Eticheta. Greu de dezlipit...

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/film

Pe aripile vântului (1939) cred că m-a marcat pe viață. Întâi fiindcă l-am văzut pe la vreo 13 sau 14 ani. Cand caracterul e în formare. Apoi pentru că l-am văzut împreună cu sora mea, la cinema, și nu-s multe filme pe care să le fi văzut la cinematograf împreună. Îmi amintesc, ca acum, ca era iarnă, zăpadă multă, destul de frig afară și, așa cum știm unii dintre noi, destul de frig și în sală.

Google dansează

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/film

Supraviețuitorii zăpezilor din grădina mea cu flori

Azi va fi o zi care ma va irita. Iar de la prea mult dulce, roșu/roz aprins, felicitări, declarații de iubire și muuuuulte, prea multe inimioare, adică prea mult kitsch...mi se va apleca. Azi, ca la un ordin, toate "dulcețurile" astea vor invada ecranele tv și online-ul. 

Piramida azurie

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/film

Gara din Predeal

Stabiliseră de comun acord deși ei îi era aproape indiferent locul. Putea fi foarte bine altul. Oricare altul. Faptul ca nu mai văzuse Predealul de ani buni fusese unicul motiv pentru care i se părea relativ interesantă reîntâlnirea cu stațiunea.

Călătoria cu rapidul nu avea sa fie prea lungă deși ea încă avea nedumerirea de ce el nu închiriase totuși un autoturism din București. Erau o mulțime de firme și își permitea. Chiar și pe el îl încercase același regret, exprimat cam cu jumătate de gură, dupa călătoria care adusese în compartiment o defilare de cam multe persoane pentru scurta durată a drumului. 

Teoria relativității pe înțelesul tuturor

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/film

Foto: kommersant.ru

În materie de sfaturi în viață ceea ce este potrivit pentru X poate că nu este și pentru Z... Fiecare poveste de viață e unică, cu greu există puncte de intersecție între poveștile noastre de oameni. Suntem unici.

Ceea ce pentru Y înseamnă un ideal de frumusețe s-ar putea ca pentru altul să nu fie decât ceva care să îl lase complet indiferent... Sau și mai rău...

Un film care are cronici favorabile sau chiar laudative, distribuție bună și poate că și vreun premiu sau mai multe, nu este automat pe gustul oricui.

Prea multă înghețată

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/film

                          "Fistic, cacao, vanil..."                          

Fotografiile sunt postate la rezoluție maximă. Pentru vizualizare detalii, dați click deapta și deschidere în fereastră nouă.

Am văzut acum ceva ani un film vechi cu Ștefan Mihăilescu-Brăila printre alții. Juca rolul unui vânzător de înghețată, un rol de neuitat. De acolo subtitlul...ca un simplu și sincer omagiu pentru actorul extraordinar care a fost.

==========================================================================

Postarea participă la provocarea "Reflexii în oglindă", propusă de SorinN.

Dacă dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o oglindă retrovizoare.

Chestiuni serioase . . . . (hw7)

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/film

HAPPY WEEKEND! - Ediţia 7 este gata de start! Deci, dacă este weekend, este:

Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:

- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau

- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau

- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.
_________________________________________________________________

   Azi nu ne mai hlizim. Vorbim doar despre lucruri serioase.   

Ce se spune când cineva strănută? Se spune ceva sau nu?

Papa ...nu, nu Papa Benedict al XVI-lea care tocmai și-a anuntat retragerea...ci un alt papă, numit Grigore I cel Mare (590-604) a decretat "Dumnezeu să te binecuvânteze" ca fiind răspunsul corect atunci când se stranută. Ca să știți. Deci e foarte important, mai ales că a decretat asta exact azi, 16 februarie, fix în anul 600.

O poveste ardelenească

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/film

Eremia și Nicușor sunt cei mai buni prieteni. Ar face orice unul pentru altul. Locuiesc departe, într-un sat din Sălaj, uitat de lume.

