 |
| foto: http://www.cancan.ro |
”Ne înţelegem foarte bine, chiar din contră, este exclus divorţul, nu există aşa ceva. Noi chiar avem o relaţie frumoasă, soţul meu va apărea în prima mea emisiune.
Showing posts with label minciuna. Show all posts
Showing posts with label minciuna. Show all posts
Thursday, October 27, 2016
Wednesday, October 16, 2013
Hienele
Ieri Adelina iși punea niste intrebari corecte dar oarecum retorice. Acestea:
Citindu-le mi-am amintit despre unele si altele intalnite si pățite si de mine in viata asta. Și in afară de comentariul pe care i l-am lasat acolo am incercat sa mai dau niste raspunsuri.
Deci...de ce fac oamenii asta?!?
Monday, July 2, 2012
Minciuna in vorbe si imagini
Sunt pasionata de fotografie. Nu o practic decat la nivel de hobby, desi in ultima vreme mi se tot spune ca as putea incerca mai mult. Le multumesc celor ce ma apreciaza dar nu stiu daca au dreptate. Poate doar le plac fotografiile mele.
In fine, nu asta era ideea.
Pe blogul meu, mai ales in ultima vreme, fotografia se intalneste cu scrisul. Nu cred ca este gresit. Imi plac ambele. Asta pentru ca eu cred ca am si cuvintele in dotare, nu doar imaginile.
Vorbele mascheaza realitatea. Alteori mint de-a dreptul. Sau doar evita a spune niste lucruri pentru ca sinceritatea doare. Ori revolta. Ori, pur si simplu, nu suntem pregatiti s-o acceptam in vietile noastre. Eu incerc, din rasputeri, sa fiu sincera.
Imaginile pot minti si ele. Ce vedeti in imaginea alaturata?
Veti spune ca un splendid fir de gladiola. Deci vedeti mult roz. Inconjurat de si mai mult verde.
Daca am postat o astfel de imagine, luand in serios simbolistica culorilor, sunt o persoana iubitoare de oameni, rozul fiind culoarea dragostei, o culoare romantica. Rozul ar mai simboliza si sexualitatea dar si o iubire care prefera tacerea. In inchisori s-au efectuat studii care au demonstrat ca daca celulele se zugravesc in roz, detinutii au tendinta de a se calma. Nu pentru mult timp insa si rezultatul final e unul ingrijorator: explozii de violenta.
Despre verde numai de bine. Caracteristic pentru persoanele retinute, pasive, usor defensive. Se mai spune ca exprima siguranta si concentrare, echilibru si buna dispozitie. Culoare pentru cei gata sa ia initiativa. Verdele ar mai simboliza speranta. Tocmai buna pentru zugravit dormitorul. Probabil ca un dormitor e in reclama aceea grozava cu Natasa Raab.
Relativ la verde am mai descoperit ceva interesant: atunci cand te prezinti la un interviu pentru un job, ar fi culoarea ideala de purtat. Ma indoiesc, mi se pare ca pentru haine nu e cea mai fericita alegere. Si nu am nimic verde. Tocmai de aceea.
Sa mai spun si despre gri? Nu e nimic interesant. Nimic poetic. Griul e culoarea bancherilor. Se spune ca simbolizeaza puterea. Dar celebrii, deja, cercetatori britanici, spun ca griul e culoarea depresiei.
Deci? Despre o fotografie, daca o analizezi in amanunt, ajungi sa crezi lucruri complet deformate.
Nu eu am pus verdele in fotografie, nici rozul. Nici culoarea gri. Totul s-a "intamplat" asa. O intamplare fericita.
Dar...trebuie spus ca am facut 5 fotografii. Ale unui numar egal de gladiole. Inconjurate de alte culori. Tot roz si verde in principal, insa restul peisajului fiind destul de diferit. Am ales-o pe aceasta. Se potrivea cel mai bine in peisaj, probabil si cu starea mea.
Atunci psihologii sa aiba dreptate? Am manipulat realitatea? Sau am ales bucata de realitate potrivita cu ceea ce vreau sa exprim? Sa transmit?
