Friday, July 26, 2013

Neverending story - Călătoria propriului eu



De multe ori, de abia la final realizezi că este vorba despre o reclamă. Elaborate, purtându-ne pe aripi de vis și debordând de spiritul de aventură caracteristic, inconfundabile prin stil, reclamele Heineken sunt undeva, sus în top. Era o vreme când mi se părea că-i prea multă risipă de fantezie pentru o bere. Apoi, privind mai bine, am găsit că sunt mai mult decât perfecte și că un singur cuvânt ar putea să le descrie exact: flamboaiánte. Privindu-le ai impresia că-i musai să pleci într-o călătorie, iar în aceasta merită cu siguranță.

Dacă n-aș fi avut acest blog niciodată nu aș fi avut ocazia să-mi expun aceste ganduri. Poate că doar le-aș fi gândit...și rămâneau acolo, în chiar locul secret al zămislirii lor.

Viața ne pedepsește uneori nevinovați fiind. Destinul o ia razna. Poate că-l mai ajutăm și noi...poate că-l ajută și cei din proximitatea noastră. Făcând alegeri nu prea inspirate am ajuns într-o situație limită despre care nu am dat niciodată detalii. Cert este că toate acestea au construit vehiculul fantastic care m-a adus în blogosferă acum deja doi ani. 
Nu aveam habar ce înseamnă nici blogul, nici blogosfera. Ați înțeles foarte bine. Nici măcar ce înseamnă să fii blogger. Pare aiurea, ciudat, o minciună. Habar n-am avut în ce m-am băgat. M-am întâlnit cu un tărâm nou (blogosfera), cu o unealtă neobișnuită (blogul), cu persoane extraordinare sau doar fără particula extra (posesori de bloguri). În clipa aceea, fără să știu că se întâmplă, am trecut de la obișnuit la neobișnuit, ceva aproape similar cu a trece de la profan la inițiatic. Am făcut primul pas într-o variantă stranie a unei călătorii spre reînvierea propriului eu căzut pe câmpul de luptă al vieții anterioare. De pe 11 iulie 2011 oficial, dar abia de pe 03 ianuarie 2012 efectiv, viața mea se va împărți pentru totdeauna în ante și post blog. 

Nu mă cunoștea nimeni. Inițial nici nu țineam să fiu cunoscută. Îmi ajungea că aveam o mică tribună proprie unde gîndurile unui suflet reîntors din morți căpătau glas, formă virtuală. S-a întâmplat ca gândurile mele să pară interesante câtorva persoane și asta mi-a ridicat un semn de întrebare. Oare trebuia să merg mai departe pe drumul respectiv? Oare avea sens să mai aglomerez si eu tărâmul de basm 2.0 cu poveștile mele? Înteresau ele pe cineva? Aveam anvergura necesară pentru a continua ceva început dintr-o dorință de salvare? Simțeam că era cea mai importantă călătorie a vieții, nu mai era cale de întoarcere.

Propriul meu eu intrase deja într-o terapie binefăcătoare, călătorea solitar spre nu știa exact ce. Călătorea, călătorea...și începea să-i placă. Se redescoperea și vindeca zi de zi câte puțin, poveste cu poveste, imagine cu imagine.
A întâlnit în călătorie prinți și prințese, zâne și cotoroanțe, balauri și păsări ale paradisului, foc și gheață, păduri, stânci și ape adânci, a întâlnit magie dar și șarlatanie. De la toți a învățat câte ceva. De la mulți a și primit câte ceva încercând să dăruiască la rândul său. Măcar o vorbă bună. Uneori i-a reușit, alteori mai puțin. 
A trecut printr-o mulțime de încercări, a răspuns multor provocări, a îndeplinit sarcini diverse. Ca-n orice basm-călătorie inițiatică. Dorindu-și vindecarea deplină, pe rând a fost curajos, a fost smerit, a mai și greșit autopedepsindu-se însă dur. 

Călătoria bloggeristică a propriului meu eu era necesară, m-a schimbat complet. Încerc să mă dezvolt continuu, mă analizez, mă autoevaluez... În fiecare zi ajung într-un alt ungher al sufletului, cu fiecare nouă poveste mă simt mai bogată, mai bună, mai înălțată, mai frumoasă sufletește. Aflată în această neverending story, pe care o simt de abia la început, sunt gata să trec la o etapă superioară, să fac față unei provocări majore. Chiar și unei călătorii în China. Simt că pot renunța la drumul solitar, că pot deveni parte a unei echipe.

N-am scris întâmplător acele gânduri despre Heineken în introducere. Prin regulamentul de mai jos, Heineken provoacă toți bloggerii să participe la campania „Călători legendari din social media”.



6 comments:

  1. "Heerlijk, Helder, Heineken"
    Sloganul lui Freddy Heineken!
    In 1983 l-au rapit si a fost platita suma de 16 milioane de euro, iar cand a murit l-au condus pe ultimul drum doar 7 persoane, dintre care unul era preotul! Esteînmormantat în Noordwijk aan Zee. Acum a ajuns doar o reclama..... :)):))

    ReplyDelete
  2. Interesanta provocare :)
    Nimic pe lume nu este intamplator... Iata, prin intermediul blogului ne-am cunoscut si... ce familie frumoasa am devenit! Tin mult la grupul meu de bloggeri si ma bucur zilnic sa comunic si sa aflu ce mai fac, ce preocupari, ce bucurii au, am legat multe prietenii. Lumea virtuala este la fel ca si cea reala, plina de surprize ;)

    ReplyDelete
  3. Frumos.... o lume fascinanta.. o provocare interesanta pentru cei care au cu adevarat de spus ceva...

    ReplyDelete
  4. Cumva si povestea mea seamna cu a ta. Nu-ti stiu situatia limita, dar mi-o stiu pe a mea si ma regasesc in randurile tale.
    Ti-as ura de pe acum drum bun, dar nu vreau sa anticipez. Stiu insa cu siguranta ca poti face tot ce iti propui. Imi amintesc de vremurile in care eu incepeam si tu erai asa, un fel de vis pe piedestal. Chiar asa gandeam despre tine, da da! Acum ma simt aproape, iti stiu casuta virtuala si vin la o cafea de cate ori am ocazia. Iti admir energia si spiritul si ma simt norocoasa ca te-am intalnit. Si iti spun toate astea ca sa intelegi ca ce faci tu aici are un sens. Conteaza.

    ReplyDelete
  5. Cum scrie si Carmen mai sus, nimic nu este intamplator. Eu ma bucur ca te-ai apucat de blogareala. In primul rand pentru ca scrii foarte fain. Apoi pentru ca uite asa ne-am cunoscut, chiar daca este doar virtual. Cine stie, poate intr-o zi vom avea ocazia sa ne cunoastem si dincolo de blog. Mie mi-ar placea :).

    ReplyDelete
  6. In ultimul timp am avut impresia ca esti aproape vindecata, ca blogul chiar ti-a abatut gandurile de la ceeea ce a fost candva... Poate ma insel, insa asa te vad acum. Schimbata, mai luminoasa, mai deschisa, mai altfel de cum erai cand ai pornit pe acest drum.
    Cat despre reclame, singurele care imi plac sunt cele de la Stela Artois. Mereu am senzatia ca incepe un film bun... Poate mai sunt si altii care au reclame bune, dar eu schimb mereu canalul cand incep, asa ca... :)))

    ReplyDelete