Luni, 24 iunie 2013
 |
| tuberoze |
E o dimineață liniștită, caldă, cum n-a mai fost de multe zile. E 10,45. Sper să se fi terminat cu ploile ca să putem ieși pe-afară, la joacă. Soarele bate puțin oblic chiar în fereastra de la demisol a casei noastre, încălzind-o. Împreună cu Panther, surioara mea, ne jucăm în hol. Șșșt! Se aude mama. Ne cheamă pe amândoi cu glas molcom, blând dar și autoritar, așa cum numai ea știe. Am și fugit la mama, sunt un copil ascultător. Surioara mea e o răsfățată, ca toate fetițele și, ca de obicei, se lasă așteptată. Din ochii mamei ies parcă săgeți care o fixează pe Panther când apare. Ne arată ce ne-a adus doamna Ani, vecina noastră. Sigur că ne place, nu prea e de făcut nazuri. Biata mama, face și ea ce poate dar suntem săraci și orice ajutor din afară este binevenit iar doamna Ani este tare buna.
N-am vorbit niciodată cu ea, sunt prea micuț. Nici sora mea geamănă n-a vorbit. Am uitat să vă spun că mama are un nume foarte frumos: Tigretta.
Am ieșit afară, în fața casei, să mâncăm. Suntem cu mama care nu ne scapă din ochi. Apare și doamna Ani vorbind cu o fată blondă, drăguță. Mama ne face semn să tăcem, așa e politicos, nu se face să vorbești cu gura plină.
- Dacă unul ar fi băiețel m-ar interesa, zice fata blondă.
- Nu știu dacă este vreunul. Pe care îl preferați?
- Nu pe cel negru, clar. Pe celălalt.
Și doamna Ani se apleacă rapid. Spre mine!!! Nu doamna Ani, nu! Nu! Era atît de bună...acum o urăsc, o urăsc! Până ce doamna Ani să mă dea blondei mama a uitat că e o lady și i-a aruncat vorbe urâte, i-a zgâriat mâna dreaptă și-a scuipat-o. Am mușcat-o și eu de degete pe blonda cea rea. Nu e drăguță deloc, mi s-a părut. E urâtă și rea. Foarte rea și ea, și doamna Ani. Au fugit cu mine. Mama n-a mai putut face nimic. Am plâns puțin și m-am tot zbătut. Ce bine că acum îi curge sângele din cele două degete. Dar mie, oricât m-am zbătut, tot nu mi-a dat drumul. Mai mult n-avea rost fiindcă mi-am amintit că mama ne-a povestit că într-o zi se poate întâmpla orice. E o asemenea zi. Mamaaa! Pantheeer!!! Mi-e deja dor de voi!!! Miaooo!!!
Hoațele au mers undeva, aproape, și s-au bandajat amândouă. Blonda m-a pus într-o traistă de pânză prin care nu intră soarele. După ce i-a mulțumit, și-a luat la revedere de la cotoroanța de doamna Ani și pe mine m-a pus cu trăistuța la pieptul ei. Unde mă duce???
Nu știu unde, nu mai văd nimic. Mergem...mergem...simt. Turbez de furie în trăistuță dar blondei nu-i pasă. Merge și-mi vorbește într-una. Și mă mângâie...ca o mamă. Nu!!! Nu poate fi ea mama mea! N-are cum. Mama mea e Tigretta. Mamaaaaa!!! Mămicaaa! plâng în beznă, în tăcere și fără lacrimi...
...Dar miroase foarte frumos hoața. A parfum de flori albe, propaspăt, ușor, delicat. Îmi plac grozav florile, aveam și noi în fața casei crini albi și trandafiri... La pieptul ei îmi vine somn...
Am ajuns. Blonda e agitată și povestește despre mine unei alte femei care înțeleg că-i e mamă.
- Vaaai! Ești plină de sânge... se vaită femeia.
