Sunday, November 4, 2012

Glasul zeilor


Azi muncea la unul, mâine la altul, ceea ce se putea, ce era nevoie. La început, vânduse în piață o vreme deși îi fusese foarte greu. Greu pentru că trebuia să iasă din casă, să îndure privirile directe și fățișe ale bărbaților și puținelor femei cu viață liberă pe care îi întâlnea în drumurile prin cetate. Greu pentru că făcea ceea ce nu făcuse până atunci. Greu pentru că viața ei și a copiilor fusese altfel. Era pricepută, era curată, era mai ales foarte harnică. Trebuia să-și crească cumva copiii și altă soluție nu era. Nu mai era. Dusese o cu totul altă viață, nu de răsfăț, însă avusese o viață bună, fusese mulțumită. De aproape un an însă, bărbatul îi pierise într-una dintre expedițiile războinice, care parca nu se mai sfârșeau. Zeii fuseseră neîndurători. Rămăsese cu trei copii mici, doi băieți și o fetiță, pe care se străduia din greu să-i crească. Atena era mereu în alertă. După fiecare expediție se auzea de alți și alți
morți, de dispăruți.
Se tunsese. Frumoasele ei bucle aproape negre, lungi până la mijlocul spatelui, fusesera sacrificate. Așa se cădea unei văduve cinstite. Se îmbrăca cu grijă: își punea pe ea un chiton apoi și un himation pe care-l prindea pe umăr cu o agrafă. Își așeza pe cap un kredemnon și pleca în fiecare zi de cu noaptea, pentru câteva ore. Când se trezeau copiii, era deja acasă. Pe copii, dacă ea întârzia, îi mai supraveghea o rudă îndepărtată a bărbatului ei, o mătușă bătrână, cu fața măslinie și zbârcită, de care și Hades uitase. Ea mergea la familiile bogate, unde făcea treburi gospodărești, foarte firești, dar pe care stăpâna casei nu le-ar fi făcut niciodată.

De câteva zile ajunsese în una dintre bogatele familii ateniene. Mereu erau ospețe, cu musafiri uneori  sosiți și din alte cetăți. La bucătărie se pregăteau, cu sclavele, tot felul de bunătăți. Printre familiile de bogați i se dusese vestea că face cea mai pufoasă pâine din Atena. Pentru asta fusese adusă în bucătăria acelei case unde sclavele dăduseră toate greș cu pâinea. Stâpânul casei era mai mult plecat. Stăpâna (despoina) a primit-o rece, i-a arătat ce avea de făcut, cât și cum, și i-a ordonat să nu-i iasă nicicum din vorbă.  Trebuia să fie acolo foarte devreme, cu mult până a se lumina de ziuă, fiindcă sarcina ei era să frământe pâinea. 
Era drept. Faima îi era adevarată. Pâinea ce-i ieșea din mâini era neasemuit de pufoasă, de albă și gustoasă. O frământa cum numai ea știa, o lăsa să se odihnească puțin și să se dospească, apoi o băga în cuptoarele încinse deja.
I se cerea într-o zi să facă pâine cu miere, în alta pâine cu lapte. În alta cu măghiran și cimbru sau alte condimente. Ce i se cerea, aia făcea. Mirosuri îmbătătoare de miere, lapte sau diverse condimente ieșeau din cuptoare în timpul coptului. Parfumurile pâinii calde ce inundau imensa bucătărie, direct coborâte parcă din sălașul zeilor, din Olimp, nu se imprăștiau ceasuri întregi, pluteau peste tot și toate ca o boare binefăcătoare, amețitoare. Stăpâna era mândră de "achiziția" făcută dar niciodată nu-i spunea vreo vorbă de laudă pentru priceperea ei.

Despoina era nu numai o ființă rece, neștiind parcă să zâmbească, dar era și foarte zgârcită. Nu dădea voie nimănui să mănânce nimic din ce se pregătea, cât timp se pregătea. Gustul mâncărurilor ea îl potrivea. Plata ar fi fost cât de cât mulțumitoare dar se făcea o dată la două săptămâni. Până atunci ce să le dea ea celor trei copilași să mănânce?
Ca o șoaptă, a auzit un glas, un sfat. Zeii i-l dădeau, n-o uitaseră cu totul. A patra zi, după ce a frământat pâinea, nu și-a mai spălat mâinile. A plecat acasă și din ceea ce a curățat de pe mâini, a făcut o fiertură minunată care s-a înmulțit de și-a săturat copiii. Din ziua aceea, așa a făcut mereu, luni de zile. Copilașii erau veseli, cuminți și creșteau frumos. Era mulțumită că ascultase glasul zeilor.

