Silabisind titluri din Scînteia

http://dragosteoarba.blogspot.com/2014/02/silabisind-titluri-din-scinteia.html

foto personală

Multe lucruri spunem că nu le (mai) facem în viață. Pe unele din principiu, pe altele din cauza unor experiențe care fie ne-au fost neplăcute, fie chiar dăunătoare, pe altele din saturație ori inexplicabilă lipsă de interes intervenită la un moment dat. Am spus-o și eu de mai multe ori în viață. Desigur, și de când scriu pe blog am tot declarat că nu mai pot face diverse. 

E chiar ciudat, pentru că am amintiri cu mine făcând unul din acele lucruri încă de pe la patru ani și jumătate. Le-am învățat ca majuscule mai întâi, din defuncta Scînteia, și-mi aduc perfect aminte cum îl bâzâiam pe tata să-mi spună cum se cheamă aia sau ailaltă. Literele. Le și mâzgăleam pe paginile de gardă ale cărților de colorat în care odihneau o mulțime de astfel de semne, mari și mici, deopotrivă. Cam așa îmi amintesc de mine citind. Împotmolindu-mă, silabisind mai întâi titluri din Scînteia apoi, în clasa întâi citind prima carte care nici măcar nu mi-a plăcut. E și azi prin bibliotecă, ceva dintr-o colecție școlară, un text sec și plat, cu un perfect limbaj de lemn, cu ale cărui cuvinte dacă ar fi să se facă permutări de n luate câte k, tot de neînțeles ar fi.

Asta nu m-a descurajat. Absolut deloc. Biblioteca noastră era tixită de cărți dar crezând că toate sunt la fel de plictisitoare ca prima, am fugit la biblioteca orașului. Tata nu m-a vrut cititoare, cică citise el destul, și la lumină de soare și la lumină de lună. Până își stricase vederea. Așa credea, fapt care a făcut să nu vrea să-mi dea buletinul să-mi fac abonament la bibliotecă. Mi l-a dat însă  mama pe-al ei. Mi-au trecut prin mână cărți multe. Pe unele le citeam și de 2-3 ori până să le înapoiez bibliotecii. Mai ales că unele, datorită hârtiei bune pe care erau tipărite, aveau un miros fantastic pe care nu l-am mai regăsit de atunci niciunde. Preferam să citesc în pat și-mi amintesc cum sub pătură îmi băgam nasul în unele cărți și le miroseam mult și bine. Cine știe câți alți copii ori oameni mari nu făcuseră același lucru?!? Le țineam sub pernă și până nu le terminam nu mă lăsam.  

Am citit și răscitit multe volume de Povești nemuritoare și din O mie și una de nopți. Apoi altele și altele. Au fost multe cărți care am constatat în timp că trebuiau citite. Nu de alta dar referirile la personaje sau întâmplări din ele sunt numeroase în viața reală iar dacă n-ai idee, simpla aluzie la un anume personaj despre care nu știi nimic, te face să simți un oarecare handicap. Exact din acest motiv cred că Legendele Olimpului este o astfel de lectură. Una obligatorie. 
N-am tabieturi, n-am ritualuri când citesc. Suntem doar eu și cartea. Atât. Și ne simțim minunat.  

Am început povestind despre ce nu mai fac. Cititul cărților e una dintre chestiile respective. Nici măcar n-am în plan să citesc ceva. Nimic. N-am timp iar, într-un anume fel, cred că am ajuns la un soi de saturație. Am primit în toamnă o carte minunată (Darclee) pe care încă n-am reușit s-o citesc și n-am idee când și dacă se va întâmpla.  
Am auzit despre oameni care au avut revelații citind o anumită carte, că le-a marcat viața. Cred că revelațiile mele s-au petrecut puțin câte puțin la citirea fiecărei cărți de aceea nu cred că una singură ar putea influența viața cuiva. 
Dar știu sigur că Magicianul lui Fowles nu mi-a produs nicio revelație. N-avea cum, n-am putut trece de pagina 175. Mi-a amintit de cartea din clasa întâi...cea cu permutările. Da, Magicianul, o carte iubită de mulți, nu mi-a plăcut. Poate că și eu am citit cărți care n-au plăcut multora. Habar n-am, n-am făcut sondaje, nu mă interesează. În afară de cărți iubite-neiubite am auzit că ar exista cărți care intimidează. Poate că da, cele care sunt peste nivelul de înțelegere al cititorului. Fowles e singurul scriitor pe care am încercat să-l citesc la o recomandare. În rest mi-am ales singură lecturile după gustul meu, la nivelul meu. 
M-am îndrăgostit de unii autori. Nu de portretul sau făptura lor ci de felul lor de-a scrie. I-am citit cu plăcere pe Charles Dickens, pe Mark Twain, Ioan Slavici, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Nikos Kazantzakis sau Thomas Hardy. Și pe mulți alții... lista e prea lungă...

Ce nu mai fac eu în viață? Ceea ce tocmai am făcut. Unele dintre punctele lepșei de mai sus (da, e o leapșă) le văd inutile, fără relevanță. Ca și lepșele. Pe cine interesează ce-am citit eu, ce nu, ce-mi place și cum...?! Cred că nu pe mulți. Dar cum am promis solemn și cu drag Mihaelei s-o rezolv pe aceasta...iat-o!