Sunday, October 20, 2013

Femeia enigmatică



Printre ploi aproape diluviene necesitațile realitatii forțeaza la acțiune. E bine, altfel as fi tentată să absentez din propria viață.
Disparut aproape complet de o vreme, Soarele incearcă azi, parca rusinat, sa ne priveasca cu ochii mijiti de dupa pâcla deasa. Nu-i prea reuseste, ploile ultimelor zile l-au secatuit de vlaga.

Toamna mușcă din natură cu colti de fiara flamandă. Afara e racoare, aproape frig, hainele altadata foarte potrivite cu perioada asta nu-si gasesc locul, utilitatea nici atat. Trebuie facute sapaturi, mi-e tot mai clar ca-i nevoie de cu totul altele, mai adecvate. Am ales, intr-un final, ceva in care-mi pare ca nu voi tremura si plec. Anul trecut la vremea asta purtam maiouri sau tricouri fara maneca, dovada imi sunt unele fotografii, altfel s-ar crede ca totul e doar in imaginatia mea. Un octombrie si alt octombrie. 2012 si 2013... Cred că de la 13 ni se trage, acum ma luminez. Bine ca am facut paralela!

Mi-am rezolvat micile chestiuni strict personale si merg s-o iau pe mătușa. Stiu ca-i este urat sa mearga singura la policlinica si uneori ma plimba si pe mine dupa ea. Ajungem.  Pe treptele largi, grupuri urcand-coborand ca de obicei. Lume ca la bâlci. Nici nu vreau sa stiu ce este mai sus, la fișier, ori la cabinetele de interne unde-ti trebuie rabdare dumnezeiască sa izbandesti intr-o singura zi cu toate ca-s nenumarate cabinete care nu-s goale ci toate garnisite cu medici. 

Unde are matusa treaba e relativ liniste da' ar fi fost prea frumos sa se poata intra imediat la consultație. Medicul specialist, de fapt doamna pe care-o cautam, e intr-o sedinta.  E de asteptat...
Dupa vreo jumatate de ora inca nicio schimbare. Acum inteleg, inca o data, de ce matusa ma vrea ca insotitor: se plictiseste singura. Palavragind una-alta mai trece timpul.  
Doar ca sa mi se laude ca pleaca intr-o excursie pe undeva, pe-afara, mai spre vest, ma agata din zbor un fost coleg de liceu care e angajat al policlinicii. Nu ma mișca, nici impresioneaza dar il felicit cu entuziasm care sper sa fie cat mai autentic. La urma-urmei de-aia s-a oprit sa vorbeasca cu mine, nu-l pot dezamagi. La cat il cunosc de copilaros, nu m-ar mira ca, pana pleaca, sa procedeze astfel cu toti cunoscuții.  
  
- Ce mai faci, doamna? si tresar, putin nedumerita, fiindca nu cunosc nici vocea, nici persoana. In fata noastra e o femeie de varsta incertă, mignonă, palidă, complet nefardată dar larg zâmbitoare, cu un batic de culoare la fel de neclară (poate un fel de cenușiu-verzui, totuși), cu care e legata pe sub barbie si apoi innodat la ceafa. Baticul se "asorteaza" cu o fusta intunecata, sobră și lungă pana la glezne. Inregistrez scena instantaneu observand totodata, cu coada ochiului, ca matusa da semne de usoara neliniste. 
Atunci inteleg ca insotitoarea mea e cea vizata si zambesc. Mai pricep, din ce aud, ca se cunosc de la sedintele de fizioterapie, de prin primavară... Mătusa n-are chef de vorba cu femeia care, depistand zambete pe chipul meu, se dezlantuie, identificandu-ma ca potențială țintă. Mă asediaza si eu ma las cucerită aproape fara a protesta. 
Devenind brusc centrul ei de interes, aflu pe foc automat cam totul despre cea din fața mea. Fara sa intreb nimic.

