Details
 |
| Mauve |
 |
| Green |
 |
| Bride |
 |
| Hard |
 |
| Labyrinth |
 |
| Snapdragon |
 |
| Babies |
Nu este un concurs, este doar blogging interactiv iar schema e simplă:
7 zile - 7 fotografii - 7 cuvinte
Showing posts with label MWB. Show all posts
Showing posts with label MWB. Show all posts
Monday, May 14, 2012
Details
Nu este un concurs, este doar blogging interactiv iar schema e simplă:
Saturday, May 12, 2012
Blogoterapie
Noi, oamenii, ne întâlnim aleatoriu prin viaţă, insignifiante şi uneori aparent anonime particule ce îşi joacă rolul în mişcarea browniana numiţă viaţă. Viaţa, în ansamblu, e extrem de complexă. Ca şi viaţa noastră, a fiecăruia.
Da, dezamăgirea face parte din viaţă. Toate celelalte sentimente, trăiri sunt uşor de traversat. Pe unele, cele plăcute, le luăm de mână şi ne-am dori sa nu ne părăsească niciodată.
Încă din copilărie ne bucurăm de o mulţime de lucruri cum ar fi iubirea necondiţionată a părinţilor, faptul că primim tot ce-i mai bun fără a face mare lucru pentru asta. Cunoaştem destul de rar tristeţile, dezamăgirile. La vârsta aceea ele nu sunt prea multe. Poate faptul că avem o jucărie nu la fel de frumoasă cum are un alt copil, poate că nu avem intotdeauna alte minunăţii cum auzim sau vedem că are un alt copil. Dar la acea vârstă suntem atât de ocupaţi să creştem încât peste micile dezamăgiri, inerente, trecem cu destul de mare uşurinţă. La rândul nostru dezamăgim, încă din copilărie. Nu am fost poate la fel de talentaţi la diverse cum păreau să fi fost alţi copii, nu toţi am reuşit să aducem acasă cele mai grozave note, deşi, fiecare ne-am dorit să îi vedem în fiecare zi mândri de noi pe părinţi.
Dezamăgirile ne însoţesc permanent. Ele apar din cauza unor aşteptări ce nu se împlinesc. Poate pentru că avem aşteptări prea mari, poate pentru că nu facem întotdeauna ceea ce trebuie şi cum trebuie, poate fiindcă dorinţele ne sunt exagerate, aşteptările ne sunt nerealiste.
De-a lungul întregii vieţi ne întâlnim, când şi când, cu dezamăgirea. E ca o faţă hâdă pe care n-am dori s-o mai întâlnim vreodată. Şi totuşi o tot întâlnim. Nu ne ocoleşte la nicio vârstă. Nici măcar la senectute.
Ca fiecare om, am avut dezamăgirile mele. M-au dezamăgit situaţii, m-au dezamăgit oameni pe care i-am întâlnit şi în care am avut încredere şi cărora, la un moment dat, le-am pus în mâini viaţa mea. Pentru că am un mare defect. Am prea mare încredere în semenii mei chiar dacă această încredere mi-a fost de mult prea multe ori înşelată.
Am trecut însă mereu peste toate dezamăgirile fiindcă ştiu să iert. Încerc întotdeauna să mă pun chiar în locul celui ce mi-a provocat dezamăgirea, încercând să înţeleg ce l-a făcut să acţioneze într-un anume mod. De cele mai multe ori chiar înţeleg. S-ar putea ca acesta să fie un mare defect. Aşa am ajuns a crede. Însă nu mă voi schimba. Nu pot şi ar însemna să fiu altfel, adică altfel decât sunt "programată" să fiu. Adică să devin o persoană cu o personalitate nefirească.
La rândul meu, ştiu că am mai dezamăgit şi eu. Nu din rea-voinţă, nici cu bună-ştiinţă, ci pentru că anumite persoane au avut alte aşteptări de la mine în anumite momente şi situaţii. Interesant şi oarecum ciudat este că pe mine şi acele momente m-au marcat. Adică în sensul că am suferit deoarece, într-un anume fel, nu am reuşit să fiu sau să fac acel ceva aşa cum şi-au dorit respectivele persoane.
