Monday, November 18, 2013

Aici va apărea ceva. Din clipă în clipă...


Vă rog să aveți puțintică răbdare pentru povestea săptămânii. Va ateriza aici din clipă în clipă... 
Mulțumesc!

O singuratică crizantema de culoare roșie-roz

Cam ciudat, dar așa am hotărât să încep. Acel "din clipă în clipă" se vede că s-a prelungit. Ideea este că n-am avut timp să scriu ceea ce aveam în plan dar am dorit ca articolul sa fie publicat ieri. In ultima clipă am reușit să scriu cele două rânduri. Știu, puteam stabili eu ora, căci e posibil. Însă n-ar mai fi fost la fel.  

Cu toții știm cum sunt acele zile sau perioade în care nimic, dar absolut nimic, nu este sau ne iese așa cum trebuie, așa cum ne-am dori. Săptămâna trecută așa mi-a fost. Scriam de curând despre săptămâna nebună... Aceea n-a fost de fapt nimic, a fost un fel de glumă în comparație.  


Flori întâlnite pe-un trotuar...

N-a început bine săptămâna deja cu ziua de luni. După ce am colindat în lung și-n lat orașul, abia întoarsă, am făcut greșeala să răspund unui telefon care s-a dovedit a fi al unei entități (nu știu să-i spun altfel), care dă împrumuturi. N-am luat niciodată un împrumut și sper să n-o fac. Însă o rudă de-a mea a luat și a mai luat și numărul meu de telefon fiindcă i s-a solicitat acolo un număr. I l-am dat, n-am putut să refuz. Cam așa se procedează, ca nici rudele unui rău-platnic să nu fie liniștite. Persoana de la telefon, cam încuiată, n-a putut pricepe că nu am cum lua legătura cu ruda mea deoarece și eu am, ca și ei, un număr de telefon (probabil fals) la care nu răspunde nimeni, nici măcar un robot. M-am enervat, n-am înțeles de ce trebuie pedepsit omul de bună credință pentru un mincinos. Pentru că știu bine că seria telefoanelor e abia la început.


Pe trandafirii mei i-a prins toamna...

Marți după-amiază am fost anunțați că una dintre cele două mătuși pe care le mai aveam nu mai este. Infarct. Înhumarea joi.
De atunci timpul a trecut aranjând cu ce mergem la cele câteva zeci de km distanță, ce purtăm, ce ducem, plângând, amintindu-ne sute de întâmplări... Miercuri, din nou alergătură prin oraș și ceva s-a întâmplat pentru că noaptea, când am reușit să adorm eram aparent bine iar joi dimineața aveam piciorul drept ca și când ar fi fost luxat. Îl târam după mine cu greutate și dureri mari. Am avut intenția să nu mai merg dar...nu se făcea. 
Și așa reușim cu greu să ne vedem rudele din partea mamei, în ultima vreme doar în ocazii nefericite. 
Pe lângă durerea sufletească m-a terminat cea fizică împreună cu frigul și vântul care ne-au sfâșiat câinește, apoi jalea că toată acea gospodărie pe care am iubit-o și unde am fost de foarte multe ori în copilărie, casa părintească a mamei mele, a ajuns în paragină, gata să se prăbușească. A trebuit să fac față zecilor de întrebări de ce sunt așa, cum de sunt așa cu piciorul (căci arătam, ce-i drept, ca o infirmă). Priviri compătimitoare, zeci de sfaturi necerute despre cum să mă masez, cu ce, să trag de picior sau mai bine să merg de urgență la doctor...poate că mi l-am rupt. Ziua de joi părea a nu se mai sfârși. La cimitir, lungul șir de morți ai familiei m-a aruncat într-o și mai neagră și cumplită tristețe...iar lângă mine mama era la fel de marcată. De frig, piciorul drept mi-a înghețat... 

Lumânări la mormântul bunicilor mei materni...

