Showing posts with label banca. Show all posts
Showing posts with label banca. Show all posts

Wednesday, August 13, 2014

CĂLĂTORIA (Evreicele)




Continuare de AICI.


Nu era nimeni în cameră. Era perfect, îi trebuia puțină liniște să dea un telefon pe care-l și dădu. Era așteptată să se prezinte a doua zi, de dimineață. Între 7,30 și 8,00.

Saturday, April 6, 2013

Aripioare de cal



HAPPY WEEKEND! - Ediţia 14 este gata de start! Deci, dacă este weekend, este:
Happy Weekend
Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:
- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau
- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau
- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.
_________________________________________________________________


         Ce e mic, negru și bate la ușă?       


De câțiva ani, la televizor numai despre criză se vorbește. Orice reportaj, cât de mic, tot la problemele crizei se reduce...Ca și ăsta:

- A, spuneți că sunt cel mai indicat să vă vorbesc despre experiența mea cu băncile? Posibil. Deci...acum cinci ani am făcut un credit la bancă. Voiam. în sfârșit, să-mi iau o casă că eram sătul de bloc. Aveam salariu bun...perspectivele se arătau și mai bune...Am mers la bancă...



Am făcut tot ce trebuia...au făcut și ei ce trebuie...și, iată-ma!

Sunday, January 27, 2013

Verde și roz ... Envy Me




[ Nóta béne:   Ceea ce veți citi nu este un advertorial ci o poveste. ]


- Buna ziua! Cu ce va pot ajuta?
- Buna ziua! zâmbi puțin fâstâcit. De când se știa, domnișoarele care vindeau parfumuri îl intimidau. Habar n-avea de ce fiindcă era un barbat foarte sigur pe el de fapt. Nici nu ar fi putut fi altfel. O afacere nu se conduce decât cu multă siguranță de sine. Aș dori un parfum. O recomandare, eventual. Ceva cu miros floral, fructat. Ceva pink...dacă mă înțelegeți. Ceva de zi, primăvăratic.
-  M-ar ajuta mult dacă mi-ați spune pentru cine vă trebuie parfumul. Presupun că doriți ceva de damă dacă trebuie să fie pink dar câte ceva despre personalitate m-ar interesa... continuă zâmbind fata din magazin.
- Iertați-ma, nu mi-am dat seama! Aveți dreptate. De damă, da. Pentru o persoană îndrăzneață, cu personalitate puternică, în jur de treizeci de ani. Știu, nu se prea fac cadouri parfumuri dar am să-mi încerc norocul.
Zâmbind, eleganta domnișoară din magazin veni cu patru flacoane, cu diverse parfumuri. Guess, Gucci, Versace...și înca ceva ce nu-i spunea mai nimic ca nume, Burberry... 
Cu gesturi grijulii și foarte delicate puse în fața lui flacoanele rozalii. Apoi întrebă:
- Cu care doriți să încep? Vă atrage vreunul după flacon, nume, fabricant? Să știți că e important...
- Cu acesta. Și indică foarte direct și destul de rapid flaconul de Envy Me, de la Gucci.  Avea un feeling că poate fi potrivit. Nu știa de ce.
- OK. Vă felicit pentru intuiție mai întâi. Și fata din nou zâmbi frumos. E o apă de toaletă floral-fructată creată pentru o femeie deosebită. Voi pulveriza puțin aici. Mirosiți, vă rog! Apoi vă mai povestesc câte ceva...
Aproape că nu mai era nevoie să miroase. Dintr-o primăvară târzie, verde și roz, puternic, peste el năvălise un parfum inconfundabil pe care și-l amintea din când în cand. Îmbinat cu nostalgii...de toate felurile.
.........................................................................................................................

- Ce faci? o întrebase. Nu trecuseră mai mult de zece minute de când erau acolo dar i se părea că ea tăcea de prea mult timp.
Erau pe o bancă, în parcul plin de verde. Parc de luna mai...plin de parfumuri și zumzete de primăvară. Dinspre buchetul bogat de bujori roz veneau valuri parfumate. I-l cumpărase din piață, la dorința ei. Curios ce ieftine erau florile in piață... Era obișnuit să cumpere de la florărie. Când se găseau... 
- Nimic...plâng. Trebuie să plecăm.
- Abia am venit în parc. Și...de ce plângi? o întrebă aproape revoltat.
- Nuuu, n-ai înțeles... Noi plecăm. Tata a fost avansat și e detașat la o unitate din B.  Plecăm curând...aseară ne-a anunțat. Termin acolo liceul... 
Cuvintele ei înlăcrimate îl loviseră în moalele capului.
- Nu se poate altfel? întrebase parcă sperând că va primi un altfel de răspuns. 
- Nu se poate. Oricum, tata e din zonă. Acolo avem cam toate rudele...

