Sunday, July 21, 2013

Un film straniu, într-un oraș din viitor



Mai era puțin până la ora stabilită. Somnul nu-i fusese prieten în noaptea ce se apropia de sfârșit. Nu fiindcă trebuia să fie în picioare încă de la ora patru și un sfert nu dormise. Nici nu știa de ce, poate de gânduri prea multe și insistente. Pur și simplu somnul abia de i se lipise de gene preț de vreo oră, nu mai mult.
Încă odihnindu-și capul pe pernă, ochii-i priveau, prin perdea, cerul care începea să se aurească cu tente rozalii departe, departe... Zorii nu se grăbeau, n-aveau de ce. 

De unde se auzeau, dintre blocurile cartierului, în unele dimineți de vară, glasuri de cocoși repezindu-se și semețindu-se, în cântec năvalnic de "Bună dimineața! Treziți-vă, somnoroșilor!", pentru ea rămânea un mister perpetuu.
De când se mutaseră în cartier, când și când, unii zori de zi răcoroși de vară purtau pecetea interpreților de ocazie cu creste sângerii, pinteni și pene în culori vii, metalizate. Și-și amintea cu drag și nostalgie de lungul șir de cocoși din gospodăria părintească. 
Ori poate că erau doar niște înregistrări cu cântece de cocoși?!? Se gândise și la asta. Erau destui adolescenți glumeți în cartier. 

Se ridică, nu mai avea stare. Imediat avea să sune și alarma de pe mobilul fetei. Nu aveau prea multe de făcut, aveau timp. Pregătiseră totul din ajun, inclusiv ceea ce aveau să îmbrace. 
Nu-i spuse fetei că-i moartă de somn, ca să n-o întristeze. Se pregătiră rapid de drum, aproape în tăcere și în jumătate de oră erau deja în fața blocului, îndreptându-se către gară. Ca totul să fie cât mai simplu, cu două zile înainte cumpărase de la agenție și biletele. 

Ca un voal gri-roz, zorile dimineții aveau nu doar parfum de nouă zi de vară și de briză ci și de viață nouă. Așa simțea dar, în același timp, o încerca o ușoară nostalgie căci într-o astfel de dimineață, cu mulți ani în urmă, același drum îl făcuse și ea, tot alături de mama ei, dar și tristețe adâncă. De doi ani și jumătate draga ei mamă pășise dincolo...

Doar vocile lor scăzute se auzeau în liniștea zorilor. Își ascultau pașii pe trotuarele acum aproape pustii. Orașul părea aproape adormit. Dacă n-ar fi circulat într-un sens sau altul câte-o mașină, și ea parcă somnolentă, ar fi zis că se află în pustiu. Pustiu cu asfalt, beton și sticlă...și pentru o clipă își imagină că sunt amândouă personaje într-un film straniu, într-un oraș din viitor pustiit de vreo calamitate. Îi mărturisi fetei viziunea ei de-o secundă și zâmbiră amândouă, îndepărtând gândul ciudat.

Cu fiecare pas, cerul era tot mai luminos, se înstăpânea dimineața cu tot neastâmpărul ei. 
Douăzeci și cinci de minute când ești îngândurată și țeși mii de gânduri, trec precum clipele. În gară nu erau prea mulți oameni. Poate că ar fi fost și mai puțini dar mai pleca încă un tren, în altă direcție, la interval de doar câteva minute.
În tren, acolo unde aveau locurile, compartimentul era complet liber. Gândea că, legănată de tren, avea să doarmă puțin. Fata, simțind-o foarte obosită, luă asupra ei biletele, își puse căștile la urechi și-i spuse că poate ațipi liniștită. O va trezi ea... 

...Visă cum se bucura că fata reușise la examenul de admitere, pe un loc la buget... Că la firma unde lucra situația se va redresa și că problemele pe care și le făcea relativ la banii pentru facultate se vor rezolva. Că va fi bine... Visă că pleacă într-o scurtă vacanță...tot la mare, dar la Marea Mediterană...ca-ntr-un schimb de experiență.
Sel Marin
Se visă navigând pe Mediterană, simțind din plin soarele, căldura și briza mării iar în nări cu parfumuri proaspete de bergamotă, lămâie... Apoi mai pregnant simți arome de sare și ierburi de mare, de mușchi... Peste față o loviră, cu miros proaspăt și puternic de apă de mare, stropi uriași și sărați care odată uscați de vântul călduț îi lăsară pielea ușor aspră...

Se trezi când mai aveau vreo zece minute până în Gara de Nord... Compartimentul era acum plin...

