 |
| foto personală |
Aproape ca si uitasem ca
incepe scoala, aglomeratia orasului m-a deranjat, nu mi-a placut lumea
atat de pestrita fiindca ceva din mine nu poate accepta ca majoritatea elevilor
sunt mai mult "elevi" pe care ceea ce-i mână catre scoli nu-i vreo sete
de cunoastere ci doar o bifare de activitate.
Apoi am găsit ganduri si
povesti despre prima zi de scoala pe cateva dintre blogurile frunzarite
altfel, pentru mine, evenimentul ramanea cam nebagat in seama. De la
vant, probabil, doua zile televiziunea n-a fost prezenta in casa noastra
si nici macar nu i-am simtit lipsa. Aproape ca i-am fost recunoscatoare
vantului ca am fost scutita de stresul pe care mi-l induc canalele de
stiri vorbind despre cum sunt de pregatiti pentru prima zi de scoala
copiii si parintii dar si scolile.
De abia ieri de dimineata a binevoit sa reapara si semnalul tv dar, adevarul este ca am avut multă treaba zilele astea incat n-am avut timp de nostalgii si altele.
De abia ieri de dimineata a binevoit sa reapara si semnalul tv dar, adevarul este ca am avut multă treaba zilele astea incat n-am avut timp de nostalgii si altele.
Am, ca orice om normal, amintiri cu multe prime zile de scoala, amintiri cat se poate de normale insa nu neaparat foarte frumoase. Nimic idilic.
Imi amintesc clar că tremuram toata de frig in dimineata primei zile de scoala. Interesant e ca tremuratul asta de frig a fost ceva repetitiv, comun tuturor primelor mele zile de scoala, in fiecare clasa, chiar și la facultate. Ori eu eram prea subtire imbracata, ori chiar era frig. Ce-mi mai amintesc e ca mereu m-au plicitisit discursurile de fațadă ale acelor zile si ca intotdeauna mi se parea ca vacanta s-a terminat prea repede. Daca asta simtea un copil caruia ii placea totusi scoala nici nu vreau sa-mi imaginez ce simteau cei care veneau la scoala asa, ca sa vina, fiindca am avut destui colegi "privitori ca la teatru".
Din prima primă zi îmi mai amintesc ca aveam ciorapi albi (ștrampi), peste uniforma cu patratele alb-albastre un pulover roz pal si ca m-a dus de mana nu mama, fiindca era cadru didactic si nu putea lipsi de la propria-i primă zi, ci sora tatalui meu, matusa mea pe care toata viata am numit-o "mamă". Si-mi mai amintesc ca aveam doua codite, cu fundite albe si eram cea mai inalta din clasa, mai inalta si decat baietii care erau doar o treime din tot efectivul clasei. Am tot fost cațiva ani cea mai inalta. De abia prin clasa a cincea am pierdut cursa.
Acea prima zi de scoala m-a intalnit cu copii cu care aveam sa fiu impreuna timp de opt ani dar atunci nu realizam. Pe cativa dintre ei nu i-am mai vazut de cand am terminat clasa a opta...
Am ramas doar cu amintirile... As fi cautat cele doua mici fotografii de atunci, de la inceputul clasei intai. De cand insa am facut renovarea casei, acum cativa ani, am ratacit prin dulapuri si cutii multe lucruri printre care si unele fotografii din copilarie. Le tot caut si nu dau de ele desi stiu ca sunt undeva.
In una dintre ele se zarea putin si Învatatoarea mea.
Nu, nu era obisnuita. Nu semana cu niciuna dintre celelalte invatatoare din scoala pentru ca nu facea nimic de mantuiala in afara de orele de muzica peste care trecea usor dar asta doar fiindcă, din cauza unei laringite cronice profesionale, nu mai avea voce pentru a canta. Nici n-am plans pentru asta, nu eram vreunul din clasa cu talent muzical. Ii placea insa mult teatrul si monta cu noi piese frumoase.
