Siguranță? Sau...?

http://dragosteoarba.blogspot.com/2013/08/siguranta-sau.html

Un șir care i se părea lung...Nu neapărat pentru că lista număra cam multe poziții ci pentru că totul părea timp pierdut. N-ar fi crezut vreodată că viața sa va ajunge aici, în acest impas.

Își luase un răgaz de o zi de la firmă, simțea că nu mai poate. Rugase pe Andrei să-i țină locul, să discute el cu clienții. De câteva zile nu era deloc capabilă să se adune, gândurile îi erau nu împrăștiate ci, pur și simplu parcă îi explodase creierul. Făcea eforturi să strângă ceea ce se mai putea în ceva ce își imagina că ar fi putut semăna cu un biet simulacru de creier, ca să se pună în funcțiune. Avea nevoie să se gândească. Și trebuia să se gândească foarte bine. 

Stătea în fața unei grămezi dezordonate de cutii și cutiuțe cu de toate: plicuri cu scrisori de pe care și cerneala se decolorase, felicitări, sute de fotografii, mici obiecte din diverse călătorii de pe...oriunde (și ea se mira acum pe unde îi ajunseseră pașii!), câteva casete și CD-uri cu muzică pe care n-o mai ascultase de ani, bijuterii mărunte nepurtate de mult sau pe care niciodată nu le purtase, un iPod cu softul terminat, un fel de agendă în care uneori scria ce-i trecea prin cap (și-n care remarcă abia acum că scrisese tot mai rar și nimic de peste doi ani), ambalaje de ciocolată care nici nu credea să se mai fabrice azi...diferite flacoane de parfum de abia desfăcute, suveniruri, bijuterii, o carte, reviste color de femei, de modă, un clipboard elegant, o mapă la fel...și multe, multe altele. O, Doamne! Ce nu era acolo?!?! O viață întreagă adunată, la grămadă. Dar știa că avea nevoie de toată grămada asta să își limpezească gândurile... 

Alese și deschise o scrisoare citind fugitiv câteva rânduri din scrisul cam dezlânat... Hmm... Prin fața ochilor îi trecu Viorel, cu zâmbetul lui grozav, solar, cu părul șaten deschis, înalt, suplu, cu umeri lați, veșnic fără astâmpăr...Pus mereu pe glumă și pe farse, cu o personalitate fermecătoare. Cu gândul doar la handbal, volei, fotbal, tenis. Și cam la nimic altceva. La cursurile de la facultate mai puțin. Îl visase în noaptea de dinainte de a-l cunoaște. Nu, nu-l cunoștea, atunci îl văzuse pentru prima dată dar că el era cel pe care îl visase realizase de abia când gazda petrecerii, Mihaela, i-l prezentase în seara aceea de început de martie. Și rămăseseră împreună de atunci. Erau o pereche frumoasă și aflase ulterior că mulți o invidiau. Nu înțelegea nici acum de ce. 

Tot acel semestru fuseseră nedespărțiți. Mai puțin vacanța în care se văzuseră mai rar. Dar își scriau, își telefonau. Era și nu era fericită, inconștient era mereu în alertă. 

Asta era una dintre scrisorile de la el... Zâmbi trist. La câteva săptămâni după reînceperea cursurilor, într-o zi când plecase din campus până în centru, îl văzuse de mână cu o fată. Încremenise, zâmbetul îi înghețase, la fel orice gând. A mers ca teleghidată unde avea treabă, s-a întors și a căzut într-un somn adânc ca o boală ore întregi. A doua zi a mers doar la cursuri, nu știa cum, apoi din nou a căzut în același somn adânc. Trei zile la rând, la fel. Fusese prima ei mare dragoste și după acele trei zile chinuitoare Viorel murise pentru ea. N-a mai vrut să mai știe nimic de el.

Nu mai conta nimic. Avea de gând să ia viața foarte lejer. Ieșea la un bar, cofetărie sau o terasă cu Bogdan, la un film cu Victor, la o plimbare prin parc cu Vali, la o masă la restaurant cu Sergiu ... Dansa până la epuizare la câte o petrecere cu câte unul pe care-l ochea fiindcă știa să danseze dar la final își lua la revedere de la el, cu atât mai rece și mai politicos cu cât simțea că respectivul avea gânduri romanțioase, flirta cu altul până își dădea seama că de fapt nu-i place, cu alții glumea... Până în ultimul an nu i-a mai trebuit nimeni. 

Pe Adrian îl cunoscuse tot la o petrecere. Părea un copil. Și chiar era, a aflat foarte repede. Era mai mic decât ea cu aproape patru ani. 

Nu știa cum se insinuase în viața ei. Azi, mâine, cu multă amabilitate, tot timpul la dispoziția ei. A dus-o să-i cunoască familia. Cert era că el o iubea într-un fel în care nu mai fusese iubită. Iubea și ea felul în care era iubită. I se părea de ajuns. 

Îl cunoscuseră și părinții ei. După aproape doi ani o ceruse. Chiar acum privea fotografiile de la căsătoria civilă. Rămăseseră o amintire și ele. Poate că apropo-urile lui Adrian cum că un oarecare se uitase cam prea insistent la ea pe stradă sau pe aiurea trebuia sa-i fi dat de gândit încă de la început. Ignorase, își spusese că e foarte iubită, cum rar se putea întâmpla. Era clar că se grăbise, gelozia lui devenise patologică la scurt timp după ce se căsătoriseră. Palma cu care se trezise peste ochiul drept într-o discuție mai aprinsă o trezise la realitate. Nu putea trăi lângă un om cu astfel de reacții, i-ar fi fost teamă pentru viața ei. A doua zi îi spusese că pleacă și plecată fusese. Divorțul de el venise firesc însă după terminarea ostilităților se chema că rămăseseră oarecum în relații de prietenie. 

