Tuesday, April 9, 2013

Nu mă pot prostitua




Poveștile, cărțile și filmele cu subiecte lejere, voioase, solare, luminoase se află în topul preferințelor. Poate fiindcă dau impresia că astfel ne menținem tonusul, că ne dau chef de viață. Tendința se manifestă și în blogosferă.
Mi-e teamă însă că e o tendință indusă mai ales de publicații și de producțiile televizoristice din ultimii ani și, în special, de internet.

De aceea televiziunile fac emisiuni vesele și de multe ori stupide. Uneori înclin să cred că aceia care gândesc programe pentru tv au și ei dreptate. Oamenii cam așa ceva cer. Lucruri facile, divertisment de-o veselie zgomotoasă, aproape obscenă. 
O vreme credeam că cei din televiziuni greșesc dar mi-am revizuit părerea. Cu părere de rău pot spune că respectivii nu greșesc. Au efectuat, se pare, suficiente studii de piață ca să știe că se cer materiale fără substanță, care să poată fi văzute acum și uitate când s-a închis televizorul. De unică folosință. Hăhăială, facil, cancan, glume fără perdea, zgomot de fond.
Prea multele manifestări vesele din jur nu mă prea atrag fiindcă, de regulă, se depășește limita. Mai ales cand sunt de o veselie exagerată care uneori mai e și căznită.

Apreciez mai mult normalitatea sau o tristețe autentică. Poate de aceea scriu adeseori despre tristețe, neîmplinire, durere. Scriu despre viața mea, etalându-mi o parte a vieții pe "taraba". Dar scriu destul și despre tristețile și neîmplinirile altora. Când scriu astfel de povești observ că ele sperie, jenează. Oare nu cu toții avem sau am avut tristeți în viață? Oare chiar dorim sa le ținem complet ascunse, nici măcar noi să nu mai știm despre ele?
Ce se întâmplă?  Viața nu-i deloc o continuă behăială veselă. Nici filosofeală sterilă. Viața e cum e, cu bune și, mai ales, cu rele. Cu zâmbet dar mai ales cu lacrimă. Fuga de realitate nu-i soluția ca să uităm de probleme. Consider că tocmai înfruntarea lor ne face mai puternici.

Sunt o persoană cu mult simț al umorului. "Emisiunea" mea de weekend o dovedește din plin, cred. Râd și plâng ca orice om. Poate că am o predispoziție mai mare către tristețe. Recunosc că sufletul îmi este sfâșiat de durere de câteva ori pe zi dar asta doar pentru că o anume poveste nu s-a sfârșit de tot. Asta nu înseamnă însă nimic. Nu de aceea scriu despre subiecte delicate. Mă aflu într-un perfect echilibru. Nu stau bocind toată ziua. Nu sunt gata să mă arunc în fața trenului. Dar nici de încurajări nu am nevoie, cel puțin nu de genul acela, foarte explicit. Aș putea spune că poate de puțină empatie da, aș mai avea nevoie, din cand în când.
Mi-ar plăcea ca acele postări cu subiecte oarecum dificile să fie luate ca exact ceea ce sunt: niște mici produse literare. Nimic altceva. Pur și simplu mai povestesc cand și când... E totuși un blog personal, nu altceva. 

Îmi pun deseori niște întrebări. 
Constat cum, la postări frumoase, la care am muncit mult și pentru care mi-am rupt bucățele din suflet, povestind despre mine sau alții povești nu întotdeauna debordând de bună dispoziție, vizitatorii vin, privesc ca la o catedrală de-o mie de ani și cam rămân fără cuvinte. Pe când la postările cu flori sau cu poza motanului meu apar zeci de comentarii. O fi bine?!!? Nu sunt altceva decât niște simple fotografii... De ce oare la poza motanului meu e aglomerație de comentarii în care se spune cât de frumos este? Nu ca nu ar fi...

Scriam cândva, că un blog, ca să aibă succes, trebuie să fie plin de "trandafiri și motani". Desigur, exageram. Dar această expresie ascundea un adevăr trist, o  constatare a mea. O altă tristețe...
Nu am să scriu niciodată doar povești vesele și doar de dragul traficului. Nu vă pot oferi spectacole cu asistente ca la tv, ceva gen Un Show Păcătos. Culmea e că Pot. Dar asta ar însemna lipsă de respect. Și față de mine și față de cei care mă citiți. Pentru că nu suport ipocrizia. Și pentru că sunt mult mai complexă de atât. 
Am zile când sunt veselă...în altele însă sunt tristă de-mi vine să fug undeva, pe-o insulă pustie. În unele zile sunt cea mai rațională pe când în altele aș pansa toate rănile Lumii. Sau am zile în care le-aș face pe toate cele de-abia enumerate, pe rând sau simultan...

Nu-i greu de înțeles. Sunt în fiecare ceas al zilei alta, în fiecare zi alta. Nu sunt doar o altă fată cu blog care scrie ceva, orice, să facă plăcere tot timpul. Nu mă pot prostitua pe blog. Și când sunt veselă, și când sunt tristă, dar mai ales atunci, mi-ar plăcea să-mi simt lângă mine prietenii...ca și-n viață. 

