Thursday, February 6, 2014

Silabisind titluri din Scînteia



foto personală

Multe lucruri spunem că nu le (mai) facem în viață. Pe unele din principiu, pe altele din cauza unor experiențe care fie ne-au fost neplăcute, fie chiar dăunătoare, pe altele din saturație ori inexplicabilă lipsă de interes intervenită la un moment dat. Am spus-o și eu de mai multe ori în viață. Desigur, și de când scriu pe blog am tot declarat că nu mai pot face diverse. 

E chiar ciudat, pentru că am amintiri cu mine făcând unul din acele lucruri încă de pe la patru ani și jumătate. Le-am învățat ca majuscule mai întâi, din defuncta Scînteia, și-mi aduc perfect aminte cum îl bâzâiam pe tata să-mi spună cum se cheamă aia sau ailaltă. Literele. Le și mâzgăleam pe paginile de gardă ale cărților de colorat în care odihneau o mulțime de astfel de semne, mari și mici, deopotrivă. Cam așa îmi amintesc de mine citind. Împotmolindu-mă, silabisind mai întâi titluri din Scînteia apoi, în clasa întâi citind prima carte care nici măcar nu mi-a plăcut. E și azi prin bibliotecă, ceva dintr-o colecție școlară, un text sec și plat, cu un perfect limbaj de lemn, cu ale cărui cuvinte dacă ar fi să se facă permutări de n luate câte k, tot de neînțeles ar fi.

Asta nu m-a descurajat. Absolut deloc. Biblioteca noastră era tixită de cărți dar crezând că toate sunt la fel de plictisitoare ca prima, am fugit la biblioteca orașului. Tata nu m-a vrut cititoare, cică citise el destul, și la lumină de soare și la lumină de lună. Până își stricase vederea. Așa credea, fapt care a făcut să nu vrea să-mi dea buletinul să-mi fac abonament la bibliotecă. Mi l-a dat însă  mama pe-al ei. Mi-au trecut prin mână cărți multe. Pe unele le citeam și de 2-3 ori până să le înapoiez bibliotecii. Mai ales că unele, datorită hârtiei bune pe care erau tipărite, aveau un miros fantastic pe care nu l-am mai regăsit de atunci niciunde. Preferam să citesc în pat și-mi amintesc cum sub pătură îmi băgam nasul în unele cărți și le miroseam mult și bine. Cine știe câți alți copii ori oameni mari nu făcuseră același lucru?!? Le țineam sub pernă și până nu le terminam nu mă lăsam.  

Am citit și răscitit multe volume de Povești nemuritoare și din O mie și una de nopți. Apoi altele și altele. Au fost multe cărți care am constatat în timp că trebuiau citite. Nu de alta dar referirile la personaje sau întâmplări din ele sunt numeroase în viața reală iar dacă n-ai idee, simpla aluzie la un anume personaj despre care nu știi nimic, te face să simți un oarecare handicap. Exact din acest motiv cred că Legendele Olimpului este o astfel de lectură. Una obligatorie. 
N-am tabieturi, n-am ritualuri când citesc. Suntem doar eu și cartea. Atât. Și ne simțim minunat.  

Am început povestind despre ce nu mai fac. Cititul cărților e una dintre chestiile respective. Nici măcar n-am în plan să citesc ceva. Nimic. N-am timp iar, într-un anume fel, cred că am ajuns la un soi de saturație. Am primit în toamnă o carte minunată (Darclee) pe care încă n-am reușit s-o citesc și n-am idee când și dacă se va întâmpla.  
Am auzit despre oameni care au avut revelații citind o anumită carte, că le-a marcat viața. Cred că revelațiile mele s-au petrecut puțin câte puțin la citirea fiecărei cărți de aceea nu cred că una singură ar putea influența viața cuiva. 
Dar știu sigur că Magicianul lui Fowles nu mi-a produs nicio revelație. N-avea cum, n-am putut trece de pagina 175. Mi-a amintit de cartea din clasa întâi...cea cu permutările. Da, Magicianul, o carte iubită de mulți, nu mi-a plăcut. Poate că și eu am citit cărți care n-au plăcut multora. Habar n-am, n-am făcut sondaje, nu mă interesează. În afară de cărți iubite-neiubite am auzit că ar exista cărți care intimidează. Poate că da, cele care sunt peste nivelul de înțelegere al cititorului. Fowles e singurul scriitor pe care am încercat să-l citesc la o recomandare. În rest mi-am ales singură lecturile după gustul meu, la nivelul meu. 
M-am îndrăgostit de unii autori. Nu de portretul sau făptura lor ci de felul lor de-a scrie. I-am citit cu plăcere pe Charles Dickens, pe Mark Twain, Ioan Slavici, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Nikos Kazantzakis sau Thomas Hardy. Și pe mulți alții... lista e prea lungă...

