Poate ca era mai bine sa adorm pe veci in somn...m-am trezit insa si azi...mai trista decat ieri...
Mai trista decat alaltaieri......Si cu mult mai trista decat acum cateva luni...atunci cand...cand tu ai hotarat sa te imbolnavesti de uitare...
Cred ca este o boala grea...Am cautat cu infrigurare sa citesc despre ea. Si am aflat cu groaza: nu exista niciun leac. E cumplita, pare incurabila.
Ce ma macina zi de zi si, mai ales, noapte de noapte, cand oricum nu prea dorm, este ce s-a intamplat cu amintirile tale despre mine...Amintirile tale in care locuiam eu. Oare le-ai aruncat ?...Si pe unde ?
Eu imi imaginez ca au ajuns in Recycle bin-ul gandurilor tale...si ma tot gandesc...oare nu-i posibila comanda "Restore all items"? Naiva, cum numai tu ma stii, ma iluzionez ca ar da rezultate...ca ar merita incercat...
Caci, da, as incerca sa le salvez...apoi sa ti le returnez impachetate frumos in hartie poleita...cu inimioare si cu funda rosie ca sangele ...Pentru ca nu vreau sa uiti...
Nu vreau sa uiti cum ne-am cunoscut, in sfarsit, in acea seara desi, de aproape un an, ne tot "ciocneam" in diverse imprejurari...
Cum nu vreau sa uiti nici clipa in care ti-am spus ca eu nu-s ca niciuna dintre cele care mai poposisera prin viata ta pana atunci, o ora...o zi sau poate mai mult... Si n-am fost. Si nu voi fi. Pentru ca tu erai sufletul meu pereche...
Nu vreau sa uiti cat de mult te-am iubit si ca uneori m-am umilit...nu din lipsa de demnitate ci doar din mult prea multa iubire.
Nici cat de multe ti-am iertat nu vreau sa uiti...si nici ca ti-am fost unicul sprijin in clipele dificile...care n-au fost putine.
Si nu vreau sa uiti cum ma abandonam tie...cum ma pierdeam in bratele tale...pana la contopire...
Cum simplul fapt ca ma atingeai...ca ma imbracai in zambetul tau... ma facea sa ma simt frumoasa, speciala... unica...femeia ta...
Mai tin la niste amintiri: muzica pe care-o ascultam impreuna. E inca ceva ce-mi doresc cu disperare sa tii minte. Ma bazez pe multimea de CD-uri si DVD-uri pe care ti le-am daruit... vor fi complicele mele...stiu ca pe ele nu le vei arunca in acel cos...esti prea materialist ca s-o faci...
Spre deosebire de tine insa...eu vreau s-o uit. In orice secunda in care mi-ating sufletul, fie chiar si franturi minuscule din muzica "noastra”, imi provoaca o profunda stare de rau. In momentele acelea as da o lege ca muzica transmisa in eter sa fie prohibita...Pentru ca instantaneu, muzica, aproape toata acea muzica, se asociaza cu un zambet, cu o atingere, o soapta...cu un sarut...cu o replica...cu ceva numai "al tau" ori numai "al nostru"...vreau s-o uit...si cu ea toate gesturile dureroase... De cand ai plecat nu mai ascult muzica nu pentru ca nu vreau ci pentru ca imi este imposibil. Sufletul meu...este in doliu. Agonia lui respinge orice urma din fosta fericire...
Si, mai ales, sa nu uiti ca asa cum esti acum...cum sunt acum...este pentru ca ne-am intalnit...
Nimic nu vreau sa uiti, dragul meu. Ca sa te bantuie tandru amintirile...sa loveasca soptit la poarta sufletului tau...sa-ti apara precum ingerii in vise...
Sa nu ma uiti.
Mi s-a spus ca ceva nu-i in regula cu mine...ca nu-i firesc sa nu-ti doresc raul... unii m-au suspectat ca as fi falsa.
M-am resemnat. E greu de inteles, de explicat...si am obosit sa ma justific....Eu sunt fericita ca nu m-am inrait, ca am pastrat in mine un suflet ca de copil. Nu pot dori raul omului langa care am trait fericirea de a iubi total...langa care am visat...
Se spune ca Iubirea ar trebui sa fie o binecuvantare. Chiar daca pentru mine, iubirea asta n-a fost decat un blestem...si-a devenit o lacrima cat un ocean...o tristete cat eternitatea...cel putin, am avut-o. Unii poate ca n-o intalnesc niciodata...
Si totusi...
Poate ca azi era mai bine sa adorm pe veci in somn...sau sa ma trezesc intr-o alta viata...