Garantez că nimeni nu se contaminează cu tristețe. Nu-i molipsitoare...Sufăr de o tristețe frumoasă.





37 comments:

  1. Am depăşit de multă vreme mirarea provocată la început, de lipsa comentariilor la postările consistente.
    Am avut la cîteva postări mai dificile şi comentarii pertinente, am avut şi controverse, dar de cele mai multe ori, am vorbit singur :)
    Acum, mi-a cam pierit cheful să lucrez la o postare şapte sau opt ore (dacă nu chiar şi mai mult) numai de amorul artei, sau pentru a-mi fi furată fără jenă şi folosită naiba ştie unde şi în ce scop aşa că, m-am cam lecuit.
    Pînă la urmă, este un blog, nu o aulă academică...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am peste un an de blog dar nu va inceta sa ma mire ceea ce-am scris mai sus. Nu vreau sa spun ca vorbesc singura...nu e chiar astfel. Insa motanul meu castiga intotdeauna...asta e problema. Si nu spune nici macar "Miau!" :))
      Ai idee de ce se intampla asa? Pe mine asta ma framanta...
      E un blog dar pentru mine el e aula mea :)

      Delete
    2. Dragă Elly,
      sînt în blogosferă de peste trei ani şi jumătate, am două bloguri care însumate, au peste 2000 de postări.
      Din aceste postări, mai mult de o treime (să spunem - că n-am făcut statistici) sunt postări destul de complicate: teologie, filosofie, literatură de bună calitate.
      Am un răspuns: oamenii preocupaţi de astfel de chestii sunt minoritari, şi chiar dacă nu sînt aşa, vin pe bloguri pentru relaxare, nu neapărat pentru continuarea unui efort intelectual care - să spunem - le ocupă tot timpul.
      Ca să nu mai spun că prin postările mele, am căpătat gelozii inexplicabile: ba că am prea mult timp pentru lectură (şi evident bani pentru a cumpăra cărţi) ba că mă laud :))))
      Nu mai spun despre postările din scurtele mele excursii, pentru că nu vrei să ştii ce reacţii am avut...
      Asta E! :)

      Delete
    3. Inteleg, am vazut ca la tine se gasesc subiecte care si pentru mine sunt grele. Am 1 an si 3 luni si aproape 500 de postari. E destul pentru perioada asta si circa jumatate sunt postari destul de serioase.
      Nici nu ma mir de geloziile pe care le-ai capatat. Stiu ca sunt foarte posibile din proprie experienta. Eu, una insa, stiu ca nu te-ai laudat.
      Dar uite, vezi? Asa sunt eu geloasa pe motanul meu :)))
      Are un succes nesperat ;)
      Insa, cum spui, asta e...ce pot sa mai zic?!!?

      Delete
    4. Nu trebuie să spui nimic, altora.
      Cred că trebuie să faci exact ceea ce vrei tu să faci, indiferent de poziţia lor faţă de blogul TĂU!
      Despre asta este vorba (cred eu, dar nu este musai să ţii cont de părerea mea): mergi neabătută pe drumul pe care l-ai ales: bloguieşte aşa cum simţi că ai ceva, de spus.
      Mno, gata. Am vorovit deja, prea mult. :)

      Delete
    5. Multumesc, Tibi!
      Asa am sa si fac. :)
      Lasa ca n-ai vorbit mult, tinand cont ca o faci rar :)

      Delete
  2. Pai nu trebuie sa scrii de dragul traficului, sau ce se cere, sau ce scriu altii. E bine sa scrii ce simti si despre ce simti; despre chestii mai triste deca asa esti in momentul ala, mai vesele daca asa te simti in alt moment, sau sa pui poze cu montanul daca asa ai tu chef ;). Cred ca si cititorii asteapta sa fii sincera in articole, nu sa afisezi o eticheta.
    Peste tot se spune sa fim noi insine. Cine ne place, ne place asa.
    Seara frumoasa Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai nici nu scriu asa...si, intr-adevar scriu despre tot ceea ce-mi trece prin cap. Nu aiurea, desigur :)
      Cititorii sunt uneori cam ingrijorati ca scriu despre tristeti...ale mele, ale altora si asta ii face sa ramana fara cuvinte. Tocmai cand ar trebui sa le aiba :) Asta ma deruteaza...ma mira...
      Nu stiu daca toata lumea se asteapta sa fim noi insine pe bloguri... Eu cred ca nu chiar toata lumea. :)
      Multumesc mult, draga Larisa!

      Delete
  3. Stii ce imi place mie la blogul tau? Exact faptul ca abordezi subiecte intr-un mod personal, stii exact sa iti expui parerea asa fel incat sa fie bine inteleasa. Si mai ales ca nu iti este teama sa spui ce te doare. Sa vorbesti despre lucrurile mai putin vesele.

    Eu sunt genul de om care n-am curajul tau, ma descurjajez repede. Stii de ce? Pentru exista multi multi blogeri, de partea cealalta a baricadei. Care scriu intr-un mod care mi se pare trist, atat pentru persoana lor cat si pentru cititorii pe care ii au. Sa scrii despre persoanele din jur, intr-una, intr-una. Devii agasant. Sa judeci oamenii dupa criterii proprii, fara sa iti vezi barna din ochi ca si cum ar detine valorile supreme dupa care sa te ghidezi in viata. Vad multe prejudecati. Da, exista kitch, exista si exemple urate in societate. Dar sunt lucruri dincolo de asta. Totusi, mi se pare ca multora le place sa dea cu batul printre gard si atat. Nu spun nimic esential, nu vin cu idei noi, cu partea celalalta a baricadei sau cu exemple constructive.

