Sunday, November 3, 2013

Trandafirii de pe perete


Pe peretele inalt, inalt...pana la cer parca, odihneste, prins in cuie, un macat negru, țesut din lana. Prin intunericul camerei, pe fereastra inalta din camera si mai inalta, patrund blând cateva raze de luna care coloreaza palid trandafirii macatului. Ziua sunt de culoare roșu aprins si câțiva galben auriu, acum par doar niste umbre decolorate...la fel frunzele.
In patul larg, in care s-ar putea dormi si pe lat, alaturi de ea, culcata pe-o parte, rasufla adanc mama, obosita dupa o zi in care multe s-au petrecut. La fel de egal, linistit, si surioara ei mai mica. 

Nu poate sa doarma, gandurile ei de copil nu-i dau pace. Se gandeste la de toate si parca la nimic. De exemplu ca mama nu e mama. Mamica e mama reala iar mama e matusa. Of, ce incurcatura pare asa, din cuvinte!
Fetita stie ca, daca ar povesti colegilor ei din grupa mare, n-ar intelege nimic. Dar in realitate e foarte simplu. Sora lui taticu' e ca o mama pentru ele asa ca se potriveste perfect. Le iubeste din toata inima, le iubeste asa cum si-ar fi iubit propriii copii daca i-ar fi avut. Dar matusa n-a fost maritata. Niciodata. Normal ca n-a avut copii. Copiii matusii le-ar fi fost veri, nu? 

Hmm...ce inseamna sa n-ai somn! Te gandesti la tot felul de chestii, isi spuse si mai stranse inca o data tare din ochisori, incercand sa adoarma. Nu voiau sa se lipeasca si pace! Ce-ar fi sa numere ceva? Orice... Poate adoarme.  
Unu, doi, trei....treizeci...patruzeci si cinci... Da' de unde?! Nimic... 

Ca aparuta din intuneric, pe furis, o cuprinde, inexplicabil, senzatia aceea...pe care o tot are in noptile cand somnul nu vine. Sufletul ii e greu ca o piatra si-i dau lacrimile gandindu-se ca va muri, poate curand. Nu vrea sa se intample asta. Daca moare nu va mai vedea pe nimeni dintre cei dragi, pe care atat de mult ii iubeste. Stie ca si ei au sa sufere... Apoi daca ea nu va mai fi inseamna ca intreaga ei lume, tot ceea ce stie si gandeste, intregul ei univers, au sa dispara in nestiut... Si-si sterge lacrimile fierbinti ce deja au udat perna si isi inabusa un scancet mic, dureros si trist de nedescris...
Nu i-a spus mamei niciodata despre gandurile astea, nu vrea s-o indurereze. Nici lu' mamica si lu' taticu' nu le-a spus. Vor ramane secretul ei scaldat in lacrimi...

Trandafirii de pe perete au disparut in intunericul des. Până și Luna s-a dus sa se culce, numai ea sta si plange. Mai bine s-ar gandi la povestea pe care le-o spusese mama inainte de culcare. Inca i se plimba prin cap... Inca.
  
...Si prin iarba verde crud din care, din loc in loc, saltă capetele trandafiri roșu aprins dar si cate unul galben ca aurul, alearga ea, cu piciorusele ei micute, cu sandalutele noi, roșii, catre castelul roz-cenusiu, cu minunate arcade frante, ce se vede in zare.

Castelul e atat de departe... Alearga si tot alearga insa nu pare sa se apropie de el. Rochia lunga, ca a Albei ca Zapada, o incurcă rau la fuga. Iarba înalta o împiedică si ea. Tresare zambind cand un "țuști" din iarba ii aduce in fata un iepuraș. Ce alb este si ce dragalas! Incetineste...ar vrea sa-l prinda, sa-l mangaie, dar pufosul alb fuge speriat...

Pe perete, macatul cu trandafiri e mai întunecat ca noaptea și in cameră se aud respiratiile egale a trei suflete...

.............................................

Se uită cu drag si oarecare tristete la portretul alb-negru, in creion. 

Femeia, cu trasaturi candva frumoase, aici insa vestejite de boala ce-a si luat-o prea devreme, o priveste de peste timp. 
Cat de mult le-a iubit! Cat de mult au iubit-o! E prezenta si azi in amintirile familiei de parca n-ar fi plecat. Cu glumele ei, cu basmele, descantecele si povestile pe care le stia si spunea cu un talent minunat, cu toata lumea ei unica, cu vocea calda si ochii incredibil de verzi. Și se bucură, cu o bucurie târzie, ca mama n-a stiut niciodata micul ei secret de fetita sensibila. Poate prea sensibila. 