Era aproape de pensie și noi am fost penultima sa serie dar nu de aceea ni se daruia din tot sufletul, nu de aceea batea la pas tot cartierul sa vorbeasca cu parintii celor care aveau probleme fara sa astepte sedintele regulamentare, nu de aceea, chiar iesita la pensie se interesa de noi mult timp dupa ce terminasem. Facea toate astea doar pentru ca era un exceptional pedagog. Astfel că, dacă e sa-mi îndrept un gând spre școală, cel mai frumos gand, fără anotimp, pentru doamna mea invatatoare il am. Pentru că în scoala mea, a fi elevul Doamnei P. era aproape ca un titlu de noblețe.
Codite cu fundite albe si strampi???
ReplyDeleteChiar vreau sa vad o poza. :)
Dap ;)
DeleteChiar si eu vreau sa mai vad pozele :))
Am scris in articol ca nu le mai gasesc :(
dragut! induiosatoare amintiri, frumoase gânduri de multumire catre primul cadru didactic! asta e dovada ca a fost o învatatoare foarte buna!
ReplyDeleteElly draga, m-am vazut si eu în prima zi de scoala :)) tot uniforma aveam si purtam codite împletite, legate cu fundite mari albe. Cred ca in prima saptamana a lui septembrie am purta ciorapi trei-sfert albi. Aveam picioare slabe si lungi si genunchii juliti :)) Nu am fost niciodata cea mai inalta în clasa, însa am fost printre cele mai "batrâne" Aveam 6 ani si 11 luni, în comparatie cu colegii care aveau 6 ani si 2,3 5 luni! :)) Era moda cu 6 ani, dar eu cum era sa merg la scoala cu 5 ani si 11 luni?! :)))
Toamnele de azi parca sunt mai reci! La noi ploua si bate vantul de doua zile. E rece - acum la ora amiezii avem 10 grade! Aseara la tv spuneau ca in Alpi ninge! hmmm... eu mai sper la toamna de aur!
O zi minunata iti doresc!
Si eu m-am dus de aproape 7 ani la scoala. De altfel, parca suntem nascute la o data apropiata. Eu pe 29 septembrie si n-au vrut sa ma dea de nici 6 ani desi am avut o colega de clasa de 6 ani si cateva zile. Deci era cu un an mai mica decat mine.
DeleteSi la noi s-a cam stricat vremea, e un septembrie ploios si vantos fata de alti ani. :(
Multumesc, Carmen!
Oh, Elly, figură mai ești! :)) Cred că erai funny cu ciorapii aceia! :))
ReplyDeleteClujul meu trepida ieri, însorit de muzica și pașii elevilor de toate vârstele: ghiozdane, flori care-i acopereau complet pe cei mici, agitația orașului cu multe și frumoase școli! :) Liceeni frumoși, haioși, eleganți și grăbiți să se vadă, cunoască! :) Clujul meu fredona la unison cu frumoșii aceștia în ritmul neobosiților lor pași săltați! Și eu alături de liceanca mea superbă, chiar vă mulțumesc tuturor pentru urările de bine și aprecieri! :P Le merită! :P
Așa că eu am retrăit bucuria anilor de liceu, deoarece mi-a plăcut enorm la școală, am și acum prieteni din liceu și de la facultate, cu care (cu unii) m-am reîntâlnit cu drag pe terasa de vară (da, e vară la Cluj!) unde am savurat bunătăți în sunete și râsete de tineri entuziasmați. ;) :))
Clujul meu s-a bucurat cu noi, iubesc acest oraș drag, pe care toamna nu l-a acaparat încă. ;)
Te pup, draga mea, mai povestim. O, superbissim trandafir! :)
Recitind textul tău, îmi dau seama că și eu o pomenesc foarte des pe doamna mea învățătoare, o femeie mai în vârstă, masivă, dar cu un suflet atât de cald și atât de multă răbdare cu copiii! Fără să fie exagerată, știa să ne ambiționeze.