Nu se știe cum, s-a dus vorba că ai ei copii erau frumoși și dolofani. Ea era o femeie săracă, abia de câștiga cât să trăiască, cum de erau copiii ei atât de frumoși? Zvonul a ajuns la urechea stăpânei și-a stăpânului. Copiii stăpânilor, deși aveau tot ce-și doreau, erau slabi, gălbejiți și, mai ales, neastâmpărați și râzgâiați. Cum să nu-i vină nebuniile despoinei? Pizma o ucidea cu fiecare clipă. Din acea zi a fost cu ochii clipă de clipă pe biata femeie. Până ce, într-o zi a descoperit că femeia nu-și spăla mâinile de cocă când pleca acasă. A înțeles. A obligat-o și supravegheat-o să se spele pe mâini.
Biata femeie a fost nefericită, nenorocită... Nu știa ce să facă. În acea zi abia a avut cu ce să le încropească copiilor ceva de mâncare. 
A doua zi, când a ajuns acasă, a vrut să ia vasul în care făcuse până mai ieri fiertura pentru copii. Minune! Vasul era plin, ca atunci când venea cu mâinile pline de cocă... A mulțumit tuturor zeilor Olimpului pentru minunea făcută. 
...A frământat mai departe pâine acolo, stăpâna nemaigăsindu-i nicio vină, niciodată. Iar minunea...s-a tot întâmplat până ce copiii i s-au făcut mari...



Această poveste despre Parfumul pâinii, temă propusă de Silving, a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela.

Au mai scris  pentru Povestea parfumată următorii:
Mirela,  Carmen,  Silving,  VienelaOchiiVerzi,  Sara GabiDiana,
Lili, Pandhora, Lolita, Vero,  Daurel,             
 

28 comments:

  1. A 10-a poveste parfumată scrisă la această temă e de nota 10 cu felicitări (ca toate celelalte, de altfel).
    Am citit acestă poveste demult, dar cu siguranță nu era cu personaje din Grecia antică, era în culegerea de Povești nemuritaore...Îmi amintesc că și atunci am fost cumplit de tristă când regina o obligase pe femeie să-și spele mâinile de aluat...Doamne, cât de valoroasă e pâinea! Chiar fără preț!
    Frumos ai descris costumul grecesc și obiceiurile. Povestești minunat, să tot citesc, ești atentă la detalii, concisă și cu farmec.
    Minunate rânduri! O seară cu aromă de pâine caldă, dragă Elly! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ai cumva dreptate, punctul de inspiratie a fost o poveste pe care am citit-o in copilarie dar era chiar in Grecia. O carte frumoasa, cu povesti grecesti, imprumutata de la biblioteca. M-a fascinat acea carte, stiu ca avea poze-desene cu femei cu parul lung si ondulat, ceva in genul frizei de sus, doarca aveau parul lung si erau imbracate in chiton. N-am sa uit niciodata acea carte, n-am mai regasit-o. Nici pe internet n-am gasit nimic, desi de o vreme am tot cautat. Povestea care m-a marcat insa a fost cea cu femeia care framanta paine in casa unor bogati si venea acasa, pe ascuns, cu mainile pline de coca. Mi s-a parut un sacrificiu minunat din dragostea pentru copii. Atat imi mai amintesc. Pentru acea mica amintire am creat tot acest "invelis", nu e o repovestire. Sper si cred ca a iesit ceva frumos. Si cu sens.
      Multumesc mult, Mirela!

      Delete
  2. a. O poveste mică, redată pe scurt, condensat, dar cu mult talent, înduioşătoare şi moralizatoare.Binele trebuie să învingă întotdeauna.De la greci am moştenit principiile care călăuzesc omenirea : Binele, Adevărul, Frumosul...
    b. Remarc cu mare plăcere fragmentul de poză ("header"-ul) reprezentând chipuri din civilizaţia minoică, aceea cretană...Efharisto poli !

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am incercat sa creez ceva pe o idee pe care mi-o aminteam din copilarie. Inteleg ca mai exista o versiune a povestii. Pe aceea n-o cunosc. Mi-a placut mult ideea femeii de a-si hranii copiii cu aproape nimic, punanadu-si slujba in pericol. Sincer, nu mai stiu decat atat. Restul e doar imaginatia mea.
      Mi-au placut intotdeauna frizele grecesti. Sunt extraordinar de frumoase. Ma bucur ca ai apreciat header-ul. Eu am facut eforturi ca totul sa capete cat mai multa "culoare".
      Multumesc mult!

