Saturday, April 20, 2013

Geografia - nimic complicat



HAPPY WEEKEND! - Ediţia 16 este gata de start! Deci, dacă este weekend, este:
Happy Weekend
Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:
- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau
- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau
- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.
_________________________________________________________________


         "Grajdurile vitelor - pardosite cu plăci de marmoră"       


Dacă vederi vechi ați mai văzut iar pe internet se găsesc de vânzare de ocazie destule, ceea ce vă voi arăta azi nu cred că ați mai văzut sau citit.

Mai întâi trebuie să vă spun că în perioada interbelică nu existau prevederi foarte clare legate de materialele tipărite de orice fel ar fi fost. Ori poate că și pe atunci toată lumea se pricepea la de toate, cam ca și azi și desigur, a tipări cărți era una din activitățile multor particulari ce dețineau tipografii obscure.

Este vorba despre o carte dar nu orice carte ci un manual de geografie de clasa a IV-a, ale cărui prime pagini s-au rupt. Doar studiindu-l și făcând tot felul de corelații am stabilit că a fost tipărit între 1935-1938. Cu siguranță în această perioadă. Am de gând să prezint un mic serial, ca să vedeți cum se studia geografia pe timpul acela.

Nimic complicat, fără sutele de date, procente, ani, suprafețe și cantități de azi.

Azi, lecția despre Olanda.
Lecția debutează cu harta Olandei și Belgiei. 


Am păstrat primele rânduri ale lecției ca să vă faceți o idee cum se punea problema.

Pe pagina următoare se află imaginea unei clădiri reprezentative, Palatul Păcii din Haga.


Azi, Palatul Păcii arată identic și funcționează ca sediul Curții Internaționale de Justiție, principalului corp judecător al ONU, Curții Permanente de Arbitraj, Academiei Legii Internaționale și Bibliotecii Palatului Păcii.

Curtea Internațională de Justiție  (Vredespaleis)

Alte lucruri însă...s-au schimbat mult.
Manualul oferă imaginea unui pescar olandez...


Apoi...după câteva chestiuni despre Olanda...destul de sumare, lecția se încheie cu cea mai bună parte a sa. Un mic text numit "Poporul olandez - Lectura". Sper să vă binedispună. Pe mine a reușit. Prin limbaj, prin simplitate, clișee, printr-o oarecare naivitate și prin faptul că se ghicește și o anume superficialitate. Care, în ansamblu, fac ca textul să fie adorabil.  


"Olandezii, oțeliți în lupta cu forțele naturii și trăind sub un cer mohorât, se disting prin firea lor de oameni liniștiți, cumpătați, economi, hotărâți și stăruitori la treburi, practici și cinstiți. Duc o vieață de familie ordonată și plină de prietenie; iubesc petrecerile și sunt mari fumători cu pipa.
Ei locuesc în sate și orașe, neîntrecute în curățenie. Casele olandeze, frumos încondeiate ca niște ouă de Paști și împodobite cu flori, sunt de o curățenie ca'n povești. Până și grajdurile vitelor sunt pardosite cu plăci de marmoră sau de ardezie și sunt spălate de câte 4-5 ori pe zi. 
Olandezii sunt mari iubitori de flori. Zambilele, lalelele și trandafirii lor se vând în toate țările și se aduc și la noi. Le place atât de mult învățătura, încât printre ei nu se găsesc neștiutori de carte ca la noi.
(După d-l profesor N. Gheorghiu)

Imaginea acestui text:

Dați "click" pentru a vizualiza.


Legătura mea cu Olanda - Lalelele din grădina mea


================================================
  

Nu uitaţi! La sfârşitul postării voastre faceţi trimitere către această pagină, specificând:
"Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 16."
ATENȚIE! Dacă ediția curentă n-a fost încă publicată la momentul când vă pregătiți postarea, rog preluați link de la ediția anterioară a HAPPY WEEKEND! "
Introduceţi în formularul de mai jos nume şi link (acestea vor apărea în tabelul ce se va genera automat).






27 comments:

  1. Faina lectie de geografie! Mai interesant asa decat cu multe date si cifre. Scurt si la obiect :)).
    Weekend placut draga Elly!

    ReplyDelete
  2. Binevenita lectia :)
    Iar lalelele din gradina ta par de vita nobila!

    ReplyDelete
  3. Interesant si simplu, asa e scrisa geografia. Cand eram mica mama mi-a cumparat niste volume mari cu "Vreau sa stiu" si impreuna cu frate-meu le rasfoiam zi de zi, inventand jocuri de cunoastere. Asa am ajuns ca, in clansa I, eu cunosteam geografia lumii, nu in detaliu, dar capitale, continente, tari. Si erau usor de citit si amuzante. Multumesc pentru lectia de geografie.
    Un weekend minunat, Elly draga!