Sub impresia visului paradisiac își dădu cu mâna peste față și simți arome de mosc alb și cedru... 
Zâmbi interior... Își aminti că văzuse pe internet, cu doar câteva zile înainte, un parfum care i se păruse minunat, fiindcă îi plăceau parfumurile acvatice, proaspete. Sel Marin - James Heeley unisex se numea și probabil că n-avea să-l încerce niciodată în realitate. Dar fusese plăcut și doar în vis...



Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema numită Parfumul zorilor îi aparține Tinei.

Au mai scris  pentru Povestea parfumată următorii:
Mirela, Cătălin, Grișka, Gabi, Tina, CZVaniaAxlandra, Vienela, Iulian, Anca, Lili, Diana, Simona, Nina, Mala, Dana Lalici,
Irealia, Vavaly, ghurhu, Daurel, Lili, Lili



30 comments:

  1. o poveste parfumata,plina de romantism,si emotie

    ReplyDelete
  2. Și uite că zorii, în compartimentul de tren, îi aduseră somnul binefăcător, cu visele care-i făceau viața mai roz. Cu visele care păreau împliniri reale și o făceau fericită. Și poate aveau, întradevăr, să se împlinească. Ce puternică trebuie să fi fost impresia lăsată de parfumul văzut pe internet, dacă i-a simțit aroma și i-a intuit, practic, componența, amintindu-și exact notele, ca și cum ar fi fost aievea. Mie încă mi-e dor de parfumurile pe care le iubeam cândva și care au dispărut, ca și ție. Un secret: parfumul Monoi Eau de Vahines de Tahiti, de la Yves Rocher, aduce destul de mult cu Giordani, acel parfum pe care nu l-ai mai găsit...Aduce destul de bine, o să-ți trimit o mostră să vezi și dacă-ți place, cine știe! Doar să-mi confirmi că nu mă înșel, deoarece eu nu-mi amintesc atât de bine notele componente ca și tine, care ai păstrat puțin în flacon. Frumoasă scriere, cu tristețea care se simte undeva, acolo, dar frumoasă. Seară înmiresmată îți doresc, Elly dragă! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Un strop de somn "furat" in zorii zilei poate fi o adevarata binecuvantare uneori...Da, poate ca visele i se vor implini. E foarte posibil. Dar ca personajul meu e framantat de ganduri complicate este cat se poate de real...Cred ca e firesc sa fie asa in aceste vremuri dificile, presupun ca multi parinti travereseaza astfel de etape, in chiar perioada inscrierilor/admiterii in invatamantul superior.
      Despre parfumul respectiv (la Giordani ma refer) nu stiu ce sa spun...n-am gasit nicaieri o recenzie despre el, nu stiu deloc ce note parfumate contine...dar ma gandesc ca nu vanilie si nici cocos. Nu prea sunt preferatele mele, de aceea... Giordani original este aproape masculin...de aceea cred ca imi si place.
      Multumesc, draga Mirela! O seara frumoasa! :)

      Delete
  3. "zorile dimineții aveau nu doar parfum de nouă zi de vară și de briză ci și de viață nouă" asa simt si eu in fiecare dimineata, o libertate fara margini si de viata noua, mai buna, mai autentica, mai a mea... Imi place mult Elly.

    ReplyDelete
  4. Frumos ne-ai parfumat cu zorii tai de zi!
    Cum au harul zorii de zi sa ne imbarbateze si sa o luam de la capat in fiecare dimineata, nu stiu! Dar probabil ei stiu mai bine ce au de facut....:)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bine ca macar ei au darul acesta :) Merci, Geanina!

      Delete
  5. Minunata descrierea orasului adormit, parca pustiu. Imi amintesc nebunele zile ale tineretii cand veneam acasa la acele ore imposibile si cand eu ma pregateam sa dorm vecinii se pregateau sa plece la lucru. Si ma bucuram ca pot dormi cand altii merg la munca.
    Si imi amintesc acele dimineti imposibile cand trebuia sa fiu la munca la 6 dimineata cand toti ceilalti mai aveau cel putin o ora de somn la dispozitie… Si ii invidiam. :)
    Cate amintiri mi-au evocat randurile tale! Superb!
    Interesant cum unele cuvinte, mirosuri evoca amintiri pe care le credem pierdute! Imi permit luxul de a lua un ragaz pentru a savura amintirile! :)

    Viata frumoasa iti doresc!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Orasele adormite cred ca ne evoca fiecaruia amintiri cumva asemanatoare. Si eu imi amintesc veniri acasa extrem de matinale, cand soarele abia se gandea sa se trezeasca :) Multumesc, Diana!