E foarte comunicativa dar usor, sau poate putin mai mult, atinsa de aripa intunecata a unei tulburări. Si simt ca-i face bine sa aiba cu cine vorbi, ca-i e de mare ajutor sa o ascult. In timp ce vorbesc cu ea imi imaginez, cu tristete, ca multi o resping. Stiu ca e asa, am suficienta experiență. Matusa s-a retras in spatele meu, parca speriata. 
Aflu ca femeia are 62 de ani desi nu i-as prea fi dat daca m-ar fi intrebat. In cateva minute ii aflu multe dintre angoasele si temerile pe care mi le expune cu o candoare specifica, induioșătoare.  

Isi epuizeaza totusi lista necazurilor dupa mai multe minute, vreo zece poate...si nu stiu exact ce sa-i spun s-o ajute. Incerc cateva incurajari care sunt cat se poate de sincere dar si o imbarbatare, la fel de sincera. Apoi, ca si cand ne-am fi cunoscut de cel putin o viata, isi ia simplu "la revedere" si pleacă.
Nu trec 5-6 minute si...revine. La fel de zambitoare, de deschisa, la fel de volubila. Extrasa, probabil, din geanta destul de incapatoare pe care o poarta cu ea, are in mana dreapta o carte de culoare orange stins. Ma pomenesc ca imi inmaneaza cartea spunandu-mi ca vrea sa mi-o daruiasca. Fiindca asa doreste, fiindca ea simte ca o merit. Nu stiu pentru ce o merit dar zambesc, usor neincrezatoare. Ma simt cum cred ca se simt unele victime ale camerei ascunse. Incerc un protest slab insa insista, asa ca trebuie s-o primesc.

Hariclea Darclée in "Tosca" de Puccini
Inca sub impresia gestului dezarmant de sincer dar si total neasteptat, destul de uimita inteleg rapid ca am devenit fericita posesoare a unui frumos volum vechi dar in stare buna, de prin anii '60 si care respira muzică și viață din toate filele sale. Nu orice fel ci muzica cea mai frumoasa, mai nobila, perfect potrivita sa dea puțina căldura zilei reci de inceput de octombrie. La fel ca si gestul de-o frumusete si-o candoare pe care nu cred c-am sa le uit vreodata.
Apoi enigmatica femeie pleaca linistita de parca si-ar fi indeplinit o misiune sacra si secreta...iar eu raman in mâini cu "Darclée" de George Sbîrcea şi Ion Hartulari-Darclée. 
Inca avand impresia ca-i o iluzie, ma uit la matușa, ea la mine...si zambim. "Vezi ca n-aveai de ce sa te temi de biata femeie?" ii adresez, din ochi, o mustrare matusii...

*********

Privind in urma imi dau seama ca din  clipa aceea aproape ca n-a mai contat ca am mai avut inca de asteptat la acea usa. A venit si doctorița, am rezolvat ce era de rezolvat... Pe matusa nici n-am mai intrebat-o de ce se ferea de femeia cu cartea fiindca am ințeles. Teama de oamenii usor debusolați, chiar rataciti, o au multi asa ca n-avea sens s-o mai intreb ceva.

"Acorelle" de la Jardin de Thes
Din lipsa de timp n-am citit decat cateva pagini din scrierea excelenta despre cea care a fost la vremea ei o adevarata muză.  Nu mai putin de 13 opere au fost scrise pentru vocea sa somptuoasă, rară, de soprană dramatică. Printre ele "Tosca" de Giacomo Puccini, "La Wally" de Alfredo Catalani si "Iris" de Pietro Mascagni... intrate in parimoniul mondial cultural. La fel cum foarte multi au facut adevarate pasiuni pentru diva Darclée si vocea sa unică.


Peste doua zile am mai avut parte de o alta mică bucurie. Am primit in dar o apa de parfum bio. 
"Acorelle" de la Jardin de Thes e oarecum primavaratică avand in miezul său note de iris si frunză de violete condimentate cu semințe de caraway. Insa pentru mine notele parfumate de bergamotă si lămâie, fixate pe baza de patchouli, se potrivesc mai degraba cu ceaiurile pe care le beau din belșug toamna. 
Nu e chiar parfumul perfect pentru personalitatea mea dar fiind oferit cu mult drag si intalnindu-se cu volumul despre inegalabila Darclée...compun prin alăturare o splendidă si parfumata arie din muzica toamnei...

