Ți-aș spune că...
Uitarea...nu vine... Amintirea ta, în schimb, otrăvește eficient...și ucide lent...
Dorință?
Da... Ironic. Să îți mai simt o singură dată prezența...acum, că m-am obișnuit, cumva, cu absența...
Mi-e dor să ating aerul ce te învăluie...Să ne mai adulmecăm măcar o dată precum se adulmecă necuvântătoarele...mi-e dor...
Toate miresmele sunt vii, să știi...sunt acolo...gravate-n suflet pe vecie...le păstrez pentru tine. Ca să te simți ca acasă de vei dori sa revii...
Aș vrea?
Aș vrea...
Sunt onestă cu mine...cu tine...cu noi. Cum am fost...cum voi fi... pentru doi. Mereu oscilând între trecut și prezent... căci viitor... nu mai am, nu avem... Ți l-am oferit pe-un zâmbet, zâmbind...crezând c-am făcut un bun schimb. Așa-mi părea atunci...
Tu l-ai luat simplu, firesc, ignorant și l-ai aruncat ca pe-un dar inutil...rătăcindu-l. Pentru că, nepăsător, n-ai știut ce face cu el...
Când m-am dezmeticit...după...l-am căutat, nemaigăsindu-l.
Va fi ajuns, gândesc, la coșul de gunoi. Al amintirilor aruncate de toate cuplurile destramate ale lumii.
Știi? Îmi închipui că trebuie sa fie un coș gigantic. Mai tot timpul aud de noi despărțiri...de parcă întreg universul se splitează...
Sunt semne rele...și totuși vreau să-mi fii pentru ultima dată țărmul de cer și de stele...
Și dacă nu ți-ar fi de-ajuns senzualitatea mea... am pregătite câteva cuvinte. Cuvinte noi...doar pentru noi doi. Cuvinte dulci...nerostite, neterfelite încă...cuvinte rare, cuvinte pure. Care să-mi cânte iubirea. Cum n-am mai cântat-o. Iubirea mea de tine...cântec vechi...cu un refren nou... nou, cu ecou... Și cu mărinimie, cum mă știi...am să le risipesc pe toate...
N-am să mă mai ascund de nimeni...Să știe toți că te iubesc. Cum te iubesc...căci te iubesc ca viața...te iubesc cum respir...
Dacă închid ochii ...amețesc...ca-ntr-un carusel...vârtej nebun de senzații...
Nu-i mai închid...stau trează...să-mi păzesc visul... Vreau sa am mintea limpede...pentru ziua "aceea"...
Mi-aș dori toate astea...ți-aș spune toate astea...doar dacă ai mai vrea să le simți...să le auzi...să le avem...
Dar...presimt că-i doar un gând imposibil...o întâlnire cu o iluzie... Căci, eu, nu mai sunt decât durere fluidă... lacrimă înghețată...un suflet în perpetuă implozie...o dorință ce se zidește în fiecare secundă, până la cer...ca apoi, în secunda imediat următoare, să se prăbușească...vrând să moară...dar încăpățânându-se să rămână vie... durere sfâșietoare...și mi-e dor...și mă doare...
Cum să mă despart de tine? N-am reușit nici până azi...
Ție insă...ție ți-a reușit cu mult, mult prea bine...
Articol participant la concursul Blog Power, ediţia a 19-a, tema "Ți-aș spune că… Pe cine ai vrea să întâlnești? Ce cuvinte ar curge între voi? Cum v-ați despărți?" fiind propusă de Simona, câştigătoarea ediţiei precedente.
Alte articole participante: Întâlnire cu dragostea, Întâlniri, Ți-aș spune ca..., Așteptați-ma..., Suflet în oglindă, Nu sunt cuvinte, Rendez-vous cu un vis, Băiatul fără nume, fara zahar., Intalnire nerealizabila,
Cadru sihastru denumit optimism,
27.04.2012
acum banuiesc de ce esti asa trista mai mereu :(
ReplyDeleteDraga mea Nymph...cred ca pana acum ai banuit :)
DeleteAcum stii...desi niciodata nu mi-am ascuns nefericirea...
Multumesc.
Nu ti-ai ascuns-o fata de noi, dar fata de cei care te stiu....?
