Să vrei să pari a fi doct...să reproduci, cu aproximativă exactitate întregi citate din scriitori celebri sau ziceri "deștepte" ale unor filosofi adevărați sau filosofi populari, propulsați de mass media ca repere culturale...
Să vrei să fii amuzant cu tot dinadinsul, spunând bancuri, cu tentă mai mult sau mai puțin sexuală (obligatoriu!), însoțindu-le cu zâmbete grețoase, unsuroase și inflexiuni ale vocii care să indice că sunt "din acelea"...dar fără să fii un personaj cu prea mult umor...
Să vrei să pari atotștiutor, relatând, sigur pe tine, diverse întâmplări, (cu morală, desigur!) pe care se zice că le-ai trăit sau le-ai auzit din sursă directă...
Să îți dorești ca aceia care te ascultă să fie numai ochi și urechi, să lase totul în momentul când te produci...pentru asta neprecupețind niciun efort adică: să te uiți la respectivele "victime" fixându-le insistent cu privirea, încercând să le antrenezi în povestire, discuție...ridicând vocea ușor, cu o jumătate de ton, când simți că interesul victimelor pare a scădea...
Să îți dorești ca toate cele ce le debitezi să fie înregistrate de către audiență...și, dacă se poate apreciate cu glas tare...
Să-ți dorești să fii ascultat fără crâcnire, fără să încerci măcar să admiți că ești om și supus greșelii...
În plus, să faci ca toate visele când altul greșește...
Să-ți dorești toate astea și să nu realizezi că ești totuși enervant...
Sa nu înțelegi că nu devii mai cult dacă îi asasinezi pe oameni cu citate...
Să nu îți dai seama că nu pare a te da umorul afară din casă spunând glume cam răsuflate și (cam) arhicunoscute, la care doar pentru că sunt într-o anume postură oamenii se simt obligați să zâmbească măcar, dacă nu chiar să râdă de-a binelea.
Să nu pricepi că nu pari mai înțelept și cu școala vieții dacă povestești până la a deveni agasant câteva întâmplări de care cei din jur sunt deja plictisiți și chiar cunosc finalul mai bine decât tine...
Să nu cunoști faptul că în eroare poate oricine cădea...
Ei, bine, astea toate nu i s-ar fi întâmplat cuiva dacă, într-o bună zi, n-ar fi ajuns șef. Oare un șef, nu-și dă seama că nu pare mai "șef" dacă are aceste metehne ori le-a împrumutat de la un alt șef...pe care l-a admirat sau îl admiră în taină?
Da, dacă încă nu s-a înțeles despre ce bat eu aici câmpii cu grație...apoi, trebuie să știți că despre șeful român vorbesc. În România, noțiune aproape sinonimă cu aceea de bărbat perfect.
Cred că șeful român e o specie aparte. Din nefericire, cu mici excepții, sunt croiți după același calapod. După experiența mea în materie de șefi, presupun că ajunge șef cineva care poate "interpreta" acest rol. Altfel nu s-ar încadra în tipar.
Trebuie să mai spun că indiferent de stă în același birou cu subordonații sau doar face, din când în când, incursiuni în biroul subordonaților, ca să le arate că e totuși, unul de-al lor și trudesc și compătimesc împreună pe aceeași tarla... chiar de e șeful șefilor, adică un manager...dacă are aceste cusururi...ca subordonat, ca să supraviețuiești, e aproape obligatoriu să faci câteva chestii mărunte:
- cumpără-ți niște dopuri pentru urechi!
- confecționează-ți un zâmbet ușor amabil pe chip și croiește-ți o privire vag idioată și mereu uimită de minunățiile pe care numai de la "șeful" le poți afla!
- adaptează-te!
Că de scăpat...nu vei scăpa. Decât prin plecarea în alt loc...unde s-ar putea să dai peste ceva asemănător...ori posibil mai rău.
P.S. - Terminând de scris articolul, mi-am amintit ca Alexandru Andrieș a făcut, cu ceva vreme în urmă, o dedicație "șefului". Se potrivește...
sa inteleg ca nu ai primit prima de Paste?
ReplyDeleteca sefii sunt asa dintotdeauna si forever...
Nici vorba despre asa ceva! :))
DeletePur si simplu ma deranjeaza tiparul...am avut si am parte de ceva asemanator...partial seful direct...partial altii... In ansamblu, seful perfect ;)
Foarte rar intalnit dar mai exista si alt gen...Am cunoscut...