Cu toate astea nu cred ca e real in totalitate ce-ar putea dezvalui despre mine culorile. Cel putin cele din imagine. Doar eu stiu cum stau lucrurile.
Conexat la ceea ce-am aberat mai sus, pot spune ca am constatat un fapt. Imi place sa fotografiez flori, peisaje, animale, obiecte. Dar lipseste ceva. Un posibil si important subiect. Cu toate ca imi plac oamenii, nu-mi place sa-i fotografiez. Nu-mi place pentru ca in fata camerei foto oamenii mint, acolo nu mai sunt ei insisi. Pe cand florile, motanii, peisajele, casele...da. Poate instantaneele ar fi altceva. Totusi, deocamdata, prefer sa nu.
Saturday, May 26, 2012
Adevarul este ca nu exista niciun adevar
"- Haide sa fim sinceri! Sinceri 100%. Cum? Nu e posibil?
- ............................................
- A, inteleg. E posibil dar e greu... Mda.
- ............................................
- Pai sinceritatea inseamna adevar. Si ma gandeam ca ar fi nevoie macar de un dram de adevar in ceea ce ne priveste.
- ............................................
- Cum, ce e acela adevar? Adevarul e cand...
- ............................................
- Sa te las in pace cu adevarul meu? Nu te intereseaza...Am inteles..."
Dialog care se poate auzi in multe locuri, multiplicat, in multe convorbiri dintre doi oameni. Cel mai adesea un El si o Ea.
Pentru ca, de regula, despre sinceritate, minciuna si adevar ajungem sa discutam in cadrul unor relatii. De iubire sau, uneori, de prietenie. Si nu cand acestea functioneaza ci, mai ales, cand scartaie.
Ce-ar fi sinceritatea? Ce simt eu ca este? De definitii adevarate sau mai "smechere", este plin internetul. Daca-l rog pe domnul G, mentorul meu oficial, sa faca o simpla cautare, asa, especially for me, fiindca stie cat il apreciez, gaseste in mai putin de o secunda aproape 700.000 de pagini unde cuvantul "sinceritate" e rege sau cersetor. Nu ma credeti? Dati un search! A, ba ma credeti dar nu credeti ca acelasi cuvant poate insemna doua notiuni distincte.
E greu... Sunt prea multe pagini. Timpul imi este limitat. Asa ca incerc sa definesc , dupa parerea mea, ceea ce cred eu ca este sinceritatea. Pentru mine este atunci cand... (hmm, seamana cu definitiile copiilor despre lucruri importante, nu?). Deci, revin. Sinceritatea este ceva greu. Cu atat mai greu cu cat suntem mai educati. Cu cat suntem mai slefuiti, si am inteles ca prin viata se trece cu mai mult folos daca nu respectam normele, de orice fel ar fi ele, cu atat mai mult suntem gata sa sarim peste sinceritate. Pentru ca e calitatea/abilitatea aceea de a spune drept ceea ce gandim, fara inflorituri, fara linguseli, fara a jigni (ceea ce-i greu, daca e si corect)... Cu alte cuvinte, sinceritatea este cea mai frumoasa atitudine umana. Depinde cand si cum o folosim. Pentru ca poate fi o arma cu doua taisuri. Pentru ca e bine sa fim sinceri, insa e nevoie si pentru asta de un oarecare discernamant. Pentru ca sinceritatea poate urca un suflet pe cele mai nebanuite culmi ale fericirii dar, la fel de bine, il poate cobori in abisurile nefericirii. Si diferenta este atat de mica, uneori abia perceptibila.