Volumul "Darclée" de George Sbîrcea si Ioan Hartulari-
Darclée împreună cu parfumul "Acorelle" - delicate daruri de început de octombrie



Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului Condeielor Parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema numită Parfumul Muzicii Toamnei îi aparține.


Au mai scris  pentru tema de astăzi următorii:
Mirela, Silving, Vania, Nina, Gabi, Alexandra, Diana, Mala, Tina, Alexandra Ali, Adriana T., Irealia, Alexandra Ali, Adriana T., Alexandra, Alexandra Ali,  

40 comments:

  1. Frumoase mai erau doamnele in vremurile trecute !!!!!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Hariclea Darclee a fost o diva...
      Dar ai dreptate. Misterul era cu mult mai mare Si cum tuturor ne place oleaca de mister...
      Merci, Paul! :)

      Delete
  2. Apropo de volumul primit în dar : la prima vedere am putea spune că "gestul contează".Judecând mai profund, trebuie să încercăm să ne imaginăm ce semnificaţie, poate de moment, a avut pentru acea femeie enigmatică acest gest de a dărui ceva cuiva, adică " un n'importe quoi à un n'importe qui"...Am avut parte de asemenea gesturi şi...încă mai am parte.Le accept, încerc să le înţeleg şi poate le voi lua şi eu, nu chiar peste mult timp, drept exemplu...Nimic nou sub soare, nu-i aşa ?
    Cu bine şi să avem parte numai de gesturi frumoase !

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu stiu, eu cred ca in gandul si in sufletul ei a insemnat mult. Poate bucuria ca ceea ce vorbea a contat, ca a fost ascultata cu multa atentie si cu cea mai mare seriozitate. Era, este o femeie destul de singura...
      Un astfel de gest eu n-am mai avut ocazia sa traiesc. Inca sunt uimita de intamplare, a fost ca o vraja... Pentru mine chiar a fost ceva nou. :)
      Multumesc mult pentru comentariu si, da, doar de gesturi frumoase sa avem parte :) Ar fi minunat.
      Noapte buna!

      Delete
  3. Elly, ce cunoscut îmi sună:”Doar ca sa mi se laude ca pleaca intr-o excursie pe undeva, pe-afara, mai spre vest, ma agata din zbor un fost coleg de liceu care e angajat al policlinicii.” Deci, îmi e cunoscut! :))
    Mă bucur să am și eu această carte, alături de mai multe din colecția despre mari artiști ai scenei lirice românești , și nu numai. Poate ai citit la mine recent, despre filmul văzut la cinema, Cvartet. Odată cu vizionarea excepționalului film, am reascultat Rigoletto, tot filmul a fost muzică de Verdi. De atunci răsună din nou muzica de operă la noi, deoarece o vreme am ascultat doar concert.
    Știai că se fabrica pe vremuri și un parfum românesc, foarte bun , scump și destinat exportului, numit ”Darclée”?!
    Mă bucur mult că ai primit "Acorelle" de la Jardin de Thes , mulțumesc pentru descriere, mă face să doresc să-l caut! Ție ți se potrivește Paloma Picasso, dar și mie, să știi! ;)
    Mă bucur că ai reușit să scrii, era cam neprogramată povestea, fiind cu o săptămână mai repede, dar deja s-au adunat multe și frumoase povești. Și până mâine vor mai fi! O noapte minunată, parumată cu vise frumoase, da da, și o săptămână splendidă să-i urmeze, Elly dragă! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cred ca despre parfumul Darclée am mai citit sau poate ca am auzit candva caci imi spune ceva ideea de parfum asociata numelui marii soprane. Acorelle e dragut, e cu adevarat citric dar si usor condimentat cu aroma de seminte de umbelifere. Semintele de caraway seamana la miros cu cele de marar insa ceva mai putin agresive ca note. Insa nu prea are persistenta...e primul meu parfum bio si inteleg ca e cam ca toate aceste produse, mai deficitar la capitolul persistenta.
      Multumesc mult pentru urare, draga Mirela!