Ce nu mai fac eu în viață? Ceea ce tocmai am făcut. Unele dintre punctele lepșei de mai sus (da, e o leapșă) le văd inutile, fără relevanță. Ca și lepșele. Pe cine interesează ce-am citit eu, ce nu, ce-mi place și cum...?! Cred că nu pe mulți. Dar cum am promis solemn și cu drag Mihaelei s-o rezolv pe aceasta...iat-o! 



45 comments:

  1. Ha ! Si eu am invatat sa citesc din Scanteia, dar tin minte cum silabiseam dintext, nu din titlu, ca sa fac pe grozavul fata de tata.

    Daca mai vrei o leapsa despre carti si cititul lor, tocmai am postat eu una cu 55 de intrebari !

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Tu ai fost si esti o mare figura, Rudolph :)
      Nu mai vreau niciuna, de abia o sa incerc sa fac pe cea calatoare. Inca n-am ajuns la tine :) N-ai vazut ca nu-mi plac?

      Delete
  2. :)) Dacă rezolvi leapşa lui Rudolph pe nerăsuflate meriţi să-ţi dea un premiu! Mare! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cat de "Mare"? Poate doar daca ar fi vreo 250 de euro. Abia atunci parca-parca as mai face-o ;) :))

      Delete
  3. Uite, nu am nici cea mai mică intenţie să îţi schimb părerea despre acest gen de întrebări şi postări. Cum sunt eu mereu în căutarea echilibrului, balansez şi bunele şi relele. Dintre rele, eram aproape de acord cu tine, plus că mie şi nu numai, nu îmi prea place scrisul pe teme comandate. Dar...
    Nu ştiu eu pe cine altcineva interesează aceste rânduri, dar sigur pe mine da. Şi ştii de ce? Pentru că te citesc de ceva timp şi asta înseamnă două lucruri: primul că îmi place ce citesc şi al doilea că mă ataşez de oamenii pe care-i citesc. Concluzia logică este deci, că mă interesează să aflu amănunte din viaţa şi mintea lor. Astăzi am găsit şi răspunsul la aceast[ întrebare- pe cine interesează, pe care fireşte că şi eu mi-am pus-o cînd am răspuns prima dată la o leapşă. După ce am scris şi am trimis-o mai departe, am constatat că îmi place destul de mult să aflu răspunsurile oamenilor dragi, cărora le-am transmis-o.
    Repet că sunt doar opiniile mele, deci cealaltă parte a monedei, fără nicio încercare în a-ţi schimba părerea despre ele.
    Un singur lucru mai am de spus şi termin...am citit astăzi cea mai frumoasă leapşă din blogosferă(din ce am citit eu, desigur). Ai făcut din ea o poveste, iar stilul tău fascinant de a face naraţiune împletită cu suflet şi cuget, uşor trist, uşor melancolic, ce te pune mereu pe gânduri, îmi place mult şi îmi merge la suflet. Mulţumesc deci, mulţumesc tare frumos, mai ales că am înţeles că nu îţi plac lepşele şi că nu le faci uşor! Cu mare drag, Elly, am citit eu cum silabiseai din Scînteia şi cum păstrăm aceeaşi amintire duios-melancolică Poveştilor nemuritoare şi a celor din O mie şi una de nopţi. Şi gata, aş mai avea de zis dar mai las şi altora cuvântul...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mihaela, cele cateva lepse pe care le-am preluat, niciodata nu le-am "executat" in forma in care se prezentau pentru ca, pur si simplu, urasc forma "intrebari si rapunsuri". Nu mi-au fost dragi niciodata lucrarile de control, pentru faptul ca erau pe sablon, nu din alt motiv. Eu prefer creativitatea. Daca o leapsa nu-mi permite sa spun ceva despre mine, altfel decat ar lasa se sa vada din acele intrebari seci si plictisitoare...atunci nu ma bag, nu ma tenteaza. Am ales mereu alte forme, gen poveste. Mai ales ca eu stiu exact ce inseamna lepsele.
      Iti multumesc din suflet pentru cuvintele mult prea dragute, zic eu :)

