Trec din nou printr-o perioadă cu o serie de zile gri, obositoare
până la extenuare, fără sare și piper.
Și în care
absolut nimic nu mă determină să trăiesc ci doar să îmi fac datoria.
La job îmi
fac datoria pentru că asta intră în fișa postului iar acasă doar pentru că
trebuie, pentru că nu trăiesc singură.
De luni
întregi observ, cu cea mai cumplită indiferență, cum viața trece pe lângă
mine, fără să mă atingă.
Ma invită să-i țin companie dar o refuz. Cu obstinație. Mă simt bine singură... tot mai singură.
Ma invită să-i țin companie dar o refuz. Cu obstinație. Mă simt bine singură... tot mai singură.
În
ultimele zile însă am senzația că aș fi topită, fluidă, de
parcă m-aș prelinge, dar nu doar într-o singură direcție ci în toate
direcțiile, fără discernământ și nimic, dar absolut nimic, nu mă motivează
să mă coagulez. Ca să mă "adun", să simt că sunt și eu prezentă
pe-aici, prin viața mea.
Sunt
momente când cred că ar fi parcă nevoie să fiu plătită.
Să fiu angajată să merg la "trăit propria viață" așa, ca la un job full-time, 24/24. Da. Plătită să-mi trăiesc viața. Ca să fiu OBLIGATĂ să o trăiesc.
Să fiu angajată să merg la "trăit propria viață" așa, ca la un job full-time, 24/24. Da. Plătită să-mi trăiesc viața. Ca să fiu OBLIGATĂ să o trăiesc.
Pentru că
altfel, în fiecare secundă, am o dorință ciudată și nesăbuită să dezertez, să
mă abandonez tristeții, pasivității, neimplicării, absenței surâsului și să dispar undeva, în neștiut, în neant...
05.04.2012
Incearca sa dansezi un pic cu viata sa nu treaca pe langa tine fara a-ti observa calitatile :)
ReplyDeleteOare ii pasa cuiva de calitatile mele...? Nu stiu...uneori nici mie :)
DeleteTe salut, cu respect !
ReplyDeleteLipsa motivatiei este foarte periculoasa si iti afecteaza toate aspectele vietii,
nimic nu se va schimba pana nu iei tu decizia sa faci o schimbare.
Pana data viitoare traieste fiecare zi cu pasiune !
Traiesc...pe blog :)
DeleteE drept...mai trag chiulul si de aici ...
Buna:)
ReplyDeleteAs vrea sa stiu daca doriti sa faceti un schimb de link cu blogul meu?Daca nu, nu este nici o suparare:d
http://devorbacuviata.blogspot.com/
interesant punct de vedere, insa cu sau fara restrictii tu esti singura care poate schimba ceva. In plus, nu stii niciodata cand va deveni mai rau sau mai bine :)
ReplyDeleteChiar vreau sa schimb...dar deocamdata nu pot...
DeleteIncearca sa vezi partea buna a lucrurilor sau dezvolta un nou(sau vechi) hobby pentru ati ocupa timpul intr'un mod placut:d
ReplyDeleteSingura parte buna a lucrurilor e ca v-am cunoscut pe voi...cititorii, si intr-un fel, prietenii mei :)
DeletePoate ai obosit, sau ți-e frică... Va ține, untill something good will happen! And it will happen! :)
ReplyDeleteNici una...nici alta... E aceeasi stare...
DeleteÎmi plac comentariile pline de speranţă şi frazele de genul "Capul sus! Totul va fi bine!". De unde ştii? Ai citit în stele? S-ar putea să fie, s-ar putea să nu... Șansele sunt egale în ambele cazuri. Dar înţeleg şi nevoia de a te agăţa de acest optimism idiot...
ReplyDeleteNu eşti singură... Pe mine nu mă încântă chestia asta de obicei, dar caut înţelegere. O ai...
Multumesc, Radu!
DeleteStiu :)
Parca imi citeam propriile ganduri....Mai ales acum...
ReplyDeleteDar am speranta ca o sa fim bine! stii de ce? pt ca am mai trecut prin astfel de momente, si le-am depasit! hai...o scoatem la capat! :)
Multumesc, Mona :)
DeleteLa mine e ceva mai complicat...
cu 10 minute de lectura vei intelege cum te manipuleaza subconstientul si ca este in natura fiecarui individ sa actioneze ca un agent. Suprinzator este faptul ca aceasta automanipulare se intampla in general oamenilor cu un intelect peste medie, ignorantii (pentru care am un respect deosebit in aceasta privinta)sunt feriti de aceste stari...