      Delete
    2. Ajunse azi amintiri sau piese de colecţie, rămâne aroma nostalgiei, suvenirurile unor vremuri demult apuse. Parfumuri ca Miraj, Miss Otilia, Idila si Darclée erau cândva la mare modă! Sigur ai văzut, fie și un flacon, pe undeva.
      Iată-l pe Darclée, în dreapta:
      http://s2.bizwiz.ro/?mmid=9a76dfd58ad082daa

      Delete
    3. Cu siguranta am citit pe undeva despre ele. Le-am vazut acum in imagini, nu recunosc niciun flacon, din pacate.
      Multumesc pentru link, Mirela! :)

      Delete
  4. ce intamplare stranie dar atat de cotidiana. sa te opresti un pic din graba vietii si sa asculti un necunoscut se intampla destul de rar azi. iar pe tine te vad ca pe copilul meu de 5 ani, dornic sa vada zambete pe chipurile oamenilor, oprindu se sa ii intrebe macar ce fac sau bucuros sa intre intr un magazin doar ca sa o bucure pe vanzatoarea ce sta singura si trista acolo. felicitari tie ca esti astfel! superb parfumul toamnei tale.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Intamplarea a facut ca atunci aveam tot timpul din lume. Asa e cand astepti ceva fara sa stii cat :)
      Chiar imi face placere sa aduc un zambet pe chipul cuiva. De ce nu, daca e posibil? Si azi am facut-o...as putea scrie cate o mica poveste despre tot felul de astfel de intamplari insa nu vreau sa fiu considerata o ciudata. Stii? Imi doresc sa nu ma schimb. Si sper sa nu se intample. Am trecut prin clipe negre in viata si inca nu mi-e bine insa faptul ca gasesc resurse sa ascult pe altul care mi se pare ca are mai multa nevoie decat mine de asa ceva...ei bine, ma face sa sper.
      Multumesc mult, Valy! Nici nu stii ce mult mi-a placut ceea ce-ai scris si cat m-a bucurat ca ai inteles exact despre ce am povestit. Sa ai o saptamana asa cum iti doresti :)

      Delete
  5. imi face impresia ca nu iti prea place sa comunici...
    ce ai mai spune de o gramada de persoane care se comporta de-a dreptul ciudat, acum in zilele noastre?
    bine ca ti-a oferit o carte iar altcineva ti-a oferit un parfum. tot e bine. in ziua de azi ai sanse foarte mari sa te astepti la lucruri total neplacute. crede-ma :)
    o saptamana frumoasa

    ReplyDelete
    Replies
    1. Anca...tocmai ca e exact invers. Imi place tare mult sa comunic, insa imi place s-o fac cu folos, adica sa aduc un zambet si chiar mai mult, adica sa ajut cu ceva, daca pot.
      Lucruri neplacute se mai intampla, doar ce-am scris acum cateva zile despre. In Hienele
      Multumesc! La fel.

      Delete
  6. Pentru femeia misterioasa, gestul care l-a facut pentru tine a fost, cu siguranta, incarcat de un puternic sentiment de bucurie ca ai fost acolo si ca ai ascultat-o. Am intalnit astfel de persoane, dornice sa fie ascultate. Frumos ai povestit, niste momente obisnuite din viata, insa ambalate atat de frumos, incat, pot deveni, file dintr-o carte.
    Detaliile tehnice m-au tinut departe de a putea comenta cu numele meu, iar acum pisica care mi-am luat-o isi cere drepturile, cere atentie. Cred ca stii cum e. Am numit-o Luna.
    Te imbratisez draga mea. Sa ai un inceput de saptamana minunat!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa am gandit si eu, Tina, si inca nu mi s-a schimbat parerea. Nu stiu de ce, am observat ca s-a simtit fericita ca am discutat putin si mai ales ca am ascultat cu atentie ceea ce avea de spus.
      Pisicutele sunt niste teroriste, vor ca toata atentia noastra sa fie indreptata doar spre ele :) Stiu, Snow e la fel :)
      Te imbratisez si eu. Multumesc!

