Imi plac proverbele. Iar acum imi vin in minte chiar mai multe decat ar fi cazul pentru a descrie ceea ce mi s-a intamplat. Cand? Pai...de curand. Chiar in noaptea de joi spre vineri, cand am plecat de acasa si am ajuns in gara sa iau trenul spre Constanta.
Trenul a venit dupa ce a intarziat cateva zeci de minute, CFR-ul nevrand, probabil, sa ne schimbam cumva parerea despre el in alta buna.
 |
| O gară de pe parcurs |
Deci: intuneric, maini ocupate cu doua genti, tren oprit la peron fix cu cusetele, usi de tren inalte si niciuna nu se deschide din trei incercate, timp de stationare foarte scurt. Cand sa ajung si la a patra usa si nu a fost usor tinand cont de toate datele problemei...nu stiu cum m-am impiedicat si am cazut sprijinindu-ma in genunchiul drept si palma stanga. M-am ridicat rapid. Daca la capatul acelui al patrulea vagon nu iesea cineva sa deschida usa ca sa priveasca gara, nu cred ca mai reuseam sa urc in acel tren. Omul m-a preluat aproape din zbor. Nici nu vreau sa ma gandesc ce-ar fi fost daca in loc de a-mi luxa palma mainii stangi imi fracturam bratul, ca sa nu mai vorbesc despre picior.
Dupa cum vedeti n-am inceput cu dreptul participarea la triatlon. Omul care as putea spune ca m-a salvat m-a oprit acolo, la cuseta. As fi vrut sa plec sa-mi caut locul dar cu fiecare secunda piciorul ma durea mai tare, palma sangera iar articulatiile se inflamau. "Gata! Am terminat cu triatlonul.", mi-am zis. Ma gandeam, cu tristete și oarecum rușine cum am sa ajung la Constanta si acolo voi fi o mare dezamagire asa, ranita.
La destinatie, adica la Constanta am avut o discutie cu responsabilul de vagon caruia i se parea foarte corect sa-mi dea amenda ca am ramas la cuseta dupa ce din cauza CFR-ului era sa-mi rup o mana si-un picior. Sau intentiona ca macar sa dea o avertizare, ceva, celui care ar fi trebuit sa fie mai atent la calatorii din vagon. Probabil un controlor de vagon cuseta desi eu n-am vazut niciunul, nu m-a deranjat nimeni tot drumul. Cel putin la nivel declarativ ar fi fost in stare de orice, doar sa-si demonstreze puterea, fiindca oricum, de ranile mele nu-i păsa, mi-a spus ca sunt problema mea (!!). L-am rugat calm sa se linisteasca, fiindca nu e cazul sa faca si mai mult rau. Daca eram foarte hotarata, puteam eu da in judecata CFR-ul, daca tot voia distractie. I-am spus asta si parca s-a mai potolit. Stiu, unii veti rade dar nu ar fi fost nimic absurd.
Eu stiu ca, teoretic, avea dreptate si i-am si spus. Dar tinand cont de circumstante si mai ales ca nu eram un calator fraudulos...amenintarile omului mi-au parut cel putin ciudate.
Deci, desi zeii cred ca
n-au prea dorit, iata-ma in gara din Constanta, asaltata de cel putin zece
taximetristi privati, apoi la iesire luata in primire de cateva batranele
care imi ofereau cazare ieftina la apartament. Le-am multumit tuturor pentru solicitudine si am plecat spre centru, pe jos, incercand sa imi verific capacitatea piciorului drept de a mai pasi dar si simtul de orientare printr-o Constanță la început de toamnă, prin care pasii mei nu mai trecusera de cam multi ani...vreo noua.
 |
| Mâna mea stângă, rănită |
Palma am fotografiat-o a doua zi, pe la pranz... Incă sângera.
Iar plaja si marea imediat ce am despachetat.
 |
| Marea si plaja de pe balconul camerei de la hotelul Sport din Constanta |
Uși de tren înalte...Să nu mai spună nostalgicii că le e dor de tren, că nu-i cred! Bine că ai văzut marea, bine că te-ai întors teafără, draga mea. Vindecare rapidă!
ReplyDeleteMarea era acolo... Ai avut o vedere superbă! ;)
Odihnește-te, ne mai povestești tu! O seară de vară îți trimit, ca la noi, știu că iubești vara enorm! :)
Buna seara, Mirela!
DeleteNici nu stiu cu ce sa incep! Am sa trec pe la voi, nu inainte de a trece pe la bucatarie :)) Deci ceva mai tarziu.
Ba sa stii ca mie imi e drag trenul dar nu vagoanele acestea, cu usi dispuse atat de sus. Si care se deschid foarte greu. Poate ca si eu fiind atat de micuta, e greu...se pare ca trebuie mai multa putere.
Am avut vedere splendida..trebuie sa recunosc. Am si facut o multime de fotografii, le voi posta pe cele mai frumoase pe rand.