Reîntoarsă acasă, nici până dimineața următoare piciorul nu s-a încălzit. Și nici eu. Toată ziua de vineri am zăcut în pat. 
Sâmbătă am reușit, ca prin minune, să concep ediția HW 45. Doar spre seară a cedat acea durere a piciorului.
Duminică la prânz am avut musafiri neanunțați care, din fericire, n-au stat decat vreo...patru ore.
Și-așa am încheiat o altă săptămână nebună și tristă și care avea să devină chiar și mai tristă...însă mai păstrez din tristeți și pentru mine.

Trandafir mov pal (deși par roz) - ultimele flori rămase în această fază de peste zece zile...

Tot după o săptămână, Anastasia aduce alte povești.


43 comments:

  1. Elly, îmi pare foarte rău pentru săptămâna pe care ai avut-o. Dumnezeu s-o odihnească pe mătuşa ta şi pe ceilalţi membri ai familiei! Să te faci bine şi să-ţi treacă durerea de la picior cât mai repede. Nu-ţi mai dau şi eu sfaturi necerute, că ştii tu ce ai de făcut. Sicer, mă gândesc la tine şi sper să ai săptămână mult mai uşoară decât precedenta, în care să-ţi revii, să te odihneşti şi să poţi dormi.
    Cei cu împrumutul or fi de la Provident, căci ei procedează aşa, din ce am mai auzit. Sunt cea mai de nedorit societate de la care să se împrumute cineva, pentru că dau credite foarte uşor, la cele mai mari dobânzi de pe piaţă. Dacă nu mă înşel, spre 30 % pe an. Bine faci că nu apelezi la împrumuturi. Eu am două, dar unul este pentru casă, de acela nu-mi pare rău, mai ales că l-am luat într-un moment bun, în care preţurile locuinţelor abia începuseră să crească. Dar pe celălalt, nu ar fi trebuit să-l fac. Per total, însă, am rate relativ rezonabile, pe care izbutesc să le returnez, din fericire. Dar, în niciun caz, nu este de apelat la Provident.
    Trandafirii sunt pe ducă, sărăcuţii, parc-ar fi alături de tine în săptămâna grea prin care ai trecut. O să-i aşteptăm din nou, până-n luna mai a anului viitor. Dar floricele acelea de pe-un trotuar, sunt aşa, ca un fir de speranţă pentru noua săptămână, cum răzbat ele, frumoasele, printre pietrele din jur!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Se mai intampla sa fie si astfel de perioade. Multumesc pentru gandurile bune, Mihaela.
      E vorba despre Cetelem... care banuiesc ca nu-s mai breji ca Provident. Cu totii procedeaza cam la fel.
      Trandafirii au ramas asa, in stadiul de boboci, de aproape doua saptamani. Par in conservare. Asta datorita frigului. Floricelele le-am gasit inflorite si pe la inceputul verii. Sunt foarte frumoase, mai ales ca n-au o culoare unica ci sunt intr-un degrade.

      Delete
  2. Dumnezeu s-o ierte! Şi pe voi să vă întărească!
    Şi eu care credeam că am cea mai tristă poveste de săptămâna trecută...

    de la un timp traiesc mai tot timpul cu dureri, aşa că ştiu cum este... Îmi pare rău pentru piciorul tău, sper să nu fie ceva grav. Dacă-mi permiţi o glumă - poate Domnul şi-a zis că-i cazul să te mai oprească un pic, că prea alergi mult :)
    te-mbrăţişez cu drag, o săptămână mai calmă să ai :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, Ana.
      Povestea cu piciorul a fost misterioasa. Am avut ceva sucit, nu ma pricep la anatomie ca sa explic ce dar mi-a trecut, din fericire. Insa m-a deranjat aproape 3 zile. Buna gluma, se poate sa-si fi zis si asa ceva, ca sa ma potoleasca. :)
      N-a inceput prea bine nici asta...dar asta e. Iti multumesc pentru vorbele bune.

      Delete
  3. Dumnezeu s-o ierte!
    O săptămână mai calmă și mai liniștită îți doresc, dragă Elly...Și să te refaci cât mai repede.
    Sănătate maximă și prieteni mulți, buni și adevărați să fie mereu în jurul tău.
    Am lăsat un mesaj pe fb, te rog să-mi spui ...când. Încă odată, urări de mai bine și sănătate, draga mea.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, Mirela. Incep sa ma simt mai bine... :)

      Delete
  4. Multa sanatate Elly! In rest cuvintele sunt de prisos...