DeleteNostalgii, melancolii, tomnatice gânduri firești celor cărora le-a plăcut școala, învățătura și viața de elev. Interesant că după ce ai fost cea mai înaltă, ai rămas relativ mignonă...La fel am pățit și eu, dar eu n-aș suporta să fiu foarte înaltă, pur și simplu nu-mi place. Și pe vremea aceea mă complexa înălțimea mea, m-am bucurat când m-am oprit. Azi m-am gândit să accept câteva ore, doar mai bine de 10 ani am fost titulară în învățământ și am avut rezultate excelente cu copiii. Cine știe, poate le accept! Noapte bună îți spun...acum! :)
Pai erau strampi obisnuiti, nu sosete lungi :) Ca si azi :)
DeleteCred ca daca aveam sosete, mai frig mi-ar fi fost :)) Recunosc, sunt o friguroasa si stii ca nu-mi place toamna. Nici atunci nu-mi placea.
Ei, la Enya e ceva deosebit. Un Liceu de arta cu siguranta e altceva decat un liceu teoretic, cat ar fi el de cel mai bun. Am vazut din fotografii ca atmosfera era speciala. Sper sa fie incantata si pe mai departe. Si-i urez din nou mult succes Enyei :)
Aparent nici la noi nu-i toamna...doar vantul si ploile din ultimele zile amintesc ca toamna se instaleaza cu pasi rapizi.
Multumesc, Mirela! Da, trandafirul e foarte frumos :)
Da, din clasa a cincea am ramas mai mica. Baietii au crescut la fel si vreo 3 fete. Una dintre ele, ajunsesem in clasa a 8-a si nu se mai oprea din crestere. Ajunsese la cam 1,75 m... Si eu am stagnat. Am ramas pana azi aproape exact cum eram la 12 ani. De fapt cred ca mai plinuta eram atunci. ;)
DeleteGasesc ca e minunat ca ti se ofera ocazia sa predai. Trebuie sa le acepti, eu simt ca iti lipseste aceasta activitate. :)
Succes, Mirela draga! Si noapte buna si tie!
Sweet memories.... exact la aceleasi lucuri ma gandeam si eu ieri..mereu in prima zi de scoala sunt plina de nostalgii.
ReplyDeleteNu stiam ca mama ta e cadru didactic... Ce preda?
Cum scriam, n-am prea avut timp de nostalgii, chiar uitasem de inceputul cursurilor scolare. Bine, nici imi amintesc eu asa, la ocazii ci cand ma "loveste" pe mine amintirea. Poate fi in decembrie ;)
DeleteDa, mama e fosta invatatoare. Caci deja s-a pensionat :)
Elly, ce emoții mi-ai creat! Ce frumos poate fi să păstrezi asemenea sentimente față de un om. Dar și omul ăla, ce frumos poate fi el însuși, prin dedicarea lui către meserie. Ăsta-i punctul meu slab, călcâiul vulnerabil. Începutul de an școlar și sfârșitul... Încă mă întreb dacă nu cumva m-am pripit când am renunțat.
ReplyDeleteIrealia, ai fost in invatamant,sa inteleg? Eu am fost 2 ani profa,si nu-mi pare rau niciodata ca am plecat si m-am dus translator.
Delete@Irealia... ma bucur ca ti-au placut micile mele amintiri. Am tinut foarte mult la invatatoarea mea. Si tin inca desi a plecat de cativa ani la ingeri. A fost extraordinara. Ma crezi ca o vad, o aud si acum? Gesturi, voce, anumite intamplari imi sunt inca vii in memorie. Nu stiu cum, nu stiu de ce. Poate pentru ca amprenta ce si-a lasat-o asupra mea a fost foarte puternica. Zambea minunat si desi era in varsta, mie imi parea tare frumoasa. De fapt era inca, fusese o femeie frumoasa.
DeleteIn invatamant cred ca daca vei dori te poti reintoarce. Nu?
Multumesc mult pentru vorbele-ti frumoase.
Ai amintiri frumoase din ciclul primar, lungano! :)
ReplyDeleteEu nu mă pot lăuda. Am scris unb material astăzi despre
învăţământ, în general, dar şi despre învăţătoarea mea.
Curios, eu îi dau numele întreg, cu toate că n-o puteam suferi,
iar tu îi dai numai inţiţiala numelui, deşi ai amintiri frumoase.
Lasa ca doar atunci eram lungana. Acum sunt micuta.
DeletePai eu sunt extrem de discreta in general. Asa am considerat ca-i bine, sa dau doar initiala numelui. Si nu m-as razgandi.
