Thursday, February 23, 2012

Vis nebun...vis interzis...


Am rătăcit pe jos mai mulţi kilometri...până am obosit. Ăsta a fost şi scopul... să obosesc, să mă abandonez unei bănci mai retrase...nici la umbră, dar nici la soare...să nu mă tulbure nimeni...
Îmi doresc...Doamne, nu ştii cum îmi doresc să suni...şi nu se întâmplă.
Câteva clipe în urmă am avut chiar impresia, prostească de altfel, că s-a iluminat ecranul telefonului...şi-am sperat că suni... M-am dezumflat instantaneu când am realizat că era doar reflectarea unei raze de soare...nimic mai mult...
În clipa asta, m-aş multumi şi cu un simplu SMS...din acelea zgârcite în cuvinte dar atât de precise şi de sugestive, ca toate SMS-urile de la tine...
Nimic nu vine de...16 zile?? Zile ce de-abia le-am mai numărat o dată mai înainte...şi încă o dată...şi asta am facut-o de vreo trei sau patru ori... numai azi...şi tot 16 ies. Nici mai mult, nici mai puţin... Prea mult...inacceptabil...insuportabil de mult...
Nu mă pot concentra la nimic, nu pot gândi la altceva decât la tine.  Mă ard...mă ustură creierii...par să nu mai aibă spaţiu suficient acolo...în bietul meu cap chinuit...
Eşuată pe bancă, în aşteptarea a ceva...orice, numai să fie de la tine...imaginez scenarii. Care mai de care mai iluzorii. Şi care, absolut toate, te au în prim-plan... La fel cum în viaţa mea eşti (ai fost) actorul principal de aproape un an şi jumătate...
Ce calde sunt razele soarelui!... simt cum mă ating...mă mângâie... Căldura lor blânda funcţionează ca o maşinărie a timpului...
...Ziua aceea de iarnă, de ianuarie...oricât timp ar trece, n-am s-o pot uita. Când ne-am privit...când te-am privit...
Veneam din lumi complet diferite: eu din lumea mea de cărţi, de filme, muzică, delicată şi naivă... Tu...din lumea ta dură, uneori brutală...sportul aşa este, dar până atunci nu inţelesesem... Totul ne despărţea... legătura noastră părea imposibilă... 
Cu ochi curioşi, te-am măsurat din cap pana în tălpi şi invers...de câteva ori...Prima dată drept, cinstit, apoi puţin mai pe furiş...căci n-aş fi vrut să crezi, că din prima clipă, sunt atât de impresionată...cum chiar eram...
Zâmbetul tău...doar el a fost vinovat. Şi vocea...calmă, egală...leneşă...ca şi ochii, cu pleoapele pe jumătate lăsate...ca de
motan somnoros... 
Şi am făcut compromisul...atunci mi s-a părut firesc... Când iubeşti, totul pare posibil... orice vis nebun, orice vis interzis...
Vraja acelei zile...nu s-a împrăştiat nici măcar azi. Aceeaşi căldură care mă invadează o simt, aceeaşi...doar să ma gândesc la tine... În chiar clipele întâlnirii, AM ŞTIUT. Nu iubisem niciodată astfel...Niciodată... 
Auzisem, mai ales citisem, despre aşa ceva..."coup de foudre"..."love at first sight"..."dragoste la prima vedere"...oricum i-ar fi spus...mi se întâmpla şi mie. După acea seară...nimic, dar nimic nu a mai fost la fel. Colonii întregi de fluturi îşi făceau de cap la mine în stomac...
Eram mai îndrăgostită zi de zi...mai înrobită...nu aveam aer fara tine...făceai tot ce voiai din mine...ardeam fără flacară...
...Şi-aşa ai intrat, cu drepturi depline, în viaţa mea... Uşor... atât de uşor...încât nici măcar nu mi-am dat seama când şi cum, între noi s-a insinuat Minciuna...A ta. Şi-a locuit cu noi tot timpul...Era în aer, în vorba ce-o rosteai, în zâmbetul acela fascinant...
Da, am împărţit egal totul: tu, minciuna...eu, sinceritatea. Tu, manipularea...eu, sacrificiul... Tu, gesturile calculate...eu, gesturile naturale, uneori poate chiar exaltate... Tu, fiindcă ştiai exact ce faci... Eu, fiindcă eram naivă, fericită, habar n-aveam ce-mi faci în timp ce sufletul îmi cânta... zbura cu aripi invizibile... făcea lucruri incredibile... de care nu-l ştiam capabil... Bietul meu suflet... Biata mea inimă... Iubirea mea era oarbă. Deşi "vedea" tot...
Apoi...neagra deznădejde...repetată...când, ca un exerciţiu, cred...m-ai părăsit prima oară...şi te-ai reîntors... şi pentru că-ţi ieşise totul atât de bine, din nou ai plecat...şi din nou ai revenit...şi din nou... fals perpetuum mobile ce mă consuma lent şi implacabil...
Ca un vampir te-ai hrănit cu sufletul meu... Până la epuizare... Ştii că am fost pe pragul prăpastiei? N-am avut curajul să păşesc...dar am fost "acolo"...