Am avut, ca fiecare, şi mici dezamăgiri în dragoste. Am scris "mici" ceea ce e foarte adevărat căci peste ele am trecut după cîteva lacrimi şi autoîmbărbătări. Până anul trecut.
Când am cunoscut cea mai cruntă dezamăgire a vieţii. Când după ce am făcut tot ceea ce era omeneşte posibil pentru omul pe care îl iubeam nu am primit în schimb nici măcar recunoştinţă.
O uriaşă dezamăgire. O înfiorătoare durere care mi-a ucis toate visele, sufletul, mi-a distrus viitorul. Am simţit cum întreaga mea lume s-a prăbuşit. Am crezut că voi muri. Lucru ce nu s-a întâmplat fizic, însă, de atunci, sufletul meu e mort. Poate cineva gândeşte că m-am schimbat. În afara faptului că trăiesc şi totuşi nu trăiesc, altceva nu s-a întâmplat. Eu sunt la fel. Iar pe omul ce mi-a schimbat total cursul vieţii, în loc să-l urăsc, surprinzător, încă îl iubesc. Cu o iubire dureroasă ce nu mă lasă să trăiesc. Dar nici să mor.
Am dorit să scriu ceva, orice atunci. Simţeam că mă sufoc, că viaţa mea e sfârşită. Atunci am avut ideea de a incepe să scriu pe blog. Nu aveam unul aşa că am făcut acest blog. N-am reuşit decât
să-l “croiesc” în linii generale, să îi dau un nume… să îl definesc ca
intenţie a ceea ce avea să fie. Trebuia să fie ceva strict personal dar fără a exclude însă şi
alte aspecte ce m-ar fi stârnit să scriu, în timp. Apoi, în acea zi, ceea ce-am
reuşit să postez a fost doar un salut pentru potenţialii mei cititori şi mai
departe nu am mai putut merge. M-am
blocat, cel mai probabil pentru că m-am şi speriat. Urma să-mi expun viaţa pe
tarabă, la vedere, lucru pe care încă nu-l acceptam, cel puţin nu conştient. A trebuit să treacă multe luni până am reuşit să încep cu adevărat să scriu pe blog. Aşa a luat naştere acest blog, din uriaşa mea dezamăgire. Pe care nu am ascuns-o, despre care am tot vorbit, şi, probabil voi mai vorbi. E singurul lucru care m-a ajutat să nu înnebunesc. E terapia mea prin blogging, aş putea să-i spun "blogoterapie". Cu această ocazie am cunoscut mulţi oameni, unii cu probleme asemănătoare cu a mea. Pe alţii gata să mă ajute cu un sfat bun sau poate nu prea potrivit. Dar am apreciat întotdeauna că oamenii au încercat.
Se spune că dezamăgirile ne fac mai buni. Nu e întotdeauna adevărat. Pe unii da, pe alţii ba. Pe mine cred că m-au făcut mai înţeleaptă.
În plus, am ajuns să cred că în viaţă e bine să nu ai aşteptări prea mari ci unele mai mărunte. Cu cît mai mici aşteptările, aproximativ la fel de mici dezamăgirile.
Articol participant la concursul Blog Power, ediţia 21, tema "Dezamăgiri – Când aşteptările sunt înşelate, când speranţele mor şi
visele se năruiesc precum castelele de nisip sub valuri facem cunoştinţă
cu dezamăgirea. În copilărie, tinereţe, la vârsta maturităţii şi chiar
la cea a înţelepciunii o întâlnim inevitabil. Cum aţi simţit-o? Ce
influenţă a avut asupra personalităţii voastre? Ce sau cine v-a ajutat
să o depăşiţi?" fiind propusă de Carmen, câştigătoarea ediţiei precedente.
Alte articole participante: Pasiune pe corzi, Probleme in paradis, Reinviere in dragoste, Dezamagire, Absenta, Viata-vanzatorul de iluzii, Harta dezamagirilor,
12.05.2012
Monday, May 7, 2012
Around the World
Landscapes
 |
| Symmetry |
 |
| Hell |
 |
| Mirror |
 |
| Fan |
 |
| Giants |
 |
| Pieces |
 |
| Keyhole |
Nu este un concurs, este doar blogging interactiv iar schema e simplă:
7 zile - 7 fotografii - 7 cuvinte
Sunday, May 6, 2012
The Path...