Dintr-un bine ascuns până azi sertar al amintirilor, țâșni instantaneu o întâmplare de care până acum uitase complet. Cu un zambet nostalgic se văzu fetiță si cum, jucandu-se prin camera mamei, ii scăpă din mânuța mică un flaconaș cu parfum. Mama tinea mult la el dar n-a certat-o. Ca o mamă buna si iubitoare. Câteva saptamani camera a mirosit doar a violete. Minunat parfum! Nu se mai face...


Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului Condeielor Parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema numită Parfumul secretului îi aparține Alexandrei.


Au mai scris  pentru tema de astăzi următorii:
Mirela, Vania, Gabi, Vienela, LolitaMala, Minnie, Adriana T., Pandhora, Anca, Alexandra Ali,  Diana, Alexandra, Tina, Alexandra, Alexandra Ali,   


  

30 comments:

  1. În final scriai că-i un articol pentru Superblog şi primeai maximum de puncte.
    Cred că eşti prima persoană pe care o remarc scriind "propriii" corect.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Crezi ca mergea la vreo proba de SB? :)) De fapt ai dreptate. Am dat si eu peste cate ceva pentru SB si daca n-avea un link prin el si la final mentiunea ca e pentru... n-as fi gandit ca e.

      Multumesc! Poate pentru ca iubesc limba romana. Daca gasesti vreodata vreo scapare, e sigur o scapare. :)

      Delete
  2. o poveste intr-o poveste...
    cata emotie in sufletul unui copil si dragoste si...amintiri...
    poate ca e un fel de intoarcere in timp,poate nu...asta o stii doar tu dar,orice ar fi e plin de caldura si sensibilitate...
    uite,si de asta mie imi plac povestile :)
    o noapte buna iti doresc draga Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Amintiri, Pandhora draga :) Amintiri care revin din timp in timp.
      Multumesc!

      Delete
  3. Ai scris frumos, Elly! Tare frumos! Simt eu ca-i poveste adevarata...:)
    Sa ai zi faina!

    ReplyDelete
  4. Imi place macatul tau! La bunicii mei erau puse pe perete langa fiecare pat.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mama s-a stins cu multi ani in urma...si in casa ei s-a mutat fratele ei cu familia... Nu mai exista macatul acela. S-a uzat...si pana la urma a fost aruncat. Imi pare rau de el, era tare frumos.

      Delete
  5. Parfumul de violete imi ravaseste tare rau si mie amintirile........
    Sa ai o saptamana minunata!

    ReplyDelete
  6. Copii, dragii de ei, au acest dar uimitor, de a ”intra” în poveste, ridicând ușor tivul rochiei de Albă ca Zăpada, întâlnindu-se firesc cu prințul sau piticii, locuind în castele roz cenușii. Poveștile ajută mai mult decât am crede, așa cum glasul bunicii, care le spune, sau al mamei, care le repovestește, ajută enorm. Ce s-ar face toată tristețea din aceste inimioare, toate frământările din aceste căpșoare dulci, cutreierate de gânduri care ar terbui să fie străine copilăriei, dacă n-ar fi poveștile?! Și au ei așa, o forță, care de multe ori îi ajută și pe adulți să meargă mai departe. Sunt lumina lumii, sufletul universului și cred că ai reușit aici, dragă Elly, să redai sufletul unei lumi întregi, cu toate lacrimile, dar și speranțele, cu toată tristețea, dar și cu trandafirii din povestea ei.
    Îmi amintesc cu mare drag de Violete, parfumul mic, care avea agățată sub dop o violetă apretată, din material textil, anasmblul fiind închis într-o cutie din acetofan transparent. Îi simt mirosul, era foarte tare, trebuia doar să deschizi sticluța pentru a se împrăștia mireasma. Unii nu-l agreau, dar era natural, știu precis, o esență din flori, frunze și rădăcină de violete, am aflat și eu recent. Cred că desenul îți aparție, îți cunosc stilul și știu că ești talentată, talent care ar trebui exploatat un pic... mai mult!Dar mai bine nu vorbesc, că n-am intrat de o lună în atelier.
    Te pup, să ai o săptămână minunată, mai bună și mai ușoară, cu bucurii!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Acele ganduri sumbre le-am avut ani de zile... Multe nopti am adormit cu perna inlacrimata din cauza lor. Uneori m-am gandit ca m-am nascut deja batrana, doar cu mintea insa... Am crescut si daca e sa mearga lucrurile tot asa...ma indrept spre copilarie :)) Cam ca in filmul acela cu Brad Pitt, desi acolo totul era inclusiv la nivel fizic.
      Acela parfum...il am si azi in nari. Cum am, tot in nari, si un parfum de lavanda care se gasea pe vremuri. Mirosurile cunosute in copilarie se "infig" puternic in memoria noastra olfactiva... Nu-i asa?
      Multumesc, Mirela. Asa sa fie. :)