      Delete
  7. E minunata aceasta poveste! Si, poate, gestul e explicabil: ii place sa daruiasca! Poate a fost un fel de rasplata pentru gestul tau de a o asculta... E induiosator ceea ce ai scris aici!
    Oare de ce nu se mai reediteaza astfel de carti?! Sau, poate, se reediteaza, si nu stiu eu... :) Stiu despre Hariclea numai ce am citit prin unele reviste - pe net n-am cautat, nu mi-a dat prin minte, am uitat ca a existat si ea. Multumesc pentru reamintire.
    Viata frumoasa sa iti fie! Toate micile - sau marile bucurii - pe care le faci altora sa ti se intoarca inzecit!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Poate ii place...nu pot sti. Dar ca a fost o rasplata pentru empatizarea mea cu necazurile ei, de asta sunt destul de sigura.
      Cred ca s-a mai reeditat, am vazut vreo doua editii si, in plus, se gaseste pe la anticariate, pe net. Si nici nu-i scumpa. Chiar am cautat-o si eu, de curiozitate.
      Multumesc din tot sufletul pentru urare, Diana! Eu stiu?...Parca nimic nu se intoarce. Uneori chiar as avea nevoie de cate un ajutor...

      Delete
  8. E o intamplare deosebita.
    Doamna enigmatica are fler...
    PS. Demult, cand a venit filmul My Fair Lady la noi, imi amintesc că, sigur, eram la Cluuuj.
    In acel context circula o expresie in mediul politehnic: "N-ai fler lady"

    ReplyDelete
    Replies
    1. E o intamplare unica. Mi-a lasat, asa, ca o raza de soare in suflet.
      N-am auzit niciodata acest joc de cuvinte dar e tare fain :)
      Multumesc, Daurel.

      Delete
  9. Frumoasă carte. O am şi eu în aceeaşi ediţie.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Chiar e foarte frumoasa, o editie plina cu planse cu fotografii. Imi place mult. O carte reusita, cum se faceau candva si nu prea se mai fac.

      Delete
  10. Nici eu nu cred că a fost un gest de genul "un n'importe quoi à un n'importe qui", ci dimpotrivă a fost un gest de mulţumire pentru că ai ascultat-o şi pentru că te-a plăcut. Ţi-a oferit cartea ţie special! Amândouă aţi făcut un gest frumos şi mie mi-a plăcut foarte mult şi povestea ta, alăturând-o "ariei din muzica toamnei..."

    ReplyDelete
    Replies
    1. Exact un astfel de gest a fost, Mihaela. Se poate sa ma fi si placut...m-as bucura sa fi fost asa.
      Eu doar am incercat sa va redau intamplarea care exact asa s-a petrecut.
      Multumesc mult. :)

      Delete
  11. frumoasa asociere in povestea ta! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Uneori lucrurile se potrivesc, pur si simplu. Parfumul l-am primit cadou de ziua mea cu o mica intarziere. Merci, Cami!

      Delete
  12. Hm,eu nu ma dau in vant sa comunic cu necunoscutii,dar uite ce iese din afacerea asta :))
    Uite de aia te-a luat matusa cu ea,ca sa te faci cu o carte ;)
    Saptamana frumoasa,Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu foarte des discut cu oameni pe care nu-i cunosc. Imi place chiar. Oamenii sunt mult mai sinceri si mult mai dezinhibati in fata celor pe care nu-i cunosc si isi spun cate un of cu mai mult curaj. De data asta am castigat o carte frumoasa, de calitate.
      Multumesc, Irina. La fel! :)