      Delete
  4. Momentul în care m-am surprins pt. prima oară citind a fost revelator. Coperta cărţii ,,Vrăjitorul din Oz" avea, în sfârşit, un sens. Mi-amintesc şi acum cât de fericită am fost când am putut citi acel titlu.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ah, si eu tin minte prima carte la care m-am uitat si mi-am dat seama ca puteam sa citesc IN GAND, plus cursiv, si sa inteleg, adica nu asa silabisind cuvinte disparate, fata de tata, ca sa-l impresionez, din ziar ! Ca e o mare diferenta, desigur, intre lecturile profesionale in interes de serviciu si cele de relaxare si timp
      liber personal ! Acea prima carte care m-a incantat pe mine pt timpul meu liber personal, (si chiar cred ca m-a incantat mai mult pt ca ma intrigase ca reusisem eu sa o citesc in gand si ca imi deschidea astfel un nou univers mai mult decat povestea ei in sine) era o carte desigur cu subiect moral educativ civilizator (de unde am ramas probabil si cu fixurile mele personale legate de etica) despre un
      copil caruia nu-i placea sa se spele pe fata si sa se pieptene si sa se dichiseasca adecvat, insa l-au invatat si sprijinit in acest sens o veverita si un iepuras. Avea o coperta cu fond rosu, si era format cca intre A6 si A5 dar pe orizontala.

      Delete
    2. @Laura, "Vrajitorul din Oz" e o carte perfecta, de-o frumusete rara. Mi-a placut foarte mult, cred ca am citit-o de vreo 3 ori. N-o am acasa, din pacate. Dupa ce ai si cunoscut cuprinsul ei, cred ca te-ai simtit si mai fericita :)

      Delete
    3. @Rudolph, sunt foarte frumoase amintirile pe care ti le-a prilejuit articolul meu. Chiar ma bucura, pentru ca e unul dintre putinele comentarii ontopic pe care le-ai lasat fiindca, de obicei, tie gandul iti zburda undeva, la tot felul de chestiuni conexe subiectelor sau complet fara legatura :)

      Delete
  5. Nici eu nu prea mai am timp sa citesc, si regret acest lucru, pentru ca altadata ca si tine nu adormeam pana nu terminam o carte pana nu aflam cum se termina. Imi place si literatura rusa..Ana Karenina e printre preferatele mele..Of..imi plac atatia scriitori, incat nu as putea face un top. Te pupacim!

    ReplyDelete
    Replies
    1. La mine nu-i doar lipsa timpului. Mai e si altceva...am mai povestit eu. Dar, in principal, lipsa timpului. :)
      Multumesc, Fairy! Te pup! :)

      Delete
  6. Eu eram atrasă de revista Cinema, chiar și de paginile pe foiță subțire, gălbuie, din cuprins, care conțineau texte, nu poze! Eram copil, era firesc să mă atragă imaginile mai mult decât textul. Era o revistă foarte bună, acum nu găsesc ceva similar din acest gen, oricât m-aș strădui. Bine, se degradase rău la un moment dat.
    Văd că ai rămas pe baricade cu Magicianul, ești de neclintit! ;)
    Darclee o să-ți placă, îmi amintesc perfect în ce condiții ai primit-o și astfel îmi dau seama că aici ai un adevărat jurnal, amintiri cu sigurană, unice, prețioase.
    De Nikos Kazantzakis nu mă pot plictisi, pot să recitesc cărțile lui oricând. E un mare autor.
    Lectură plăcută și o mie de gânduri bune! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mirela, aveam abonament la revista Cinema. Acum pachetul de reviste (si-i detul de mare, cateva zeci de numere) este undeva intr-un geamantan, in pod. Aveam prin ani '80 si almanahuri Cinema :) Ti-am spus ca eram bolnava de filme. Tocmai de aceea ma mira grozav faptul ca nu mai am curiozitatea sa vad filme, la filme serioase, de cinema, ma refer. Ca mai prind cate-o bucatica din cate un film pe tv, asta e alta poveste si nu inseamna nimic. Un film, de la cap la coada, n-am mai vazut. Sau am mai avzut episoade disparate din serialul cu H. Poirot, cum iti spuneam acum ceva vreme :) Biata revista Cinema a aparut si dupa '90 o vreme dar, cum spui, se degarada luna de luna, apoi a fost stopata aparitia. Economia de piata a ucis-o, bani pentru ea nu mai erau, nu se putea sustine din incasari, se pare. Magicianul l-am tinut blocat la mine vreo 4 ani, cred, tot incercand sa-l citesc. Am avut vreo 3 tentative si tot n-am reusit. Asta este, chiar nu mi-a placut. Altfel n-as fi povestit de cateva ori. Cred ca e singura carte pe care n-am putut-o duce la capat.
      Multumesc, Mirela :)