- M-a mușcat el, o aud explicând și râzând pe blondă, că-i cunosc deja vocea.
- Ia să-l văd!, zice femeia.
Și văd soarele dar dintr-o cutie mare, mare, cu o usă prin care se vede tot. E un coteț mare. Nici n-a pus mâna pe mine. Aș fi mușcat-o. Hmmm...Oare cum o fi știut blonda că vreau s-o mușc?!??!
Apoi se uită amândouă la mine. Îl cheamă și pe tatăl blondei și stau cu toții, cu ochii mari și gura căscată la mine.
- E frumos, e foarte frumos, decretează mama blondei. E aproape alb...n-am avut niciodată unul așa de frumos...
Toată ziua blonda s-a ocupat de mine. Mi-a dat lapte, mi-a dat whiskas, mi-a dat apă...și a stat mereu lângă mine. Mi-a vorbit mereu frumos. Cred că vrea s-o uit pe mama, s-o uit pe Panther. Ticăloasa!
N-au avut niciunul curaj să mă atingă. Doar au vorbit mereu cu mine, mai ales blonda. Așa cum m-a învățat mama, am păpat tot pentru că nu se știe dacă mâine mai am ce mânca. Prima noapte am dormit acolo, în cotețul ăla urât...
Marți, 25 iunie 2013
Dimineață, ora 6,00... Nu prea mi-e foame dar blonda a venit din nou cu lapte. Și whiskas. Și mi-a spus că ea pleacă. Să fiu cumințel. O să fiu. Ce pot să fac într-un coteț?!?
Mama blondei mi-a adus mereu mâncare, chiar și taică-său o dată. Au fost buni cu mine. Dar parcă o prefer pe blondă, cât ar fi de rea și de urâtă. Miroase atât de bine...are un parfum de flori grozav.
De câte ori am adormit le-am visat pe mama și pe Panther...
S-a înnegurat de mult. Nici n-a deschis bine ușa cotețului meu că îi simt parfumul și pașii. Blonda a venit acasă. Mă întreabă ce-am făcut toată ziua. Pare obosită și vorbește atât de frumos încât îi răspund. Mi-aș dori să încerce să mă mângâie. Mi-e dor de-o mângâiere. N-aș mușca-o... Încerc s-o iert. Cred că mă iubește... Îmi spune "Somn ușor!" și parfumul ei se îndepărtează... Oare blonda doarme și ea?
Miercuri, 26 iunie 2013
 |
| Snow |
Încă de foarte de dimineață primesc mâncare, vorbe frumoase, același parfum care mă tulbură. Mi-a găsit și nume: Snow. Cică pentru că sunt aproape alb. Semăn la blăniță cu zăpada veche de câteva zile. Așa spune blonda la care toți strigă Elly. Dar mă strigă rar Snow. Mai mult Fulgușor sau Pisi. Îi spun de câteva ori că mama m-a botezat Joy...dar nu cred că mă înțelege. Renunț... O să mă obișnuiesc cu noul nume. Blonda chiar mă iubește. Încearcă să mă atingă. Iar și iar... Of, mi-e așa de dor de mângâieri încât cred că am s-o las să mă atingă. Dar doar puțin! Nu e încă iertată complet!! Vin lângă mâna ei... Întinde cu o ușoară teamă degetele și mă atinge. Ce senzație minunată! E blândă atingerea. Blonda capătă curaj, mă mângâie pe spate și pe căpșor... N-are sens să mă mai prostesc. Torc și în ochii blondei văd strălucind 2-3 lacrimi de bucurie. Vreau să mă ia în brațe.
Nu știu cum dar înțelege. Mă ia în brațe și eu torc, torc...și închid ochișorii mei albaștri moșteniți de la tatăl meu, cum ne povestea mama. Mă lasă la loc în coteț, cică aș putea fugi. Are dreptate. Încă mi-e dor de mama și-mi vine să-mi iau câmpii.