      Delete
  13. Oprindu-mă la un moment dat din căutări, rolul meu in viata a devenit ceva gen:observator. Aveam timp, ca să zic asa! In cabinetul nostru intrau oameni cu fruntea plecată de probleme cotidiene. Am inceput să-i ascult, ca si când doar ei existau pe pământ. Nu stiu cum să-ţi spun, dar in timp, putina clipă petrecută cu un om singur, cu probleme nespuse, mi-a adus bucurii nebănuite. Multi uită de telefonul de sarbatori: ele niciodată. Am fost impresionată de povestea ta, de fiecare cuvânt. Câteva m-au făcut să vibrez puternic. Sunt foarte fericită să te cunosc prin cuvintele tale, Elly. Mă pricep atât de puţin la parfumuri, spre deloc, dar in vorbele tale am simtit parfumul bunătătii, al clipei, al trecutului, al singuratatii, al omului grăbit, prins in lucruri efemere precum excursia aceea. Multumesc. Să ai o zi bună.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am mai scris despre o intamplare oarecum asemanatoare, despre discutii cu un necunoscut. Uneori poti afla ca poti pune un plasture de intelegere peste cate o rana sangaranda a sufletului si e tare bine sa stii ca poti s-o faci. Nici macar nu costa nimic sa fim buni si sa ascultam...sa stim sa ascultam. Nu trebuie sa te pricepi la parfumuri...poti sa scrii despre altceva ce-ti evoca parfumul de la tema... Nu e obligatoriu sa scrii despre un parfum. :)
      Multumesc si eu, Adriana :)

      Delete
  14. Eu am devenit ff curios despre ce clipe intunecate ai trait, daca tot ai pomenit de ele. (Fata de diverse doamne in varsta neasteptat de generoase nu sunt asa de curios. Dar si eu am primit recent o carte drept cadou total neasteptat de la o doamna, nu chiar asa de in varsta, cam de cca 48 de ani, si zau, m-a surprins asa de placut, mai ales ca era de non-fictiune, adica adecvata totusi varstei mele, incat m-am emotionat si chiar era sa-mi dea niste lacrimi, nu fac misto, chiar mi-a tremurat glasul cand am zis Multumesc.)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu tot ceea ce traim se poate spune explicit desi am spus multe despre mine aici pe blog. Mai ales la inceputul-inceputului am scris mult despre problemele mele. Poti afla din primele mele postari, din primele doua-trei luni...
      Sigur ca a primi un dar neasteptat e foarte emotionant. Nu mi se pare ciudat ca ti-a tremurat glasul. E ceva foarte frumos. :)

      Delete
  15. Mă bucură grija ta faţă de o rudă în vârstă.
    Gândeşte-te că ei e mai puţin descurcăreaţă decât tine
    şi ar fi pierdut mai mult timp acolo. Nu mai spun femeia care
    ţi-a dăruit cartea (dacă n-o fi vreo poveste inventată) ar fi
    neliniştit-o. Desigur, ai revenit la parfum...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ba e descurcareata si nici asa batrana. Are doar putin peste 60 si problemele pe care le are sunt de natura reumatismala, nimic asa grav. Dar se plictiseste singura si eu tot ieseam in oras. Asa ca am insotit-o :)
      Chiar imi pare rau daca povestea lasa impresia ca ar fi inventata. E reala 100%.
      Parfumul l-am primit de ziua mea, cu doar cateva zile intarziere.
      Nu-ti prea plac parfumurile, stiu ;)

      Delete
  16. Eu nu inteleg ceva: ''Inca sub impresia gestului dezarmant de sincer dar si total neasteptat, destul de uimita inteleg rapid ca am devenit fericita posesoare a unui frumos volum vechi dar in stare buna, de prin anii '60 si care respira muzică și viață din toate filele sale. Nu orice fel ci muzica cea mai frumoasa, mai nobila, perfect potrivita sa dea puțina căldura zilei reci de inceput de octombrie. La fel ca si gestul de-o frumusete si-o candoare pe care nu cred c-am sa le uit vreodata.'' SI ASTA: ''Pe matusa nici n-am mai intrebat-o de ce se ferea de femeia cu cartea fiindca am ințeles. Teama de oamenii usor debusolați, chiar rataciti, o au multi asa ca n-avea sens s-o mai intreb ceva.''