My Desktop... at work...
Articol publicat pentru "Ora MWB" - un joc interactiv.
06.05.2012
Saturday, May 5, 2012
Domnul "G" - Cel mai bun mentor
Tema acestei saptamani este:
"Prieten, mentor, camarad în virtual. Există un blogger din virtual pe
care, cunoscându-l şi în real, îl numeşti prieten? Există un blogger
care îţi este mentor? Dar camarad?" Am sa incep (tran)scriind sec trei definitii de dictionar (DEX online):
PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic.
MÉNTOR, mentori, s. m. Conducător spiritual, povățuitor, îndrumător; preceptor, educator. ♦ Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără pentru a-i transmite acesteia însușirile sale. – Din fr., lat. mentor, germ. Mentor.
CAMARÁD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten. – Din fr. camarade.
Dupa cum se observa sunt trei notiuni perfect distincte, chiar daca multora s-ar putea sa li se para ca sunt inrudite.
Daca in real este destul de greu sa ai sau sa iti gasesti prieteni, cu atat mai dificil este acest demers in spatiul virtual. Nu cred sa existe cineva care sa ma contrazica. O va face poate doar acela care se "imprieteneste" rapid cu oricine, confundand prietenia cu socializarea.
Am sa "sar" la cea de-a treia notiune pentru ca asta e ordinea pe care eu o vad. Camaraderia o intalnim peste tot. In scoli, de orice nivel ar fi ele (primar, gimnazial, liceal si universitar), in ceea ce se numeste (fostul deja) stagiu militar sau in cadrul anumitor locuri de munca, unde exista grupuri relativ mari de angajati cu aproximativ acelasi nivel de pregatire. Daca asimilam (oarecum fortat) blogging-ul cu asemenea medii, am putea sa ne referim la o oarecare camaraderie care poate exista si in acest domeniu. Camarazi pentru ca toti "trudim", cu mai mult sau mai putin succes, pe aceeasi "tarla".
Despre mentor si mentorat insa...este mult mai mult de vorbit. Ce ar fi
acela un mentor, cu adevarat un mentor? Este cel la care poti apela
atunci cand simti ca nu te descurci, oricat te-ai fi chinuit, si care sa te sprijine si astfel sa
evoluezi in plan dublu: personal si profesional. Este cel care este
gata sa te ajute, mentoratul fiind ceva voluntar (se spune), deci fara a
se cere ceva in schimb, "plata" sa fiind satisfactia ca
potejatul-discipol progreseaza.
Mentori s-ar putea sa existe. Sau, mai degraba persoane dispuse sa fie sau cu capacitatea de a fi mentori. Din pacate eu cred ca discipoli nu exista foarte multi. Am observat ca in blogging toata lumea stie aproximativ totul. Greu se accepta un sfat iar daca il dai, gratis fiind, se observa o tendinta de respingere. Oamenii nu au rabdare sa asculte, sa inteleaga ca de fapt vrei sa ajuti. Da, e drept ca sunt cautate sfaturi, dar, de regula, doar acelea care par a fi sfaturi general valabile, care ar putea face si din catelul meu un blogger daca ar sti sa citeasca si sa tasteze.
Ziceam ca mentori e posibil sa existe. Eu inca nu i-am intalnit. Nici macar pe unul. Se mai spune si ca mentorii sunt cei care isi aleg discipolii, protejatii. Tot ce se poate ca persoana mea fie sa para ca nu are nevoie de un sprijin fie sa para ca ar respinge un asemenea sprijin. Ori, probabil, nimeni nu crede in mine si in capacitatile mele de a realiza ceva in acest domeniu, la blogging ma refer, desigur. Ceea ce nu-i deloc incurajator si nu-i un sentiment prea placut.
Pe de alta parte se mai spune si ca mentorul este acea persoana care sa constituie un model de urmat pentru cel aflat in postura de invatacel. Se spune...