ReplyDeleteparcuri, bicicleta, role, sala de fitness, un amant, doi :), oameni pozitivi in jurul tau si se rezolva... Bafta si realizari nebanuite!
http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs17.pdf
Am cam pierdut cele 10 minute citind ceva fara nicio relevanta si legatura...Nu despre automanipulare este vorba...poate despre o depresie, destul de pronuntata, dar pe care o controlez.
DeleteAm in jurul meu numai oameni pozitivi... Crezi ca eu sunt altfel in societate? Dar joc un rol...atat de bine incat abia acum ma intreb daca nu-l joaca si ei cumva :)
Nimic nu mi se intampla din lipsa activitatii, chiar sunt prea ocupata...Apropos, amanti mi s-au mai recomandat. Daca as vrea, nimic nu m-ar opri.
"Cata luciditate, atata existenta si deci atata drama" spunea C.Petrescu. Sunt de acord cu el.
Caci tot e un lucru bun in comment...am aflat ca as fi suspecta de intelect peste medie ;)
Cat despre ironia de final...am suficient simt al umorului. Nu mi l-a afectat nimic. Si chiar de par a avea tendinte suicidale...doar par :)
niciodata parcurgerea unui text nu este pierdere de timp, gandeste-te ca toti cititorii tai ar face aceasta afirmatie si acest blog ar avea fix un vizitator, initiatorul sau... :)
Deleteeu am acces la simtirile tale prin ceea ce scrii, eventual prin empatie, dar nu si prin conexiune directa la emisfera ta drepta, iar ceea ce descrii, din titlu (sa fiu platit sa-mi platesc propria viata) si pana la final (disparitia in neant...) descriu "dorul" de o stare agentica si cautarea unei autoritati menita sa te scoata din ceea ce traiesti...
pe roluri azi: autoritatea = subconstientul, ce profita de deprimarea ta si te propulseaza in cei 65% descrisi de experiment, agentul = tu asumandu-ti deprimarea
pe roluri maine (cand suntem convinsi ca datorita aportului nostru :) vei fi depasit aceasta stare): autoritatea = platitorul, orice/oricine iti va reda pofta de viata, agentul = tu, acceptand motivatia si investind energie in promovarea ei
adevarata provocare este insa, saltul in cei 35%
PS: nu am fost ironic deloc, nu vad tendinte suicidale in textele tale... iubesti prea mult viata :)
Citeste, te rog, ce-am mai raspuns lui Tudor sau lui Ciprian. Incerc sa-ti mai spun si altceva ca sa nu ma repet.
DeleteA fi platit sa-ti traiesti viata...e o expresie...se pare ca am inventat-o... am dat ulterior o cautare pe net...n-am gasit nimic asemanator... :)
E doar ceva care inseamna ca parca as avea nevoie de un impuls sa traiesc. Adevarul e ca am nevoie de mult mai mult.
Singurul care ma ajuta putin e blogul. Si prin intermediul lui, ma ajutati voi, chiar si cei care nu prea sunteti de acord cu trairile mele. Nici nu trebuie. Atunci cand le exprim in cate un articol sunt perfect constienta ca vor veni sfaturi, ceva critici... e firesc.
Dar tot nu voi "promova" in cei 35%...pentru ca n-am ce cauta in experimentul acela :)
"realizari nebanuite" - puteai foarte bine scrie "succesuri"...suna cam la fel...de ironic. La asta ma refeream ;)
Iti uram succesuri, oricum. Oricat de ironic ar suna :))) . Numai sa ai grisa sa faci succese din ele ;)
DeleteSi app, a fi platit sa iti traiesti viata nu e o expresie noua. Este un concept destul de vechi, care si-a inceput activitatea prin timpul faraonilor care au inceput sa isi plateasca sosiile in aur pentru ca sa ramana in viata.
Nu vreau sa devin nemuritoare...desi, nu se stie niciodata.
DeleteDar sunt lucruri total diferite...plata aceea si cea despre care vorbesc eu...:)
Atata timp cat tu iti gasesti refugiul in singuratate, nimic nu se va schimba. O sa incepi doar sa iti dezvolti doar lumea virtuala. Trezirea la ora 6, mersul la servici, masa de pranz, imbratisarile colegiale sau nervii din stres nu vor mai face parte integranta din viata ta. Tot spui cu o incapatanare de taur ca e complicat la tine. Nu e mai complicat decat la altii... sa sti. Pentru ca fiecare sufera si are esecuri, si la fiecare e la fel de complicat. La tine totul vine dintr-o tragedie shakespeariana de dragoste, in care tu julieta te-ai schingiuit pentru al tau Romeo.
ReplyDeletePot sa iti spun doar o vorba inteleapta, la care ai face bine sa iei aminte: Pe pamantul asta sunt miliarde de oameni. Tu chiar o sa lasi un singur om sa iti strice mersul vietii?