    ReplyDelete
  5. Elly, astfel de saptamani vad ca se tot cam aduna pe la fiecare dintre noi. Sper ca esti mai bine acum, cel putin cu piciorul. Cu tristetile, nici eu nu stiu ce sa zic, doar ca, se pare, timpul se mai estompeaza.

    Dumnezeu s-o ierte! Asa, pe neasteptate, lovitura e si mai mare, dar vei gasi tu puterea sa treci si peste asta. Nu e usor, dar oricand ai nevoie noi sunt alaturi de tine.

    Multa sanatate! Ai grija de tine si speram sa auzim de bine. Pupici si imbratisari calde pentru a nu-ti mai fie frig.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Necazurile apar din senin... Asta este. Ma simt ceva mai bine.
      Multumesc, Alexandra.

      Delete
  6. Am stiiut ca ai fost ocupata,cand nu te-am vazut pe-aici,cum ne-ai obisnuit.Nu stiam natura problemelor ,dar am simtit ca e ceva destul de dur,grav care te-au tinut departe.Imi pare rau pentru tot ce ti s-a intamplati , sper sa te insanatosesti si sa fie totul bine.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc pentru gandurile bune, Flori. Sunt mai bine. :)

      Delete
  7. toate trec Elly! tu insa, trebuie sa fii bine...:)
    si mie mi-a murit o matusa luni...
    viata asta e atat de anapoda...
    sa ai zi faina!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Condoleante! Imi pare rau.
      Da...e destul de trista in cea mai mare parte.
      Multumesc.

      Delete
  8. Elly....nu stiu ce se intampla , poate se inverseaza polii magnetici (da, am auzit stirea foarte intamplator azi dimineata) si asta ne influenteaza oarecum astral
    Am avut doua saptamani pe care nu stiu cum sa le descriu, nu se compara cu ale tale dar nici nu le pot pune in cuvinte.
    Asteptam sa iasa soarele, da?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu stiu nici eu, Hapi, dar din timp in timp am perioade din acestea in care totul merge prost sau foarte prost... Imi vine sa-mi iau campii si te cred ca nu ai nici tu o perioada prea buna. E suficient sa mearga prost cate-o chestiune marunta in cate-o zi ca sa-ti treaca cheful de orice..
      Asteptam...ce sa facem? Desi eu n-am mari sperante, am si alte probleme. :(
      Insa iti multumesc mult pentru cuvintele tale.

      Delete
  9. Matusa ta sa se odihneasca in pace!
    Iar tie iti doresc zile cu soare, sanatate si numai bine!
    pup draga mea!

    ReplyDelete
  10. Sănătate, Elly! Necazurile vin întotdeauna împreună. Dar să nu insistăm prea mult asupra lor :). Trandafirii parcă sunt mai frumoși decât oricând acum, toamna. Mama a cules de toate culorile și i-a pus la uscat. A făcut câteva buchețele tare drăgălașe. O săptămână liniștită să ai!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, trandafirii au ramas asa de aproape doua saptamani, parca suspendati undeva in timp, parca inghetati. Cred ca nu vor mai reusi sa infloreasca.
      Multumesc, Irina.

      Delete
  11. Îmi pare rău că ai avut atâtea necazuri. De obicei, supărările vin mai multe deodată, ca să te termine.
    Dar tu eşti puternică şi-ţi vei reveni. N-am înţeles faza cu piciorul. Acum două luni ai alergat nişte km
    fără probleme, deci nu cred să fie vorba de suprasolicitare, iar reumatism n-aş crede să ai la vârsta
    asta. Ar trebui să mai treacă nişte decenii peste tine, ca să te viziteze reumatismul. Nu-ţi dau sfaturi,
    au făcut-o alţii înaintea mea. După cum vezi, eşti apreciată în blogosferă şi mulţi oameni sunt alături
    de tine. Oare în ce ţi-ai băgat picioarele?! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. N-a avut legatura cu alergarea, desigur. Mi s-a sucit cumva piciorul, n-am reusit sa-mi dau seama cum. Am mai patit ceva asemanator dar la glezna de la piciorul stang acum peste 10 ani. La fel, pana s-a restabilit pozitia piciorului au trecut aproape trei zile.
      Da, sunt si eu surprinsa placut sa constat acest lucru. :)

      Delete
  12. Ma intrebai odata (cu o nota subtila de repros) de ce nu particip si eu la Happy Weekend-urile tale... Uite de asta, pentru ca am senzatia ca - uneori - sunt artificiale, fortate, o rubrica de blog care trebuie sa existe. Perceptie pe care insemnarea de fata n-a facut decat sa mi-o intareasca.