Am sa marturisesc ca nu am intalnit o asemenea persoana in blogging. Pe cei "mari" nu-i cunosc si am convingerea ca nu voi avea sanse. Pe de alta parte, intotdeauna am incercat sa ma descurc singura, cat de greu mi-ar fi fost. Am "deschis" un blog fara sa am habar ce inseamna, singura dorinta fiind aceea de a imi exprima niste trairi pe care aveam nevoie sa le exteriorizez. Prietena slovelor scrise am fost de cand ma stiu; citind carti mereu am avut pornirea de a rescrie anumite parti din creatiile respective. Nu m-am gandit insa ca vreodata voi ajunge in aceasta postura, de a scrie eu insumi ceva, care sa mai fie si citit de altii si apreciat...sau poate nu.
Am sa
mai marturisesc si altceva. N-am avut niciodata modele. Nu prea cred in
modele. In viata, tocmai cand m-am gandit ca cineva ar merita parca
sa-mi fie model prin calitatile umane si profesionale pe care parea sa
le aiba...s-a petrecut ceva care mi-a rasturnat convingerile... Deci
n-am modele. Mentor deci, nici atat.
Nici nu caut. Poate pentru ca intotdeauna am fost dispusa sa caut singura iesirea din diverse
situatii, sa rezolv singura problemele vietii si, bazandu-ma pe propriul
discernamant, sa si reusesc, de cele mai multe ori.
In
blogging am ajuns la concluzia ca mentorul cel mai bun pentru mine, si
poate si pentru altii, este Domnul "G", adica Google. Este tot timpul gata sa ma ajute, la
orice ora din zi si din noapte. Cu o singura conditie: sa existe
conexiune internet.
Ii
pot cere sfatul ore intregi (mai ales cand am nevoie de o documentare
mai serioasa) si el nu se supara, nu se plictiseste, si, foarte
important, nu cere nimic, nici macar sa-l lingusesc putin, activitate la
care nu sunt deloc priceputa si care imi displace profund si in viata
reala. Daca cineva isi doreste sa il "periez" m-a pierdut. Complet.
Deci...prieteni am foarte putini, dar buni. Pe ei ma pot baza (lucru verificat de-a lungul multor ani) in sensul ca si noaptea daca as apela, sigur as primi un sprijin cat de mic. Trebuie sa spun ca si eu fac acelasi lucru? Dar in spatiul virtual, inca nu am prieteni bloggeri iar in real inca nu cunosc vreun blogger. Timpul e inainte insa....
Camarazi...am avut in scoala...pot considera ca-mi sunt camarazi si unii colegi de serviciu, iar in spatiul virtual, recte blogosfera, sunt mai multe persoane pe care le pot considera camarazi. Nu stiu daca si ele la fel pe mine...inca nu am primit un feedbak in acest sens.
Despre mentor...am vorbit suficient, cred.
Articol participant la concursul Blog Power, ediţia 20, tema "Prieten, mentor, camarad în virtual. Există un blogger din virtual pe
care, cunoscându-l şi în real, îl numeşti prieten? Există un blogger
care îţi este mentor? Dar camarad?" fiind propusă de Psi, câştigătoarea ediţiei precedente.
Alte articole participante: abbilbal, Prietenia online, Ca pe strada mare, Doruri printre file albe, Puls de colectie, Prieteni-bloggeri vs. bloggeri-prieteni, Blog(ger) power, Mentorul meu minune in blogging
05.05.2012
Monday, April 30, 2012
Flowers in my Garden
My Beautiful Flowers
 |
| Solitar |
 |
| Explozie |
 |
| Viitor |
 |
| Soare |
 |
| Umbră |
 |
| Cupă |
 |
| Prinţ |
Nu este un concurs, este doar blogging interactiv iar schema e simplă:
7 zile - 7 fotografii - 7 cuvinte
Saturday, April 21, 2012
Trecutul în oglinda viitorului
Ce este trecutul?