      Delete
  7. Eu una nu mai tin minte cum si pe ce sau de ce am fost atrasa atunci cand am învatat sa citesc, dar tin minte revista Cutezatorii care tare imi mai placea si ai dreptate Elly, mirosul acela atat de frumos al unor carti nu mai l-am întalnit. Poate ca era ceva în cerneala tiparului care acum nu se mai foloseste! Pacat!
    pupici!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mirosul acela de carti l-am gasit doar la cele luate de la biblioteca. Cartile de acasa nu au acelasi miros, cat ar fi ele de vechi... Sau poate doar la vreo 2-3...insa nu la fel, cumva asemanator. Stii ca il am si acum in nari? Te pup! :)

      Delete
  8. În copilărie n-am avut o sursă preferată pentru a silabisi cuvinte. Ştiu doar că am citit enorm.
    Ai încercat să citeşti altceva de Fowles ori te-au dezamăgit Magicianul şi implicit autorul?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Probabil ziarele imi erau cel mai la indemana, mai ales ca il vedeam pe tata citind si uneori comentand diverse cu mama :)
      Nu mai aveam nevoie sa mai citesc altceva. Pe tine daca un scriitor te plictiseste de moarte, insisti? Eu nu. De pilda, nu-mi place Sadoveanu. In afara de Baltagul si Venea o moara pe Siret, orice am mai citit de el, m-a adormit. N-am citit prea multe de el fiindca m-am lamurit...

      Delete
  9. Nu mai stiu ce carte am citit prima data, nici nu-mi mai amintesc cum am inceput sa citesc, dar pot spune ca niciodata n-am fost realmente pasionata excesiv de lectura. Sau cel putin la scoala n-am fost, probabil de aceea am ales un profil real :)).
    Citesc si acum, stii doar, ca mai scriu pe blog despre asta, desi nu fac recenzii la carti, doar le mentionez, dar nu foarte multe ca altii. Una-doua maxim pe luna, depinde de dispozitie, de carte. De obicei citesc seara, in pat inainte de culcare. Cand eram in Ro, citeam in metrou in drum spre serviciu... Unele carti imi plac, altele le incep si nu-mi capteaza interesul si le las balta...
    Cine stie, poate intr-o zi iti va reveni pasiunea pt lectura. Poate este doar o perioada din aceea in care nu mai ai chef pentru asta. Nu se stie...
    Pupici Elly draga, sa ai o zi frumoasa!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu chiar am fost pasionata, poate am si citit prea mult. Nu stiu sigur... Cert e ca nu prea mai am curiozitatea de a mai citi. Daca as citi 1-2 carti pe luna ar fi ceva. Dar nu. Nimic. De fapt si asta mi se trage de la starea mea...si nu vad cand va trece. Dar, ai dreptate, nu se stie.
      Multumesc, Larisa! :)