Multumesc!
Am litere în plus în text, dar se înţelege.
ReplyDeletece-am ras! :))
ReplyDeletedulci amintiri! si eu le mai pastrez...:)
eu am mers la liceu anul asta! suntem mari si ne mai facem! :)
pop!
Wow! Ce mare este fiica ta, Geanina! Da fapt am vazut-o dar n-am realizat cat este de mare.
DeleteIi doresc mult succes in viata de liceana! :)
O eleva emotionata si constiincioasa.Deaia ai ramas mai mica,te-ai daruit trup si suflet.Eu am fost ...ca un baiat mai derbedeu si aveam un ivatator care nu ma ierta de nimc,numai ca invatam bine.
ReplyDeleteAm fost constiincioasa, de fapt chiar prea si nu stiu exact daca mi-a folosit la ceva. Uneori ma gandesc ca nu. Alteori...nu ma mai gandesc. :)
DeleteCred ca am ramas micuta fiindca nici n-am avut cu cine semana mai mare :)
As fi vrut sa fiu si eu cea mai inalta din clasa! ;)
ReplyDeleteN-am fost nici eu mult timp :)
DeleteDoar pana prin clasa a cincea :) Dupa aceea am fost cea mai inalta doar la...invatatura :))
Ai pierdut vestile despre scoala, mai merge, dar nu mai esti la curent cu politica... S-au întâmplat multe!
ReplyDeleteEh...am pierdut, am pierdut... Ce sa mai fac acum?!? ;)
DeleteDesi... cand am ramas fara semnal se discuta despre Rosia Montana la tv. Cand a revenit semnalul...tot despre RM se discuta si tot despre guvern si candidaturi la prezidentiale. Asa de mult s-au intamplat incat am impresia ca s-a batut apa in piua ;) :))
Pai cu ce sa iasa si ei mai în fata? Se cearta, se împaca, se înjura... Si aici e la fel, e o "perioada de clarificari ideologice"...
DeleteM-am regasit foarte mult in descrierea ta a primei zi de scoala. Asta pentru ca eram toti "uniformizati". Eu, una chiar le invidiam pe fetele care aveau pampoane :)) mai tii minte?
ReplyDeleteSi tot asa cu un pulovaras pe noi iar aerul rece de dimineata te trezea brusc la realitate si emotiile amestecate in asteptarea sunetului de clopotel...
la mine in oras a fost o nebunie...RATC s-a gasit sa faca greva...spontana cica...taman in prima zi de scoala!
ReplyDeleteHa ! Ce articol frumos ! Eu chiar am incercat din rasputeri sa vad daca imi pot aminti prima zi de scoala, dar, desi desigur ca nu o voi uita niciodata pe d-na L, prima mea invatatoare, zau, nu am fost in stare sa-mi amintesc prima zi de scoala, si nu pot pune asta decat pe seama faptului ca probabil inca nu-mi revenisem total din socul suferit cand incepusem mai devreme gradinita, si ma decisesem ca asta e soarta mea asa ca voi merge acolo unde am datoria sa merg, fara importanta unde o fi si cum o fi, doar asa ca sa-mi fac datoria fata de societate, ca altfel, zau, eu as fi fost ff multumit sa imi ofere cineva manuale si rechizite si sa ma lase sa ma joc cu ele, de ex sa invelesc manualele, sa ascut creioanele, sa imi aranjez si sa-mi pregatesc asa caietele si gumele, si betisoarele, si diverse unelte si rechizite functionaresti in fel si chip, (ca desigur aveam fetish pt chestiile astea, de aia am si avut chemarea mea de mai tarziu de a deveni functionar, nu mai vorbesc de ghiozdanul cu curele de piele adevarata si catarame ff atragatoare), si nici ca-mi pasa asa de continutul subiectelor scolare, de vreme ce eu stiam deja sa citesc, de scris nu eram asa de interesat in mod particular, desi nu eram impotriva a incerca si asta, plus aflasem deja despre ordinea lumii si a regulilor societatii atat din bogata mea experienta in cadrul gradinitei cat si in cadrul interactiunilor mele cu memebrii familiei mele plus din ziarele RSR din care invatasem sa citesc, carti cu povesti sau chiar de non-fictiune aveam deja in casa, pt a fi contemplate ulterior atat si cand si cum voiam, in caz ca aveam chef, asa ca zau, nu vedeam probabil, din perspectiva mea de atunci, ce ar mai fi fost de invatat asa in mod specific riguros pe diverse discipline, ca doar nu aveam de gand sa devin profesor universitar pe o disciplina anume de cunostere, asta fiind deja exclus din start de mine, de vreme ce vazusem ce dificila si aproape imposibil