Cel ce iubeşte istoria ar spune că este de fapt istorie...adică o înşiruire de fapte reale, al căror ecou ne-a parvenit de la cei ce le-au trăit, pe diverse căi...scrieri, construcţii, imagini...toate încercând a ne fi explicate de către pasionaţii de cercetarea trecutului. Ne place trecutul...ne încântă latura lui glorioasă...ne întristează, poate, latura sa mai puţin demnă de laude şi de a ne face să ne simţim mândri. Cu toate acestea nu avem ce face, trecutul nu mai poate fi schimbat şi trebuie să îl acceptăm exact aşa cum este, cu bunele şi cu relele sale.
Trebuie să mărturisesc că sunt fascinată de istorie. Printre multe altele. Sunt fascinată şi de ceea ce înseamnă "istoria" unei familii"...a unei persoane... De ce? Pentru că acolo este izvorul prezentului şi promisiunea viitorului.
Ce este viitorul?
Viitorul...nu este. Niciodată nu ştim ce va fi. Uneori bănuim că va fi într-o anume formă...dar niciodată nu va fi ca în imaginaţia, ca în visul nostru... Viitorul noi îl facem, cu toţii...mai bine sau mai puţin bine...
În momentul cand eu scriu aceste cuvinte este foarte straniu, dar ele sunt, în aceste clipe, prezentul. Peste câteva momente vor fi trecutul...iar mai înainte de a le scrie...probabil ca erau viitorul...dar nu ştiam. Chiar habar nu aveam ce voi scrie...nu ştiam exact ce formă vor căpăta frazele mele. Iată-le, că, dintr-un prezumtiv viitor...deodată au devenit trecut...
Nu este uimitor? Acelaşi lucru poate fi, funcţie de momentul la care îl raportăm, viitor, prezent sau trecut...
Aşa se întâmpla şi cu viaţa noastră.
Prin indeterminarea sa...viitorul mă sperie...ne sperie, în general.
Poate cineva spune că nu a fost puţin speriat, emoţionat, îngrijorat sau mai ştiu eu cum, atunci când s-a pregătit pentru o lucrare de control, un examen, un interviu, o întâlnire... "întâmplări" ale vieţii de la care avem aşteptări? Toţi am trecut prin asta şi trecem zi de zi.
Viaţa ne este o perpetuă glisare între prezent, trecut şi viitor...
Putem judeca prezentul? Nu prea. Cel mult îl putem comenta. Şi în acelaşi timp...comentându-l...el trece în istorie.
Putem influenţa viitorul? Depinde. Fiindcă viaţa este o interacţiune continuă între fapte şi întâmplări care mai de care mai uimitoare...nu-l putem influenţa foarte mult. În linii mari, pare că da. Putem spune că peste o săptămână vom face o călătorie undeva. Ne putem cumpăra biletul de drum, putem stabili în linii mari ce facem acolo...însă...vor exista şi multe surprize. Care nu vor depinde de noi.
Poate că de aceea viaţa e frumoasă. Poate că de aceea este foarte bine că nu ştim unde şi când este punctul său terminus.
Ca să ne bucurăm, pe cât posibil, de orice ne oferă. Şi trebuie să apreciem şi ceea ce nu pare prea bun în momentul numit prezent...pentru că s-ar putea ca a doua zi, când devine trecut, să reevaluăm, să înţelegem că primul moment ne face a fi critici, nemulţumiţi faţă de o întâmplare al cărei sens poate ca nu-l pătrundem, ori, poate, dimpotrivă, ne face mult prea entuziasmaţi de ceva ce se dovedeşte că de fapt nu merită.
IERI...AZI...MÂINE... De vreme ce nu-s decât o curgere...sunt tot una......doar că...
Fiindcă îl ştim deja... Trecutul ne face să ne simţim confortabil...
Prezentul...ne face să ne fâstâcim...emoţionăm....să ne "prostim"... să trecem prin toate stările posibile...îl trăim...
Viitorul...de emoţie, de teama de necunoscut... de curiozitate...el ne cam sperie...ori ne înfioară... Încercând să-l anticipeze...unii dintre noi folosesc, in extremis, serviciile unor ghicitori, prezicători, profeţi...ca, pe vremuri oracolele. Iar pseudoştiinţa numită astrologie ce este altceva decât o scrutare a viitorului? O încercare de a afla, cu o clipă mai devreme ce-ar putea urma...