...Simt nevoia compulsivă de-a suna doar să-ţi aud vocea, să-mi biciuiască auzul ironiile tale obişnuite, pline de umor...să-ţi "simt" râsul...Vreau s-o fac...Nu pot. Spaima de respingere, de ridicol, mă paralizează. Aşa că nu sun...Nici azi...Probabil nici mâine...
Şi oricât mi-aş dori un "va urma"...nu sun pentru că ŞTIU că această ultimă plecare e definitivă şi oricât de mult îmi doresc... şi oricât de lipsit de raţiune ÎNCĂ te iubesc...vreau să ucid iubirea asta. 
Să prăvălesc peste ea un munte de UITARE...

23.02.2012
Articol participant la concursul Blog Power, editia a 10-a, tema fiind propusă de Losty88, câştigătoarea ediţiei precedente (BP9)

Alte articole participante: AlbumSuflet îngheţat, Impossible loveHimere, Îmi este dor..., From Vanessa, with love, Imposibilul ramâne imposibil, Maktub, no legs        


19 comments:

  1. Sa pravalesc peste ea un munte de UITARE!!
    BESTIAL!!!
    Felicitari Elly:))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, Vanessa :)
      Dar...nu vrei sa stii ce simt...tot ce-am scris e o "imagine" palida a realitatii...

      Delete
  2. cu siguranta va primi votul meu :) mi-a placut enorm.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Doar incerc sa exprim ceea ce-am trait...ce (inca) simt...
      Multumesc :)

      Delete
  3. Te compatimesc! Stiu ce inseamna sa iubesti in acest mod: orb si chiar ma regasesc in unele paragrafe..:|. Fi increzatoare si gandeste-te mai mult la tine. Mult succes!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Inseamna heaven&hell...dar stii... :(
      Multumesc!

      Delete
  4. Am simțit toate cuvintele tale din creștet până în vârful degetelor picioarelor. Cuvintele tale nu se puteau citi altfel decât cu sufletul! Nu-mi cere să cataloghez confesiunea ta fiindcă sunt un destin anost, poposit la marginea universului tău și n-am dreptul să o fac!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cip, tu ma coplesesti...de fiecare data :)
      Intotdeauna intelegi...atat de bine...
      Multumesc!

      Delete
    2. În fața unor astfel de monumente ale sufletului nu pot decât să mă înclin!

      Delete
  5. iubirea ca sentiment dincolo de liberul arbitru si nevoia omului de a se victimiza... sunt, de departe, cele mai comune defulari ale unui spirit educat (din fericire pentru mine, Dumnezeu a "inzestrat" cu acestea, mai degraba sexul opus mie...)

    este alegerea fiecaruia daca doreste sa perceapa realitatea sau sa astepte ca cineva sa plesneasca din degete pentru ca ochii sa li se deschida "larg" si sa priveasca doar ceea ce subiectivitatea lor le poate permite, abandonandu-se constient, cu o obedienta demna de epoca sclavagista, intr-o manipulare careia ii spun iubire...

    singurul beneficiu al acestor "masochisti" (cam dur spus, dar este folosit sa trezeasca, pocnitul din degete amintit mai sus) este dilatarea timpului, ce este perceput de pe alte coordonate, consecinta a unei vieti interioare foarte activa, iar cand trag linie ei au "trait" mai mult decat ceilalti...;
    tributul este insa, unul foarte mare, si anume o viata de asteptare cu momente extrem de intense si alte de un gri de neimaginat, iar cand echilibrul se rupe, poate fi completat de sentimentul unei irosiri ceea ce ii poate impinge la excese pe care nu si le-au imagimat, se pot trezi in cautarea timpului trait, dar pierdut...

    admir creativitatea dar iubirea inseamna 2(noi) ;), unul in asteptarea altuia se poate numi in orice alt mod...