      Delete
  6. Oh Elly draga, ai evocat atat de in detaliu admiterea mea la facultate in Romania, incat am senzatia ca ne-am cunoscut odata si ti-am povestit. Eu am luat admiterea la subventie si chiar cu bursa. Doar ca eu cu mama am luat autobuzul, nu trenul.
    Imi place mult povestea ta parfumata, ma regasesc cumva in ea.
    Te imbratisez cu drag!

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Ma bucura sa aflu ca povestea mea se potriveste cumva, undeva in amintirile tale :)
      Multumesc, draga Tina!

      Delete
  7. Initial am crezut ca descrii filmul Insula :)

    ReplyDelete
  8. oare parfumul miroase atat de bine pe cat de frumoasa e povestea ta? :)

    ReplyDelete
  9. Povestea ta e frumoasa, cuvintele sugestive. imi amintesc de zilele in care aveam delegatii la Predeal si, ca sa mai dorm o nopate in patul meu ma trezeam pe la 3, ca sa prind trenul de 6 dimineata cu cafeua bauta. Dupa un episod din asta am uitat in camera fierul de calcat de voiaj aprins si am dat foc la camera de hotel...Viata pe drumuri..:)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Intamplarea nefericita cu fierul de calcat....wow, m-a cam speriat. :)
      Dar ai dreptate, viata pe drumuri are si bune, si rele... In general, si din fericire, ni le amintim pe cele bune ;)
      Multumesc!

      Delete
  10. "Imi place mult Elly", "Frumos ne-ai parfumat", "Minunata descrierea. Te imbratisez cu drag!"
    Ce mai e de zis?
    N-am primit atâtea aprecieri nici la 10 articole!
    Multe înainte!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Puteai si tu sa ma imbratisezi cu drag ;) :))
      Merci!

      Delete
  11. ELLY, SUPERB .... dar deja au zis altii atatea incat eu nu pot decat sa zic minunata povestea :*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Merci, Alexandra! Tu esti mereu o draguta. :)

      Delete
  12. Un film proiectat de un subconstient care-si traieste, parca in alta dimensiune, trairile, experientele. Si totusi atit de ancorat in realitate....
    Scriitura merita din plin aplauzele mele, ale noastre, pentru ca are o incarcatura emotionala speciala, aparte, fiecare dintre noi putind sa ne 'teleportam' in acea dimensiune propusa de tine.
    Ma inclin, Elly!

    ReplyDelete
  13. spuse de tine aceste povesti par rupte din cele mai frumoase vise.. nu te-ai gandit niciodata sa le aduni intr-o carte?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ba m-am gandit uneori, draga Adriana. Cine stie? Poate, candva... :)
      Multumesc mult!

      Delete
  14. Faceam naveta intr-o localitate vecina. Ma trezeam inainte de a se lumina de ziua si fugeam spre gara. In fiecare dimineata aveam impresia ca sunt singurul om de pe pamant, ca toti au disparut in urma unui cataclism... Strazile erau pline de gunoaie, mirosea urat...
    Din pacate, in tren era chiar mai rau, asa ca nu puteam visa parfumuri, ca in povestea scrisa de tine... :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cred ca stiu despre ce vorbesti dar alea erau trenuri cursa, conditiile fiind intra-devar (aproape) oribile.
      Acum, pana si un personal (adica un R) arata cu totul altfel. Pana si cu prize pentru laptop si aer conditionat, daca poti sa crezi. Si strazi pline de gunoaie mai exista... dar nu in toate orasele sau macar nu in toate cartierele :)

      Delete
    2. * intr-adevar....nu stiu cum naiba am scris asa ceva. :)

      Delete
  15. Grijile mamei pentru copil, framantarile pentru viitor si incercarea asigurarii unui trai mai bun, intimitatea acelui moment unic pe care cele doua il impartasesc in orasul pustiu...toate combinate intr-o dimineata in care nici oboseala nu mai poate 'distruge' efervescenta unei iubiri sincere, desavarsite, complete, cum doar o mama poate simti pentru copilui ei.
    Splendid!!!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Daca tu ai ghicit toate aceste sentimente si trairi citind frazele mele adunate in povestea asta micuta, inseamna ca am reusit sa le redau cat de cat. E iubirea care doar intre doua fiinte care se au doar una pe alta poate exista... :)
      Multumesc, Catalin!

      Delete