Şi dacă e să mă privesc în oglinda sufletului...multe aş încerca azi să le fac altfel (daca aş şti că ieri le-am făcut greşit!)...neavând însă vreo garanţie că ar ieşi altceva... Dar aş încerca măcar, ca să fiu împăcată cu mine, cea de azi, cea din "oglindă"...
Cea care zâmbeşte...gândind că viaţa nu este decât o glisare între trecut-prezent-viitor...nu neapărat în această ordine... După părerea mea, viitorul precede totul... Din el izvorăsc toate. Sau nu??
Dar până la a vedea cine câştigă duelul trecut-viitor...e bine să ne concentrăm asupra prezentului. Să-l trăim demn, cu curaj, responsabil. Ca să ne putem privi trecutul în oglinda viitorului...zâmbind...
Articol participant la concursul Blog Power, ediţia a 18-a, tema "Trecut vs. viitor. Judeci prin prisma a ce va fi sau a ce a fost? Eşti atras mai degrabă de ieri decât de mâine? Din oglindă îti zâmbeşte cel care ai fost sau cel care vei fi?" fiind propusă de Psi, câştigătoarea ediţiei precedente .
Alte articole participante: Copilul de lego, Să privesc oglinda?, psilocybin, Eutropolis, Sunt eu, Marea TRILEMA: trecut, prezent ori viitor?, Pictor..., Culoare, Vis la jumătate, Casa sufletului meu, Culmile prezentului, ..Sunt a filei doua fete (articol in afara concursului)
21.04.2012
Tuesday, April 10, 2012
MWB a fost hackerit!!
Aproape de ora 17...câteva minute până la...
Mă pregăteam să mă loghez pe MWB (MOST WANTED BLOG).
Am intrat pe site...am remarcat că are o altă "față"...n-am mai intrat de azi-noapte, când am găsit o ultimă înscriere la MONDAY SEVEN!
Mai întâi m-a impresionat foarte plăcut noua interfață a MWB. Arată cu totul altfel. Foarte profesionistă...nota 10! Mulțumiri, Liviu!
Acum trebuie să spun că "arăta"... pentru că până să admir câte ceva...și până să ajung să mă loghez...n-am mai avut unde...
Vrând să-mi fac logarea...pe ecran a apărut ceva cu Siria... am încercat...din nou încercat...
de vreo 10-12 ori, poate....
Apoi am intrat pe Facebook, gândindu-mă că găsesc pe măcar unul dintre membrii MWB.
Dupa 2-3 minute, în care m-am tot gândit dacă nu cumva văd greșit, și că s-ar putea să râdă cineva de mine...
Am anunțat pe wall-ul MWB:
Asta s-a întâmplat. Nu înțeleg de ce...de ce tocmai MWB...
MWB a fost hackerit de către un sirian, se pare.
Asta s-a întâmplat. Nu înțeleg de ce...de ce tocmai MWB...
Iată ce apare pe site:
Hacked By OMar90 | Syr!@n Lions H@ck3rs
și parțial imaginea de pe ecran e asta:
 |
| Captură ecran |
În blogosferă, MWB e ca un fel de casă a mea. Și a altor bloggeri, știu sigur.
10.04.2012, ora 17:18
UPDATE: Ora 17:30 - Între timp, MWB a fost refăcut. De acum încolo...în fiecare zi voi avea teama că se va întâmpla același lucru... Adevărul este că, timp de câteva zeci de minute...m-am simțit orfană...puțin...
Monday, April 9, 2012
SEVEN FACES
Anul acesta va fi lansată pe marile ecrane o nouă ecranizare a faimosului roman Anna Karenina al lui L.N.Tolstoi.
De-a
lungul timpului, cartea a cunoscut un lung şir de ecranizări. ce au avut, ca interprete ale personajului Anna Karenina, actriţe mai
mult sau mai puţin celebre.
În cea
mai recentă ecranizare, ce va avea lansarea în septembrie 2012, rolul
Annei Karenina va fi interpretat de către Keira Knightley, cunoscută
tuturor din seria filmelor "Piraţii din Caraibe".