Fratele lui Eremia vrea să se însoare cu fata unui țigan bogat. Numai că familia lor e săracă, lipită pământului. Nicușor nu e țigan. Dar ei tot cei mai buni prieteni sunt așa că vrea să-și ajute prietenul. Cum să facă ei rost de bani să-l ajute pe fratele lui Eremia? Grea întrebare. Dificilă provocare. Cu fotbalul nu prea le au... Politica e și ea treabă cam grea și trebuie să mai crească pentru asta... Sau poate să se facă repede actori?!?! Ar fi o idee, că aștia câștigă mulți bani, mai ales la Hollywood. Că au auzit și ei... Da' la ei, la sat, nu se poate, în ce filme să joace, cine face filme aci? Poate să meargă amândoi la New York, Londra, Cluj... Hmm, Cluj parcă ar fi bine, e oraș mare și e mai aproape. Da' costă cam mult să ajungi și acolo... 

Poveste neterminată...

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/film

Gara Predeal

Stabiliseră de comun acord deși ei îi era aproape indiferent locul. Putea fi foarte bine altul. Oricare altul. Nu mai văzuse Predealul de câțiva ani buni. Acesta era singurul motiv pentru care i se părea relativ interesantă revederea cu stațiunea.

Călătoria cu rapidul nu trebuia să fie prea lungă. Deși încă avea nedumerirea de ce el nu închiriase totuși un autoturism din București. Erau o mulțime de firme. Chiar și pe el îl încercase același regret, exprimat cam cu jumătate de gură, dupa călătoria care adusese în compartiment o defilare de cam multe persoane pentru relativ scurta durată a drumului. 

Cronicar al vietii mele

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/film

Nu e un fapt nou ca de multe ori ma uit la mine ca si cand as fi intr-un film...

Nu stiu cum de reusesc sa ma detasez asa de mine insami...Si pentru mine e un mare mister.

Ma surprind cum ma uit la mine, uimita si eu in orice clipa, vazandu-ma cum vorbesc, cum zambesc sau incerc sa rad, in ultima vreme e drept, de multe ori cam fals... Ma privesc cum incerc sa glumesc, desi n-am chef, si culmea e ca-mi si iese! adica mai am umor (habar n-am de unde!).... Ma uit cum gesticulez...desi sunt mai mult decat zagarcita din punctul asta de vedere... Ca un defect profesional, mama mea intotdeauna a gesticulat prea mult. Mi s-a parut ceva exagerat si mereu, copil fiind, reuseam sa ma controlez...astfel ca a gesticula excesiv mi-e strain...

Deci ma uit...si iar ma uit...curioasa si eu ce-o sa fac in secunda imediat urmatoare...aflata fiind in fata celor cu care interactionez. E o surpiza continua...mai ales cand realizez ca-mi scriu singura replicile...din mers...

Sunt atat de imprevizibila...ca nici eu nu stiu cum naiba reusesc sa fiu coerenta.

Ma credeti ca acum cateva minute habar n-aveam ce voi scrie aici?

Acum iata: ma privesc, cu un zambet ciudat, ironic...cum tastez textul asta la laptop...Imi urmaresc orice mica miscare...o descompun in zeci de alte micro-miscari...care se succed rapid...dar le vad pe toate...le inregistrez fara gres pe toate...si apoi, instantaneu le unesc, intr-o succesiune perfecta...ca-ntr-un film pe pelicula...Curios de tot...aud chiar si sunetul aparatului de redare..al proiectorului...Iubesc, ador sunetul acela...

Da, oricat ar parea de ciudat, imi privesc viata ca pe un film... Sa nu credeti ca e ceva de data recenta...

Nu...asta fac de mult....inca din copilarie.

Inca de cand am inteles instinctiv ce inseamna "film"...De atunci fac si refac filme cu mine...uneori in chip de diverse personaje. Obligatoriu celebre...

Am vazut tarziu "Alba ca Zapada" al lui Walt Disney, poate pe la 11-12 ani... Veti gandi, cel mai probabil, ca am reeditat/trait o frumoasa poveste ca Alba ca Zapada. Wrong! Alba ca Zapada era fada, copilaroasa... asa ca am "jucat-o" o vreme pe imparateasa, pe mama vitrega. O scena din filmul acela e fantastica, facea sa mi se faca pielea ca de gaina. Scena in care imparateasa se preschimba din femeia frumoasa in baba hada... atunci cand bea acea licoare vrajita... M-a fascinat, contrariat si chiar inspaimantat acea scena... Cum ma uimesc si-n aceeasi masura ma ingrozesc cei ce se drogheaza cu heroina...desi ei stiu ca se vor transforma in baba cea hada... Ori poate ca ei nu stiu?!?