DeleteFata de ei, da, si am spus mereu asta. Pentru ca, acelora foarte apropiati, nu vreau sa le produc o mare intristare, deci ii protejez. Iar ceilalti, mai putin apropiati...m-ar putea compatimi si chiar rani...N-as mai putea indura suferinte in plus...
DeleteCateodata e important sa stim cand sa renuntam, oricata suferinta ar produce asta.
ReplyDeleteAm renuntat de mult, Simona....dar nu-mi pot aresta visele...macar ele sa fie libere... Stiu ca poate parea exagerat dar altfel chiar as fi murit pana acum... Cat despre suferinta...ce sa spun? Cred ca iadul e bland...
DeleteMultumesc :)
Ce frumos articol, scris din inimă şi foarte cristalin, pur. Mi-a plăcut împletirea de cuvinte-n rime.
ReplyDeleteElly, lasă că e primăvară. O să vină şi vara până la urmă şi o să răsară şi Soarele... chiar dacă poate nu acelaşi de anul trecut. Căldura însă e la fel... Personajele se schimbă, povestea nu. :)
Multumesc. Ma bucura.
DeleteCat despre primavara, vara...:) O sa vina...o sa treaca... :)
Timpul...poate va sti el ce sa faca...
observ că tema simonei ne-a cam răvăşit pe toţi. nici pe tine nu te-a ferit! :(
ReplyDeleteChiar asa. Ce-o fi avut Simona cu noi?
DeleteAsta n-a fost tema, a fost pedeapsa ;) :)
(Pe mine...era si greu sa nu ma ravaseasca...)
Sensibila ca de obicei :) reusesti sa ajungi suflete si ii faci pe altii sa se regaseasca in cuvintele tale
ReplyDeleteDa. Poate prea...
DeleteMultumesc, draga mea :)
Cand am intrat pe blogul tau si am fost asaltata de politica.. m-am cam speriat si am fost aproape de a apasa ''x''. Apoi am zis sa mai rasfoiesc ca trebuie neaparat sa gasesc si ceva dragut, tinand cont ca este blogul unei fete. Rasfoind rasfoind, am dat de acest articol care mi-a placut :) Sunt fana blogurilor ''de fete'' unde pot gasi povesti, dragoste, barfe s.a.m.d. Ai un blog minunat si am sa te vizitez ori de cate ori am timp liber.
ReplyDelete:)
DeleteImi mai expun, cand si cand, impresiile cu referire la ceea ce se intampla prin tara...cand si cand...cand sunt evenimente deosebite. Ca acesta, cu motiunea.
Da, e un blog feminin totusi. Vei gasi imagini frumoase, articole despre dragoste, despre literatura, filme, ceva muzica...lucruri din viata noastra, cea de toate zilele...chiar si glume in weekend. :)
Multumesc mult pentru apreciere.
Incearca sa zambesti in fiecare dimineata, iar restul zilei il vei petrece zambind continuu
ReplyDeleteIncerc...incerc...zi de zi...
DeleteSi fiecare zi imi spun ca va fi altfel...
Multumesc pentru incurajare :)
M'am regasit in "povestea" ta dar a fost in alta viata:)
ReplyDeleteDupa ceva ani si multe injuraturi am ajuns la concluzia ca cel mai bun lucru pe care putea sa il faca pt mine a fost sa "
Ție insă...ție ți-a reușit cu mult, mult prea bine..."
Ai grija de tine:)
Mesajul tau pare misterios. Erai el sau ea? ca nu reusesc sa-mi dau seama...Oricum, poate nu conteaza. :)
DeleteMultumesc.
Ai talent cu nemiluita. Te implor în genunchi să nu încetezi din a scrie. O faci mult prea bine.
ReplyDeleteCât despre durerea care răzbate dincolo de rândurile tale...pfff...copleşitoare.
Cat simt ca am ceva de spus...voi continua. Iti multumesc. Totusi, inca mi se pare usor exagerat. Sau poate gresesc...Nu stiu, nu vreau sa-mi pierd modestia. Cred ca asemenea stare face bine. Cand dispare...totul poate fi pierdut.
DeleteOricum, inca o data, multumesc :)