Iată o galerie cu actriţele ce i-au dat viaţă Annei Karenina în cele mai importante şapte versiuni regizorale. Ar fi interesant de aflat dacă aveti vreo preferinţă (în ceea ce priveşte actriţele şi/sau ecranizările).
 |
| GRETA |
 |
| VIVIEN |
 |
| TATIANA |
 |
| NICOLA |
 |
| JACQUELINE |
 |
| SOPHIE |
 |
| KEIRA |
LEGEND:
1. Greta Garbo (1935) - USA
2. Vivien Leigh (1948) - UK
3. Tatiana Samoilova (1967) - RUSIA
4. Nicola Pagett (1977) - UK
5. Jacqueline Bisset (1985) - USA
6. Sophie Marceau (1997) - USA
7. Keira Knightley (2012) - USA
Nu este un concurs, este doar blogging interactiv iar schema e simplă:
7 zile - 7 fotografii - 7 cuvinte
Monday, April 2, 2012
CURCUBEU
 |
| ROSU |
 |
| ORANGE |
 |
| GALBEN |
 |
| VERDE |
 |
| ALBASTRU |
 |
| INDIGO |
 |
| VIOLET |
Nu este un concurs, este doar blogging interactiv iar schema e simplă:
7 zile - 7 fotografii - 7 cuvinte
Monday, March 19, 2012
Seven (Techniques)
7 Contemporary Artists for 7 Days
 |
| Spring (Photo Realistic Painting) |
 |
| Colours (Crayon) |
 |
| Expressivity (Watercolor) |
 |
| The Big Apple (Oil) |
 |
| Waiting (Drawing) |
 |
| Connexion (Watercolor) |
 |
| Free (Digital Photography) |
Legend:
Monday - Jason De Graaf
Tuesday - John Stuart
Wednesday - Ben Tour
Thursday - Janet Ternoff
Friday - James Bertucci
Saturday - Leslie Lambert Redhead
Sunday - Alejandra Franchi
Nu este un concurs, este doar blogging interactiv iar schema e simplă:
7 zile - 7 fotografii - 7 cuvinte
În fiecare luni, începând cu ora 00:01 şi încheind cu ora 23:59, la Monday Seven! pe MWB!
Sunday, March 4, 2012
Ghid de blogging - un ghid de bun simţ
Nu scriu "uşor"...adică nu "articulez" cele câteva fraze ale unui
articol din fuga tastelor şi apoi arunc, neglijent, cu un simplu click,
cu ele în oameni prin puterea internetului atotstăpânitor şi
atoateştiutor...
Datorită unei educaţii oarecum de modă veche, am respectul faţă de semen adânc înrădăcinat şi nu pot face asta.
Pentru că ştiu că vorba doare. Pentru că ştiu că adesea răneşte mai mult decât o palmă.
De
aceea, înainte de a posta un articol, cât de mic, îl "bibilesc" în
amănunt, ceea ce se traduce prin a vâna şi apoi corecta toate
eventualele scăpări de litere, de virgule, puncte...erori de aşezare în
pagină.
Citesc şi recitesc de câteva ori frazele articolului şi încerc să le receptez ca şi când nu ar fi scrise de mine...ci le-aş citi
ca fiind zămislite de gândirea şi mâna altcuiva...Uneori reformulez.
Până sunt mulţumită.
Sunt o admiratoare a formei, a conţinutului,
şi, în ultimă instanţă a logicii. Asta deoarece am citit texte foarte
logice însă complet nedigerabile. De aceea poate, pentru amatorii sau
profesioniştii logicii nu am întotdeauna o logică perfectă, fapt pentru
care îmi cer aprioric iertare.
Apoi aleg titlul...care trebuie să spună ceva...să însemne ceva...să fie în concordanţă cu textul...nu neapărat să fie incitant.
Abia după aceea ...mă decid...adică dacă să apăs pe butonul "Publicaţi".
Sunt perfect conştientă că a publica un text, fie el foarte
personal, fie un pamflet sau o simplă relatare a unor fapte/evenimente înseamnă respect şi responsabilitate faţă de cei ce vor avea acces la el.