      Delete
  7. Amintiri de neuitat,trandafiri ce nu se ofilesc niciodata,cuvinte ce raman pentru vesnicie...asa cum ii sta bine oricarei povesti.
    Si baietii mei ii spun matusii din partea tatalui tot...mama(mama Sorina:)) si o iubesc muuult.
    Pupici!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ce frumos! Nu e o situatie frecventa, eu aveam mereu probleme in sensul ca nu se prea intelegea despre cine vorbeam cand spuneam "mama". Celor din afara familiei le parea usor ciudat. Cand m-am facut mai mare, poate pe la vreo 9-10 ani invatasem sa spun matusa despre mama. Ca sa fie clar celor cu care vorbeam :) Ne-a iubit mult, neavand copii.
      Multumesc. Te pup si eu, Angi!

      Delete
  8. ce parfum de tristete dar si de......bun in acelasi timp! sunt aproape sigura ca e o poveste adevarata!....

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mona, eu credeam ca e foarte clar ca e reala. :)
      Multumesc!

      Delete
  9. stii ma gandeam ca... in multe familii e o matusa care are un rol covarsitor de pseudo-mama
    mitul Albei ca Zapada se regaseste in multe persoane...
    stii am simtit un dor covarsitor in poveste, chiar tristete, o nostalgie...
    Draga Elly, toate cele bune

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mi-e dor de mama (matusa)...mi-e dor de copilarie...si de altele multe ce-au disparut in neant... timpul rapindu-le.
      Multumesc, Anca draga!

      Delete
  10. Wow, numai povesti frumoase in acest club. Si pe langa frumusete e si talent. Bravo!

    ReplyDelete
  11. Un macat din asta mama il mai pastreaza. Era de la bunica. Intr-adevar e frumos. E special, la fel ca povestea plina de secrete care o imparti cu noi. Esti minunata, stiai?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mai am si eu unele dar nu pe acesta, din pacate. Acesta s-a uzat si nu mai exista. Am scris eu mai sus, la Radu, ce i s-a intamplat. :(
      Multumesc mult, draga mea! Te pup!

      Delete
  12. Amintiri impletite in poveste, teama de a pierde dragostea prin moarte... O poveste frumoasa, un omagiu pentru o fiinta draga!
    Zile fericite iti doresc, Elly. Cu drag!

    ReplyDelete
  13. sunt superbe si vreau sa ma laud ca sunt mandra posesoare a unui! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa este, Cami! Te felicit si aproape ca te invidiez. :)
      Macatul mamei nu mai exista... si-mi pare tare rau.

      Delete
  14. Noi două, imi permit să spun, parcă venim din vremuri care nu numai că ne-au rămas infipte in memorie dar ne-au cuprins total, nelasandu-le sa se risipească, sa se pună praful uitarii pe ele. Eu am crescut cu două femei. Mama mamei şi cumnata ei. Pentru mine erau bunicile mele. Le-am avut destul langa mine până la 33-34 de ani, când au plecat una după alta la interval de jumătate de an. Cineva spunea aici că e o poveste in poveste. Aşa cred si eu. Elemente demne de o scriere literară cu parfum vechi....de violete, normal. Mi-l amintesc, asa cum imi amintesc macatele acelea minunate. Mai exista ceva si la noi, la Buzau, dar nu sunt foarte vechi. Apropo, ai văzut ce trend e acum cu pantofi şi geantă cu basmaua traditională imprimata? Mi se par minunaţi. Păcat că n-aş avea unde să-i port altfel mi-as face un asemenea cadou. N-as mai pleca de aici. Mulţumesc. Te imbratisez cu drag!

    ReplyDelete
  15. Ai mult talent la istorisit, Elly! Sa ne mai incanti cu povesti :)

    ReplyDelete