    Mi se pare mai sincer un blog ca al tau, in care iti exprimi dezamagirile despre lucruri normale, care nu sunt exagerate sau generalizate. Pui intrebari rezonabile si primesti raspunsuri de la cititori, raspunsuri pe care le citesc si din care trag concluzii. E un tot de calitate.

    Eu una de la tine am prins curaj cand am spus pe blogul meu macar o bucatica din istoria familiei mele. Si tot datorita tie am sa scriu o postare despre persoane ca si mine, care nu si-au cunoscut niciodata tatal sau poate ca l-au pierdut inca din copilarie.

    Ai loc si de trandafiri si motani :)) pisicile au cucerit internetul! Pupici!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Iti multumesc mult pentru comentariul amplu. Niciodata n-am incercat sa scriu altceva decat gandesc. Intotdeauna am vorbit despre lucruri care stiu ca preocupa si pe altii, chiar daca nu intr-o masura foare mare. Dar am vorbit cu sinceritate si nu am nimic a-mi reprosa.
      Sa stii ca am ramas putin uimita si incantata ca unele din cele scrise de mine te-au determinat sa capeti curajul de a scrie anumite detalii despre propria familie. Astept acea postare. M-ai facut curioasa, doresc sa vad abordarea. :)
      Am loc de de toate, ai dreptate. Motanul meu ma si inspira uneori, caci pe langa ca e frumusel, stie sa pozeze minunat. Mai bine decat mine :)
      Merci, draga mea! Te pup si eu :)

      Delete
  4. Ai scris un articol pe care mie mi-a placut sa-l citesc. E genul de articol pe care il prefer in blogosfera, dar nu-l intalnesc prea des. Imi plac articolele sincere, personale, fie vesele fie triste, dar cu o structura libera, nu una impusa. Exact cum este acesta. Din punctul meu de vedere tu ai foarte multe persoane care iti comenteaza pe blog. La toate articolele, indiferent de structura, mesaj, stare indusa. Ai oameni extraodinari langa tine, cate te sustin de fiecare data. Cititorii mei mi-au spus ca ei imi comenteaza doar atunci cand simt ca au ceva de zis, cand ii intereseaza extrem de mult tema. Unii au afirmat ca ei nu inteleg ideea de a comenta articol de articol, iar cei mai enervanti au sustinut ca ei nu comenteaza decat articolele bune.
    Deci inca o data, din ce vad eu din afara, tu ai foarte multi prieteni/cititori/admiratori de fiecare data, la fiecare articol.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Daca ai gasit in el sinceritate si ti-a si placut, eu nu pot decat sa ma bucur. Sunt cativa oameni langa mine, e adevarat. Dar n-as vrea sa-i mai sperie articolele care pun anumite intrebari, probleme. N-as mai vrea sa ramana pe ganduri ci sa spuna si ei despre probleme asemanatoare, despre ganduri pe care le au citind. Chestia e ca eu ii simt cum se sperie cumva de anumite trairi ale mele si de teama de a nu incepe sa ma compatimeasca, ceea ce in niciun caz nu-mi doresc, raman de tot fara cuvinte. Asta e tristetea mea. Si vreau sa-i fac sa inteleaga ca nu am ganduri de sinucidere si nici povestile mai triste despre altii nu inseamna decat ca vreau sa fac cunoscute si astfel de cazuri. Ca viata e in general cu multe umbre si penumbre. Si ca nu trebuie sa ne fie frica de situatii mai delicate :) Toti oamenii le cunosc la un un moment dat.
      Ei stiu ca si tu ai cititori multi, printre care si eu ma numar, care sunt interesati de articolele si situatiile pe care le expui. Mai ales ca o faci intr-un mod foarte frumos, elegant. Mie imi place. Nu stiu daca se pune ideea comentarii articol de articol desi poate fi si asa. Noi nu ne suparam, nu? :) Dar nici nu vreau ca amicii blogului sa creada ca aici e condica de prezenta :) Doamne fereste!
      Multumesc, Nice!

      Delete
  5. Eu cred că unii vizitatori sunt pentru astfel de articole/povestiri şi alţii pentru pisic. De ce crezi că s-ar comporta altfel decât în viaţa reală, sau ar avea, dintr-o dată, alte preferinţe?!
    Apoi, mai sunt şi zile în care, ca şi tine, prietenii vin doar să te vadă, nu neapărat să vorbească... :)

    Ce-mi place că te-ai burzuluit! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu ma refer deloc la acei vizitatori...cei pentru pisic :) Ma refer cei care ma viziteaza mai des. N-as vrea sa mai vad pe nimeni incremenit cand public cate o poveste din asta, catalogata ca trista.
      Nu prea ma duc la prieteni doar sa-i vad... :)) Dar ideea e interesanta. O sa incerc ;)
      Ma mai supar si eu ca vacarul pe sat ;) :)) Imi trece repede, asta e bine :)
      Merci, Ansatasia!