    In alta ordine de idei, capul sus! Viata trebuie sa-si urmeze cursul - in situatia asta, n-avem altceva mai bun de facut decat sa depasim momentele complicate asa cum putem mai bine. Chiar si cu HW-uri pe blog...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nota subtila de repros nu exista. In niciun caz. De fapt alta era treaba dar ai uitat tu de cand n-ai mai trecut. Era o mirare a mea. Pe vremea aceea aveai mai mult timp si mai citeai cate un articol si chiar iti exprimai cate o parere si, culmea, la cele de HW niciodata desi unele erau remarcabile caci stiu si eu ce-mi iese bine si ce nu. Si nici asta nu m-ar fi mirat dar si tu erai un artizan al unor astfel de postari (povesti din bancuri). Am facut multe experiente la HW dar tot povestile mixate din bancuri sau caricaturi cu bancuri sunt preferatele mele si ale cititorilor si descoperisem ca aveai si tu articole asemantoare pe blog. Dar descoperisem asta ulterior. Si atunci te-am intrebat de ce nu servesti HW dar nu ca participant. Scuze daca asa s-a inteles.
      Nu, nu-s fortate niciodata. Nu stiu ce s-a inteles. Am umor in genul meu. Nu din acela care sa dea omul pe spate insa imi place sa cred ca e de buna calitate. E adevarat, trebuie sa existe. O singura data n-am putut sa pregatesc articolul si am dezamagit multi oameni.
      Sa stii ca sâmbătă am reușit pentru m-au ajutat si fotbalistii nostri si le multumesc din suflet pentru asta. ;)
      Nu ma dau eu asa de usor batuta insa am o multime de alte probleme. Cele despre care scriu acum, aici, sunt cele mai mici.

      Delete
    2. Da, "Povestea unui divort" trebuia sa aiba si cap, si coada, fiind gandita ca o naratiune-colaj de bancuri - un experiment pe care nu stiu cand am sa-l reiau/finalizez.

      HW-urile le percep mai mult ca pe bancuri/poze trantite pur si simplu pe blog, maniera care mie nu-mi suscita niciun fel de interes.

      Delete
    3. Eu te invitam pur si simplu la HW-ul meu, care nu-i nici pe departe ceva trantit pe blog (poate au cam fost asa primele editii pana m-am lamurit eu insami cum sa fac mai bine). Sunt editii-omagiu, editii-curiozitati, editii de arta, muzicale, gen ghicitoare, caleidoscop, editii despre sarbatorile zilei, editii-aniversare si multe alte teme, teme pe care uneori mi le serveste chiar actualitatea. Si, da, HW e cu bancuri uneori dar nu bancurile ca atare, cu caricaturi alteori dar nu aruncate pe blog pur si simplu, si cu una si cu alta insa de cele mai multe ori e cu totul si cu totul altceva. Chestii care nu s-au facut si nu se fac, crede-ma. Chiar si literatura pura. In atatea zeci de editii au fost tot felul de teme, tot felul de retete/formate...foarte diverse. Chiar si-o reteta de tort, redactata amuzant :)) De aceea am trecut versiune (retete/formate) ca sa nu te gandesti la retete de prajituri :)
      Chestia e ca m-am mirat ca e poate pentru prima data cand ai vazut o astfel de postare de sambata. Poate fiindca a fost cu fotbal...? Glumeam acolo. De dat cu parerea despre fotbal ziceam asa, strict la misto, datul cu parerea fiind sportul preferat al romanilor. :)

      Delete
  13. Oh, trist :(! Imi pare rau sa citesc asta, Elly...sa se odihneasca in pace matusa ta!
    Sper ca saptamana ce a inceput sa fie una mai buna pentru tine. Te pup!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si eu sper. Multumesc, draga mea. :)

      Delete
  14. Ai avut zile grele triste, care parca nu mai trec! Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe matusa ta!
    Multa sanatate iti doresc si o saptamana cu multa liniste!
    Seara placuta!