Multumesc mult, draga mea! O seara minunata si tie! :)
Eu ştiu deja că eşti victorioasă dar recunosc că mi-ai captat atenţia! Astept cu nerăbdare continuarea. Oare de când nu am mai mers cu trenul? Să tot fie vreo 10 ani. Brrr
ReplyDeleteVai, sper ca n-a fost nimic grav! Deci sa inteleg ca CFR-ul inca nu si-a remediat problema usilor care nu se deschid :D. De cate ori am alergat si eu dupa una functionabila.
ReplyDeleteSper ca esti ok acum, ca pana la urma ai petrecut un sejur ok la malul marii si ca micul accident nu ti-a influientat prea tare participarea.
Astept sa ne povestesti in continuare cand ai vreme. Pupici!
Trenul este un mijoc de transport pentru fortosi.Dupa 36 de ani,anul trecut m-am dus la Felix ,din Targoviste si gata!!!!!Mi-a fost suficient.Marea nici eu nu am vazut-o de 10 ani,dar sper sa revin.Vad ca o pot vedea la tine aici.
ReplyDeleteCu toate peripetiile ai reusit sa ajungi, cum-necum
ReplyDeleteTi-ai zdrelit mana destul de serios
cat despre trenuri asa au fost dintotdeauna, tu le stii altfel?
Succes si asteptam vesti
Depinde de tren. Eu m-am tot plimbat de la Pitesti la Bucuresti, timp de doi ani cat am urmat masterul si pot sa zic ca am avut experienta placuta. Era un tren din ala nou, gen sageata albastra, doar ca pretul il plateam doar pentru accelerat. Doar la Predeal am mai mers cu un tren din asta de care povestesti, insa l-am avut pe fortosul langa mine.
ReplyDeleteUrata rana ti-ai facut, cred ca si dureroasa, dar trece si ea. Odihneste-te tu, si revin-o cu continuarea, ca sunt nerabdatoare.
Pupicei.
Asa, asa odihneste-te si astept continuarea. Nu ne-ai spus despre reint\lnirea cu Snow. :)
ReplyDeleteCat ghinion, bine ca nu ai patit ceva mai grav. Recunosc ca nici mie nu mi-e dor sa merg cu trenul...numai ce ma gandesc la toaletele de acolo...Asteptam continuarea povestii :)
ReplyDeleteTrebuie sa vii cu vesti bune! chiar mi-a picat fata cand am citit! asteptam eu cu nerabdare pt tine sa vina zilele cu soare si cand colo.......
ReplyDeletetare rau imi pare!
ReplyDeleteinsa ma bucur ca ai vazut marea de care stiu ca iti era tare dor! :)
sa ai zi faina...!
Imaginea din balcon este de vis, dar prima aventura chiar neplacuta. :( E bine totusi ca te-ai refacut in timp util si ai fost apta pentru competitie. :) Si pentru distractia de dupa. :D
ReplyDelete"Parfumul" si sunetele RATB-ului si CFR-ului imi sunt cele mai frecvente semn(al)e romanesti; de vreo 40 de ani...
ReplyDeleteVa trebui sa mai povestesc.
Multumesc pentru idee !
"Parfumul" si sunetele RATB-ului si CFR-ului imi sunt cele mai frecvente semn(al)e romanesti; de vreo 40 de ani...
ReplyDeleteVa trebui sa mai povestesc.
Multumesc pentru idee !
Stii ce se spune când cad fetele...
ReplyDeleteSi la triatlon cum a fost?
de necrezut! Zau asa, daca nu te-as cunoaste, as spune ca povestea este fantezie! Of Doamne, am uitat total cum sunt garile si trenurile în Romania. Trist, zau asa!
ReplyDeleteFrumoasa relatarea ta, superba privelistea de la balcon! Maina... sper din suflet ca s-a vindecat, la fel si piciorul! Bafta la triatlon!
Auci! Ai facut buba! :( Sper ca acum e spre bine! Genunchiul, mai ales, e ok?! Ufff.. Prea multe nu am a scrie... Doar iti doresc sa se regenereze repede, si fara urmari, tesuturile!
ReplyDeletePupici cu drag! :)
Auch, cred ca a durut:))
ReplyDeleteVai mamri emotii aveam si eu mereu cu trenul mai ales cand voiam sa mergem intre statiuni la mare. Nici nu stiai cand opreste-cand pleaca.
ReplyDelete:(
Îmi pare rău de păţaniile tale.CFR a fost întotdeauna o regie pe care aş fi vrut s-o văd privatizată. Actualmente, aşa-zisa organizare, comportamentul perosnalului, lipsa de confort, întârzierile şi alte asemenea te îndeamnă să pui mâna pe un ciomag.
ReplyDeleteNu prea cred in superstitii, dar e una in care cred. :P Cand spui multor oameni (dintre care nu multi foarte binevoitori) planurile tale, reusesti sa-ti atragi fara sa vrei o considerabila cantitate de energie negativa, cauzata de invidia celor care-ti stiu itinerariul/intentiile... De ce cred asta? Pai pentru ca la randul meu m-am lovit de asa ceva. Cand aveam tot felul de prieteni/amici/cunostinte, care-mi stiau rostul casei si randuiala la treaba, ma tot cazneam si n-o scoteam deloc la liman. Cum am rupt caruta cu respectivii, cum m-am linistit si eu si-mi merg lucrurile mai lin...
ReplyDelete