    Un om debusolat, chiar ratacit ti-a adus o bucurie rara...

    Ai un pic de stenografie si cinism ciudat amestecate cu o sensibilitate care nu se vede de prima data,totusi, mi-a placut.

    Cu drag,

    Cristian.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ba se intelege dar ai citit cumva, sub vreo impresie personala. La matusa ma refeream cand scriam despre teama. Ea se temea sa n-o piseze la cap acea femeie.
      Mie chiar mi-a dus o bucurie pe care am tinut s-o exprim in aceasta poveste si sper ca bucuria a fost reciproca.
      E ceva neclar aici: "un pic de stenografie".... Nu inteleg..."stenografie" mai are vreun alt sens decat cel oferit de dictionar? In fine, numai cinica nu sunt. :) Cred ca e ultima trasatura care m-ar putea caracteriza.
      Ma bucur ca ti-a placut :) Multumesc, Cristian.

      Delete
  17. ce intamplare stranie! dar stranie in sensul bun! cate s-au intamplat doar pt ca ai avut rbdare sa asculti!....ii vedem adesea pe omenii cu priviri duse (ai observat ce multi sunt? parca trenul a plecat si ei l-au pierdut si nu-si mai gasesc locul printre noi)....cate povesti ascund!...

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Nu e chiar stranie. Am rabdare multa, Mona. Si mama se minuneaza ce rabdare pot sa am. Sincer, doar cand vorbea se vedea ca e putin ratacita. Asa, privind-o, parea doar ciudatica in imbracaminte, aproape ca semana cu o calugarita. E mai complicat sentimentul pe care l-am avut in legatura cu ea. Mi-a spus si cum o cheama insa am uitat, din pacate.
      Multumesc, Mona :)

      Delete
  18. Atat de frumos si atat de potrivit...:)

    ReplyDelete
  19. Chiar ca e frumos sa stai sa asculti pe cineva care are nevoie de a se auzi! Pentru a fi sigur/a ca nu e numai o inchipuire viata celorlalti, unele persoane au nevoie de a se auzi vorbind cu ei, de a-i atinge sau, ca in cazul tau, de a le inmana ceva de-al lor ... tocmai ca sa fie siguri ca persoana buna din fata lor e reala si nu o fantasma a mintii lor ratacite. Cine stie daca nu noi suntem cei rataciti?! :))

    Un gest neasteptat, dar care tie, acuma, iti provoaca anumite sentimente de bine. Nici nu stii de unde sare iepurele ;)

    Parfumurile bio nu sunt foarte rezistente in timp pe pielea noastra tocmai pentru ca sunt bio. Celelalte au compusi chimici pentru a le face sa persiste.

    Deja pot zice ca e joi, asa ca Weekend placut! , doar mai este vineri si gata :))) Pupici multi :* :* :* :* si o imbratisare ca sa-ti tina de cald!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu nevoia de a se auzi era la aceasta femeie. N-am putut eu povesti in amanunt, nu avea rost, dar era ingrijorata foarte tare ca va ramane singura pe lume... Se simtea extrem de neajutoarata, de singura, de trista. Traia langa o matusa foarte in varsta, in jur de 85 de ani. Mama ii murise cu doi ani in urma, tot la o varsta inaintata, 86 de ani. Iar matusa aceasta era cam bolnava, de aceea se plangea...
      Deci cu totul altele erau problemele ei. Eu i le-am inteles si am incurajat-o sa fie tare si sa incerce sa se obisnuiasca cu gandul ca intr-o buna zi, poate curand, matusa ei chiar nu va mai fi...
      M-am simtit obligata sa lamuresc situatia femeii. Chiar era ingrijorata, nu stia unde se va duce dupa moartea batranei sale matusi...
      Multumesc, Alexandra :)

      Delete