Am zis!
Daca as simti nevoia sa ma amestec cu multi oameni...ar fi in regula...insa nu o simt.
DeleteNu scriu ceea ce scriu ca sa primesc feedback-ui pozitive...sau nu numai. Nu ma astept ca acei ce citesc si binevoiesc a comenta sa rezoneze cu mine.
Numai cine a trecut prin ceva asemanator poate intelege. Nu este un esec obisnuit. In ultimul articol am facut o parafraza la o zicere a lui Tolstoi. Se rezuma la asta: Daca fericirile seamana, fiecare nefericire este unica.
Ca sa glumesc...chiar ma gandesc sa mai caut si pe altul sa mai strice si ce-a mai ramas din viata mea...:) Ciprian, raul a fost facut.
Eu tot spun ca insasi existenta acestui blog e un semn bun...dar voi pareti a nu intelege :) El e terapia mea. Ca am recaderi, e si asta un fapt...dar cata vreme il constientizez...eu zic ca totul e OK cu mine :)
Multumesc si weekend placut! Alaturi de printese :)
Ti-am inteles punctul de vedere. Si in era noastra, da conteaza mult existenta blogului si sentimentul acela de implinire si fericire care iti da curaj de fiecare data cand vezi ca articolele tale starnesc interesul. Lumea te admira pentru ca ai curajul sa vorbesti deschis despre tine. Dar constientizarea te ajuta doar pana la un anumit punct. asta incercam sa iti explic. Eu stiu ca esti constienta si ca esti responsabila. Din cate nu te cunosc, probabil ai o fibra morala mai puternica decat multi pe care ii cunosc. Eu iti trageam doar semnalul de alarma. Sti tu... cum imi place mie...
Deletesa ai o zi de luni, cum s-ar spune, fara loc de dat cu capul!
Sentimentele tale nu sunt unicate. Fiecare din noi ne lovim de astfel de realitati fara sa ne dam seama uneori. Pe unii ii macina mai putin, pe altii ii roade prea tare. Viata se imparte intre monotonie si banal. Opreste-te din ceea ce faci si incearca sa traiesti pentru un timp altfel: o zi, un minut, o clipa; sa-ti cauti din toata aparenta asta simplitate, ceva diferit. Sa incerci sa privesti lumea cu alti ochi. Stii cum se spune: Daca in viata ai vazut o singura mare in care soarele apune mereu, cauta tarmul opus, pentru ca din aceeasi mare soarele poate rasari intr-o viata noua.
ReplyDeleteIti recomand si ultimul meu articol: http://www.tudorenea.com/2012/04/plec.html
Sa ai o zi senina in fiecare zi!
Sentimentele fiecaruia dintre noi sunt unicate. Eu inteleg si respect asta. Sa stii ca am incercat multe...chiar sa cunosc niste persoane din tabara dusmana ;) N-a mers. I-am vazut si i-am concediat. Stiam ca n-are rost, dar asa cum imi dati cu totii sfaturi, bune de altfel dar nepotrivite cu starea mea, mi-am zis sa incerc. N-am facut decat sa-mi complic viata, pentru ca a trebuit sa dau explicatii. Oamenii au dorit sa stie ce nu-mi convine...intelegi tu...
DeleteLa cca.2 saptamani dupa nenorocire (11.07.2011) am incercat sa fac acest blog. L-am facut, dar nu eram pregatita sa scriu nimic. L-am parasit pana in ianuarie 2012. Abia atunci am reusit sa scriu...adica mi-a luat o jumatate de an doar sa ma obisnuiesc cu gandul...
Deci totul se desfasoara cu pasi foarte, foarte mici...
Si nu, n-am vazut o singura mare si un singur tarm...n-am 18 ani...am ceva mai multa experienta in spate :)
Iti multumesc mult pentru comentariu/incurajare. Si pentru urare.
Marea cu un singur tarm era doar o metafora pentru a schimba unghiul din care privim uneori viata.
ReplyDeleteSa nu uiti ca pasii mici duc la marile victorii:)
O întrebare așa, mai tardivă: Făt Frumos nu știe să citească bloguri pentru a o face fericită pe Ileana ... elly weiss?
ReplyDeleteÎntr-o relație, ambii membri au obligații.Când o relație scârțâie, este cel mai probabil ca celălalt să nu conștientizeze existența problemei. Din momentul restabilirii comunicării din cadrul cuplului... se reface și echilibrul.
Personal nu aș lăsa mediul virtual să știe mai multe trăiri din viața mea față de cel de lângă mine.
Am citit câteva notări din jurnalul dumneavoastră, sunteți o persoană inteligentă,
energică, luptătoare. Vă doresc multă înțelepciune!