Vine noaptea. Vine și blonda mea. Mă cheamă și vin la ea. Mă mângâie din nou, cu ceva mai mult curaj. Mă ia în brațe și pleacă cu mine. Mă duce în casă și mă așează pe ceva mare, roșu vișiniu, catifelat. Un pat bun de tăvălit. Îmi place atât de mult că adorm... Și dorm...mă trezesc în coteț.
Joi, 27 iunie 2013
Blonda mă scoate în curte, la joacă. Nu cunosc locurile deloc. Vine la mine o lighioană roșcovană. Pufi. Un câine. Prea prietenos, nu-mi place. Îl scuip, mârâi și-mi înfoi blănița. Să priceapă și el că n-are ce căuta în viața mea. Văd că înțelege pe moment. Fuge speriat cît e de mare.
Seara ajung din nou în casă. Toți mă alintă, mă mângâie. Dar n-au încredere în mine.
Noaptea ajung din nou în coteț. Ba nu, în căsuța mea.
Vineri, 28 iunie 2013
Sâmbătă, 29 iunie 2013
Duminică, 30 iunie 2013
Luni, 01 iulie 2013
Marți, 02 iulie 2013
Miercuri, 03 iulie 2013
Ohohoo!! De când n-am mai scris aici! Iertare!
Curios, dar am avut atâta treabă zilele astea că n-am avut timp să scriu nimic în jurnal. Când ajung în căsuța mea de abia am timp să dorm puțin. Da, acel coteț e căsuța mea. Nu e atât de urât cum mi s-a părut în prima zi. E locul unde mă liniștesc, mă odihnesc și mă simt în siguranță.
În fiecare zi am păpat tot ce-am vrut eu, am fost răsfățat cum n-am mai fost niciodată, am stat tot mai mult pe afară, prin curte, în reprize tot mai lungi. Am învățat să răspund de câte ori sunt chemat. Mă bucur enorm când sunt chemat pe nume. M-am jucat, am învățat unde se află toate prin curtea mea. Blonda mea mă iubește, acum știu. De două zile n-am mai visat-o pe mama. Nici pe Panther.
 |
| Snow |
Joi, 04 iulie 2013
Vineri, 05 iulie 2013
Sâmbătă, 06 iulie 2013
Duminică 07 iulie 2013
Ei...sper că nu se supără nimeni că scriu puțin în jurnal dar pur și simplu n-am timp.
Mă bucur de cel mai bun tratament. Elly m-a invățat să vorbesc cu puii, cu găinile, cu Pufi, cățelul băgăcios...cu ea. Mi-e tare dragă. O caut peste tot. Aș vrea să stea cu mine tot timpul. Să ne jucăm împreună ziua întreagă.
Ieri s-a petrecut un mic eveniment. Am cunoscut-o pe pisica vecinilor care a venit să mă salute fiindcă a aflat că sunt nou-venit în cartier și ceva mai special decât ei, vecinii mei.
Tot azi am avut curaj să sar de pe un acoperiș. Am sărit direct în grădina mare a casei ca să mă duc la Elly care avea treabă pe acolo. Am avut emoții mari dar Elly nu s-a supărat pe mine ba chiar a râs. A fost fericită că îmblânzirea mea e un succes. Poate în 2-3 zile capătă încredere deplină în mine și îmi lasă și noaptea portița căsuței mele deschisă. Sper s-o conving că-i merit încrederea.
Adevărat este că am fost un adevărat sălbatic, o mică fiară. Mama ne-a crescut cu o teamă grozavă de oameni. Ne-a iubit și îngrijit cât a putut de bine dar n-am știut nimic despre nimic. Elly m-a învățat totul și mă învață mereu. Nu cred că putea să existe un loc mai bun unde să mă poarte soarta.
Oamenii în familia cărora mă aflu sunt și familia mea. Dacă ar avea blănițe și codițe aș crede că sunt pisoi siamezi.