Cu acest statement neoficial am pornit la drum când am decis să am un blog.
Cum şi de ce am ajuns blogger am povestit deja într-o altă postare, "De ce scriu pe blog" , care acum apare ca fiind în strânsă conexiune cu cea de azi.
Pătrunzând în blogosferă am descoperit o întreagă lume. O lume
virtuală, absolut fascinantă, în spatele căreia se află oameni. Cu caractere, preocupări şi interese foarte diferite...un mozaic uman. La
fel ca în viaţa reală.
Ca şi în lumea reală, şi în blogosferă am aflat că
nu toţi reuşesc şi nici nu vor să respecte regulile dictate de ceea ce
numim bun simţ. Pentru că unii sunt rebeli, pentru că întotdeauna vor exista
voci care ies din rând...uneori doar în scop de a
provoca şi pentru că întotdeauna vor exista persoane care mai şi trişeaza...ca în orice "joc"...
Bloggeri începători sau cu state vechi, am convingerea că ne dorim cu
toţii ca blogosfera sa fie un spaţiu care să ne reprezinte pasiunile,
interesele, visele, în care să
ne respectăm reciproc şi să fim respectaţi în social-media. Ca lucrurile
să "funcţioneze" cât mai bine, mai corect, poate că ar fi nevoie de
nişte reguli.
În acest sens, grupul Most Wanted Blog a iniţiat o interesantă dezbatere pe care şi eu, ca membru al grupului, am mediatizat-o cât mi-au permis mijloacele.
Despre un cod deontologic al blogosferei româneşti se tot discută de ani buni. Pare ceva utopic, limitativ şi chiar inutil, la care cei mai mulţi s-au opus. Din start.
Departe de mine gândul de a pleda pentru o blogosferă fără sare şi piper, un mediu aseptic. Tocmai diversitatea de opinii face ca blogosfera să fie un spaţiu
fascinant.
Dar poate că blogosfera va deveni un spaţiu şi mai prietenos dacă cei ce sunt părticele din ea vor fi mai responsabili iar lipsa de respect va absenta pe perioadă nedeterminată.
Se va obţine asta prin stabilirea unor reguli grupate într-un soi de cod? Ar fi ideal, deşi, personal, mă îndoiesc.
De aceea nu ştiu dacă un cod foarte strict ar fi potrivit şi ar avea şi adepţi...
Bloggingul de aceea şi are atâta succes, pentru că este o activitate
neîngrădită, o "tribună" unde oricine doreşte "poate lua cuvântul". Pe propria răspundere. Blogul
este un instrument de opinie.
Este nevoie totuşi de câteva reguli de bază şi de bun simţ,
după care această activitate, în majoritatea covârşitoare un hobby, să se ghideze. Adică doar nişte reguli
orientative căci nu au cum şi nu pot fi nişte reguli în sensul de legi.
Ar trebui să fie mai degrabă un mic îndrumar pentru folosirea responsabilă a spaţiului virtual, adresat deopotrivă celor ce au deja vechime în blogging sau celor ce de-abia şi-au făcut un blog. Adică un ghid de blogging.
Posibil să nu fie toată lumea în acord cu mine. Sau poate că da. Ceea ce pot să spun este că m-am documentat suficient inainte de a scrie acest articol şi vorbesc în cunoştinţă de cauză.
Iar îndemnul Think before you blog! mi s-a părut foarte potrivit pentru a promova această campanie iniţiată de grupul M.W.B.
Articol participant la concursul Blog Power, editia a 11-a, tema fiind propusă de LiviuR, iniţiatorul dezbaterii Codul Rutier al Blogosferei.
Alte articole participante: Frana si aceleratie, Blogging si creatie, Codul Rutier al Blogosferei, Codul rutier al blogosferei - Emil Studentul Minune, Fii autentic!, Nu sunt scriitoare ,
Alte articole participante: Frana si aceleratie, Blogging si creatie, Codul Rutier al Blogosferei, Codul rutier al blogosferei - Emil Studentul Minune, Fii autentic!, Nu sunt scriitoare ,
Subscribe to:
Posts (Atom)