      Delete
  10. Nu pot sa incep altfel decat prin a aprecia in mod deosebit fotografia atasata articolului, tare mi-ar placea sa-mi dezvalui in ce orasel este surprinsa si daca ai folosit noul aparat. :)
    Dragostea mea pentru lectura a luat nastere inca din frageda pruncie cand, la fel ca si tine, devoram Povestile nemuritoare sau Legendele Olimpului, mai tarziu, in adolescenta, am fost la profil uman si am studiat intens literatura universala fiind, de altfel, printre singurii elevi care chiar citeau cartile din programa. Ca sa inchei glorios, acum am alte pasiuni, nu stiu ce s-a intamplat, dar simt la fel ca si tine in aceasta privinta.
    De fapt stiu ce s-a intamplat, dar prefer sa pastrez motivul doar pentru mine. :))
    Seara frumoasa, draga Elly. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. E din orasul sufletului meu... din Sibiu. E etichetata, daca tii cursorul pe ea, se poate vedea. Da, cu noul aparat, care face fotografii multumitoare si pe semintuneric, fara sa folosesc nimic special (era setat si pe modul auto). Ceea ce celalalt nu ar fi facut in veci. Am tras mai multe cadre, toate frumoase, am mai postat eu unul "portait" in cronologia mea pe FB,(este si intr-un album). Fotografia are o alta rezolutie originala dar am redus-o mult pentru publicare...
      Sa stii ca si eu citeam cartile recomandate. Aproape pe toate, cel putin pe cele pe care le gaseam. Eu stiu ce mi s-a intamplat, pe langa lipsa de timp. Mi s-au intamplat lucruri grave si mi-a pierit cheful de orice: muzica, film, carti... Desi, vezi bine din ceea ce scriu pe blog, ca am trait pentru ele, pentru toate... Nu stiu daca am sa-mi mai revin.
      Multumesc, Nice! :)

      Delete
  11. Și eu am amintiri cu Scânteia. :) În vacanțele de vară, la bunici, așteptam în fiecare zi poștașul care aducea ziarele. Ca să citesc rubrica "Fapt divers". :) În care erau înșirate 5-6 știri gen "incredibil, extraordinar" pe o coloană. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Legat de rubrica aceea, de care-mi amintesc ca prin ceata, am o amintire draguta. Daca voi avea ocazia, poate c-o voi povesti vreodata. :)

      Delete
  12. Cea mai frumoasă leapsă pe care am citit-o! mulţumesc. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cea mai extraordinara reactie si apreciere. Multumesc si eu, Ana. Din tot sufletul. :)
      Te imbratisez!

      Delete
  13. eeei, mi-a facut placere sa citesc articolul tau! :) si sa privesc fotografia!

    ReplyDelete
  14. imi pare in continuare la fel de rau ca te-a dezamagit Magicianul, imi amintesc acea postare in care poveseai despre asta...
    mirosul cartilor...da...si mie mi-a placut teribil de mult, pur si simplu imi facea placere mirosul acela de hartie si cerneala, aveam senzatia ca acela este mirosul cuvintelor...

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Mai sunt si carti/autori care dezamagesc. Unii crunt, ca Fowles pe mine. Poate ti s-a intamplat si tie cu vreo carte. Faptul ca mie nu-mi place aceasta carte nu ii neaga calitatile, am si subliniat treaba asta mai demult. :)
      Mirosul cartilor din copilarie, cartile acelea imprumutate de la bibloteca, era altfel decat al cartilor mele de acasa. Era adictiv si atat de special ca si azi il simt in nari, probabil in memoria olfactiva...

      Delete
  15. Si uite inca un soricel.:))asa ne spunea noua bunica.
    Cum am inceput sa citesc?Ma invata sora mea mai mare literele desenate de ea pe foi de bloc,cu imagini cu tot.Era/este talentata la desen si la citit/scris.Primele povesti citite au fost in ungureste,asa ne citea bunica,iar cartile ei erau vechi,cu hartie galbena si coperti cartonate.Cred ca nici n-a contat limba in care am auzit frumoasele istorioare ,ca ma si vad(imagine ce mi-a ramas perfect in minte)pe lada de lemne alaturi de fratele mau mai mic,tinand in brate cate o jumatate din cartea aceea mare si frumoasa a lui "Fram,ursul polar".Il asteptam cu rabdare sa termine si el de citit cele doua pagini privind fascinata imaginile care insoteau fiecare pagina.O citeam deodata ca nu stiam care s-o citeasca primul.
    Ce e interesant ca noi ne ascundeam sa citim,iar azi copiii abia citesc obligati...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ce fericita esti, Angi, ca tu cunosti doua limbi, si pe ambele bine, inca din copilarie. Asta ti-a oferit cunoasterea a doua universuri, dupa parerea mea. Cred ca acel "Fram, ursul polar" l-am gasit si eu pe la biblioteca, "muncit" foarte tare de copii care mancasera cartea, nu doar o citisera :)) Poate lusera de buna faza cu soriceii ;)
      Cam asa ceva, copiii de azi nu mai sunt interesati de carti. Pe de-o parte ii inteleg. Nebunia care e in jur e mult mai efervescenta si mai provocatoare decat orice carte. Internetul are si el un mare rol in asta. Eu, desi multi s-ar putea sa nu fie de acord cu mine, cred ca relativ curand cartile nu vor mai exista in forma fizica...ceea ce e pacat. Dar, nu putem sti cum e mai bine....Poate ca e o etapa fireasca, chiar de noua ne pare dureroasa.
      Multumesc de trecere, draga mea! :)

