Casting...de Paști

http://dragosteoarba.blogspot.com/2012/04/castingde-pasti.html

La birou...

După un telefon scurt (suspect de scurt, fiindcă, de regulă, ramâne agățat de telefon și cinci minute lejer), Dan, unul din colegii de birou, ma întreabă cu glas mieros:

- Elly, mai ai bilete din alea?  

"Din alea" inseamnă bilete de voie... 

- Ce faci cu biletul? îl întreb eu pe un ton criminal, de parcă l-ar fi cerut să-l manânce...sau, mă rog, ar fi putut, eventual, să-l și rupă...

- Pai trebuie să ies și eu pentru vreo oră... 

- Unde, naiba te duci când noi avem atâta de lucru? Spune-i lu șefu'! zic eu, fără să-i răspund la întrebarea care-l interesa.  Și-n funcție de ce zice el...poate că am și bilet...

- Hai, măi, Elly! Voi știți cine era la telefon? Era Strămoșu'. Trebuie să mă întâlnesc cu el.

- Unde vă duceti, nebunaticilor? țâșnește din tăcerea lui, șefu', care până atunci tăcuse...ascultând.

Și hohote de râs invadară încăperea în care ne aflam. 

- Nesuferiți mai sunteți, mă! Las că vă spun eu lu' Strămoșu'! 

Strămoșu' e un fost coleg de birou, pensionat de curând și cu care Dan era și a rămas foarte bun prieten.

- Hai, măi, că mă grăbesc și voi vă țineți de glume! Trebuie să mergem să vedem niște miei, mormăi nemulțumit, Dan.

Deodată se auzi, pe toate tonurile, un "ah" de dezamăgire...apoi din nou izbucni un hohot de râs nebun, în comun...

- Dar ce faceți, măi, mergeți la casting? m-am pomenit zicând.

- Ce, trebuie să-l alegeți să fie cel mai frumos? Nu tot îl tăiați? sări cu întrebările și Gelu. 

- Poate să fie și chior, puse gaz pe foc și Florin, din colțul celălalt al biroului. Când e tăiat ce mai contează? 

- Sau îl cumpărați pentru vreo expoziție? Ori cumva să-l faceți manechin?? nu l-am iertat nici eu, printre lacrimi de râs.

Era un haz general. Eram toți pe jos. Dan deja se cam bosumflase.

- Trebuie să-l luăm împreună, ca să-l împărțim. Fifty-fifty. Că nu mâncăm niciunul prea mult...și așa ne-am înțeles.

Dacă l-am văzut că s-a supărat, l-am chemat și i-am dat biletul de la care pornise totul iar șeful i l-a semnat.

Și a plecat bietul de el, dar până a ajuns la ușă l-am bombardat toți cu cerințe care mai de care mai fanteziste:

Unul că să-i aducă și lui o bucățică din miel...altul că să-i aducă măruntaiele, că știe el ce să facă cu ele...altul nu mai știu ce naiba voia să-i aducă...

- Bine, o să-ți aduc coada! îi promise Dan unuia dintre noi, nu mai știu cui. Că hohotele nu se mai isprăveau și nici replicile nu mai știam care ale cui sunt...

N-am ratat să-l rog și eu ceva: să se intereseze cam ce preț au iezii.

Oricum până ce s-a pregătit de plecare și a ieșit pe ușă, colegului nostru i-a cam rămas din miel doar blănița.

Noi ne-am liniștit și ne-am reapucat de treabă...

După aproape două ore s-a întors. Nici nu rezolvase decât parțial problema. Cică ar fi durat prea mult și-l lăsase pe Strămoşu' să se ocupe el, pentru că de la cel care avea mieii au ajuns într-un târg. Omul dusese mieii acolo între timp. Nu ne-a adus nici măcar o coadă...iar de prețul iezilor uitase complet. 

În București, anul ăsta, nu mai este târg de miei vii, nici măcar in Piața Sectorului 4, cum era tradiția. 

"Nu este igienic" ar fi declarat ministrul Agriculturii, Fuia, pe un post de televiziune.

Așa că, oficial, singura soluție e deplasarea la târgurile din apropierea Bucureștiului.

12.04.2012