Siguranță? Sau...?

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/agenda

Un șir care i se părea lung...Nu neapărat pentru că lista număra cam multe poziții ci pentru că totul părea timp pierdut. N-ar fi crezut vreodată că viața sa va ajunge aici, în acest impas.

Își luase un răgaz de o zi de la firmă, simțea că nu mai poate. Rugase pe Andrei să-i țină locul, să discute el cu clienții. De câteva zile nu era deloc capabilă să se adune, gândurile îi erau nu împrăștiate ci, pur și simplu parcă îi explodase creierul. Făcea eforturi să strângă ceea ce se mai putea în ceva ce își imagina că ar fi putut semăna cu un biet simulacru de creier, ca să se pună în funcțiune. Avea nevoie să se gândească. Și trebuia să se gândească foarte bine. 

Telefonul..."dragostea" mea...

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/agenda

...Suna telefonul ...

Trec cateva secunde...continua sa sune...pierduta cu totul in dosarele de pe birou, zambesc si astept....

Mai astept putin...suna...cu incapatanare...

Presupun ca la capatul firului careva si-a pierdut deja rabdarea...

Patru colegi de birou am...toti barbati... nici macar unul dintre ei nu schiteaza vreun gest, cat de firav, care sa tradeze ca ar avea de gand sa raspunda... incepe sa ma umfle rasul...

Mormai pe un ton ingenuu:  "Oare cine ne suna?!?"... tot sperand ca Gelu, care-i cel mai aproape de telefon, sa binevoiasca sa raspunda... "Aproape" inseamna ca telefonul "domiciliaza" exact pe biroul lui...n-ar fi nevoie decat sa-si intinda bratul catre el...

Gelu insa, mimeaza preocupare extrema...la fel si  urmatorul in ordinea vecinatatii, Dan...care pare sa fie subit lovit de surzenie...

Ceilalti doi, Liviu si Florin, sunt pozitionati fata de telefon cam la aceeasi distanta ca mine...normal ca si ei cauta una-alta, tasteaza ceva...ar face orice, numai sa nu fie nevoiti sa se deplaseze pana la telefon...

Persoana care suna, insista...deja ma agaseaza si soneria telefonului, si atitudinea lor jucata...situatia, in general.

Am sa cedez...tot eu...a cata oara ?? 

A cata oara numai azi !!...Nu mai tin minte. Asta pentru ca intr-o zi de munca, telefonul suna frecvent. Fara a lua in calcul multimea de apeluri pe mobile...Suntem un serviciu important, fara noi nu se misca mai nimic in firma...asa ca suntem la mare cautare.

Fac cei vreo 7-8 pasi pana la telefon... 

"Secretariat manager" anunta micutul ecran al telefonului.

Eu stiu ca asta e buba si incep sa rad. Si colegii mei stiu. De aici comportamentul lor de "strut". De parca daca nu raspunzi la telefon poti amana inevitabilul. La noi in firma, a te solicita insusi managerul nu este cel mai invidiat moment al unei zile...acolo intri...dar precum spus-a Dante "Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate"... nu se stie cand iesi...si cum...

Ridic receptorul...vocea fara variatie de ton si vag iritata a Luizei, secretara, cauta, in numele managerului, pe Liviu...

Omu' e invitat "sus"... ii spun, isi ia agenda si pleaca intr-acolo tarsaindu-si picioarele si cu o lipsa de chef atat de evidenta... ca dupa ce trage usa dupa el, izbucnim toti in ras...

Nu radem toti din acelasi motiv. Colegii mei...de-o lasitate copilareasca...dar mari viteji in urma razboiului, cred ca nici ei nu prea stiu de ce rad. Eu...cam rad de ei. De toti...

Ca o perdea trasa pe fuga, se lasa repede linistea. Avem, de fapt, mult de lucru.

Ramasa cu un zambet ghidus in coltul gurii...de-abia astept urmatorul apel cu surprizele aferente....pana la ora 17 mai este...