de indeplinit in mod competent era meseria de educator, plus totodata supusa criticilor, oprobriului, desconsiderarii, pt ca eu asa de sever fusesem fata de prima mea d-na educatoare de gradinita, incat dupa aia, pur si simplu m-am simtit chiar obligat asa din politete sa imi zic despre toti profesorii, "zau, saracii, ce sa faca si ei, fac si ei ce pot, nu e vina lor ca nu au rezultate sau ca dau asa cu batu-n balta uneori, si nu aplica ultimele metode pe care i-as fi sfatuit eu sa le aplice, daca m-ar fi intrebat pe mine"...zau, asa de socat fusesem de prima mea educatoare de la gradinita, si deja ii dadusem nota mica, voiam chiar sa ii retrag acreditarea din asociatia educatorilor profesionisti, dar dupa aia mi s-a facut asa mila de ea, ca m-am gandit ca traia totusi intr-un regim totalitar, si nu avea acces asa la ultimele noutati din domeniul pedagogic, nici perspectiva mult mai larg culturala cu care fusesem eu obisnuit in cadrul familiei mele deosebit de nobile.
ReplyDeleteEu nu prea sunt nostalgica, deh, e putin mai greu :D , si nici nu mi-am iubit in mod deosebit invatatoarea, mai ales ca am ramas cu un gust amar in urma unui gest facut exact la sfarsitul celor patru ani petrecuti impreuna. Tin minte ca mai tarziu ne-am intalnit la strand, dar mi-a fost cam jena sa ma duc sa-i vorbesc, oricum s-a dus mama pentru mine, ele erau in relatii mai cordiale. :)) :P
ReplyDeleteDar nu pot sa nu remarc iarasi o asemanare intre noi, la capitolul inaltime. Deci, zicei bine tu ce ziceai intr-un comment cand remarcai ca parca suntem surori gemene. :D
Dar ce a facut ? Pe mine ma suparase d-na educatoare in prima zi de gradinita pt ca atunci cand am inceput sa plang in mod total adecvat ca trebuia sa fiu abandonat de mama plus inca si trimis la serviciu, intr-un medou aglomerat si cam neplacut plus unde trebuia sa fii competent la ceva nu doar la a sta asa si a te juca de-a cineva intr-o pozitie de leadership aristocratic,, adica nu asa ca inainte la bunica, unde ma concentram asupra organizarii unui guvern inalt calitativ democratic intr-o tara a mea speciala aflata sub masa din salon, cf celor mai inalte idealuri Iluministe...zau, in loc sa fie politicoasa si macar sa imi spuna Condoleante, asa cum ar fi fost normal, sau sa imi acorde respectul cuvenit fata de tristetea si dezamagirea mea fata de conditiile in care invatau elevii gradinitelor din decada 80 a Romaniei, acea invatatoare, probabil inspirata din niste metode pedagogice mai moderniste gen Supernanny, a dorit sa introduca o metoda comportamentala total nepotrivita pt o stsre de doliu oficial national si m-a dus intr-o camera cu jucarii de tip niste animale salbatice de plus total straine si caluti de lemn si aia straini de mine fara a respecta protocolul oficial de a le pune sa stea la inspectie in fata mea si nici a-mi anunta sosirea mea in fata lor, prezentandu-ma in cateva cuvinte distins alese potrivite rangului meu de inspector oficial de tip observator strain acreditat, si m-a lasat acolo singur cu aceste obiecte neinstruite si incapabile de comunicare cu mine, plus cand am dorit sa parasesc incinta respectiva pt a inainta un protest oficial cu obiectiile mele fata de proasta organizare a vizitei mele in fata d-nei guvernator director de gradinita, am remarcat ca pana si clanta usii fusese asezata la o inaltime nepotrivita staturii mele, si am intrat in panica avand impresia ca poate am fost luat prizonier de acesti oameni barbari...un dezastru...noroc ca mi-am revenit si am incercat sa privesc situatia cu compasiune fata de acesti angajati si oameni ai muncii care totusi se straduiau si ei cum puteau in acele conditii politico-sociale dificile ale ultimei decade RSR...plus am remarcat cu admiratie indemanarea proletarilor de la grupa mijlocie care stiau chiar sa si decupeze si sa manuiasca foarfeci, deci mi-am zis totusi ca viitorul economic al mainii de lucru calificate de origine romana pe viitoarea piata globala este chiar bun...