Azi, când am fost din nou prin casă vreo oră și ceva, am aflat cum se numește parfumul lui Elly: Vanderbilt. Îl ador! Se știe că noi, siamezii, iubim la nebunie parfumurile! Și florile!
Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema numită Parfum de alb îi aparține Malei.
Au mai scris pentru Povestea parfumată următorii:
Mirela, Cătălin, Lolita, Tina, Irealia, Vania, Vienela, Gabi, Lili, Mala, Diana,Dana Lalici, Daurel, Irealia, Nina, Anca, Silving, Vavaly, Mala,
ghurhu, Daurel, Lili, Lili
:) Minunată poveste! Să-ţi trăiască Snow, are multă persoanlitate! :) Şi e frumos foc!
ReplyDeleteTe aştept cu daruri.... :) pup
Da, micutul meu Snow are multa personalitate. Cat despre frumos, in realitate, adica miscator, e si mai frumos :)
DeleteMultumesc pentru apreciere, Anastasia! Am vazut darul. Frumos. :)
Snow e adorabil!
ReplyDeleteFelicitari pentru modul in care ai ales sa scrii povestea. Cred ca o sa-ti placa documentarul acesta de la BBC:
http://www.youtube.com/watch?v=5W0Hp618GRQ
Iti multumesc, Xaara! M-am gandit sa povestesc ca din punctul lui de vedere. Cred ca nu-i cu mult diferit cum am perceput eu imblanzirea lui fata de cum o percepe el insusi. E foarte dragalas, foarte jucaus, e deosebit. De fapt, fiecare pisoi e diferit. :)
DeleteAm vazut si documentarul, partea 1 si partea a 2-a. Am vazut ca exista si a 3-a dar acum nu mai am timp. Sper sa reusesc putin mai tarziu :) Mi-a placut fiindca mi s-a parut foarte interesant demersul acelor cercetatori. Eu iubesc mult felinele. :)
Minunat albul tău! Snow e un pisoi foarte simpatic, chipeş foc şi creşte văzând cu ochii! Să-ţi trăiască şi să te bucuri mereu de aventurile lui! Felinele au ceva deosebit, te atrag prin delicateţea şi curtoazia lor, iar Snow are nişte ochi albaştri care te topesc... :)
ReplyDeleteNumai bine, Elly! :)
Am observat si eu ca a crescut foarte repede, poate unde acum e hranit foarte bine, cu tot ce-i place. Sper sa am mai mult noroc de el. Ultimii doi pe care i-a avut au avut ghinionul sa fie calcati de masini. Ies pe strada, o traverseaza si cum putini soferi sunt atenti...
DeleteMama sa e o pisica europeana tigrata, foarte frumoasa, iartatal siamez, varietatea Lynx Point, si a mostenit absolut toate caracteristicile, inclusiv acesti incredibil de frumosi ochi albastri, care si pe mine ma topesc si ma hipnotizeaza.
Multumesc mult pentru urari! Numai bine si tie! :)
Frumusel Snow al tau :((Banuiam eu ca tu esti "Blonda rea" :)) Mi-a placut povestea ta si iti urez sa aveti parte unul de altul cat mai mult timp ...Inteleg ca democratia in casa ta este urmatoarea,: Pufi sta afara de oaza iar Snow in casa :))
ReplyDeleteSa iti traiasca animalutul si sa ai parte de el !!!!!!
Pai cine ar fi putut sa fie? :)) Normal ca eu.
DeleteE frumos, il iubim foarte mult mai ales ca vine in casa noastra dupa aproape doua luni in care nu mai aveam o asemenea frumusete felina :) Accidentul lui Tiger ne-a lasat cu inimile frante. :(
Nu m-am gandit la o anume ordine in casa noastra. Nu stiu daca exista. Fiecare are locsorul sau foarte bine stabilit. Snow umbla peste tot, asta e cel mai frumos. E primul motanel pe care mama il accepta prin casa :) Poate si datorita faptului ca e de rasa :)
Multumesc mult!
