Friday, October 25, 2013

Trădarea



Din timp in timp cate ceva mai trosneste usor in sufragerie, iar de sub praful gros, asternut de prea multi ani, parca s-ar auzi lemnul podelei oftand trist...
Chiar si peretii, impodobiti cu tapet cu bronz auriu, preparat cu albus de ou si aplicat cu rola, candva ultimul răcnet, par sa sopteasca ceva tainic, doar de ei inteles.  

Soarele patrunde indirect, luminand slab incaperea uitata de vreme. Obiecte eterogene populeaza spatiul generos. Pe unul dintre pereti se lafaie un dulap mare, cam pe doi metri. Se vede si prin lumina slaba ca e o mobila inca foarte buna si solida, cum se facea odata. Doar modelul si praful care imbatranesc si mai mult toate cele din jur fac sa i se ghiceasca varsta. Sa tot aiba vreo trei sferturi de veac. Noroc insa cu lumina putina, altfel s-ar vedea cum combinatia de culori e dintre un maron si un galben mult decolorate. Ar necesita neaparat o restaurare si-apoi, intr-o incapere luminata normal, ar arata minunat. Se caută astfel de mobilier. 

Langa dulap, intr-un echilibru cam instabil, sta, mai mult pe doua dintre piciorusele curbate, un cuier pom. Si el batran, de cand cu facerea lumii. De ramuri atarna un cojoc tip Alain Delon, un pardesiu mai gros, un fular, si inca ceva ce nu se distinge in semintunericul ce invaluie cu discretie totul. Au ramas suspendate pe crengile de fag curbat, probabil dintr-o toamna-iarna indepartata. Foarte indepartata... 

Singurul loc luminat cat de cat e masa din, aproximativ, mijlocul sufrageriei. Fața de masa inflorata de pe ea nu-si arata varsta dar vasul cu flori da. Florile, mai ales. Cine le-a cumparat si pus acolo, le-a luat sa tina o vesnicie. I-a reusit, fiind din acelea de plastic, de prin anii '70. Calele cu palnii supradimensionate si frunzele oarecum disproportionate troneaza pe masa intinsa ce-ar putea fi banuita a-i fi soră dulapului...daca s-ar vedea ceva. Fața de masa curge insa pana aproape de podeaua prafuita.
Intr-o margine, doua cesti de portelan alb, intr-un sarut perpetuu cu farfurioarele lor, asteapta o cafea care nu mai vine... 

Azi dimineata insa...tot poporul de mobile incremenite, din sufrageria intunecoasa, a tresarit. A tresarit pana chiar si batranul canapei, de acolo, dintre panzele de paianjen ce-l tin prizonier al trecutului. Canapeiul a implinit chiar anul asta trei sferturi de veac si, cat e de batran, isi aduce aminte c-a primit in odaia, altadata cu pretentii, si dulapul, si masa. A trecut peste el un razboi, a vazut petreceri, nunți, si-a odihnit foarte bine musafirii, a tinut ascunse in lada lui multe secrete, l-au calarit copiii casei... Dar inca se tine bine, e falnic si asistă la toata tristetea din jur cu intelepciunea pe care doar varsta o aduce.

A tresarit bătranul, a trosnit si s-a infiorat cand l-a recunoscut, intrand in sufrageria tacuta, pe nepotul doamnei Rafila. Si-a amintit cum, copil fiind, venea si-i calarea brațele si spătarul. Intr-o clipită a retrait emotii vechi, cand se speria ca-i vor fi rupte si ca-i vor fi stricate florile măiestrit lucrate. Mai ales cand baietelul aparuse cu o brișcă micuță. Se speriase cam fara pricină însă. Micul Cristi doar ii facuse cateva mici zgarieturi pe care batranul inca le avea.
Acum canapeiul se bucura ca venise cineva. Poate aveau sa stea impreună...

Dar Cristian nici n-a aprins lumina ci doar a indreptat spre el, spre canapei, o cutie mică ce parca l-a împușcat c-o lumină scurtă si orbitoare ca fulgerul de mai multe ori, poate de vreo zece. Apoi și-a mai rotit, o dată, privirea prin camera și-a plecat cum a venit. Poate totusi avea sa se intoarca, poate totusi... Batranului, satul de singuratate, ii era dor de viață.

Bietul canapei... Nici nu banuia ca fusese tradat, că-n scurtă vreme avea sa capete un stăpân nou. Din fericire, unul caruia avea să-i pese cu adevărat de minunățiile cu care era impodobit, de vechimea și de atenticitatea lui.




15 comments:

  1. Ce poveste frumoasa.. Mobila veche de altadata are un farmec aparte, si ai dreptate se facea mult mai rezistenta, acum au aparut tot felul de minunatii din pal care una doua se strica..ai talent ti-am mai spus ca ar trebui sa publici o carte one day cat de curand!

    ReplyDelete
  2. Dacă m-am mirat de gândurile noastre asemănătoare, azi aş jura ca această postare mi-ar apartine. Din fericire, e doar un gand al unui om care are casa plină de ce arunca altii. Le-am smirgheluit, finisat, vopsit, patinat, cu vopseluri de apa, şi cârpe fine, iar acum respun povesti celor ce-mi calcă casa. Băncuta aceasta e mai mult decat frumoasa, si va avea un stapan destoinic. N-as schimba nimic la ea: culorile, pictura..nu găsesti zilnic astfel de minunătii. Vezi, cum ne vorbesc lucrurile părăsite? Tainic. Mulţumesc, Elly.