      Delete
  16. Am citit mult l viața mea. Cam tot ce mi-a căzut în mână. Mă împingea curiozitatea. Acum nu mai citesc. Privesc cu nostalgie cărțile ce le am în bibliotecă. Le privesc și mă gândesc la conținutul lor. Unele sunt bune, altele mai puțin bune. Mă uit la Ioana cum se străduiește și ea să citească. Uneori mă întreabă: "moșu, cum se citește cuvântul acesta?" Câteodată îi spun, dar de cele mai multe ori o pun să citească literele apoi să le asambleze în cuvânt. Se străduiește și îi iese bine.
    Să ai o zi bună și liniștită Elly

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nici eu nu credeam ca va veni o zi in care nu voi mai avea mari curiozitati in privinta cartilor. Adevarul este ca acum, orice as mai citi, se constituie in ceva gen "variatiuni pe aceasi tema". Am citit suficient de mult ca sa stiu asta... Am o biblioteca frumoasa, plina cu carti pe care le iubesc si pe care si eu le cuprind cu ochii, cu mare drag. Nu le-as instraina, le iubesc, le pretuiesc.
      Ioana e pe drumul cel bun. Mosteneste curiozitatea bunicului ei ceea ce e minunat. O felicit dar si pe bunicul. :)
      Multumesc, din suflet, Liviu! Numai bine!

      Delete
  17. Elly, nu disprețui lepșele. Sunt, totuși, prilejuri de a ne cunoaște mai bine. Cei care vor să te cunoască sunt interesați de leapșa asta. Oricum lepșele sunt mai cu miez decât articolele în care se îmbracă în propoziții 10-12 cuvinte goale ce din coadă au să sune...
    Eu am învățat literele din firmele magazinelor, pe care le vedeam preț de o oră la dus și una la întors când mergeam cu tramvaiul la bunica mea, în celălalt capăt al Bucureștilor. Am descoperit însă cu plăcere că ne-am îndrăgostit de aceiași autori. :) Să fie și meritul școlii pe care am făcut-o cu decenii în urmă ? Să fie și meritul părinților cu adevărat interesați de formarea noastră ca ”oameni cu carte” ? Ei, e și meritul curiozității noastre de a cunoaște cât mai mult, desigur.
    Uite, dacă vrei să vezi răspunsurile mele la leapșă, nu atât de literar legate ca ale tale :)
    http://www.lecturirecenzate.ro/2013/12/cititorul-de-carti-leapsa-pe-blog/

    Weekend plăcut !

    P.S. Totuși, weekendurile nu mai sunt atât de plăcute ca pe timpul când păstoreai jocul Happy Weekend.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu le dispretuiesc doar ca le inteleg si le vad putin mai altfel. Dar ai intrucatva drepatate, si in privinta lor, ca ne cunoastem prin ele, macar cat de cat, dar si legat de articolele acelea chinuite de care amintesti.
      Sa stii ca si autorii rusi imi plac, ma rog, cei pe care i-am citit cat de cat, in principal Dostoievski, el fiind cel mai compatibil cu mine.
      Toti cei care am prins macar scoala generala inainte de '89 avem o alta perceptie asupra literaturii si datorita scolii dar si al familiei. Am citit raspunsurile tale, multumesc mult pentru link. Am si lasat un gand :)
      Multumesc mult, draga Zina!
      P.S.- Ca uitasem... Stiu si imi pare rau. Poate ca il voi relua insa momentan am niste probleme care ma consuma si pe mine si timpul meu. Ma bucura si ma intristeaza astfel de mesaje caci nu esti singura care "ma certi" :)

