[4. Prima iubire sau distilarea prin iubire]
Cu mine multe lucruri s-au intamplat diferit. Chiar
si prima iubire.
Îl zărisem cu ceva vreme in urma prin oras. Era un
baiat vesel, glumet, dragut. Eram in clasa a opta. Cum viata e mereu surprinzatoare,
s-a intamplat sa devenim colegi la liceu, in clase paralele.
Prima iubire el a fost... Nu vedeam pe nimeni, nu
ma interesa nimeni altcineva. Asteptand sa ma remarce am ajuns in clasa a
unsprezecea. N-am facut niciodata nimic. Doar asteptand... Iar el neavand,
parca, habar de existenta mea.
Se spune ca e frumoasa prima iubire. Ca e minunata.
Chiar cred ca este asa cu conditia sa fie macar cat de cat impartasita. Fie si
doar prin cateva plimbari nevinovate pe stradute, mana in mana si ochi in
ochi...
Dupa o tentativa vagă de a incerca sa ma cunoasca
intr-o excursie cu liceul, la Sinaia, lucrurile s-au calmat complet. Am ramas
unul pentru altul aproape doi straini.
La un moment dat am facut eu un gest, aproape
disperat. A ramas fara urmari pentru acel „noi” pe care il speram eu. Nici nu
l-a bagat in seama... Nenăscuta relație a murit in fașă.
A trecut clasa a unsprezecea, la fel a
douasprezecea. A venit sfarsitul liceului si banchetul. Fara sa ma mai astept la ceva, la banchet am avut
surpriza sa ma invite la dans. Apoi sa ma invite la o mica discutie, afara.
Discutia n-a fost decat un fel de monolog al lui.
In care imi explica cateva lucruri pe care a tinut neaparat sa mi le explice:
Ce s-a intamplat in excursie, cum primise gestul meu, pe care eu il crezusem
disperat si ignorat, am aflat cum functionau relatiile intre colegii baieti, am
aflat lucruri noi despre o alta colega... am aflat ca avea o viata incurcata si
ca n-a vrut sa ma amestece in ceea ce i se intampla. Ma privea aproape ca pe-o
icoana. Trebuie sa spun ca era unul dintre baietii fermecatori, dar cam "răi" ai
liceului. Si-si cerea scuze cumva pentru asta. Si pentru ca nu s-a putut
concretiza nimic. Nu stiu cum, simtise ca avea nevoie de acea exorcizare, de
acea destainuire.
Nu mai doream sa aflu nimic. I-am multumit scurt pentru
acea discutie-monolog si am ramas ca o stană de piatră. Fara sa ma mai
intereseze ce s-a mai intamplat la banchet, fara sa mai pot reactiona in niciun
fel. Totul s-a sfarsit in noapte aceea. Tot visul meu.
Am plans dimineata, acasa, pana am simtit ca ma
topesc, ca ma scurg spre pamant, in pamant...Am plans pana ce am simtit ca
suvoiul de lacrimi a inceput sa spele prea indelungata mea durere. Patru ani
insemnau ceva. Foarte mult. La varsta aceea insemnau aproape un sfert de viata
mea.
La moartea
primei mele iubiri am inteles insa ca ar fi fost bine sa actionez, sa ma lupt
pentru iubire. Sa nu las pe altii sa hotarasca pentru mine. Sa nu mai cred in
aparente, sa nu mai cred ca toti cei din jur imi doresc binele. Am invatat sa
am mai multa incredere in mine. Caci nu gresisem nimic. Doar prin inacțiune.
Am mai invatat ceva? Nu stiu. Stiu doar ca nu m-am
mai indragostit cu adevarat mult timp. N-am mai putut. Investisem enorme
sperante in acea iubire adolescentina incat, intr-un anume fel, am fugit cativa
ani de zile de toti baietii pe care i-am intalnit. Neluându-i deloc in serios.
Poate facea parte din categoria celor care asteaptau sa fie agatati:)Zic si eu ,asa ! Imi pare rau sa iti dau aceasta veste, insa, din pacate, nu exista o metoda universala, care sa garanteze pentru eficacitatea ei. Pentru a reusi sa treci de nivelul adoratiei platonice, la cel declarativ, trebuie sa te inarmezi cu mult curaj si perseverenta si sa iti faci bine temele de acasa, inainte de a actiona, in sensul ca trebuie sa fii atenta la anumite detalii...:)
ReplyDeleteO zi buna !
Nici pe departe! Cine vorbeste de retete? :)
DeleteAm inteles care era situatia in acel caz... doar in acela...
Caci fiecare situatie e unica.
Multumesc! La fel!
asa a fost sa fie, nu ai fost pregatita pentru o... iubire. Ti s-a parut ca esti îndragostita, dar nu ai fost - eu asa cred, pentru ca atunci cand iubesti, vede orice orb, mai ales "alesul"!
ReplyDeleteToate au timpul lor si nu exista o vârsta anume sau o reteta pentru a te îndragosti...
Numai bine, Elly draga! :)
La 15-16 ani? Nu vede. N-are nimeni ochi sa vada. Si oricum, eu nu am facut absolut nimic ca sa stie. Nu mi s-a parut, nu stai 5 ani cu gandul la aceeasi persoana doar find o parere. Poate suna pretentios, insa intotdeauna am stiut ce si cum. Inca am sentimente pentru el...sigur, s-au diluat in cei multi ani trecuti, insa exista ceva inca si azi. Si azi, caut cate ceva din acel el in barbati. Asta nu poate fi decat dragoste. In plus, am ramas buni prieteni...
DeleteCarmen are dreptate...
ReplyDeleteNu prea... si observ ca nu s-a inteles ce-am vrut sa transmit prin aceasta poveste. Nu e vorba decat despre faptul ca aceea a fost prima si a durat foarte mult, avand in vedere zburdalnicia varstei. Ar fi durat si mai mult daca nu imi pierdeam speranta. Oricum, intamplarea aceasta a schimbat mult prea multe in ceea ce am devenit. Foarte multe...
DeleteAmintiri ce nu se uită niciodată! Adevărate "pietre de temelie" în viaţa fiecărui om... M-ai făcut să mă gândesc şi eu la propriile amintiri... Eheeee.... Ce de ani au mai trecut...
ReplyDeleteToti avem povesti din adolescenta in sipetul cu amintiri...
DeleteAi fost norocoasa ca te-a privit ca pe o icoana si nu te-a manjit, bagandu-te in viata lui, care nu era tocmai limpede. Imagineaza-ti ce ar fi iesit, daca raspundea semnului pe care i l-ai facut, imagineaza-ti unde ajungeai...
ReplyDeleteNorocoasa eram daca se intampla sa fie ceva. Stiu, eu am fost destul de zgarcita in detalii dar nu s-ar fi putut altfel.
DeleteNu era nimic grav in ceea ce-l privea, doar ca era un tip mai degraba potrivit zilelor de azi decat celor de atunci...era foarte modern, ca sa zic asa.
Asa mi se parea atunci...totul e privit cu ochii mei de atunci, gandurile de atunci... N-ar fi iesit decat bine. Dar n-a fost sa fie. Probabil alta era soarta mea. M-a respectat. Si azi suntem amici. Ciudat...asa ciudat mi se pare...n-ai idee.