Traim intr-o lume in care cel mai mult conteaza aparentele. Educatia e de asa natura incat parca n-ai dreptul la o personalitate proprie. Ti se impune sa te inregimentezi. Deci sa ne mulam pe modelele de succes ale societatii in care traim. Traim in vremuri in care minciuna si ipocrizia sunt ridicate la rang de virtute. Oamenilor le este din ce in se mai greu sa-si asume responsabilitatea pentru greselile personale. A recunoaste aceste greseli este considerata o slabiciune. Deci, sa mintim? Unii aleg aceasta cale. Din diverse motive: pentru a se proteja, pentru a da bine in ochii celorlalti, pentru ca n-au curaj, pentru ca nu au exercitiul sinceritatii, pentru ca sunt obisnuiti a minti, pentru ca...sunt zeci de motive.
Deci daca viata e grea, relatiile interumane dificile, sinceritatea neapreciata la valoarea sa reala, aceasta inseamna ca uneori este destul de greu sa fim sinceri cu ceilalti. Cei mai multi incercam sa fim, partial reusim, insa nu putem avea satisfactia ca o putem face intotdeauna. O sinceritate prea mare poate fi considerata rautate, invidie. Daca e o sinceritate brutala, poate fi considerata chiar cruzime. In privinta acestui tip de sinceritate eu am parerea ca trebuie limitata. Lucrurile care simtim ca fac rau celor din jur daca le spunem, e mai bine sa evitam a le spune, daca nu stim sa o facem intr-un mod bland si alinator ori protector. Exista sinceritati ce ranesc, ce ucid lent. De aceea, in aceste situatii, ar trebui sa functioneze discernamantul.
Daca in societate, de foarte multe ori, tindem a da gres cu sinceritatea, atunci sa incercam sa fim sinceri macar cu noi insine. E un dar pe care e bine si sanatos sa ni-l facem. Zi de zi. E suficienta povara mastilor din viata de zi cu zi ca sa purtam masca si atunci cand ne privim in oglinda sufletului. Sinceritatea cu noi e necesara pentru a ne simti liberi, pentru a ne scuti de contabilizarea neadevarurilor, pentru a ne simti demni. Si nu costa nimic. E gratis si ne ajuta sa avem un respect mai mare fata de noi insine.
Dupa cum se vede, sinceritatea nu poate fi totala, cel putin nu in societate. Caci sinceritatea, desi considerata o virtute, a ajuns sa fie catalogata ca slabiciune. Pentru ca societatea nu e pregatita sau accepta greu adevarul.
Iata ca am ajuns si la adevar. Ce este adevarul?! Pablo Neruda a spus ca "adevarul este ca nu exista niciun adevar". Inclin sa cred, caci mii de ani de gandire filosofica stau in sprijinul a ceea ce gandesc, deci inclin sa cred ca in cateva cuvinte, Neruda a sintetizat o intreaga discutie filosofica. Pentru ca adevarul meu si adevaul altcuiva nu pot fi aceleasi. Si vorbele lui Pablo Neruda fac vorbire nu despre lipsa adevarului in viata noastra ci despre multiplele fatete ale adevarului, despre relativitatea sa. Despre faptul ca adevarul absolut nu exista. Decat pentru cei obsedati de corectitudine si care nu au intelepciunea de a intelege un lucru atat de simplu, cum este aceasta relativitate.
Personal, ma lupt cu toate aceste probleme. Incerc sa fiu sincera cu ceilalti dar, recunosc, uneori ma izbesc de pereti. Simt ca imi fac rau singura si sunt speriata, o anumita vreme dupa, renuntand nu la sinceritate, ci trecand la o noua abordare, adica de a o expune altfel, imbracata in alte straie. Ca sa devina mai digerabila. Iar in cazurile cand a fi sincera e greu, incerc sa evit a intra in discutiile respective, sau ma eschivez. Pentru ca nu vreau sa-mi fac si mai mult rau. Nu este chiar laudabil dar simt ca e singura comportare posibila. Sunt momente cand ajung sa ma simt rusinata ca am fost sincera. Pentru ca am fost pedepsita pentru sinceritatea aceea. Stiu ca nu-i firesc sa simt asta. Dar stiu ca nu mi se intampla numai mie. E singurul lucru care ma consoleaza putin.
