[4. Prima iubire sau distilarea prin iubire]
Cu mine multe lucruri s-au intamplat diferit. Chiar
si prima iubire.
Îl zărisem cu ceva vreme in urma prin oras. Era un
baiat vesel, glumet, dragut. Eram in clasa a opta. Cum viata e mereu surprinzatoare,
s-a intamplat sa devenim colegi la liceu, in clase paralele.
Prima iubire el a fost... Nu vedeam pe nimeni, nu
ma interesa nimeni altcineva. Asteptand sa ma remarce am ajuns in clasa a
unsprezecea. N-am facut niciodata nimic. Doar asteptand... Iar el neavand,
parca, habar de existenta mea.
Se spune ca e frumoasa prima iubire. Ca e minunata.
Chiar cred ca este asa cu conditia sa fie macar cat de cat impartasita. Fie si
doar prin cateva plimbari nevinovate pe stradute, mana in mana si ochi in
ochi...
Dupa o tentativa vagă de a incerca sa ma cunoasca
intr-o excursie cu liceul, la Sinaia, lucrurile s-au calmat complet. Am ramas
unul pentru altul aproape doi straini.
La un moment dat am facut eu un gest, aproape
disperat. A ramas fara urmari pentru acel „noi” pe care il speram eu. Nici nu
l-a bagat in seama... Nenăscuta relație a murit in fașă.
A trecut clasa a unsprezecea, la fel a
douasprezecea. A venit sfarsitul liceului si banchetul. Fara sa ma mai astept la ceva, la banchet am avut
surpriza sa ma invite la dans. Apoi sa ma invite la o mica discutie, afara.