Ești o blondă rea, are dreptate Snow! Păi cum se poate să nu doarmă, așa un frumos, lângă tine?! N-aș fi avut inimă să-l las afară pe mititel. Știu, știu povestea...dar totuși! E o minunăție, simt că are noroc, poate și pentru că l-ai luat tu, că e băiețelul tău cu blăniță. Și ce blăniță! Picky și Odin deja stau călare pe fotoliul de birou și se uită la el, mă rog, cu un pic de superioritate, deoarece nu mai sunt ei juniorii, gata, a apărut altul mai mic, un pisoi frumos care trebuie să învețe câteva șmecherii. E grozav Snow, miau pupici de la noi toți! Să-ți mai spun că povestea asta e cea mai fermecătoare, că tot citesc și recitesc și mă uit la poze? Sau că Snow are privirea ta și cred că și culoarea ochilor vă seamănă? Nu-ți mai spun, că sigur știi! Te pup, noapte bună! :)
ReplyDeleteSa zicem ca am fost, atunci cand l-am luat in familia lui. Dar ce sanse avea acolo? Mama sa ii crestea cat ar fi putut apoi ar fi plecat pe cont propriu dar in cartierele de blocuri nu ar fi avut o viata grea sau si ai rau. Multi pisoi sfarsesc ucisi de catre copii. :( Traiau intr-un fel de gaura, care ducea la subsolul unui bloc. I-am vazut iesiti cand tocmai le daduse putina mancare acea doamna, pe care chiar asa o cheama.
DeleteAi zis bine "baietel cu blanita". Il iubesc ca pe un copilas si il invat tot ce pot. Si de acea am avut timp putin in ultima vreme fiindca m-am ocupat mult de el. E frumos, ochisorii lui m-au fascinat din prima clipa. Mi-am dorit de mult un motanel cu ochi albastri. Ca s-a potrivit sa fie si siamez, de aceasta varietate rara si splendida, cu atat mai mult sunt bucuroasa.
Multumesc mult, Mirela! Pupici lui Picky si Odin de la Snow. :)
Așa o fi punctul lui de vedere???
ReplyDeleteO poveste delicată, cu parfum de simpatie și dragoste.
Pe undeva, pe aproape :) E nedespartit de mine din ziua cand s-a hotarat sa ma lase sa il mangai asa ca nu cred ca ma insel prea mult :)
DeleteMultumesc mult, Lili!
Ce poveste frumoasa. Intr-adevara esti un suflet delicat, iar Snow cu siguranta o sa-ti lumineze viata. E atat de dragalas, sa fiti sanatosi toti de la pisic la blonda cea buna:)
ReplyDeleteMultumesc si din nou multumesc! E foarte dragalas, poate am sa va mai pun poze cu el curand. :)
DeleteM-ai brodit cu parfumul,e unul din preferate.Il achizitionez din Italia,ca aici nu am incredere.Seara buna !
ReplyDeleteMacar cu parfumul :) Ca stiu ca pisoii nu-ti prea plac :)
DeleteMultumesc mult, Flori!
Ai un pisoi frumos, dar pare timid.
ReplyDeleteTicălosul ăsta mic te-a zgâriat şi tu îl mângâi?
Sper că într-o zi ne vei spune şi povestea lui Pufi.
Nu avea cum fi altfel un pisoi adus de pe strada...Era speriat, fricos...si periculos, cat ar parea de necrezut. M-a muscat, nu doar m-a zgariat dar a facut-o doar ca sa se apere :) Eu l-am inteles si iertat imediat.
DeletePufi nu are o poveste. El ne-a fost adus de catre un prieten de familie, de la prieteni de-ai lui de familie. Am dorit un catel, ca ne murise catelusa de batranete si s-a oferit ca imi aduce el unul fiindca stia ca prietenii lui aveu o catelusa cu pui si ca puii erau de dat. Am dat o moneda de 50 de bani pe el acum 9 ani :)
Multumesc :)
Impresionat,nu am cuvinte !!!
