoasa poveste.Felul cum o prezinti ne face sa asteptam continuarea.

    ReplyDelete
  5. Elly dragă, ”parfumul liliacului ”, ”se ghicea în aer și delicat parfum de floare de salcâm”, ” împrăștiindu-și parfumul și ademenind albinele, un liliac nins”... Aici e o adevărată poveste parfumată, și încă una foarte interesantă. Superb liliac, cel alb, are cel mai delicat parfum. Există și un parfum care omagiază această floare albă, numit En Passant, de Olivia Giacobetti de la L'Artisan Parfumeur, o frumoasă și talentată parfumieră franțuzoaică. Firește că aștept continuarea! Seară minunată, cu parfum de primăvară îți doresc! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) M-am gandit ca te va duce gandul la o poveste de acest gen. Vine si continuarea :)

      Delete
  6. Da,da, a mai scris cineva pe aici! Intenţionat te-ai oprit! Pune te rog avertisment la început să ştie tot omul ce-l aşteaptă! :)
    Ai gustat şerbet din flori de salcâm?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Acum aflu despre un astfel de serbet. Deci nu. Insa ceea ce imi palce cum miroase nu-s sigura ca mi-ar placea sa si mananc. Chestiile acelea din flori de salcam, un fel de prajiturele prajite trecute prin aluat moale...mi-e imposibil sa le mananc. :(

      Delete
  7. Astept cu interes continuarea, ca tare bine suna pana acum... pe mine sigur m-ai luat in taxiul lor care a prins semafoarele rosii :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Iustina, iti multumesc. Stiu ca ai citit-o cu atentie si va veni si continuarea caci in linii mari e scrisa povestea. Cat de curand. Poate azi. Insa depinde...am timp destul de putin si ca orice scriere, mai trebuie slefuita.
      Cred ca macar o data in viata am patit cu totii ceva de genul. Eu da. :)

      Delete
  8. Si eu astept continuarea, scrii foarte frumos, ai un stil care captiveaza omul de la primul rand. Te pup!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Parerile sunt impartite in ceea ce priveste stilul :)
      Va veni. Merci!

      Delete
  9. Prea melancolic! Prea cenusiu! Prea multa influenta a literaturii ruse (nu doar pentru Tatiana)! Si paradoxal, in contrast cu dinamica textului, prea cuminte!
    Altfel excelent scris! desi atmosfera aduce a scenariu de film (vezi "Buna! Ce faci?" din 2010). De ce sa scrii povesti triste?
    "To read without reflecting is like eating without digesting." Edmund Burke

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cand vei citi toata povestea in ansamblu vei constata ca exact asa trebuia sa fie. Din cateva motive care tot atunci se vor intelege.
      Sa stii ca scriu foarte diferit, functie de poveste. Povestea imi dicteaza cum s-o fac. Am foarte multe povesti pe blog, multe din viata mea sau a cunoscutilor mei si, daca vei citi cateva vei constata ca e asa cum spun. Sunt foarte diferite. Influenta aceea eu n-o recunosc fiindca nu este sau daca este, e absolut intamplatoare. Ori poate ca nu dar asa trebuie sa fie. Pana si numele acela, Tatiana, e un nume potrivit cu perioada. Altii mi-au spus ca scriu precum Creanga sau Mateiu Caragiale sau altii, sau altii. Nu e amuzant? Mie mi asa mi se pare. N-am mai citit un autor rus de N ani.
      Poate ca seamana si a scenariu. Sau a altceva ;) :)
      Tristetea face parte din viata noastra si-i mai prezenta decat vrem sa admitem. Rar scriu despre chestii vesele, nu-mi par suficient de interesante pentru a le povesti. Eu insami am multe tristeti personale si poate ca se reflecta in stilul meu si in subiectele alese.
      Cum am spus, vei vedea...Totul are o explicatie.

      Delete
  10. A increnenit si clipa mea.Astept sa mai citesc ceva...
    O zi parfumata iti doresc!

    ReplyDelete
  11. Ce frumos spunea cineva:"Primăvara e acea perioadă a anului când la soare e vară, iar la umbră e iarnă."
    Seara buna, elly

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sunt curioasa. Ai citit mai mult decat introducerea? ;)
      Te salut si eu :)

      Delete
  12. Cum vremea, fără de tăgadă
    Tot curge, cum e şi firesc,
    Ies ghiocei de sub zăpadă,
    Dar şi la tâmple înfloresc...

    epigramă de Nicolae Peiu

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nicio treaba n-are povestea cu primavara. ;) E doar cadrul in care se desfasoara...

      Delete
  13. Ai creionat foarte frumos atmosfera(aproape ca simt parfumul de liliac si al vremurilor de altadata) si personajele, astept cu nerabdare continuarea povestii. :) Oare ce surpriza ne pregatesti? :D
    Esti o maestra a detaliilor, Elly. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cred ca era nevoie de toate detaliile. Nu stiu cat va fi de surpriza sau nu. Va fi o poveste si ...cam atat :) Multumesc, Nice!

      Delete
  14. m-am trezit de dimineata cu dor de primavara! si acum citesc povestea ta! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Se intampla sa fie primavara in poveste dar cred ca putea fi orice anotimp... Insa aici asa trebuia. Vine si continuarea. :)

      Delete
  15. Ador poveştile triste. Deşi nu văd nimic trist incă, doar culori încremenite în timpul anilor '70 când se purtau la bărbaţi pantalonii evazaţi şi mustăţile bogate. Abia aştept continuarea şi sincer, parcă îi văd pe ai mei părinţi în rolul tinerilor grăbiţi ce stăteau cu chirie....

    ReplyDelete
    Replies
    1. Adriana, vei aprecia tu insuti cum este povestea de abia la final. Deocamdata nu e nimic trist. Nici vesel, nici nu cred ca e cumva. :)
      Da, exact anii aceia sunt :)
      Pe taramul povestilor triste ne intalnm noi doua cand si cand :) Multam :)

      Delete
  16. Am o presimtire ca nu se va termina prea vesel. De fapt, e mai mult certitudine, pentru ca povestile tale au mereu un strop sau un ocean de durere... Macar pana acum ne-am putut bucura de liliac si de un text frumos, bine scris...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eh...vei vedea... :)
      Multumesc, Vienela!

      Delete
  17. Frumos povestit, astept si continuare:)

    ReplyDelete