      Delete
  6. a. Recunosc că titlul postării este şocant fiind scris la persoana întâi singular.Am citit cu paşi mărunţi acest "credo" crezând că Elly vrea să ajungă la cine ştie ce aspecte şi...concluzii, şi m-a emoţionat sinceritatea rândurilor, o adevărată "rara avis", tot mai greu de găsit la semenii noştri.Eu nu am blog şi pentru faptul că am pierdut şi încă pierd mult prin sinceritate.De aceea consider un mare act de curaj, de verticalitate şi de sinceritate în cel mai înalt grad cele scrise în acest blog, iar postarea de azi este de fapt "o profesiune de credinţă" pe care o apreciez foarte mult....O citesc şi mă...ruşinez în sinea mea pentru că eu (cel puţin aşa cred) nu aş putea face ceva la fel.Am multe de învăţat de aici de la Elly căci "omul cât trăieşte, învaţă"...Dacă nu...vorba cuiva de la Radio, ...."se...învaţă"!
    b. Desigur, fiecare este propriul său stăpân, şi fiecare este oarecum la cheremul destinului, la bunul plac al..."Moyrelor"....Dar nu pot să tac şi să nu zic că : "destinul şi-l mai face şi omul însuşi".Am în minte acum şi mitul acela cu Pasărea Phoenix...dar şi acela cu..."danaidele"...sau..."Sisif"...
    c. Elly publică imaginea sa color.Dar culorile sunt destul de palide, acromatice, semn că e ceva schimbat, transformat, şi, başca, exact ca în poveste, "cu un ochi râde, dar cu celălalt...plânge" ...Îmi doresc (= deziderat pur personal !) să văd poza în culorile vii, adevărate, acelea pline de viaţă şi de un alt tonus, din care să ne hrănim şi noi...Dar să nu forţăm vremea, timpul ! Poate va veni şi momentul.Ceea ce nădăjduiesc din tot sufletul.
    d. Este enorm de greu să "păstoreşti" un blog.Fiecare scrie şi publică după puteri, chef, inspiraţie, etc, etc...Şi eu comentez la fel.Sunt bloguri şi bloguri, şi bloguri între...bloguri. :))) De diverse facturi, pretenţii, teme, layout-uri...Singura mea teamă e ca blogurile să nu apuce mai vârtos pe urmele tabloidelor.Nu ar fi o surpriză ca să rămân..."mască", cred că aş rămânea însă..."tablou" !
    Cu bine! Cu mult bine !

    ReplyDelete
  7. Eu n-am intrat doar odata, ci am continuat sa intru pe blogul tau si stii de ce? Nu pentru pisici si trandafiri, ci pentru anumite posturi cu consistenta, desi triste mi-au mers la suflet.
    Nu stiu altii de ce nu lasa un comentariu la articole pline de substanta, dar iti spun eu de ce nu las mereu: pentru ca unele articole spun totul si te lasa fara cuvinte, comentariul meu ar fi niste cuvinte inutile pe langa acel articol, niste cuvinte in plus, dar inutile. Uneori si tacerea e suficienta ca sa apreciez un gand, o expresie, o fraza, o atitudine. Din pacate, in mediul asta, comentariile sunt importante, dar nu ele decid ce stare avem, ce vrem noi sa fim, sa scrim.
    O seara cat mai frumoasa, draga Elly!

    ReplyDelete
  8. N-am înţeles, nu ştiai că motanul tău va avea câştig de cauză?!
    Nu ştiai că hăhăiala e apreciată? Na, că acum văd că ai aflat!
    Exagerez, desigur. Tu ai foarte mulţi cititori. Nu vorbesc de admiratori, fani, prozeliţi, inimi frânte, victime ale farmecului irezistibil degajat de tine sau/şi scrierile tale. (Am văzut că o fată a declarat că te iubeşte!)
    Trista poveste din viaţa reală se va sfârşi cumva, ori ăsta-i cel mai bun lucru care se poate întâmpla. Indiferent că va fi fericit sau nu, poţi fi mulţumită că se încheie. N-o să te cert că ai pus (şi poate încă mai pui) prea multă pasiune în povestea asta, fiindcă n-ai fi fost tu, dacă ai fi fost altfel. Îmi pare rău că te consumă. Nu merită, dar tu ştii asta foarte bine.
    Ceea ce ai observat e forte corect şi, fii sigură, general valabil. Dacă se atacă subiecte serioase, în care îţi pui inima pe tavă, pe care le scrii numai când atingi o anumită stare, ai sensibil mai puţini cititori decât dacă ai fi scris două bancuri cu Bulă.
    Apropo de prostituţie, o domnişoară îşi publică în blogosferă scrierile erotico-pornografice. De altfel, am văzut că există şi vreo două bloguri pe tema asta. Nu m-aş mira să aibă mulţi cititori. Dar, voba ta, nu toată lumea se poate prostitua. Nici măcar pentru un like în plus...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu se poate asa ceva! Am concurentza?! O fata a declarat ca o iubeste? Pai eu am declarat-o-n doua randuri... Swift vengeance is required!!!