    ReplyDelete
  15. Hm, se pare ca toamna chiar nu-ti prieste, parca prea de mult timp esti trista. E adevarat ca sunt si zile cu atmosfera mai sumbra, la propriu si la figurat. Care chiar ne coplesesc. Ai nevoie de soare, de caldura, de liniste si clipe de bucurie. Supararile trebuie sa plece... sa ne lase sa mai respiram si noi in pace.
    Sper ca durerea de picior a disparut de tot, iar tu esti mai bine. :*
    O seara placuta, draga Elly. :)



    ReplyDelete
    Replies
    1. Am tot spus ca nu-mi place deloc toamna fiindca imi si produce stari de tristete, aproape de depresie. Frigul, vantul ma omoara.
      Sunt mai bine si-ti multumesc, Nice.

      Delete
  16. a. Sunt foarte mâhnit de ceea ce am citit mai sus.Îmi e greu să mă exprim, dar îţi împărtăşesc pe deplin durerea fizică şi suferinţa sufletească.Am trecut prin câteva episoade oarecum similare, bine garnisite cu tot ce se putea mai greu de îndurat.Sora mamei mele, aceea din Colentina, s-a stins subit în vara lui ' 90, iar la două luni distanţă a plecat şi maică-mea...
    b. Pot spune că faci foarte multă treabă în gospodărie, plus alergătură, plus cărat diverse....plus...plus...etc...etc...Iar somn...aproape deloc...Şi nu e bine...Eşti de apreciat în multe privinţe, dar eşti precum "omul-orchestră", dar până şi orchestra mai are pauze între stagiuni...Ai să-mi spui că la tine "stagiunea" este continuă...Dar nu mai merge chiar aşa ! Pentru numele lui Dumnezeu, mai trebuie şi câte un "relâche" !
    c. Cel de Sus s-o ierte şi s-o odihnească în pace pe mătuşa ta.Momentul este dur resimţit chiar şi de mine, prin analogie sau simpatie.Nu-mi este indiferent necazul unui semen, deşi nu am cum să i-l alin.
    Resimt o profundă tristeţe la citirea rândurilor cu casa părintească.Din păcate, am asistat la "desfacerea" câtorva gospodării.La ultima, aceea a tatălui meu, nu am mai avut puterea să particip : era mult prea mult şi de aceea l-am lăsat pe fiul meu...Şi de când tot citesc această postare, îmi tot vine în minte "Casa părintească nu se vinde", şi mai ales versurile emoţionante :
    "Casa părintească nu se vinde,
    Nu se vinde tot ce este sfânt,
    Încă vin copiii s-o colinde…
    Nu ştiu că părinţii nu mai sunt."
    d. Îţi urez să ai puterea de trece cu bine peste aceste încercări, chiar dacă lacrimile se usucă greu.Dar trebuie să fim tari, şi să privim numai înainte.Atâta cât se poate ! Cu bine !

    ReplyDelete
    Replies
    1. Completare:
      Da, la fotbal, la politică, la agricultură, dar şi la...a da sfaturi, românii se pricep tare mult ! :)
      Numărul de sfaturi pe care le primeşte destinatarul lor este direct proporţional cu media de vârstă a celor dornici de a le da cu toată lejeritatea...La comentariul precedent, nu am luat prea mult în seamă durerea fizică resimţită...Chiar dacă Elly se va supăra, eu tot îi voi da un sfat :
      Eu vreau să cred că Elly va trece totuşi pe la un ortoped.Acum 33 de ani, am ajuns cu trenul în Gara de Nord cu un bagaj de vreo 16 kilograme.Era noapte târziu şi m-am grăbit spre "142" care mergea în "Sălăjan".După vreo săptămână, aveam dureri mari la glezna dreaptă.Întindere de tendoane.Internare în spital o săptămână.Injecţii de 3 ori pe zi, apoi pastile de "Perclusone".Regim fără sare.De atunci, nu a recidivat, dar m-am ferit să mai car cantităţi mari în pas...alergător.
      Nota bene !