    ReplyDelete
  3. Săracii bătrânei, cât le este dor să stea de vorbă cu cineva, să-şi facă şi tineretul acesta o clipă de răgaz să-i mai asculte şi pe ei. Dar nu prea se întâmplă des. Aşa că rămân tot acolo, singuri, brăzdaţi de ani şi apăsaţi de griji, printre mobilele lor,ce le-au fost alături de-o viaţă.
    Sensibile rânduri şi foarte frumoasă pictura de pe spătarul canapeiului. O s-o mai iubească cineva, căci într-adevăr se caută astfel de piese.

    ReplyDelete
  4. Îmi place mobila veche, de calitate deşi e complicat de urcat pe trepte până la etajul 10! :)

    ReplyDelete
  5. the good old times....
    Toate erau facute cu grija, sa te tina o viata, acum...... de nou incepe sa tremure pe picioare! :)))
    pup. zi faina!

    ReplyDelete
  6. Elly draga, daca la toata povestea asta adugai si o fantoma... De fapt, daca vorbeste mobila in postarea ta, mi s-a parut camera usor bantuita... de amintiri, timpuri care nu se mai intorc.
    Mobila, tablourile vechi mie imi dau frisoane, habar n-am de ce, dar canapeiul ala e foarte frumos, ar trona foarte bine printre lucruri noi.

    ReplyDelete
  7. Cu excepția florilor din plastic, aș putea îndrăgi multe din lucrurile descrise aici. Lucruri singure, ușor triste, poate speriate, ca oamenii care se trezesc prea bătrâni și poate singuri. Eu sunt cu noul, în general, dar am și lucruri vechi de care nu m-aș despărți niciodată. Frumoasă descriere! O zi superbă îți doresc, Ely dragă! :)

    ReplyDelete
  8. Obiectele vechi au intotdeauna multe povesti de spus. Ne fac imaginatia sa calatoreasca in timp...
    Stii de fiecare data cand vizitez interioarele castelelor de aici, imi inchipui zeci de povesti despre oamenii care au locuit acolo.
    Imi place mobilierul vechi in general, imi plac decoratiunile, covoarele, tapiteriile, le admir de fiecare data pe unde am ocazia.
    Frumoasa postare! Te pup! Sa ai un weekend fain Elly!

    ReplyDelete
  9. Nu ştiu de ce la noi nu se caută mobilierul vechi, de calitate, făcut din lemn.
    Oamenii preferă mobilă nouă, din plăci aglomerate, de proastă calitate.
    Dacă, întâmplător, nişte tineri dau peste o astfel de mobilă în casa bunicii,
    o aruncă fără niciun regret. Nu există nici cultură, nici bun-gust.

    ReplyDelete
  10. Mereu fac poze lucrurilor vechi din casa bunicii
    Ma bucur ca acel canapei va ajunge la un stapan care-o sa-l priveasca dragastos :)

    ReplyDelete
  11. nu multa lume are rabdarea (......inteligenta) de a admira si aprecia asemenea comori ce stau pitite sfios in case din alte lumi...

    ReplyDelete
  12. Daca ar putea obiectele astea sa vorbeasca , doamne cate am mai avea de invatat....:)
    Pop Elly!

    ReplyDelete
  13. Ce frumos e atunci cand obiectele vechi isi gasesc un stapan care le apreciaza si le admira cunoscandu-le adevarata valoare. Emotionanta povestire, Elly. Se simte din text cat de atasata esti de unele amintiri...

    ReplyDelete
  14. Frumoasă poveste! Dulce şi tristă... dar cu speranța unui nou început.

    ReplyDelete
  15. Minunat! E povestea tuturor pieselor de mobilier pe care putini stiu sa le mai aprecieze. Intr-un fel, le dau dreptate: unde sa puna in camarutele lor din blocuri asa mobilier - si cu ce sa-l asorteze daca au doar o piesa, sau cum sa-l incadreze pentru a-l scoate in evidenta? Trebuie talent pentru asta si cei mai multi nu au - ei stiu doar adresa de la... ikea! :) Placajul e la moda - si moda se schimba des si mobila la fel de des. Totul trebuie sa fie practic, azi, util si cam atat. Dar... timpul zboara prea repede, cine mai are timp de o ceasca de cafea bauta in tihna, cu cei dragi, cand sms-urile curg si telefoanele suna non-stop?!
    Bancuta e superba! Cate piese vechi, neingrijite, am vazut de-a lungul timpului! Unele am reusit sa le iau, dar cele mai multe au fost pur si simplu aruncate - poate, totusi, le-o fi luat cineva de langa containerul de gunoi si... reconditionandu-le ar fi putut obtine bani multi pentru unele.
    Eee... amintiri prafuite, amintiri dragi cuiva ai invocat tu aici!
    Zile fericite iti doresc! Cu drag!

    ReplyDelete