      Delete
  9. Elly dragă, blogul trebuie să te reprezinte, și al tău o face din plin, după câte îmi dau seama. Nu pot să respect un blog unde primează cantitatea și nu calitatea. Postări goale, fără sens. Fugă după loc fruntaș în topuri lipsite de sens...Desigur, e dreptul fiecăruia, treaba lor, dar aici vorbim despre postările tale care, comparativ, sunt profunde și atacă subiecte grave, actuale, supărătoare uneori, dar scrii în cunoștință de cauză și e de apreciat. Eu simt că și pe mine mă reprezintă blogul meu și o face cu rafinamentul omului care pune preț pe estetică și bun simț. Citez: ”Pe când la postările cu flori sau cu poza motanului meu apar zeci de comentarii. ” Dar nu pot răspunde...am făcut aceeași greșeală, sper să n-o repet, oricât de roz ar fi florile și dulce ar fi motanul. Da, pisicile au cucerit internetul, dar e suficient să le privim...Și uite, spun ”noi”, mă includ. Cred că trebuie să se răspundă pe cât posibil comentariilor, fie și în două cuvinte. De multe ori reacția ta interesează. Mie îmi palce blogul tău, la mai mare și elimină ce nu te reprezintă, asta în caz că n-ai luat singură hotărârea asta! O seară frumoasă! :)

    ReplyDelete
  10. Un blog doar cu flori, pisoi si alte carti ilustrate nu e un blog de succes. Poate doar un loc unde unii mai intra "sa-si spele ochii". In rest, ai dreptate sa fii tu insati in ceea ce transmiti pe blog - nu neaparat in termeni de vesel/trist. Altfel, cum? Oricum, nu cred ca inseamna prostitutie, nici macar inselatorie, sa vrei sa pari vesela cand nu esti.

    ReplyDelete
  11. As vrea sa te contrazic dar din pacate nu pot. Pe 1 Aprilie am postat o fotografie de pe facebook cu fundul uneia in strampi din aia de-i confunda unele fete cu pantalonii. Postarea aia a adus in mai putin de doua ore mai mult de 200 de vizitatori (unici)...
    Ca poti sau vrei sa mergi pe calea facila catre obtinerea de vizualizari ramane, in definitiv, o alegere.