DeletePentru mine prima zi de scoala a fost mereu una trista :))! Se termina vacanta, trezitul tarziu, statul acasa, vara...Insa acum ma gandesc cu nostalgie in urma. Ce vremuri...oare cand a trecut timpul?!
ReplyDeleteAici scoala a inceput acum vreo doua saptamani. Am una in apropiere de casa si vad mereu copiii dimineata cu ghiozdanelel in spate.
si eu m-am gandit la prima zi de scoala, clasa intai! cand am deschis ghiozdanul mirosea a nou, a creoane colorate si a mar rosu! :) simt si acum mirosul daca ma gandesc! nu l-am mai reintalnit de atunci! :)
ReplyDeleteSuper articol! Ca sa vezi! Codite, fundite albe, strampi, unuforma cu picatele... :) La inaltime am fost a 3-a din clasa, dintre toti... Am pierdut cursa cand am ajuns la liceu! :)
ReplyDeleteInvatatoarea mea... deh! Se zice ca "de morti numai de bine" asa ca prefer sa nu-mi amintesc de ea. Totusi: dadea note dupa nr-ul de cadouri primite de la parinti. Ai mei nu erau de acord cu acest principiu. Probabil ca stiam eu :)) de ce plang in prima primă zi de scoala! Altfel, sunt haioase amintirile din "careu", in anii urmatori, cand stateam cat mai ascunsa vederii si ma hlizeam aiurea, plictisita de "marile realizari"... Iti poti imagina ce reactie au avut parintii mei cand au aflat ca... am refuzat sa devin pionier! Dar n-am scapat, evident! Si-mi placea cand ma "pedepsea" invatatoarea... luandu-mi cravata de pionier!! "Sarmanii" mei parinti! :))
Zile fericite! Cu drag!
Ce amintiri frumoase... Prima zi de şcoală! Câte emoţii, ce de aşteptări! Nici n-am dormit noaptea de grijă, iar dimineaţă m-am trezit primul în casă, zorind-o pe mama să mergem mai repede la şcoală. Am ajuns printre primii! Când am intrat în clasă, condus de un elev din clasa a V-a (aşa era tradiţia pentru "boboci"), mi s-a părut cel mai grozav loc! Iar banca era atât de înaltă, că abia m-am cocoţat în ea. Iar Doamna învăţătoare părea o zână din poveşti.
ReplyDeleteFrumoase amintiri!
O zi minunată, dragă Elly! :-)
Vacanta chiar trece prea repede :)) Dar si anii de liceu trec destul de repede.. Cat despre prima zi...noi ne distram la discursul domnului director pentru ca este aproape acelasi in fiecare an si in anumite momente rostim impreuna cu el discursul ascultat an de an..timp de 12 ani...:))
ReplyDeleteZau, dar vad ca sunt totusi putini care au avut sentimente asa msi neplacute de spaima sau nervi legste de scolarizare...oare de ce se vaita atunci atata lume despre sist de invatamant din Romania ?
ReplyDeleteEu codite nu am avut niciodata, ca ne tundea mama prea scurt. Tanjeam dupa pampoanele colegelor si incercamsa imi imaginez cum as arata cu chipul incadrat de acele floricele prinse langa urechi. Acum imi dau seama ca multe dintre fetite erau cam caraghiose la sfarsitul orelor, cand pampoanele erau oriunde, numai la locul lor nu. :)
ReplyDelete