    ReplyDelete
  4. Au multe calitati olandezii. Se zice ca sunt atat de linistiti incat par lipsiti de imaginatie. Probabil nu au temperamentul vulcanic al latinilor! Dar mi-a placut prezentarea, asa veche cum este!

    ReplyDelete
  5. mi-a placut lectia de geografie :)) inedita!
    Happy Weekend, Elly draga!

    ReplyDelete
  6. Atunci doreau sa atraga copiii. O zi buna!

    ReplyDelete
  7. Da, domnul profesor N. Gheorghiu stia el ce stia. :))
    Acel pescar olandez este îmbracat specific regiunii Nord Holland. Cel mai reprezentativ este astazi orasul Volendam.
    http://www.vvv-volendam.nl/nl/welcome/
    Un mic amanunt. Grajdul vitelor era în casa, nu era afara si de aceea era curat si "pardosit". Cand am sa merg la muzeu, vara promit ca o sa o fac, am sa va fac fotografii.
    "Muzeul satului" care de fapt se numeste "Openluchtmuseum" (muzeul în aer liber)
    este în Arnhem. Aici site-ul oficial. Este foarte frumos si merita vazut!
    http://www.openluchtmuseum.nl/en/

    ReplyDelete
    Replies
    1. Minnie, tu eşti reporterul nostru la faţa locului :)

      Delete
  8. Frumos si incurajator;imi vine sa cer azil...

    ReplyDelete
  9. Erau clasa a IV-a !
    Am predat cativa ani Educatie Tehnologica la clasa a V-a ! Sa citesti si sa vezi daca ei ar putea intelege ceva din manual!Sigur- NU!Prea specializat manualul! La varsta asta, sunt totusi copii!
    Happy weekend, Elly draga!

    ReplyDelete
  10. Postarea ta chiar m-a facut sa imi fie dor de o ora de geografie din generala.Lalele tale sunt foarte frumoase,ale mele inca nu au inflorit.Cred ca as fi in stare sa imi umplu toata curtea cu lalele.Weekend placut!

    ReplyDelete
  11. Era mai bine să studiezi geografia fără atâtea date și cifre, că tot rețineai ceva! De exemplu:” Le place atât de mult învățătura, încât printre ei nu se găsesc neștiutori de carte ca la noi.” Categoric! ;) Frumoase lalele, frumoasele tale lalele! Happy weekend Elly dragă și o zi reușită îți doresc! :)

    ReplyDelete
  12. :) frumoasă lecţie de geografie! :)
    Weekend plăcut, draga mea.

    ReplyDelete
  13. Poza făcută în grădina ta e superbă!
    Mă întreb dacă există vreun olandez interesat de români,
    care să aibă în grădină o parcelă cultivată cu praz...

    ReplyDelete
  14. a. La cele evidenţiate de Minnie - corespondenta noastră de la "faţa locului" căreia îi adresăm multe mulţumiri - nu pot decât să fac o trimitere la o celebră piesă muzicală : "Volendamer Volkstanzgruppe - Holzschuhtanz 2005"
    http://www.youtube.com/watch?v=GUCqjhnQb9U Este impresionant şi totodată maiestuos, ba chiar vesel acest dans, şi mereu mi-am dorit o boneţică specifică de dantelă pentru..."jumătatea" mea.Am cunoştinţe români în Olanda, dar tot mereu uită să-mi aducă şi o bonetă...
    b. Toată copilăria am citit din manualele interbelice ale alor mei.Erau dosite în podul casei.Casa era mare şi avea un pod imens...Un adevărat Univers pentru mine, chiar dacă era într-un norişor de praf...selenar...De regulă, Cartea de citire, avea ceva (= capitole separate de Citire) şi din Religie, şi din Istorie, şi din Geografie, fie a României, fie a altor ţări.Toate manualele aveau la început portretele Regilor României şi Imnul Regal "Trăiască Regele"...Vă daţi seama că a trebuit să adopt un comportament duplicitar : unul oficial, în societatea comunistă, şi altul în familie, adică între noi...Din păcate, spre deosebire de norocoasa noastră Elly, noi nu am putut păstra mai nimic din cauza "desfacerii" în timp a mai multor gospodării, şi a risipirii lucrurilor...Am rămas doar cu amintirea lucrurilor şi a celor citite...De exemplu îmi aduc aminte cele scrise despre Suedia, spunându-se în manual că e o ţară foarte civilizată, unde nu se fură, unde laptele muls şi depozitat în bidoane la marginea drumului, este preluat de căruţe şi dus la prelucrare în fabrici mici...
    c. Trebuie să menţionez că niciun elev de condiţie medie nu putea păstra manualele de şcoală cumpărate (de la...ăi mai mari ca el) pentru că şi el le vindea celor din generaţiile următoare.În acest fel, se făcea o economie de bani în familie.Bunăoară, în 1936, un manual costa cam 20 de lei, bunicul meu matern - şef de birou la N.F.R. - avea o leafă de 5000 de lei şi trebuia să cumpere felurite manuale la cei trei copii care erau toţi şcolari sau liceeni, în condiţiile în care bunica era casnică......
    d. Elly aduce astăzi o postare foarte interesantă pentru generaţiile de azi.Îi aduc mulţumirile mele şi îi urez să aibă putere, inspiraţie şi dorinţă şi pe mai departe de a mai împărtăşi şi altora din ceea ce a fost odată..."Ca niciodată"!
    Numai bine şi weekend plăcut !
    P.S. În ultima poză, lalelele încep să ne surâdă, dovadă că deja primăvara s-a înscăunat pe deplin ! :)))