    un critic

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ceea ce am scris aici trebuie simtit cu sufletul...deci nu ma astept si nici nu e necesar sa intelegi...pentru asta trebuie sa fi fost indragostit nebuneste in viata (macar cateva ceasuri)...
      Iar dupa definitia data...ar insemna ca atunci cand unul iubeste prea mult...n-ar mai fi vorba despre iubire...
      Nu este adevarat, lipsa reciprocitatii nu anuleaza o iubire.
      Si, in mod straniu, iubirea e mai puternica atunci cand intampina piedici...de orice natura...
      Daca ai fi citit mai multe din si despre acest blog...lucrurile ti-ar fi fost mai clare si poate erai mai putin critic.
      ...Cu toate acestea...iti multumesc :)

      Delete
    2. cele scrise de mine, desi vin in continuarea zbuciumului tau, sunt menite sa arate o alta fata a realitatii si sa releve posibilitatea de a alege... nicidecum sa lezeze un suflet lasat in bataia sentimentelor...

      departe de mine gandul ca detin adevarul absolut, imi place sa discut cu oameni ce vad dincolo de micro universul/subiectivitatea lor, iar ca un exercitiu am sa te rog sa citesti cele scrise de tine si comentariul meu (lasat intentionat la modul impersonal) peste 3 luni... incarcatura primului va fi mult diminuata in timp ce comentariul va ramane neutru si menit sa goleasca un prea plin...

      da-mi voie, tocmai pentru ca am iubit ceva la viata mea (nu pot defini "nebuneste") sa cred ca iubirea nu este un zbucium, oricat de mare ar fi voluptatea starii de neinteles/neimpartasit/singur impotriva tuturor... si ca-n iubire intrebarile retorice nu exista, raspunsul este asimilat inainte ca intrebarea sa fie procesata

      iti vorbeste un "masochist" care pornind de la ideea ca iubirea implica un apogeu, iar inevitabilul declin ii va urma, isi doreste sa nu o atinga, ci sa stea permanent la o palma de ea... :), iar de-as putea face asta as levita fara umbra peste orice insemana simtamant

      PS: numai pentru ca ti-am smuls un "multumesc si un :)", din afara reveriei a meritat comentariul.

      si mai critic ;)

      Delete
    3. In primul rand...povestea mea e deja veche (indemnul la cele 3 luni de ragaz apare ca tardiv)...de aceea spuneam ca ar trebui mult scormonit prin blogul asta...
      In al doilea rand...pana la momentul respectiv...si eu credeam ca iubisem... Pare de necrezut...sunt aprox. 8 luni de atunci, de la despartire...dar resimt totul la fel de acut, de dureros. Si nu sunt masochista. Nici 16 ani nu mai am...adica, pana in "momentul acela" am trait ceva vreme in aceasta lume...
      In al treilea, articolul prezent este chiar o creatie, bazata pe fapte cat se poate de reale, articolul participand la un concurs de pe o platforma de bloguri (MWB). Insa...trebuie sa-ti marturisesc, ceea ce reiese de aici nu e nici macar a 10-a parte din ceea ce numesti "zbucium"...
      Nu ma lamentez nici zi de zi...nu cad in autoadmiratia propriei suferinte...dar nici nu cred ca este gresit a incerca sa exprim in scris ceea ce mi s-a intamplat. Poate va folosi altcuiva...
      Inca o data, multumesc pentru nobila incercare... : )

      Delete
    4. :) ma bucur sa-mi fac timp sa mai intru pe aici...

      recitind dupa ceva timp cele scrise, realizez ca discutam pe 2 planuri, eu comentand un articol, tu aparand o iubire... fiecare liber pe drumul lui.

      Delete
    5. :) Ma bucur ca mai treci...sincer.
      Sa stii ca nu "apar" ceva...nu apar nimic :)
      E doar o parte din viata mea...peste care inca nu pot sa trec...si nici nu vreau. Nu pot sa mint si sa ma mint ca totul e in regula cu mine...sa spun "bine ca s-a terminat"...lucruri care se spun uzual...ipocrizii din filme sau din cartile de duzina.
      Mi se pare firesc sa-mi asum chiar si acest esec...desi...nu stiu ce si cum pare...dar...totusi...nimic nu e ce pare a fi...
      Cat despre cele doua planuri...nu exista...crede-ma! Articolul si iubirea asta...sunt unul si acelasi lucru...

      Delete
  6. Woow. Foarte interesnt articolul. Miscatoare cuvinte-vorbe-soapte. Felicitari. Imi face placere sa citesc blogul tau.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ma bucur ca-ti place articolul...poate pentru ca e un fragment de viata...

      Delete
  7. Elly, ai votul meu si sper sa castigi concursul! Felicitari si mult succes (in dragoste, in primul rand... ;) !

    ReplyDelete