      Delete
  3. o poveste în care fascinatia legendelor se împleteste cu fascinatia aromelor, o poveste de suflet, o poveste cu happy end. Minunate descrieri!
    sa ai o seara parfumata, Elly deaga!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai... am incercat sa compensez cumva lipsa unui parfum pe care sa-l prezint. Oricat ar fi fost vreun parfum de frumos, a asocia painea cu parfumul...mi s-a parut complicat :)
      Multumesc mult, Carmen!

      Delete
  4. După ce am citit această legendă, parcă-aş lua-o şi eu pe pâine...
    Dar să renunţ la whiskas? :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Motanul meu papa si paine, mai ales daca e foarte proaspata si mai ales calda. Ar trebui sa incerci si tu ;)

      Delete
  5. frumos mai povestesti!
    o incantare sa te citesc....
    :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ma bucur ca-ti place. Asta chiar era de povestit. E o poveste. :)
      Multumesc mult!

      Delete
  6. O poveste minunată, Elly ! Și foarte inspirat ilustrată. Am fost alături de femeie împotriva despinei (o și i se citesc și se transpun în i). M-am întristat când am afla că glasul zeilor nu a ajutat-o prea mult timp și m-am bucurat când am văzut ce dar i-au făcut zeii până la urmă. Parfumul pâinii calde, răsplata muncii cinstite.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ma bucur ca ti-a placut, draga Zina! De ilustrat, m-am straduit. Am dorit sa capete cat mai multa culoare. Sper ca mi-a reusit.
      Zeii au fost buni cu ea. Si cu sufletul ei curat si chinuit.
      Multumesc!

      Delete
  7. Ce poveste frumoasa. Sacrificiul si credinta fac minuni, adevarate minuni. M-a impresionat aceasta poveste. O zi frumoasa!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Poate pentru ca e chiar o poveste. Asa este, credinta puternica face minuni.
      Ma bucur ca ti-a placut. Numai bine!

      Delete
  8. Minunata poveste! felicitari! esti uimitoare!!!!:)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Siu ca vorbesti serios. Ma bucur. Incerc sa aduc mereu ceva deosebit.
      Multumesc mult, Mona draga!

      Delete
  9. Din nou pâinea devine hrana sfântă pentru săraci, mai ales...
    O săptămână senină!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa cred ca si trebuie :) Macar painea :)
      Multumesc mult, Lili! Numai bine si tie!

      Delete
  10. o poveste frumoasa :) si tot ceea ce ai mai scris pe aici. Interesant blogul, din ce l-am rasfoit

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc! Bine ai venit pe blog!
      Daca ti se pare interesant, te mai astept. :)

      Delete
  11. Demetra, soara lui Zeus, zeita fertilitatii, a graului si a holdelor a avut grija ca femeia sa isi poata creste copii :) Un crampei de legenda! Rautatea unora, cel mai adesea, poate fi invinsa :)
    O zi minunata iti doresc!
    P.S. Te rog sa ierti intarzierea reactiei. Multumesc.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, foarte probabil ca ea sa fi fost :)
      Uneori poate fi invinsa...alteori nu, ai dreptate.
      Multumesc, Diana!

      Delete
  12. Am reusit sa citesc cateva dintre articolele cu parfum de paine, toate sunt frumoase si interesante, dar al tau este parca putin mai frumos. In timp ce citeam, ma intrebam de ce povestea ta mi se pare atat de cunoscuta. Comentariul Mirelei m-a facut sa imi amintesc.
    Sper sa imi scuzi intarzierea.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cum am spus, eu nu cunosc acea versiune a povestii.
      Ceea ce stiu eu e doar o simpla idee, dintr-o poveste chiar greceasca. Imi pare nespus de rau ca n-am mai gasit acea carte, dupa un timp am mai cautat-o. Nici pe net n-am gasit absolut nimic, din pacate. Sau poate n-am stiut cum sa caut.
      Ma bucur ca ti-a placut. Am vrut sa fie ceva cu multa culoare, sa o plasez exact in timp si spatiu. Nu-mi place sa scriu lucruri fara cap si coada.
      Multumesc, Vienela!

      Delete
  13. E prima data cand citesc aceasta poveste si-mi face placere.Imi plac povestile, legendele, intrun timp le citeam, acum doar aici, in clubul povestii parfumate.
    Iti multumesc pentru poveste.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai nu e povestea aceea, Gabi draga. Doar ideea de la care am pornit e comuna cu acea poveste. Despre povestea aceea nu mai stiu nimic. Aceasta e creata de mine, cladita complet in jurul acelei idei. Multumesc.

      Delete