    ReplyDelete
  12. Observ o discordanta. Spui ca nu te poti prostitua, insa printre vizitatori ai si multe curve... As fi folosit ghilimelele, dar atata timp cat tu nu le-ai folosit in legatura cu prostituarea, caracterul figurativ al exprimarii mele devine prezumat.
    In opinia mea, tu faci o greseala si te vaiti cand nu e cazul. Da-mi voie sa-ti explic ce inteleg eu.
    Te-ai plimbat prin multe blog-uri, ti-ai creeat cunostinte, ai ajuns formezi reciprocitati in ceea ce priveste vizitele, si ai reusit sa strangi un numar decent de vizitatori. Pana aici e totul ok, numai ca asta aduce cu sine urmatorul fenomen. Dintre cei care te viziteaza, foarte multe persoane sunt bloggeri care doar bifeaza vizite, folosind fraze sablon, de maxim 10 cuvinte, dintre care 3 sunt 'O seara buna!'. Si asta se intampla pentru ca nu toata lumea rezoneaza cu probleme reale, ale unor oameni reali. Multi vor doar trafic, pe care-l obtin facand acea rotatie...acel daily routine intre bloggeri, salutandu-se, cateodata fara sa citeasca deloc articolele respective, si cu asta basta. Click - hello - smile - O seara buna! - Go back one page - job done!... Marea majoritate a bloggerilor sunt asa.
    Pai in cazul asta, de ce te mai miri cand vezi ca descatusarile tale intime, destainuirile, emotiile tale asternute pe hartia digitala, trairile pe care le exprimi dupa indelungi cumpaniri etc... sunt tratate cu zambete, vorbe simple sau ignoranta? Oamenii asteapta motanul tau, sa-ti ureze O seara buna!, sa-ti zambeasca, si sa-ti spuna 'Draga Elly'...
    Crede-ma ca suferinta vinde... Vinde mai bine decat prostitutia. Buci si tate se vad si la televizor. Pe cand suferinta reala, gheara in inima first hand, mai rar. Eu sunt convins ca multa lume te citeste, insa nimeni nu comenteaza...sau foarte putini. Toti stau in spatele cortinei cand e vorba de empatizare, si sar repede in primul rand cand e vorba de fotografii si pisici...
    Iar greseala pe care o faci, mi se pare a fi abordarea. Pe de o parte ai multi vizitatori, iar pe de alta parte doresti doar calitate. Pe cand asa ceva e cam...imposibil. De-aia-ti sugeram sa faci bani din blog. Iti mai maresti pool-ul de vizitatori cu vreo 25-30%, iti bagi picioarele in orgoliu, rusine, si povesti personale, bati palma cu vreo 4-5 companii care sa-si puna bannere pe blog-ul tau si you're in business. Insa atunci trebuie sa renunti la adevar, si sa imbratisezi minciuna. Scrii tot felul de prostii, faci articole gen postari de Facebook, iei tot felul de 'Stiati ca?'-uri de pe net si le copy/paste, faci asta de 2-3 ori pe zi, la ore potrivite, si rotesti un trafic de mai toata frumusetea.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sau....iti vezi de felul tau de-a fi, scrii doar ce simti, din suflet ca si pana acum, nu te intereseaza curvele, le raspunzi scurt, intepator si la obiect, ti se micsoreaza traficul, dar pastrezi calitatea, in locul cantitatii...caz in care nu te mai vaiti...
      Tu nu vezi ca vrei sa fii si blogger adevarat, participant la concursuri, cumsecade cu toata lumea, te implici in diverse chestii, dar pe de alta parte vrei sa te si inteleaga lumea, sa nu se mai poarte de cacat, si sa-ti semene in atitudine. Pe cand asa ceva nu se poate. Nu toata lumea vede blogging-ul ca pe o chestie de bun simt, in care valorile au locul lor distinct. Nu poti sa vii tu acum, cu gandirea ta din lumea reala, cu atitudinea, educatia, morala si principiile tale, si sa-ti formezi un lot de vizitatori care sa te inteleaga, sa rezoneze si sa-ti raspunda pe masura cotei pe care tu o ridici la inaltimea dorita de tine.
      Asa ceva e imposibil in doar un an si ceva de cand ai blog. Intr-un an iti formezi 200, 300, sau chiar 500, de ce nu 1000 de vizitatori, dar atunci nu mai trebuie sa emiti pretentii cu privire la felul in care arata feed-back-ul...
      Sau...intr-un an iti formezi 10, 15, 20, poate chiar 25 de vizitatori de la care stii ce asteptari poti sa ai, pe care-i cunosti, care la randul lor te cunosc, ale caror comentarii ti-e drag sa le citesti, si atunci nu numai ca nu te mai deranjeaza nimic, dar ajungi sa si cresti in timp... Oamenii care se aseamana sporesc valoarea grupului prin aport personal. Pe cand gloata avida de chilotareala sau plictisita si neinteresata de articole care necesita un minim de concentrare, nu doar ca te enerveaza si-ti vine sa-ti dai singura cu blog-u'n cap, dar in timp risca sa-ti si denatureze structura interioara in sensul scrieirii unor articole din ce in ce mai nasoale...exista si riscul asta.
      Asa ca eu nu vad decat doua optiuni: 1) Fie cresti greu, in timp, dar stii ca grupul format, din care si tu faci parte, merita efortul unui schimb de pareri pertinente; 2) Fie cresti rapid, pui motani, bancuri si fotografii (ba chiar si horoscop, sexologie, sau 'stiati ca?'-uri), si nu te mai intereseaza tenta comentariilor si/sau parerea reala a comentatorilor. Cei care se prostitueaza cu adevarat prin blog, n-au nici maca o strabatere cu privire la cei care-i viziteaza. Vor doar trafic, 3 cuvinte pe post de comentariu, si atat. Conteaza sa iasa la numar, nu conteaza ce se spune...

      Delete
    2. "Și când sunt veselă, și când sunt tristă, dar mai ales atunci, mi-ar plăcea să-mi simt lângă mine prietenii...ca și-n viață." Pe bune? Care prieteni? Din sutele sau miile care te viziteaza, doar cateva zeci iti comenteaza. Iar din acele cateva zeci, doar pentru vreo 10 conteaza cu adevarat ce spui tu. Iar din aia 10, doar tu stii care ti-or fi prieteni... Asa ca n-ai cum sa te gandesti ca morisca in care te invarti momentan cu blog-ul, este formata doar din prieteni... Niciodata!... Eventual poti rezona cu o mana de oameni, poti creea un nucleu de bloggeri cu care te asemeni, si poti spera sa maresti acel nucleu in timp. Asta da... Dar necesita timp...mult timp. Asa cum gloata are grupul ei, haotic, bezmetic, dar stabil si...mare, asa si nucleul format din cei cu care te asemeni poate sa creasca in timp. Insa niciodata nu poti ajunge sa speri la un numar impresionant de oameni asemeni tie, pentru ca atata timp cat nu ai un blog asemanator cu 'Un show pacatos', te afli in minoritate.

      Delete
    3. Macar pe tine ma puteam baza...De tine eram sigura.... Si pentru unul singur sa scriu si sa ma inteleaga si tot e ceva. Dar cred ca mai sunt...macar cativa :)
      Ultimul (acum) comentariu, (vezi Rudolph AspirantDu apr. 28, 01:20:00 AM)...imi demonstreaza ca sunt oameni care citesc cu mare atentie ceea ce scriu. Si apreciaza felul in care o fac... Dupa cate vad, au idei mai clare despre ceea ce-ar trebui sa fac chiar decat mine insami. Desi... si pe mine ma bat niste ganduri insa stiu ca e foarte greu...