Timpul trecea... Câte scrisori netrimise mai avea! Și toate către George. 

La scurt timp după ce schimbase și locul de muncă, George, un brunet înalt, bine făcut, fermecător, începuse să-i facă o curte asiduă. Foarte atrăgător dar cam superficial deși mai matur, cu zece ani mai mare ca ea, îl plăcea mult mai mult decât crezuse că i s-ar mai putea întâmpla.

Se gândea că totuși, trecuseră deja peste doi ani de la divorț, poate că sufletul ei avea nevoie de puțină iubire. George era foarte îndrăgostit și după câteva săptămâni de insistențe i-a cedat. Se simțea fericită pentru prima dată. Totul era cum nu se putea mai bine. Îl iubea. Nu trecuseră nici trei săptămâni până când, întâlnind o cunoștință care-i văzuse împreună, aceasta o întrebase dacă George divorțase. Whaaat??!  Căzuse cerul pe ea. Invocase o problemă ce nu suferea amânare și plecase cu capul fierbându-i. Atunci, ca-ntr-un vârtej, făcuse unele conexiuni...văzuse și înțelesese altfel multe lucruri. Crezuse că va muri de durere. Îl iubea fără speranță. Așa era, era căsătorit, nici apartamentul pe care-l crezuse al lui nu-i aparținea, era al unui prieten plecat din țară o vreme. Încercase să-l întrebe ce are de gând, agățându-se de o slabă nădejde, ca înecatul de pai. 

George...n-avea de gând nimic. Se agățase de motive greu de acceptat, cum că n-ar putea divorța fiindcă nu poate. Ceva cu afaceri, averi...motive de om slab. Atunci a început să scrie scrisori pe care niciodată nu i le-a trimis...scrisori în care își plângea durerea. Scria și câte două pe zi... N-a putut să se desprindă de el decât după aproape două luni. Când a ajuns la convingerea fermă că, chiar dacă ar divorța pentru ea, n-ar putea trăi lângă el de teamă că ar fi și ea, la fel, părăsită într-o zi. 

 

Vlad... bărbatul vesel, cu ochii incredibil de verzi, care o cucerise cu felul în care vorbea și care părea a o diviniza pentru felul ei de-a fi...nu fusese decât o altă sursă de stres. În plus era prea preocupat de tot felul de cursuri, apoi de un doctorat...niciodată nu se putea baza pe el. Azi spunea una, mâine alta, nimic nu-i ieșea cum dorea dar nu din rea voință. Era doar un ghinionist. Nesigur pe el, prea preocupat de o fostă căsătorie care părea a-i ridica încă anumite probleme, nu se dovedise nici el acel țărm liniștit unde să-și ancoreze corabia...

Așa că tot navigând fără țel, îl cunoscuse pe Alexandru. Pe un site de socializare. N-avusese de lucru, credea acum. După câteva săptămâni de discuții pe net, se mira și acum ce curaj avusese să se întâlnească cu bărbatul venit de peste mări și țări. Fusese un blind date după toate regulile. El nu trimisese nicio fotografie. 

Nu-l plăcea prea mult, era cam scund și nu prea suplu. Îi plăcea că vorbea mult și știa ce spune dar nu-i plăcea că dorea să aibă mereu dreptate. Însă era extrem de inteligent. Dar și cam arogant pe deasupra. Fost cadru universitar emigrase aiurea, din pricina soției și acum începea să-i pară rău. Între timp divorțase acolo unde emigrase și încerca să-și refacă viața dar încă nu era sigur unde. Era cu fundul în două luntri, cum se spune. Pentru început însă, ea ar fi trebuit să plece acolo cu el.

Alexandru era mai în vârstă cu 13 ani ca ea și avea cumpărat deja un apartament în București, undeva foarte central. Făcuse acolo bani, încerca să deschidă o afacere în România. Încerca să o implice și pe ea într-o altă afacere ce părea tentantă. O copleșise de la început cu daruri: haine, bijuterii, parfumuri bune dar și cu excursii sau cu diverse propuneri. Dorea să se căsătorească cu ea și-i cerea un răspuns cât de curând. 

Speriată, îi ceruse un răgaz de timp fiindcă nu era deloc simplu. Nu-i plăceau dilemele.

Simțea pentru prima dată că Alexandru i-ar putea oferi siguranța pe care mereu și-o dorise. Simțea că viața ei, care nu fusese decât profesional o reușită, putea să ia o turnură spectaculoasă, pozitivă. 

Alese dintre flacoanele de pe covor unul. Îi admiră încă o dată designul elaborat. Acqua di Parma Colonia Designer Edition era primit de curând de la Alexandru. Era destul de nou, lansat în 2011.

Un parfum puternic, unisex, așa cum îi plăcea ei. Pulveriză în cameră foarte puțin. Notele de citrice și lavandă erau foarte potrivite împreună, la fel iasomia și trandafirul. Moscul alb și ambra din formulă dădeau și mai mult farmec parfumului. Chiar îi plăcea.

Decizia era extrem de grea. Poate că minunatul parfum avea s-o ajute... 

Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului Condeielor Parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema numită Parfumul sentimentului de siguranță îi aparține lui Cătălin.

Au mai scris  pentru tema de astăzi următorii:

Mirela, Cătălin,  Gabi,  Alexandra, Diana, anca, Lolita,   
CZ, Tina,   Lolita, Dana Lalici,