Cred ca pe masura ce trece timpul si societatea romaneasca se "modernizeaza" seful devine din ce in ce mai rau, pt ca traieste invidia mai intens, pt ca simte gustul banului mai ceva ca pe vremuri, pt ca nu vrea sa renunte la puterea dobandita de cele mai multe ori prin metode neortodoxe.
ReplyDeleteSi mai exista tipologia sefei, care intotdeauna vrea sa demonstreze ceva, ca e mai buna decat orice alta fiinta de pe pamant. Si nu care cumva sa apari la munca mai bine imbracata, sau cu un parfum mai bun sau cu un accesoriu mai acatari...ca te-ai lins pe bot de mariri! si nu indrazni sa-ti faci vacanta intr-o locatie exotica...pt ca asta este un afront adus celor care sunt de rang superior tie!
Sunt convinsa ca si femeia sef poate fi la fel de toxica. Nu am intalnit inca, deci nu ma pot pronunta. Lucrez intr-un mediu predominant masculin...asa ca...:)
DeleteEu inchin ode doar sefului barbat ;) :))
Cat de bine ai descris acest soi de barbat...
ReplyDeleteDin pacate nu cunosc acest soi din povestiri...
DeleteIl vad aproape zilnic... :)
Multumesc.
Am şefă. Şi de multe ori e o cutră ordinară, dar tot mi se pare mai uşor de tolerat decât un şef. :))
ReplyDeleteVad ca esti impacat cu soarta. :)
DeleteSa-ti traiasca! ;) Sefa... :))
nevoia fiecaruia de a se umple de sine este de inteles, o condamn, dar nu atat de mult precum linguseala celor ce-l "slujesc", hranindu-i "eruditismul", ogoliul, megalomania... in aceste conditii luciditatea il paraseste si modelat de schimbarea discursului, atentiei celorlalti, isi schimba viziunea asupra propriei persoane, ba chiar sanctioneaza razletzele momente in care este corectat de vreun ingretzosat...
ReplyDeleteproblema nu este a cabotinului, ci a auditoriului ce-l aplauda in picioare si a unui popor, ce in intreaga lui istorie, a fost invatzat si a inceput sa-i placa sa plece capul...
lamentarile nu-mi sugereaza lupta si va asigur ca o mimimica neutra corecteaza acest gen de comportament, cu un pret desigur, iesirea din gratiile sefului, pe care putini indraznesc sa-l plateasca.... :(
Pari sa vorbesti din postura celui ce n-a avut vreun sef...sau poate n-a avut vreunul astfel. Nu spun ca eu am unul exact ca in articol. Seful de aici e o sinteza a sefilor pe care i-am avut in timp. Si cu care am avut permanent conflicte mai mici sau mai mari, in limite decente insa.
DeleteAm din ce in ce mai multe momente in care ma intreb cum de m-am nascut totusi aici...nu-i locul meu...
Pentru ca nu sunt deloc o persoana ce se inregimenteaza. N-am fost niciodata in gratiile vreunui sef din acest motiv. Linguseala nu-i punctul meu forte. Cum nici lingusitorii nu-s amicii mei.
lucrez intr-o corporatie in care sefii se manifesta plenar in termenii descrisi de tine si in care unul din criteriile de promovare este "pupatul in fund" (scuza-mi "plasticitatea"), cu toate acestea cred cu tarie ca, la felul in care vad ei relatia sef-subaltern, nu s-a nascut inca seful meu... :), iar cand autoritatea lor nu-mi permite sa ma exprim raman tacut si rece :)
Deletein timp ce scriu am revelatia a ceea ce inseamna acest blog pentru tine si imi explic de ce tresari altfel decat la o alta opinie, cand exprim o fata noua a articolului tau... in nici un caz nu fac referire la tine ci la cateva trasaturi ale noastre ca natie...
bun articolul.
George
Tot mai gasesc, pe aici, pe dincolo, cate un comentariu :)
DeleteNu stiu ce revelatie ai avut... S-ar putea sa se potriveasca sau poate nu cu realitatea...
Multumesc pentru apreciere!
Nu exista barbatul pefect :)) Daca iti plac articolele rautacioase la adresa acestora.. te invit la mine pe blog sa le citesti impruna cu reactile acestora :))
ReplyDeleteNormal ca nu exista! Era asa, ironic :))
DeleteSefii, mai ales, cei care fac obiectul articolului, se cred perfecti...
Am sa citesc.
Multumesc mult pentru invitatie. :)
Voi veni negresit.
O seara buna!