      Delete
  13. Felicitări pentru articol, dragă Elly! Ai surprins tare bine realitatea cu care ne confruntăm. Citind gândurile tale, mi-a venit în minte o comparaţie, cred eu potrivită cu ceea ce vedem în jur, la tv sau în blogosferă. Oamenii se comportă ca la...nuntă: toată lumea se îmbracă în haine strălucitoare, cu mult sclipici, toţi mimează fericirea extremă şi bunăstarea opulentă, deşi....după o astfel de zi a paradei ostentative, fiecare se întoarce la "realitatea" lui...
    "Viața nu-i deloc o continuă behăială veselă"- mi-a plăcut cum ai zis şi sunt de acord cu tine, că e mai potrivită o "tristeţe frumoasă", decât o veselie falsă şi tembelă.
    Îţi doresc o zi frumoasă! :-)

    ReplyDelete
  14. Sa stii Elly ca si eu te inteleg mai mult decat crezi. Si eu am zile cand sincer imi vine sa urlu, sa fug intr-o alta lume..poate paralela. Nu te schimba, scrie despre ce vrei tu, pentru ca sunt si oameni care stiu sa aprecieze si arta, si tristetea dintr-o simpla postare. Pentru mine scrisul e ca o eliberare sufleteasca si cred ca si pentru tine. Viata e frumoasa, dar este si grea. Mergi mai departe, exact asa cum esti tu...imperfecta.

    ReplyDelete
  15. De doua zile ma chinui sa scriu un comentariu, dar nu pot!
    Traim cu adevarat în lumi paralele! Asta nu pentru ca televiziunea de aici ar fi perfecta! Dar totusi, mai are bun simt!
    Iti doresc o zi frumoasa draga mea Elly!

    ReplyDelete
  16. poza color! ciudat...dar pare mai trista decat cealalta!....
    cat despre blog si comentarii....nu cred ca sunt toti superficiali ce-si gasesc cuvintele doar la imagini banale! poate pur si simplu le este greu sa exprime o parere complexa la un articol greu, greul fiind dat de incarcatura emotionala!
    poate le este mai greu sa-i exprime sentimentele intr-o lume in care totul e pe repede-inainte si nimeni nu sta sa mai asculte! uita-te intr-un mijloc de transport! cati oameni mai vorbesc unul cu altul si cati stau cu nasul cufundat in tablete, I-Pad, etc?
    cat despre mine, pot sa-ti spun ca imaginile tale cu motanu' si cele din gradina ma fac sa visez! am crescut la bloc, cu bunici la bloc, nu am stat la casa si asta e unul din cele mai mari vise! sa am gradina mea si terasa mea in care sa-mi beau cafeaua sau sa privesc asfintitul cu baietii mei...Si ma apuca toata veselia cand vad pozele tale, asa ca le comentez! :)

    ReplyDelete
  17. Sa scrii(sau eventual sa pui numai poze cu pisicul) pentru trafic ar fi cea mai mare prostie dupa mine si sincer nu cred ca te'ar prinde deloc...asta e stilul tau de a te exprima liber, de'ati impartasi gandurile..da, poate ca motanul primeste mai multe comentarii (cu siguranta se umfla in pene cand aude asta), dar prin smplul fapt ca'ti faci curajul de a scrie aici despre problemele tale si ne povestesti intamplari reale din viata ta conteaza foarte mult...pentru noi, dar mai ales pentru tine pentru ca te descarci intr'o oarecare masura..cine nu stie sa aprecieze asta e problema lor, dar important este sa scri pentru tine fie ca povestesti ceva super amuzant fie ceva trist. Capul sus, nu te gandi la trafic si mergi inainte ca si pana acum pentru ca faci o treaba foarte buna pe aici :)

    ReplyDelete
  18. Pentru mine e o adevarata placere sa trec pe la tine,sa te citesc,sa incerc sa-ti scriu cateva randuri.
    Asata inseamna ca ma bucura prezenta ta in aceasta lume a mea!
    Nici nu incerca "sa te prostituezi"!.N-o sa-ti placa!
    Multe lucruri te vor deranja si de acum incolo,dar asta e lumea in care traim.Buna ,rea...e lumea noastra.
    Seara frumoasa!

    ReplyDelete
  19. decizia de a nu te "prostitua"(ce naspa suna) mi se pare corecta! asa ca tu tot ce trebuie sa faci e sa scrii ce simti, nu? iar noi, cei ce te citim sa fim liberi in a ne exprima parerile...:)
    hai te pop!

    ReplyDelete
  20. E primul si singurul articol pe care ti-l citesc. Din pacate, ultimele mele preocupari mi-au mancat tot timpul liber. Sunt muta. Parca au izvorat cuvintele din capul meu, si te simt aproape. Atat de aproape.Si daca primul articol citit de mine de aici,la intamplare pare ca o carte de vizita,sumara e drept, dar cu tot ceea ce trebuie pentru mine, aproape ca mor de nerabdare sa termin vorbele astea, si sa-mi indrept ochii spre alte vorbe trimise de tine. Pana una alta, te pup, imi urez singura'' bun venit in lumea ta'' si te salut pentru ceea ce esti.

