Duzina de cuvinte - Maestrul parantezelor (3)

http://dragosteoarba.blogspot.com/2012/04/duzina-de-cuvinte-maestrul-parantezelor.html

Mult era de cînd se lăsase seara...şi mai mult era de când se întinseseră şi discuţiile. Ca un fluviu...de păruseră a nu mai avea sfârşit. Deodată era destul de târziu... Începură sa plece, luîndu-şi rămas bun şi stabilind clar că se vor vedea săptămana viitoare.

Toată ziua cerul fusese senin, aproape alb, ca de hârtie semitransparentă...coală de pelur...

Apoi, în doar câteva minute, atmosfera se schimbă. Atât de rapid încât unii dintre cei care spuseseră că o sa plece nu mai îndrazniră. Dintr-un nor acaparator de o mare parte din cer, izbucniră picături grele, aglomerate în şuvoaie dense. Izbucneau ca turnate prin pâlnii uriaşe, pitulate în norul de vată întunecată.

Cei ce rămaseră intrară instantaneu în localul a cărei grădina îi găzduise...lipiră trei mese una de alta...aşteptând trecerea ploii de vară. Care mai de care îşi aminteau ce alte ploi asemănătoare mai întalnisera în călătoria prin viaţă. Andrei, povesti (ce putea altceva sa facă?) cum îi prinsese în Spania o ploaie atât de abundentă, că le ajungea aproape la genunchi...asta mergând pe marginea unei şosele... Victor, "mutul", confirmă. Nu mai văzuseră aşa ceva. Nici până atunci,...nici de atunci. Doar ce se întorceau de la un supermarket, drum preţ de vreo 15-20 minute, la pas şi ploaia-potop venise pe furiş. Ploaie de vară...

Ca şi ploaia de acum. După ce spălă totul în cale, ploaia fugi ca un copil ce face boacăne, de teama pedepsei.

În urma ei atmosfera rămase vag tulbure, o ceaţă lăptoasă învăluind blând şi drăgăstos copacii şi florile parcului... acum răvăşite şi puţin cam neplăcute la privit.

Ploaia le stricase tot cheful. Tuturor. Ieşiţi afară, îşi luară, în sfârşit, rămas bun, unii de la alţii...şi plecară fiecare pe drumul său.

Andrei cu Victor promiseră ca vor veni şi data viitoare. După ce se priviră scurt, cu un zâmbet abia ghicit (doar când zâmbeau semănau puţin), porniră alene pe alee, la vale...

Victor, ieşit din zona cu ataţia oameni aproape străini, rămas doar cu Andi şi aflat acum în largul său, începu să-şi spună impresiile. Surprinzător, acum vorbea de parcă n-avea una ci două guri...

- L-ai văzut pe tipul ăla mai în vârstă? Era mut de admiraţie. Nu ştiu cum faci de parcă ii vrăjeşti pe toţi. N-aş reuşi niciodată asta. Nici în zilele mele cele mai bune. Vrăjitorule! Andy Potter! Şi-l înghionti pe Andi, râzând în hohote. 

Si continuă aşa câteva minute...

- Măi, Andi, ştii că esti tare, nu? Numai că...ai grijă... Fraza i se frânse...şi, după ce-l privi pe Andi cu un înţeles numai de el ştiut, Victor se opri din verva temporară...rămânând pe gânduri...

Andi zâmbea...îl înduioşa şi amuza dragostea neţărmurită a fratelui său pentru el. Aşa fusese mereu. Victor avea cu aproape trei ani mai puţin şi de mic întâmpinase unele dificultăţi cu acomodarea în societate. Fire introvertită, Victor trăia mai mult în el însuşi... Numai când era cu Andi, era el, cel ce-ar fi dorit să fie şi în restul timpului. Numai că nu putea.

Goluri imense în pânza norilor ce la fel de rapid se împrăştiaseră făceau loc câtorva steluţe timide...

Sub ele, umăr lângă umăr, doi bărbaţi tineri păşeau prin seara târzie ...

"De s-ar spulbera aşa toţi norii..." mai avu un ultim gand Victor...în mersul lor agale...
Erau deja la poarta casei...

Pentru cine doreşte a citi întreaga născocire de la duzină:
Duzina de cuvinte - Maestrul parantezelor(1)
Duzina de cuvinte - Maestrul parantezelor(2)

Acest articol constituie un răspuns la provocarea de sâmbata, numită "Duzina de cuvinte".

Articole care au răspuns provocării au mai scris şi cei din tabelul de la finalul postării gazdei, Psi.


31.03.2012