    ReplyDelete
  15. Văzând manualul de geografie prezentat de tine, mi-am amintit de unul similar, numai că de limba română (citire cred că i se spunea pe atunci), cam din aceeași perioadă cred, pe care îl găsisem în copilărie prin lăzile străbunicii. Acolo am citit prima dată legenda întemeierii Romei, mi-a rămas în memorie ilustrația cu Romulus și Remus alăptați de lupoaică.Fotografia cu lalele este superbă! Gata, m-am hotărât cu ce postare particip la HW acesta, ca să fiu în ton :).O zi minunată!

    ReplyDelete
  16. :D hhhhm la mine aici sunt zilele orasului, si e prima data cand au pus panouri cu chestii istorice, geografice chiar, ale oraselului nostru:D foarte interesant:D
    Asta asa ca ti-am vazut postarea si se "asorteaza":D


    hAppy weekend:x

    ReplyDelete
  17. Interesantă incursiune în istorie. Mulțumim! Happy weekend! :)

    ReplyDelete
  18. Cred ca mi-ar fi plăcut mai mult geografia dacă era prezentată şi "pe vremea mea" sub această formă... Dar întotdeauna m-au speriat toate numerele pe care nu reuşeam să le reţin. :D
    Happy Weekend tuturor!

    ReplyDelete
  19. Interesant articolul tau de weekend ca intotdeauna !
    Si mi-a placut lectia de geografie , inedita!
    O seara placuta de primavara!!

    ReplyDelete
  20. Olanda are aceeaşi vecini, palaltul e la fel, localităţile şi casele sunt tot bine îngrijite şi frumoase, iar florile din Olanda ajung şi azi în toată lumea.
    Doar fumatul din pipă s-a modificat :D

    ReplyDelete
  21. Daca iti place nu este nimic complicat,apropo ai facut o legatura ideala cu acele lalele.

    ReplyDelete
  22. Pentru clasa a IV-a este destula informatie zic. Acum, din cate stiu eu, la primara se studiaza geografia Romaniei, abia in clasa a VI apar notiunile despre tarile Europei. Dar doar la clasele cu doua ore pe saptamana se predau toate tarile continentului, la cele cu o sigura ora(predominante) in programa apar doar anumite tari. Olanda, nu.
    Deci, ce vreau sa spun si ce ma uimeste este faptul ca in acea perioada chiar se punea accent pe cultura generala. Si inca se pune daca facem comparatie cu alte tari...
    Deci, minunate lectii de geografie. Foarte utile copiilor de atunci. Cred ca invatau de drag.

    ReplyDelete
  23. interesanta lectie de geografie!! faci meditatii si in privat?:))
    pop si zi faina!

    ReplyDelete
  24. Frumoasă incursiune în timp. Îmi amintesc cum povestea bunica mea despre modestele manuale pe care a învăţat înainte de război. Ştia lecţii întregi pe de rost şi toate erau în genul celor de mai sus. lecţii scurte, la obiect, cu ilustraţii reprezentative, care-l edificau pe micul elev despre locuri necunoscute.
    Abia aştept şi alte "episoade" din cartea ta.
    O duminică frumoasă, dragă Elly! :-)

    ReplyDelete
  25. Nu stiu cand fusese tiparit, dar am avut in casa un manual de geografie care prezenta tarile in aceasta maniera. Imi era drag sa il rasfoiesc si sa il compar cu cartile primite de la scoala. Avea coperta albastra... Nu stiu ce s-a intamplat cu el.

    ReplyDelete
  26. a, lipst weekendul asta.....am avut alte ganduri, alte stari! dar o sa fiu prezenta saptamana viitoare! :)

    ReplyDelete