ReplyDeleteIn primul rand vreau sa te felicit pentru povetire. Foarte frumos realizata!
In al doilea rand, te invidiez pentru ca ai asa o minunatie de pisoi!
Numai bine !
Multumesc mult. Cred ca poti gasi un astfel de motanel daca iti doresti. Dupa ce l-am gasit si adus acasa, am cautat informatii despre acest tip de pisici siameze si am vazut puiuti de vanzare pe internet. :)
DeleteO alegere deosebitã!
ReplyDeleteScrierile tale sunt aer proaspat!
O dimineatã minunatã si o sãptãmânã de top îti doresc !
Multumesc, Iulisa! Numai bine iti doresc si eu! :)
DeleteSnow are dreptate, esti o blonda rea dar deosebita! :) Mi-a placut articolul.
ReplyDeleteDeci are dreptate?!? :)) Si eu care credeam ca Snow si-a schimbat parerea, ca l-am convins ca sunt buna si-l iubesc.
DeleteMultumesc! Ma bucur mult. :)
Frumoasă poveste! Frumos pisoi! Şi o blondă care iubeşte animalele!
ReplyDeleteMa bucur mult ca si tie iti place motanelul meu. Si povestea lui :) Multumesc!
DeleteMi-a placut mult povestea, atat de sensibila, de emotionanta, iar pe alocuri amuzanta ("și-a luat la revedere de la cotoroanța de doamna Ani" :))). Se vede cat de mult il iubesti pe micut, iar el se pare ca s-a atasat deja de tine. Mica fiara e cu adevarat un pisoias adorabil, sa te bucuri de el! :)
ReplyDeleteSaptamana frumoasa, draga Elly. :)
Daca l-ai vedea cum vrea sa mearga peste tot cu mine! Sigur ca-l iubesc, m-am lasat muscata de degete. Daca ai sti cum siroia sangele...te-ai fi speriat :))
DeleteMultumesc mult, Nice!
Povestea este fermecatoare si ... parfumata!
ReplyDeleteIar Snow, in prima poza, zici ca e un tigrisor suparat ...si pus pe sotii...
Doamne, cat de amuzanta poti fi cu povestirea din punctul lui de vedere. Numai ca nu esti o blonda rea :P ...Din contra, si se pare ca si el invata incet incet :)))
Speram sa mai vedem poze cu Snow, ca e un dragalas.
Pupici :*
Snow are picioruse, capsor si codita de tigrisor. Dar doar atat :) In rest este alb cu cafeniu foarte palid. De facut sotii face permanent. Mereu il caut si il gasesc ascuns in alt loc. Dar e bine, pentru ca daca il strig raspunde de oriunde ar fi. Invata mereu fiindca chiar nu stia nimic, era foarte speriat de noi, oamenii. Il speria orice zgomot, cat de mic.
DeleteVoi mai publica curand si alte fotogafii :)
Multumesc, Alexandra!
:) E drăguţ foc!
ReplyDeleteMultumesc, draga Laura! :)
Deletece surprizaaaaaaa!!!!!! ai pastrat secretul ca pe o comoara! o comoara alba! :))) e tare draguta pufosenia! :) numai clipe frumoase sa traiti impreuna! :)
ReplyDeleteMona draga, n-am stiut ce curs vor lua toate intamplarile. Primele zile mi-a fost teama ca nu voi reusi sa-l imblanzesc, atat era de agresiv. :(
DeleteAm asteptat pana ce am vazut progrese. Cateva zile am crezut ca va fugi. Primele zile, desigur. Parea sa sufere. Pana ce s-a obisnuit si a inceput sa fie cooperant. Acum e tot timpul pe urmele mele, ale mamei mele, chiar si ale tatalui meu.