      Delete
  17. Draga Elly,
    vin si eu, mai la urma decat toti, si aflu ce necazuri s-au abatut pe voi.
    Condoleante pentru matusa ta
    E vorba, care se adevereste ca necazurile nu vin niciodata singure. Nu e de-ajuns ca ai o nenorocire mare, ca dupa apar tot felul de lucruri care parca te fac sa nu mai functionezi normal.
    D-abia astept sa te vad in comunitatea internautica, cum erai inainte.
    Tineai un ritm al postarilor. Ne faceai pe toti sa ne adunam si sa fim la zi cu postarile
    Aceste zile ale tale mai grele, s-au sesizat in comunitate
    Sa auzim si de bine
    Doamne ajuta

    ReplyDelete
  18. :( Condoleante Elly! mangaiere si putere sa aveti! chiar a fost o saptamana trista si grea pt voi! :(
    Sper sa va fie mai bine de acum, sa va bucurati si de cele bune!
    Imbratisari!

    ReplyDelete
  19. Elly, de ce nu te-ai dus la spital, totusi ar trebui parerea unui specialist pentru durerea ta. Nu te neglija, nu e bine! Condoleante, si fii puternica, uneori trecem prin multe necazuri, insa stiu din experienta ca dupa nori vine si soarele.Iti doresc multa sanatate, si putere pentru a trece peste tot, si toate!

    ReplyDelete
  20. Deja ştii că de două săptămâni viaţa mea e ....controlata de tuse. Nimic nu mai poţi face când o simpla conversatie se transforma in cosmar. Dar ce citesc eu azi la tine...mă face să mă ruşinez. Eu, măcar, am stat cuminte in casa, bucurându-mă de acest privilegiu forţat chiar dacă nu am putut măcar citi, de altele...nici vorba ca activităţi. Îmi ppare rău pentru piciorul tău. Aseară spuneai ceva si de o stare de raceala, probabil de la vantul din cimitir. Despre intamplarea asta ...ce să spun? Iar un mare IMI PARE RAU. Din pacate...si aici suntem surori de suferinta...din clipa in clipa...asteptam ca firul vietii unei mătusi greu incercate ...să se rupă. Greu pare totul, dar să sperăm la mai bine.O mare imbratisare iti trimit!

    ReplyDelete
  21. Imi pare rau:( Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca in pace!
    Sper ca macar saptamana asta sa fie ceva mai bune, cat se poate dupa una ca cea trecuta, si sper ca ti'ai revenit si cu piciorul si ca nu a fost nimic grav.

    ReplyDelete
  22. Imi pare rau pentru ca treci pritr-o perioada grea. Sanatate iti doresc, se pare ca e cea mai importanta.
    Astept stiri pozitive!

    ReplyDelete
  23. Ma intristeaza tristetea ta si a mamicii tale... Cuvintele nu isi au rostul, pentru ca sunt sarace in astfel de situatii... Cineva imi spunea ca am ajuns la varsta la care cei dragi din jurul meu, mai varstnici, incep sa plece... Cu nimic nu ma consoleaza adevarul acesta. Sufletul doare, oricat de filosofic ne-ar placea sa credem ca vedem viata (si moartea).
    Trandafirii sunt tristi si ei! :) Au ramas florile toamnei, sa ne zambeasca, sa ne dovedeasca faptul ca viata continua. :)
    Mult-mult bine iti doresc! Si multe zambete sa colectionezi! Cu drag!

    ReplyDelete
  24. E tare greu cand se aliniaza planetele si pun la cale cate o perioada ca aceasta, in care nimic nu merge asa cum ne-am dori. Imi pare tare rau pentru tine si pentru durerile tale. Macar ai aflat ce avea piciorul? Ai rezolvat problema?

    ReplyDelete
    Replies
    1. N-am stiut ce-a fost. A trecut cam in aproape 4 zile...
      In rest...e complicat.

      Delete