Cine imi cunoaste povestea trista, s-ar putea sa fi gandit ca tema despre sinceritate este ca si cum as vorbi despre funie in casa spanzuratului. In sensul ca (am spus-o de nenumarate ori) celor din familie nu le-am marturisit toata nenorocirea sufletului meu. Pare o minciuna. Nu este, este doar evitarea acelei sinceritati ce ar ucide. Ar fi ceva ce stiu ca ar face foarte mult rau celor din preajma mea. Si am nevoie de ei. Sanatosi si senini sufleteste. Pe cat posbil...
Articol participant la concursul Blog Power, ediţia 23, tema "" Buna, rea, tema imi apartine si pe aceasta cale tin sa multumesc tuturor celor ce m-au ajutat sa o pot propune, adica celor ce mi-au acordat intreaga lor apreciere saptamana trecuta.
Alte articole participante: Sinceritate si adevar in opinia mea , jur sa spun adevarul si numai adevarul , minciuna si pacatul meu , umbra inimii mele , durerea unui adevar , un dram de intelegere ,minciuna, vacanta adevarului , adevarul, bucata de puzzle lipsa ,
23.05.2012
Thursday, February 23, 2012
Vis nebun...vis interzis...
Am rătăcit pe jos mai mulţi kilometri...până am obosit. Ăsta a fost şi scopul... să obosesc, să mă abandonez unei bănci mai retrase...nici la umbră, dar nici la soare...să nu mă tulbure nimeni...
Îmi doresc...Doamne, nu ştii cum îmi doresc să suni...şi nu se întâmplă.
Câteva clipe în urmă am avut chiar impresia, prostească de altfel, că s-a iluminat ecranul telefonului...şi-am sperat că suni... M-am dezumflat instantaneu când am realizat că era doar reflectarea unei raze de soare...nimic mai mult...
În clipa asta, m-aş multumi şi cu un simplu SMS...din acelea zgârcite în cuvinte dar atât de precise şi de sugestive, ca toate SMS-urile de la tine...
Nu mă pot concentra la nimic, nu pot gândi la altceva decât la tine. Mă ard...mă ustură creierii...par să nu mai aibă spaţiu suficient acolo...în bietul meu cap chinuit...
Eşuată pe bancă, în aşteptarea a ceva...orice, numai să fie de la tine...imaginez scenarii. Care mai de care mai iluzorii. Şi care, absolut toate, te au în prim-plan... La fel cum în viaţa mea eşti (ai fost) actorul principal de aproape un an şi jumătate...
Ce calde sunt razele soarelui!... simt cum mă ating...mă mângâie... Căldura lor blânda funcţionează ca o maşinărie a timpului...
...Ziua aceea de iarnă, de ianuarie...oricât timp ar trece, n-am s-o pot uita. Când ne-am privit...când te-am privit...
Veneam din lumi complet diferite: eu din lumea mea de cărţi, de filme, muzică, delicată şi naivă... Tu...din lumea ta dură, uneori brutală...sportul aşa este, dar până atunci nu inţelesesem... Totul ne despărţea... legătura noastră părea imposibilă...
Cu ochi curioşi, te-am măsurat din cap pana în tălpi şi invers...de câteva ori...Prima dată drept, cinstit, apoi puţin mai pe furiş...căci n-aş fi vrut să crezi, că din prima clipă, sunt atât de impresionată...cum chiar eram...
Zâmbetul tău...doar el a fost vinovat. Şi vocea...calmă, egală...leneşă...ca şi ochii, cu pleoapele pe jumătate lăsate...ca de
Sunday, February 12, 2012
Atena in flacari - Grecia nu mai rabda minciuna
Grecia nu a mai putut rabda minciuna guvernantilor si masurile de austeritate.
Cand scriu Grecia ma refer la intregul popor grec. Popor grec care, spre deosebire de poporul roman, a protestat cu furie de la primele semne ale crizei grecesti.
Un miting organizat azi de sindicatele grecesti a degenerat in violente extreme.
Oamenii nemultumiti au incendiat cladiri din centrul acesteia. Flacarile musca cu violenta din marile si vechile cladiri
Subscribe to:
Posts (Atom)