E dragut, e dulce si acum foarte cuminte dar si ghidus :)
Multumesc mult pentru urari!
Mai frumos de atat nu cred ca putea fi scrisa povestirea asta. Superb! Mi-a adus aminte de 'Noi si puii animalelor' de Olga Petrovskaia, pe care am citit-o la 6-7 ani...
ReplyDeleteSa fie sanatos si jucaus motanelul tau! :) Are un colorit incredibil... Pare putin crem la extremitati, si alb in zona spinarii. Cred ca-si va mai schimba putin coloritul dupa ce va mai creste, dar sunt sigur ca-si va pastra acele 'cerculete' de tigru pe picioare. :) Foarte potrivit numele. :)
P.S.: Mi-a placut foarte mult 'Oare blonda doarme si ea?'... ;)
Daca tu spui asta, e mai mult decat un compliment. :) Ma incanta ca ti-a placut. Cred ca si micul meu Snow gandeste aproximativ la fel ca in poveste. Il vad cum se comporta, ii analizez fiecare miscare, m-am ocupat de el cum nu m-am ocupat niciodata de un pisoias. Imprejurarile in care a ajuns el la mine sunt deosebite. Pe de-o parte mereu ma voi gandi ca l-am rapit cumva de la mama lui...si voi avea o mica mustrare de constiinta. :)
DeleteDin pacate nu cunosc povestea amintita de tine dar sunt convinsa ca e frumoasa, ca toate povestile cu animalute.
Sper si eu sa fie sanatos si sa creasca mare ca de jucaus nu se pune problema. Este ca un iedut, ca un iepuras, e vioi si foarte vesel. Un fulg de zapada cu chip si picioruse de tigrisor :)
Tocmai ca in zona spinarii albul sau este cu o tenta cafenie :) Este siamez Lynx Point, cea mai draguta varietate de pisici siameze. Sper sa nu se schimbe. Vazand adultii am observat ca se pastreaza coloritul frumos de pe picioare, cap si coada. Pe burtica este alb, ca zapada.
Da, m-am gandit vreo doua zile la nume si mi s-a parut cel mai bun. Desi cel mai adesea il strig Fulgusor :)) Tot de la zapada vine :)
Ma bucur ca ti-a placut intrebarea. Si mie, am ras cand am scris-o :)
Multumesc, Catalin!
blondo!! ia sa nu mai fii rea :))
ReplyDeletee adorabila pufosenia.
sa te bucuri de el...:)
mi-a placut cum ai povestit!
Am sa ma straduiesc sa nu mai fiu rea :) Cred ca deja nu mai sunt. Altfel Snow nu m-ar iubi si n-ar sta numai dupa mine :)
DeleteMultumesc, Geanina!
Ce scump e Fulgusor sau Snow sau Pisi, iar ochii ca margelele il fac si mai dragalas. Frumoasa poveste. Eu l-as fi luat si pe celalalt, pe pisicuta, ca sa fie impreuna, avand curte, unde creste unul creste si al doilea. Aici n-am posibilitate sa cresc vreo unul, dar imi sunt atat de dragi.
ReplyDeleteUn inceput de saptamana cat mai frumos!
:) Nu puteam sa fac fata cu doi. Nu-ti imaginezi cat de grea e munca de imblanzire a unui pisoi complet salbatic. In plus, n-am avut niciodata doi pisoi si mai era si negru. Si fetita. Am avut o singura data, in copilarie o pisicuta de mila careia plangeam de fiecare data cand facea pisoi si trebuia sa cautam sa-i dam. Si era greu pentru ca nu se inghesuia nimeni sa-i ia caci in cartier mai toata lumea are pisoi. Am si un caine, il iubesc mult si pe el, nu vreau sa-i fac viata grea. Deocamdata o cam are fiindca Snow inca nu-l agreeaza pe Pufi in totalitate. :(
DeleteMultumesc mult, Tina draga! La fel! :)
Prin iunie a.c., prin intermediul revistei "Formula AS" am realizat transferul unuia dintre pisoii de pripas ingrijiti de sotia catre un venerabil domn care m-a asteptat la Dristor; conform superstitiei mi-a dat 1 leu...