      Delete
  18. cititul facea parte din ritualul zilnic. in special pentru scoala (liceu)
    niciodata n-am citit sub patura
    cititul seara nu prea il agreez deoarece numai am aceeasi atentie ca pe parcursul zilei.
    unele carti le-am ratat la vremea respectiva iar acum nu prea mai sunt de interes
    cat despre ziarul Scanteia ... ce vremuri... :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Nu citeam sub patura, Anca. Nici n-aveam cum sa citesc sub patura... Am scris ceva despre patura dar se referea la altceva :)
      Am citit la orice ore din zi, fara nicio importanta. Poate cel mai mult noaptea fiindca mereu am fost un fel de pasare de noapte :)
      Multumesc!

      Delete
  19. Buna,
    Observ ca nu mai sunt in lista de blogroll, probabil poate pt.ca nu am mai avut activitate pe blog in ultima perioada, insa m-am reintors. Cum ramane?
    Multumesc.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Aura, am sa-ti raspund maine in privat pe FB. N-am prea avut timp de raspuns la comentarii. Scuze.
      Pentru putin! :)

      Delete
  20. ...am citit si voi mai citi, dar ziarele de dinainte mai deloc...de dupa ...a fost o perioada ...anii "90 , cand imi incepeam ziua cu nasul in ele...acum de cand cu online-ul mai rar!!!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu despre ziare era vorba. Doar am invatat literele dupa titlurile din Scinteia. Era singurul ziar de de prin casa cand eram copil, era la indemana :)
      Lasa ca acum nici nu mai sunt ziare. O grija mai putin ;)

      Delete
  21. Excelent cum ai raspuns la intrebari! :)
    Nu-mi amintesc prea bine cand am citit prima data... N-am avut o mare satisfactie dandu-mi seama ca stiu citi... mi se parea firesc. Oricum, erau niste cartulii patrate (15x15 cm) cu povesti si trebuia - prin clasa a doua, parca - sa incercuim conjunctii, prepozitii etc... Si asa am ajuns la Povesti nemuritoare - nici azi nu m-am saturat de ele (nu ma pot satura de citit povesti, in general) :) ; apoi Legendele Olimpului... Din marile legende ale lumii... O mie si una de nopti am citit doar o data - si vag imi amintesc... Nu cred ca exista o carte despre care as putea afirma ca... mi-a schimbat viata sau ceva de genu'.
    Inca mai citesc! :) Mult mai rar decat pana pe la sfarsitul anilor 1990, dar mai citesc carti - cu ziarele nu m-am "omorat" niciodata, dar revista Cinema o "citesc" de la varsta de un an! :) Tata avea abonament la mai multe reviste dar Cinema imi placea cel mai mult sa... o rup... :) Probabil ca de atunci imi plac si filmele! Oricum, mai apoi am avut eu abonament la Cinema. Am ajuns sa zic si eu: nu citesc cartea cutare, astept sa iasa filmul! :)

    ReplyDelete
  22. Pe la 4 ani citeam deja, la 5 citeam subtitrarile la filme adica aveam ceva viteza. Vorba ta, am citit cu tonele si cam de izbeliste iar acum ...scriu pe blog. Vad pe unele bloguri cum posesorii marturisesc zecile de lecturi dintr-un an si parca simt o oaresce vina ca si cum as fi chiulit de la ceva important. Apoi imi aduc aminte nu numai cat, dar si de cate ori am recitit si imi spun ca mi-am facut deja norma in viata asta, nu e cazul sa-mi fie jena. Cu Scanteia m-ai dat gata, nu-mi aduc aminte sa ma fi pasionat ziarul la varste asa fragede.

    ReplyDelete
  23. Eu sunt dependenta de litere, de cuvinte, de texte... Nu pot nici sa mananc daca nu am o carte cu mine, o revista sau macar niste borcane pentru a citi de pe etichetele lor. :))) Si pe strada ma trezesc citind afise din mers, citind numele firmelor pe langa care trec sau chiar numerele de masini. :)))

    ReplyDelete