    ReplyDelete
  21. Elly, cand scrii pentru tine, cand nu vrei sa faci bani cu blogul, cand nu vrei sa fii prima pe listele blogosferice, nu conteaza numarul de comentarii, ci valoarea lor. De ce ai vrea zeci de comentarii stupide la un articol pentru care ai rupt bucati din suflet?
    Unele articole triste imi ajung pana in fundul sufletului, imi trezesc emotii nebanuite, dar mi s-a intamplat sa citesc in online si articole care pareau false, desi se vorbea despre intamplari adevarate. Parca acea tristete era doar o prefacatorie, pentru a atrage persoane sensibile.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu despre a castiga bani cu blogul vorbeam eu aici ci despre cu totul altceva. Sa castig bani cu el as vrea si eu dar mi-e relativ greu sa ma arunc in zona aceea. Am inceput foarte timid intre timp, am publicat 2 advertoriale doar.
      Si de fapt vreau din toate cate putin: si ceva notorietate si cativa banuti dar si cititori. Nu am zis ca scriu doar pentru mine ci ca scriu in felul meu, fara a incerca sa arborez o mina vesela cand n-o am. Pentru ca mereu mi s-a spus ca multe articole sunt prea triste, ca lumea vrea finaluri fericite. Scriu povesti din viata din care multi ar avea de invatat...

      Delete
  22. Tristețea, Elly... Suntem prea triști și singuri, prea veseli și cu toții!...O analogie logică, nu?!...Mă plâng când sunt veselă și tac când sunt tristă!
    Îmi place tristețea ta frumoasă, Elly!

    ReplyDelete
  23. Parerea mea e ca tu ai autentic talent (si suflet) artistic. Nu inteleg de ce-ti pierzi vremea pe bloguri si Facebook acum inainte de a fi pregatita sa vinzi ceva autentic valoros artistic comercial. Cand vei avea ceva de vandut si ai deja vehicolul de vanzare asigurat, atunci e OK sa-ti mai faci reclama si pe Facebook si pe bloguri, etc, dar nu in faza asta. Nu stiu sa explic ff coerent ce vreau sa zic. Exista scriitori profesionisti, care isi fac reclama si pe facebook si pe blog persoonal, dar numai dupa ce au deja contractul de publicare reala, sau dupa ce au vandut deja oprima lucrare si acum isi fac reclama la a 2-a, (chiar daca nu sunt nume de nivel cunoscut international cu totii, si unii prcatica chiar self-publishing, nu au contract cu vreoo editura proofesionista, insa au parcurs deja treptele necesare pt acel self-publishing la nivel destuul de serios). Adica nu intelleg de ce nu faci reserach in particuular la nivel mai serios cvasii-profesionist. ca nu cred ca veii gasi mentori care sa te tina de mana asa in nici o limba, nu numai in lb romana. Trebuie sa faci research serios daca esti serios interesata de a publica artistic comercial, (care e altceva decat a publica jurnalistic comercial la nivel de blog, desi desiigur or exista si jurnale literare, insa alea sunt mai mult de critica si istorie literara si ff putine de texte literare in sine, si astea mai mult pe anumite nise, nu asa pe literatura generala, adica literatura erotica sau literatura de interes LGBT, sau literatuura pt biker chicks, etc). Eu habr nu am si vorbesc la nivel de surfer total superficial, dar au fost pana acum cativa bloggeri in cazul carora chiar m-am mirat de ce pierd domnule astia timpul pe bloguri cand ar putea sa se informeze si sa incerce sa publice profesionist ca se vede ca le place sa scrie, se vede ca stiu sa se si exprime literar la nivel totusi mai ridicat decat o compunere de licean, de ce vor neaparat forma jurnalistica ? Ca doar nu mai e de MULT vremea cand Playboy publica Saul Bellow sau pe Joyce Carol Oates sau mai stiu eu pe care "tanar" scriitor de viitor mare autentic succes literar ? Sau daca vrei neaparta forma jurnalistica, atunci vei fi desigur constransa de teme si norme jurnalistice, care desigur ca vor include si articole despre pisici, si articole despre moda pantofilor balerini in luna aprilie dar nu in luna august, etc. Desigur, poti sa te axezi pe o nisa, de ex artcole despre calatorii, dar din astia chiar ca sunt cu milioanele la nivel global, asa ca nu cred ca vei avea tu sansa sa razbati asa ca Paul Theroux. In primulrand trebue desiigur sa-ti clariici pt tine insuti pt ce scrii, asa ca sa-ti treaca timpul, sau ca auto-terapie, sau asa din automatism pt ca tineai un jurnal persnal in liceu si de ce sa nu-l continui si acuma, sau chiar vrei sa scrii profesionist ? Sii daca vrei profesionist, vrei sa fii jurnalist sau altfel de scriitoor ? Jurnalisti vor destul de multi si inca si mai multi au si diplome si nu stiu ce sa faca cu ele. Asta asa ca sanse statistice reale. Chiar si ca free-lance e destul de greu daca nu capeti o arie de expertiza anume. Daca vrei doar sa vinzi reclame la parfumuri ca 10001000 de liceene din jurul Terrei si/sau vanzatoare semi-casnice Avon, e si asta OK poate asa o vreme, dar cat naiba o sa te tina faza asta propusa de diversi leaderi de opinie actuali de bloguri comerciale in lb romana ? Ca e destul de clar ca asta nu e genul tau. Eu doar ridic asa intrebari cam la intamplare. NU sunt expert in absolut nimic legat de scris profesionist, decat la nivel de cititor-surfer amator pe Internet de cand am 15 ani.

    ReplyDelete