ReplyDelete:) Da, asa se obisnuieste si pentru catei, si pentru pisoi. Sa se dea o moneda, de fapt. Cand am primit catelul, la fel si noi am dat o moneda :)
DeleteDar Snow n-a fost dat de catre nimeni. L-am luat pur si simplu de la mama lui. L-am rapit, fapta de care imi pare cumva rau, dar am vrut sa-i ofer macar lui o viata buna. Sper sa fie fericit. :)
Ha, ha! Frumoasă poveste cu micuţul mustăcios! Mi-a venit să râd când am văzut ce ai scris, căci şi eu am postat tot despre...pisici!
ReplyDeleteO zi frumoasă, dragă Elly! :-)
Voi veni sa vad azi. Imi pare rau ca n-am avut mai devreme timp. Multumesc, Alex!
DeleteEsti salvatoarea lui Snow. Desigur ca te iubeste
ReplyDeleteCu toate astea nu cred c_ar trebui sa-i lasi seara usa deschisa. Il vad mic, neajutorat si poate s-ar pierde manat de curiozitate
Ca un fel de salvatoare ma vad si eu dar nu stiu sigur cum ma vede el. :) De iubit ma iubeste, nu face nimic fara sa ma anunte cu un mic mieunat.
DeleteDe doua zile e liber toata ziua. Abia nopatea, la miezul noptii il pun in acea cusca-cotet si-i inchid usita. Nu vreau sa-l pierd din motivul pe care-l spui sau poate ca ar veni vreun motan mare de-al vecinilor sa-l bata cumva.
Va mai dura o vreme, pana va mai creste. Dimieata ii dau drumul la ora 6,00-6,30... Cred ca e bine si ca e fericit. Cand il inchid e atat de obosit ca adoarme in 5 minute... :)
Multumesc, Hapi!
Am citit pe nerasuflate... superba povestioara iar cel mic.... o dulceata de pisoi...
ReplyDeleteMultumesc, Adriana! E mic si atat de scump! Sper sa nu-l pierd...as fi tare trista.
DeleteMinunata povestea! Sa va bucurati de Snow cel putin 20 de ani de acum inainte.
ReplyDeleteCe bine ca am lipsit! Nu stiu daca ai scris despre Tiger - mai mult decat am citit in comentarii - dar ma bucur ca nu am citit!
Citind ca Snow s-a intalnit cu Pufi, dar nimic despre Tiger, m-am gandit la ce-i mai rau… si citind comentariile am inteles ca a fost rau. E bine ca ati luat altul! Dar ce trist ca Tiger nu mai e… Ce motan superb! Viata…
Snow e dragalas tare! Va deveni, probabil, frumos tare… Imi plac si “sosetelele” lui cu dungi si “modelul” din frunte. Abia astept sa-l vad adult in toata firea :)
Zile fericite si spor in toate cele bune!
:))) Mi-ai amintit de Sultan al meu si de jurnalul sau. Chiar asa, oare ce mai face catelul meu, de nu a mai scris nimic in jurnal? :)))
ReplyDeleteEste tare dragalasa noua pisicuta! Sa fie sanatoasa! Mama mea a avut si baiat si fata din aceasta rasa, au trait mult, dar nu erau la fel de jucausi ca maidanezele. :))))
Elly, draga mea, m-ai topit. Efectiv mi-au dat lacrimile amintindu-mi de pisicuta mea, care acum e la tara undeva cu vreo doua perechi de pui. cata gingasie in povestea ta, cata sensibilitate...Aproape ca mi-am inghitit cuvintele...Blonda rea, esti asa de buna!!!!!
ReplyDelete