Dupa ce-am vazut "Gone of the Wind" am fost o buna vreme Vivien Leigh/Scarlett O'Hara. Si desi la momentul acela parca-mi doream, nu semanam deloc fizic cu ea ... doar la felul de-a ma indragosti aiurea semanam...simteam asta, inca de atunci. Nu intelegeam cum putea sa fie Scarlett indragostita orbeste de Leslie Howard/Ashley...care-mi parea atat de nepotrivit, chiar urat... Consideram fixatia lui Scarlett pentru Ashley ca fiind o gluma buna si proasta simultan....Asa ca, in "Pe aripile vantului" al meu, ma indragosteam eu de Clark Gable...daca Scarlett a lui Vivien Leigh parea a avea alta treaba...

Apoi, intr-o buna zi am vazut "Anna Karenina"... Nu e greu de ghicit ca am fost ea... Natural, fara a ma forta...pentru ca ma atragea, ma intriga povestea unei femei care, cu vreo suta de ani in urma indraznea sa isi traiasca sentimentele, intr-o societate bazata doar pe putere si privilegii. Ar fi fost si greu sa nu ma atraga povestea, caci am vazut filmul ideal ca distributie, cel din 1997, cu un Vronsky/Sean Bean indraznet si aratos, ce parea indragostit nebuneste si cu o Anna/Sophie Marceau, gracila, uimitoare, si care are momente in care nici nu trebuie sa vorbeasca, mimica si gesturile delicate spunand totul. Si care-si traieste pe ecran cu o intensitate remarcabila drama. Am vrut sa fiu Anna, am fost Anna in filmul meu...fara a o judeca vreo secunda pentru hotararea ei de a sfarsi sub acel tren. Nici nu era greu sa fiu Anna...caci pe Sean Bean l-am pastrat in distributie... 

M-a mai marcat un personaj. L-am lasat pentru final pentru ca eu chiar sunt acel personaj... Povestea mea proprie seamana pana la identificare aproape cu povestea ei. Am trait si traiesc exact acel gen de iubire oarba, care nu pune prea multe intrebari, care se sacrifica pana la a uita de propria persoana. Iubire care raneste perpetuu si care ramane vie in ciuda tuturor acestor neajunsuri... Daca inca nu v-ati dat seama, sunt Eva. Eva fiului risipitor al lui Radu Tudoran. Am descoperit intamplator acest roman, undeva, prin adolescenta... caci intotdeauna am citit literatura instinctual...nu urmand vreo "lista"...nu bifand lecturi obligatorii... ori recomandari...

Sunt Eva pentru ca am structura aceea, port in mine acea "gena". Asa sunt construita. Sa iubesc fara a gandi daca merita sau nu. Ci doar pentru ca asa simt...pentru ca nu pot iubi decat fara limite, uitand complet de mine... traind doar pentru celalalt... Si am "trait" acest personaj in imaginatie pana s-a concretizat...a devenit real...

Dupa cum se vede...am "jucat" si am "trait" visele, vietile unor eroine tragice. 

De ce oare? Nu as sti sa spun exact. Poate pentru ca ma identific, in multe privinte, cu personajele respective... Sunt prin natura mea predispusa la tragism...la drama. Pentru ca sunt nascuta pentru iubire, iubirea nefericita, care e tragica...intotdeauna. Poate pentru ca am fost sortita unei astfel de iubiri... Si pentru ca eu cred foarte mult in iubire. Si mai deloc in happy ending.

Ca sa-l parafrazez pe Tolstoi, am sa inchei spunand ca:  Toate fericirile seamana intre ele, fiecare nefericire este insa nefericita in felul ei, unic. 

Am parte din plin de o poveste unica... Pe care am intentia s-o scriu candva...sa devin cronicar al vietii mele...

Cateva fragmente din "Anna Karenina" (1997) :

Articol participant la concursul Blog Power, editia a 16-a, tema "Eroul principal al filmului/romanului meu. Cine as fi, ce as face, care sunt motivele pentru care as fi astfel? " fiind propusă de Psi, castigatoarea editiei precedente .

Alte articole participante:  Scriu destine, Romanul meu, Jenabii, Suras pe obrazul eternitatii, Ma cheama Alunka, Feminista, Viata, ferea ca vin!, As vrea sa fiu, 

06.04.2012