Era în primul an de facultate. O cunoscuse în toamnă, întâmplător, în tramvai. Îl cucerise cu inocența ei, cu ochii mari, negri și cu părul castaniu închis, ondulat atât de frumos, natural. Când ea coborâse, coborâse după ea deși el mai avea trei stații. Discuția se legase atât de firesc...de parcă se cunoșteau de ani. Frumoasa fată era în penultima clasă de liceu.

...Plecase cu familia: părinții și frățiorul mai mic cu câțiva ani. O rugase să-i dea adresa unde vor locui. Ar fi încercat să țină legătura prin scrisori. Numai că ea, mai înțeleaptă, nu i-a dat-o. Ar fi fost o amăgire. Nu-și avea rostul...Înțelesese și el...dar greu.
O avusese în minte și inimă multă vreme. Oricâte alte fete mai cunoscuse parcă mereu căuta în ele pe Dana, fata cu ochii negri și părul ondulat. Cu zâmbet fermecător și cu buze cărnoase...fata a cărei amintire va însemna parfum de bujori roz...parfum de parc în straie de primăvară. De-a pururi. 
...........................................................................................................
ENVY me - Gucci

- ....lansat în 2004. Parfumul are ca note de top bujorul roz condimentat cu piper roșu dar și note de ananas, iasomie, mango și piersică...
Înregistra mecanic ce spunea fata din fața lui. Spusese "bujor roz"...bujorul acela... De aceea alesese acel flacon. Fără să știe...simțise. Trecuseră aproape douăzeci de ani de atunci. Bujorii...ochii negri ai Danei, despre care nu mai știa nimic...parcă erau în fața lui. Zâmbi gândului. Întâmplător sau nu, iubita actuală pe care intenționa s-o ceară în căsătorie, avea părul castaniu ondulat. Și-o personalitate care-l fascina.
Fără să bănuiască pe unde îi rătăceau lui gândurile, fata continuă pe ton profesional:
- Parfumul prezintă ca note de mijloc tot bujor roz, iasomie dar și trandafir. Totul e "îmbrăcat" în mult mosc alb, lemn de santal chiar și arome de tabac care-i dau căldură și îi conferă modernitate. E un parfum pentru femei curajoase, îndrăznețe...
- Mulțumesc, domnișoară. E suficient.
- Nu vă place... Înțeleg. E drept, este și puțin cam scump... Dar vă pot recomanda altceva...
Zâmbetul i se transformă într-un râs vesel:
- Nu v-am lăsat să continuați fiindcă nu mai e nevoie. M-ați convins. De fapt, parfumul m-a convins. Îl cumpăr.

Știa că parfumul va fi potrivit. Rar dădea greș în alegeri. Foarte rar.




Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema Parfum parcurilor a fost propusă de Samewhiteblue.

Au mai scris  pentru Povestea parfumată următorii:
Mirela, Nina, Vania, Vienela, Silving, Lili, Pandhora, GabiCarmen, Minnie, Gandvis, Roxana, Diana, Lolita Sara,  Diana,  Lolita, KARMAPOLICE,                     



Friday, January 25, 2013

Așteptând în ploaie . . . . . . . [r.i.o.]



   Asta nu-i vreme de ianuarie...sau doar mie mi se pare?   




========================================================================

Postarea participă la provocarea "Reflexii în oglindă", propusă de SorinN.
Dacă dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o oglindă retrovizoare.




Sunday, December 30, 2012

Așteptând să treacă iarna . . .


         . . . și să vină Noul An . . . cu ceva mai bun . . .         







     Urez  LA MULȚI ANI!  tuturor vizitatorilor blogului      


Life in Pictures este o provocare adresata tuturor. Tema se intinde pe trei ramuri : fotografie, muzica si poezie.

Totul a pornit de aici, de la Costin Comba.